Stradă, stradă, vrem eroi!

Oamenilor,

Pe undeva prin Bucureşti, în zona pieţei Sf. Voievozi, există o stradă care se cheamă „Ecaterina Teodoroiu”. Ceea ce în sine nu e notabil, pentru că aproape toate oraşele din ţară au probabil o stradă care se cheamă „Ecaterina Teodoroiu”. Numai că plăcile cu nume de străzi din Bucureşti şi-au asumat acum câţiva ani misiuni pedagogice, concretizate în indicarea meseriei în care s-a remarcat onorabilul decedat  (în general onorabil şi în general decedat) după al cărui nume a fost botezată (şi este din nou la fiecare ploaie) strada. Ceea ce e într-un fel jalnic, într-un fel util, să zicem că se pune ca un minus la penibil în omagiere: că dacă tot dăm un nume străzii măcar să scădem numărul trecătorilor care cască gura sceptic „cine şi ce dracu’ a mai fost şi ăsta?”

Asta funcţionează relativ decent la străzi ca „Teodor Aman – Pictor” sau „Gheorghe Manu – General”, dar amuzant de redundant în cazuri de tipul „Bd. Regina Maria – Regină a României”. Ei, în cazul „Ecaterina Teodoroiu” funcţionează fix ca dracu’ pentru că dedesubt scrie „Eroină naţională.”

Şi stai să te întrebi, cu ochii în tablă: ce meserie-i asta, „erou naţional”? Cam cine se înscrie pentru profesia asta, când în job description scrie clar că presupune să mori? Şi nu oricum, aşa, letargic. Ci cu entuziasm, că cine naiba a mai văzut erou blazat? Cum se promovează în funcţia asta, mai întâi trebuie să fii erou judeţean, apoi regional şi pe urmă, când precedesorul tău îşi face într-un final treaba şi moare, naţional? Ok, pot exista simultan mai mulţi eroi naţionali (unele circumstanţe le sunt chiar favorabile, războiul fiind un bun exemplu). Dar cum îi afli?„S.C. România S.A. angajează eroi naţionali.” Dar, şi aici chiar e o dificultate tehnică, cum îi selectezi? Cum decurge interviul pentru postul de erou naţional?

„Bună ziua, domnul X. Dvs. v-aţi înscris pentru postul de erou naţional. Aveţi dosarul complet, adeverinţa de la medicul de familie, recomandări? Aha, recomandare de la o familie căreia i-aţi salvat copiii dintr-o biserică în flăcări. Foarte bine. Vă rugăm completaţi acest formular. Aşa. Acum alergaţi cu capul în peretele ăla.”

Next.

„ (…) Acum luaţi această sabie şi năpustiţi-vă în întrunirea Yakuza.”

„ (…) Acum bateţi-vă cu ceilalţi candidaţi folosind o pană.”

” (…) Acum aşezaţi-vă în faţa acestui tun.”

” (…) Acum atacaţi această mitralieră în plină tragere cu lanterna.”

Mi-e că interviul pentru slujba de erou naţional cam face inutil concursul şi contrazice logic existenţa slujbei: o va ocupa cine a picat interviul.

 

Ecaterina Teodoroiu era sublocotenent.

 

Anunțuri

107 comentarii

  1. partz. „actor al poporului”, „revolutionar”, „dom’ presedinte emil” .

    exista kil si nu sunt meserii omologate.

  2. Cam exact. Să nu se revolte cei care figurează cu o banală meserie de nomenclator? Adică cum, poate şi despre ei se putea spune ceva mai interesant. „Consumator de zacuscă”. „Sinucigaş”. „Depresiv”. „Maniac notoriu”. „Steaua României în grad de Cavaler”.

  3. strada mea o sa se numeasca „intrarea poneiului”. suna bine, nu?

  4. Fundatura gloabei. E mai etno, Pitice.

  5. stau in spatele lu teatru masca. ma scuzi… aici ne permitem nume dichisite.

  6. Pardon. Mâine am de baut un Château Cheval Blanc. 1982.

  7. iar eu acu am de baut un cabernet de murfatlar. mori.

  8. atunci cred ca mai pe intelesul tuturor ar fi fost sa scrie pe placa „erou, nene!”
    altfel, cred ca ai dreptate la faza ubuesca despre interviuri pentru posturi de erou. ca mai intotdeauna, realitatea bate rau fictiunea si faptul s-a consumat cand cu certificatele de „erou al revolutiei”. sau n-am io informatiile corecte?

  9. bine c vorbiti marti noaptea si azi ma ia somnu. cam de kk.

