Pierdut sanie. Declar cadou.

Oamenilor,

Să vedeţi ce familie dihornică suntem. Păi mă scol cu noaptea-n cap azi, nu numai după criteriile mele ci şi ale zilei, adică la 6. Cobor în boxă, unde cotrobăi orbeşte (nu pentru că n-aveam lumină, ci pentru că încă dormeam) după ceva de dăruit verişoarelor de Crăciun. Brad aveau, l-au împodobit în parcare şi apoi l-au urcat cu un scripete în balcon şi de acolo în sufragerie de unde a ajuns înapoi în balcon şi afară, după cum a mărturisit deja Rhetta. Deci brad nu; şi ieşeau din discuţie şi globurile din cristal de Bohemia, că nu sunt rezistente la aterizări forţate. Turta dulce era subînţeleasă, nu se punea. Ceapă? Asta le-am dat de ziua lor. Hm. Poate nişte flori? Nu, că le fac supă. La un moment dat mâna mi-a dat peste ceva cunoscut, deci am apucat obiectul şi l-am târât afară, unde l-am legat cu o funie de copacul de lângă intrare. Cam aşa cum dacă aş vedea filme bănuiesc că aş şti că fac cowboys în western-uri cu caii. În fine. Mulţumită de efortul meu matinal, am urcat înapoi în casă, nu înainte de a trimite următoarele două mesaje:

“Rhetta, Crăciun fericit şi-o sanie. Vezi că am parcat-o la uşa blogului şi îi dau nişte babe târcoale. Am  senzaţia că-i plac târcoalele  lor, deci du-te şi revendic-o mai repede. Petronia”

„Veta, Crăciun fericit şi vezi că Rhetta vrea să-ţi fure sania. Dacă întreabă ceva în timp ce o alergi cu satârul prin parcare, spune-i că e semnată „…eta” pe dosul primei scânduri din dreapta. Acu’ depinde de tine să-i demonstrezi că acolo unde e puţin şters nu puteau să încapă două litere, ci doar una. Spor! Petronia”

Problemă: mi se pare că bucătăreasa îi promisese o sanie lui Vasile Rechinroll, o sanie minunată de mers în lume cu ea în căutare de Crăiasa Zăpezilor. Nu ştiu. Sania nu mai e şi toată lumea pare să fie supărată că nu a primit cadou de Crăciun. Da’ io ce să mai zic? Am primit un câine! Şerban era azi la amiază cu nasul în salata mea de boeuf. A fost totuşi simpatic, mi-a glazurat şi mie cu bale jumate.

Anunțuri

31 comentarii

  1. Be the first to like this post.. ok. like, lika likalau.

  2. Cel puţin nu mai e „fi”. Da?

  3. fi? stim toti ca se scrie fii. ce naiba fumezi acolo?

  4. Eu nimic şi din fericire s-a lăsat şi WordPress. Adică probabil nu s-a lăsat, dar nu ne mai suflă în ochi să ne dea lacrimile, e mai discret.

  5. Nici usturoi cica nu mai manânca WordPressul.

  6. sa nu uit sa iau usturoi.

  7. Daca iei, nu uita sa stai în apnee dupa aia.

  8. am luat usturoi.

  9. alo! alo! DENEA-ul? aici e nişte babe care încurajează traficul ilicit cu usturoi. rod Parchetul General să se autosesizeze! Patriarhia Română ce spune de treaba asta? dar Vaticanul?
    de aia nu ne primeşte Sarkozy şi Merkel în Şenghel.
    ruşine!
    câinele primit cado era de fapt un căţel de usturoi.deci, mă oftic.şi se jură că nu fură, dar l-am prins cu sania-n gură!

  10. uite un om care roade parchet. numai ciudati scriu in blogul asta.
    uh, am scris si eu. de fapt nu am scris. am vrut numai sa zic. kk. mai bine pun un videoclip.

  11. Ciudate Pitice,

    Tu gândesti în scris ?