  10. Ca si tonul, Pitice ? Te ia somnul ?
    E un peste gras, n-are omega 3.

  11. am congelatoru plin de scrumbii. urasc pestii. am 100 de pesti si nu am ce face cu ei.
    io vreau snitel cu cartofi prajiti. :((

  12. Sunt prostii si mai mari pe placi, nu mi se pare asa grav daca zici ca asa scrie, putea sa scrie si erou national ca tot aia era si nici nu cred ca se supara. Asa ai dedus ca e vorba de meserie pe placi, fiecare cu ce are, unii cu functia, altii cu rezultatul, altii cu destinul.
    E foarte bine ca scrie asa, ca asa a si fost, eroina nationala. Nu locala, nu de bar, nu de crasma.

  13. am adormit cam 36 de minute. am dormit pe mana si acu nu pot sa ridic paharu la gura.
    si am o pata rosie pe mana dreapta. urasc viatza.

  14. cine e mastic? nu vede ca scriam eu? ce te bagi domne?

  15. Sa-i amintiti va rog frumos adresa mea
    Cand va intalniti cu fericirea
    Casa cu flori , strada sperantei la parter
    O mai astept si mai sper ..

    … cum pe cine? pe ecaterina teodoriu, logic.
    şi să-i spuneţi că a întrebat sergiu nicolasecu de ea.

  16. puteau scrie și ”sublocotenent național”…

  17. Puteau scrie Ecaterina Teodorescu erouă. Ceva de genul. La multi ani, surori si neamuri Marx. Petronia, m-ai invitat acum 6 luni să va urez de multi ani pt 2011. Zis şi făcut. Sper să trăiesc eu la fel de mult cît blogul vostru 😉

  18. Pitice, tocmai pentru că suntem vorbăreţi marţea ne ia somnul vinerea şi ne duce pe Dâmboviţa. Deh. Şi fii atent: dacă amesteci nişte soluţie de curăţat buda cu nişte piper roşu şi două linguri de măghiran şi scufunzi scrumbiile la macerat în chestia asta vreo 60 de zile o să iasă numai bine şniţel cu cartofi prăjiţi. Mă rog, nu chiar, dar măcar o să ai congelatorul liber ca să poţi depozita şniţele.

    Mastic, de supărat oricum nu cred că se mai supără, la adăpostul aceluiaşi lucru avem şi atâţia dătători cu părerea care apar imediat ce moare cineva: latră de după gard. Cât despre destin, aşteptăm cu nerăbdare să vedem „supralicitat de posteritate” sub numele străzii „Mihai Eminescu” sau „cronicar decapitat fix când credea c-a scăpat” sub „Miron Costin”.

    Cetăţene de tip nou, dacă o vedem şi apucăm să vorbim înainte să bage baioneta-n noi o să avem grijă să-i transmitem mesajul, ca să bage baioneta-n Sergiu Nicolaescu. Să vindem bilete la lojă, zic.

    Bogdan, puteau. Şi „sublocotenent erou”, dar la aia exista pericolul să aibă sens.

    Tepusa, pe linia deschisă de Bogdan şi de tine propunem un definitiv „sublocotenent erouă naţional” care cu siguranţă va elimina toate dubiile. În rest, nu ştiu dacă să-mi pară bine sau să fiu îngrozită că ai memoria atât de lungă. Mulţumim pentru urările de bine şi pentru că ne obligi ca pentru a-ţi salva viaţa să hrănim acest blog până în secolul următor.

  19. snitzelu se face cu ou, faina si pesmet. mai treci pe la zana ca sa inveti. ea tot timpul face snitzele. cred ca si acu face unu.

  20. Ce zici tu acolo-i biscuit. Pentru şniţele îţi mai trebuie ceva, ceva care poate fi bătut cu ciocanul pentru şniţele. Bate tu făina cu ciocanul de şniţele.

  21. dooooh! snitzelu e o bucata din porc. cam de la subtzioara asa. cred. asa ii zice in cora la macelarie. SNITZEL. pentru ca porcu e facut din snitzel, pulpa, ceafa, coaste, kaizer si slanina. si shorici si cap, da.

  22. Paradoxal e că şi puii şi vacile au componenta „şniţel”, de unde putem deduce că puii, vacile şi porcii sunt aceleaşi lucruri. Culmea, toate aceste acelaşi lucru sunt acelaşi lucru şi cu soia. Ne-am ars. De unde mai mâncăm variat acu’? Va trebui să mâncăm peşte!

  23. si pestele are snitzel in zona cefei. de aia ii zice file de shalau. tot cu ou,faina si pesmet. sau pesmet nu. nu mai stiu.

  24. Deci şi peştele este acelaşi lucru cu toate celelalte. Prin urmare, se poate mânca lejer porc când ne pune medicul la dietă cu carne slabă. Evrika. Am contribuit cu ceva la binele omenirii pe ziua de azi.

  25. cel mai groaznic lucru din lume e un snitzel de vaca. poti sa bati oamenii cu el. nu sa il mananci.

    eu azi o sa fac o pulpa de porc in cuptor. ma tot gandesc daca sa o stropesc cu vin. parca as bea vinu ala, naiba. o stropesc cu apa. asta e.

  26. aproape ca ati pus punctul pe j.
    de vreme ce puii sunt calibrati in custi cu dispozitiv de crestere accelerata si hraniti cu soia modificata genetic amestecata cu antibiotice reciclate, de vreme ce porcii halesc faina de oase de pui produsi ca mai sus iar omul, ei bine omul, infuleca vesel si porcul si puiul, ei bine, atunci ce-i omul ?

  27. Bea jumate din vin şi restul pune pe friptură, n-o să-ţi pară rău. Şi poate găbjeşti pe undeva şi nişte cimbru.
    La şniţelul de vacă tot ce contează e momentul bătăii: înainte sau după. Dacă ai bătut bine şniţelul înainte să-l faci, e bun. Dacă nu, vorba ta, poţi să baţi pe cineva cu el după ce l-ai făcut.

  28. Omul e imunizat la diverse în situaţia asta, Frei. Şi poate lejer să mănânce detergent că probabil organismul lui e deja obişnuit cu asta.

  29. omu e omnivor la fel ca si porcu. omu poate sa mance si textile daca ii plac asa mult.
    eu am avut un catzel care manca orice. chiar si pe el. deci omul e un catzel.

  30. i’m sorry pentru voi, oameni. de mine nu mi-e, ca-s neglijabil.
    mentalitatea asta am mai intalnit-o si la faza cu cernobîlu’, cand guvernele declarau care mai de care ca norul radioactiv a ocolit taman tara lui respectiva. totul e sa nu stii si sa fii convins ca esti bine informat.

  31. gresit. io am mancat iod atunci. erau niste pastile mici ca niste bomboane. toata ziua mancam de alea pentru ca era vremea dudelor si umblam prin copaci dupa ele si trebuia sa omor radiatiile din dude.

  32. Iodură de potasiu, da. Mmmm. Bună chestie.
    Frei, aşteptăm cu interes şi poftă primele şniţele de orice din ferma pe care o s-o înfiinţezi şi dezvolţi.

  33. Piticule, nu erau pastile. Nici pilule. Nici comprimate. Nici gelule. Nici tablete. Erau caşete. Da ? Sa nu deformam istoria.

    Tu faci chiftele de dude ? Nu e bine, ca prezinta risc de apendicita. Stoarce-le mai întâi într-un tifon si fa dupa aia niste spuma, cu albus de ou, stii tu. Sau fa un sufleu.

  34. eu nu mai am apendic. ca am fost odata intr-un spital in vizita la cineva si m-au luat pe sus din greseala si mi l-au scos. nu e rau. acu pot sa mananc semintze cand ma uit la tv.

    iar alea erau chiar pastile. mici de tot. cam ca cip cip.

  35. Am stat pe strada Elev Stefan Stefanescu. Asta ce merit a mai avut? 😀

  36. a facut facultatea la Frunze. in rusia.

  37. da’ nici macar student nu-i… Trebuie sa fi fost un elev tare merituos! 😀

  38. elev se mai zice si la militari. nu doar la elevi. deci a fost un elev militar. adica securist de ai nostri.

  39. Pisica Roz, chiar ne întrebam când o să apară o pisică roz pe aici în afară de Buck pe care l-am vopsit eu anul trecut de m-au alergat verişoarele cu satârul pe bloc. Cât despre elevul ăla, probabil a rămas repetent până a murit şi na, aşa performanţă trebuia omagiată. Şi în plus era un caracter puternic: să nu-ţi schimbi prenumele repetiţie a numelui sau să nu-ţi gâtui părinţii înseamnă tărie, nu glumă. Deci era şi el un fel de erou, da’ le-a fost lene sau jenă să scrie „eroul scării blocului” dedesubt aşa că voila.