  12. eu gandesc? doaaaamne. ce se intampla cu mine? o sa mor.

  13. Pitice, nu se pune usturoi în salata de boeuf mă. Era şi încă este o dihanie care ar putea fi cu succes folosită la tras sania aia, dac-o mai găsi-o cineva vreodată. Sau poate chiar el ştie ceva în legătură cu asta, ceea ce ar explica de ce rânjeşte hâtru.

  14. @tronia: ce draq fumezi acolo?

  15. Usturoi, evident. Sau brad. Sau şi. Mă cam ustură ochii de la răşină, deci se pune că bradul e usturoi?

  16. ce plictiseala aici…

  17. Ai fumat frantuzeste mocheta, tinere Pitic ? Aici este mult antren, muzica e splendida, conversatiile efervescente, vinul de mare clasa si ambianta cât se poate de atragatoare.

  18. Mulţumim cetăţeanului de tip nou pentru trădare şi-l avertizăm să nu calce pe bucăţile de parchet cu număr impar în zilele următoare. A, de unde am început numărătoarea? Din colţul opus uşii. Sau era cel de lângă ea, ori ăla opus geamului…? Hm.

  19. http://static.pbsrc.com/flash/rss_slideshow.swf

  20. deci, ca sa nu mai plictisesc, habar nu am de ce o imagine din computer care iese pe alte sit. web de sub codul asta, aici face doar link.
    a iesit cadou codificat.
    peste toate, Sarbatori fericite sa aveti !
    ca peste sanii ninsorile ning,
    pe masa vin si cei dragi alaturi

  21. vreau si io sanie! pot sa particip la cafteala din parcare? plizzzz!

  22. White snow, că bun ţi-e numele zilele astea, iuhuhuhu, mulţumim de cadou. Cât despre mutaţia suferită de el, deh. Blogul ăsta are efecte nebănuite.

    Zâna Eficienţei, consideră-te înscrisă în bulgăreală. Vezi că ceilalţi concurenţi probabil o să trişeze cu bucăţi de asfalt sau piatră cubică ascunse-s bulgări. Maşinile vecinilor antipatici sunt un scut excelent, să ştii.

  23. salut mr& mrs Santa 🙂
    lost &found…. gasit zurgalaii . sanie nicaieri . cine-i reclama , sa pofteasca la….bulgareala 🙂


    zi buna !! <j

  24. Windwhisperer, devine înspăimântătoare amploarea bătăliei pentru sania pierdută. Şi nici măcar nu era una din aia cu tracţiune cabalină şi zurgălăi (ceea ce mă face să cred că ce ai găsit tu s-ar putea să fi pierdut Santa, vezi să nu-i dai înapoi fără recompensă, e o ocazie unică). Poate ar fi totuşi momentul să recunoască cine a luat-o. Oamenii ăia iau lucrurile foarte în serios.
    Dar nu se pricep. Ce bulgăreală-i aia fără cazemate şi tabere?

  25. 🙂 oh Petronia , ba sa stii ca-i o bulgareala foarte serioasa la prima zapada mare de aici ,
    doua tabere razvratite : south vs north dc 🙂 pierde aceea ce se retrage prima ( din pricina de inghetat maini , or terminatul munitiei , zapada din parc)
    invingatorii flutura steagul 🙂 si clopotesc …zurgalaii gasiti de mine 🙂
    cazemate ?! or mai fi pe la …rusi 🙂
    nb. j

  26. Nope. Nu numai pe la ruşi. Cazemate serioase, construite în timp record şi apărate cu preţul prizonieratului (care presupune cazne regulamentare: frecarea părului cu zăpadă şi neregulamentare dar nu mai puţin utilizate: bulgări între haine şi spate.)
    Serioasă-serioasă, că se vede. Dar nesistematică. 😀

  27. Niste turturi vindicativi în bulgari anyone ?

  28. Nu, Alexandre, aia-i altă muniţie. Aruncat cu ţurţurele la ţintă. Se aplică discriminatoriu, se ratează la fel.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s