  40. 🙂 Undeva in Cluj exista „aleea meseriasilor”(n-am inteles de ce nu a „Meseriaselor” , hi hi hih , pare a fi discriminatorie) si strada „buna ziua” ,asta da semn de eroism in ziua de azi.

  41. P.S. FRANCEZII SE POT LAUDA CU CEL MAI STRANIU NUME DE STRADA „STRADA UNDE A FOST FIERT DUMNEZEU” ,IAR DE NU ME CREDETI PE CUVANT VA POATE CONFIRMA MUSIU.

  42. in militari pe strada dreptatii exista „intrarea intrarii”. langa mine aici.

  43. io stau pe „dealul tzugulea” si ma simt prost cand scriu asta in acte. as vrea sa stau pe „nazuintzei” sau chiar pe ” armata poporului” suna misto.

  44. :)))) ponei cu acte!!!!!!!! ha ha ha ha

  45. fireste ca am acte. de pedigree.

  46. mai ai un pic si -mi spui ca esti si frumos(rasatule!)

  47. Cum s-a ajuns la pomelnic de străzi nebune nu ştiu, dar nu pot să nu contribui cu Str. Semicercului şi cu Str. Graţioasă. Dacă tot a fost eclipsă şi graţioşi suntem cu toţii.

  48. Deocamdata câştigă Anaid cu strada ei franceză, pe care au fiert probabil în Evul Mediu vreun eretic care se credea Dumnezeu.

  49. ete’ ca s-a ajuns prin „fundatura comisiei centrale” 🙂

  50. care-i premiul?

  51. il cauti prin casa petronia sau ai fugit pe strazi sa-mi cauti o placuta c-un nume de strada special?

  52. tronia, postarea ta e despre strazi. ce draq fumezi acolo?

    lasa-ne sa vorbim despre „strada postarii”, despre „strada strazii” sa alergam iute pe autostrada informationala. care e (inca) internetu.

  53. Anaid, premiul este bineînţeles să numim o stradă după tine şi să scriem dedesubt „posesoare de pisici”. N-ai pisici? Nu-i nimic, facem rost. De pe strada ta. Să-ţi dau ceva din casă? Te interesează un frigider-bibliotecă?

    Pitice, postarea mea nu era despre străzi, ci despre meserii. Dar nu-i bai, puteţi strada în continuare despre postare.

  54. Calea Circumvalaţiunii – în Timişoara
    Pe vremuri era una şi în Bucureşti (cartier Prelungiera Ghencea) dar văd că i-au schimbat numele.
    Tot acolo găsim Strada Dorinţei, Strada De Legătură, Strada Anotimpurilor şi perpendicular pe ea Strada Verii.

    Una lîngă alta: Strada Dantelei, Strada Ursa Mică, Strada Amza Pellea, Strada Cooperaţiei , Strada Nandru(?!), Strada Lavei

    🙂

    http://www.strazibucuresti.ro/

    PS: Meserii… astăzi sîntem cu toţii năclăiţi în birocraţie – cine se mai poate lăuda cu o adevărată meserie?

  55. dar io ma laud cu meseria mea… 😦

  56. Ps – trec zilnic pe o stradă al cărei nume l-a purtat cindva inventatorul stingătorului de incendii – inventator nu e o meserie …
    Ăsta şi cu frate-său au îmbunătăţit furtunul de piele în care apa se turna cu găleţile – i-au pus la celălalt capăt o pompă şi în felul ăsta l-au alimentat direct din canal (slavă domnului Amsterdamul are canale….). I-au pus şi roţi. De lemn că din alea de metal săreau scîntei la trecerea pe piatra cubică, şi ar fi luat foc însuşi stingătorul. Cică metoda lor patentată (la biroul de patente) pe la 1640 a fost folosită pînă în a doua jumătate a secolului 19. De fapt au fost doi fraţi dintre care celălalt (sic!) inginer, dar aşa e istoria reţine doar ce-i place. Nicolas n-are stradă. Jan da.
    Petru cel Mare a venit din Rusia personal să-l convingă să se stabilească la St Petersburg, da Jan nu şi nu. I-a vîndut nişte stingătoare de incendii cu frumoasa sumă de 385 de guldeni bucata. Dacă onor primăria nu scria pe tăbliţă – scurt şi la obiect: inventator stingător incendiu – puteam să trec de 200 de ori pe zi nu de două pe strada asta şi tot n-aş fi ştiut cine a fost Jan van der Heyden.

  57. şi tu nu scrii rapoarte? documentaţii? printscrinuri? tu doar munceşti? vine şefu îţi zice fă aia şi aia, faci aia şi aia şi la sfîrşit vine şefu cu banii în plic ?!?! asta-i tot ?! păi ce tu trăieşti în alt secol ?!?!

  58. da, la mine asa e.

  59. Piticule, am sa depun o petiţie la primaria sectorului sase. Sa se demoleze unul din blocurile alea noi de lânga sectia de politie si sa retraseze strada Dagîţa. Tu n-o stii, era între Dezrobirii si Conductei, adica Cernisoara, mai nou.

    Si sa-i schimbe numele în Strada Gras (si dedesubt, între paranteze, cu litere cursive, Pitic Meserie).

    Cine semneaza ? Cu creionul meu chimic.

  60. hehehe. misto zis. mai taci.

    ce legatura am eu cu dezrobirii? nici o gagica nu am avut pe strada aia.
    dar baute bune erau pe apeductului.

  61. Da, Piticule. Erau.
    Dar nici nu stii ce gagici cresc pe Dezrobirii, Partiturii si Estacadei.

  62. nu mai rele ca alea de pe uverturii. adica ale mele.

  63. Fetele de la camin erau stapâne pe cinematograful Pacea. Ma luau pe sus sa mergem la film. Da’ dupa ore. Asa ca nu chiuleam de la scoala, chiuleam de acasa. Daca nu ma lasam pupat în întuneric, ma bateau.

  64. A, foarte bun argument. Da, inventator e cam la fel de meserie ca şi erou, dar spre deosebire de ultimul primul nu te omoară decât dacă testezi pe tine unele chestii.

  65. azi am baut un pinot noir si am vorbit cu denisa.

    pot sa mor acu.

  66. Băi pitice acum mi-e clar de ce eşti tu singular Tu eşti de pe altă planetă, care încă n-a fost sufocată de hîrtii. D-aia le pari suspect fetelor şi se ţin ele săracele la distanţă.

    Păi aşa: munca-i muncă, berea-i bere, vinu-i vin şi piticu-i ponei …. numa’n filme mai vezi !!!

  67. :)) in orasul meu exista statuia ecaterinei . in fiecare an porumbeii mai adauga statuii cate un centimetru . e felul lor de a-i puncta maretia de erou . sunt singurii .

  68. Tg. Jiu, valeria? Să deducem că şi Coloana Infinită a fost numită aşa de Brâncuşi tot din cauză de porumbei. Bună gândirea asta în perspectivă.

  69. Sau Braila. Ca si acolo se desfasoara o lupta acerba intre porumbei si primarie pe capul Catrinei.

    Omenire marxista si marcsista, la multi ani! M’am returnat si linistit pe la birlogurile dragonesti si ma bucur sa va regasesc in tihna. Petronia, dau imediat drumul la link pe scari, dupa cum se cerea acu’ vreo 2 postari.

    Propun infiintarea unei strazi scurte cu numele „Fundatura Sens Unic pentru Pietoni”

  70. Dragoane, bine te-ai întors în bârlog şi pe la noi. La mulţi ani buni. Aruncă pisica mai departe şi pe urmă hai să vedem ce facem cu strada aia, trebuie inventat un mecanism care să o facă utilă. Spre exemplu, eu mă gândesc la ceva cu săgeţi. Multe săgeţi. Curat, rapid, precis, nu ne complicăm cu strâns bucăţi. Eh?

  71. :)Dragoane, jur ca acum ma gandeam c-ai cam disparut din peisaj. (salut cu drag si gragoanca!)

  72. Petronia, sagetile sint o idee buna. Da’ inginerul din mine nu poate sa nu observe o hiba mare in ideea asta. Ce faci cu corpurile? Eu as indrazni cu o alta idee: ecluza inalta la intrare, scurgere pe teava de 2500 cm in capatul celalalt, cu cadere de nivel mare pentru a asigura absorbtie rapida. Intra pietonii, se inchide ecluza, se inunda fundatura, se deschide scurgerea, ia tot. Curat si eficient, fara urme. In plus, se pot instala senzori si se poate automatiza procesul. Fac eu instalatia.

    Anaid, dragonii au acoperit in zbor planat vreo juma de tara in ultimele saptamini, ba unul din ei a poposit ocazional si pe meleaguri megiese (sau megyes). Da’ am revenit in birlogul nostru comod, cu forte proaspete.

  73. Vel-dragoni si paharnicese dragoance, bonne année 2011 !

    Vaz ca 2011 îti ascuti si mai tare spiritul edilitar si ecluziv-hidreulico-turbo-scurgator-preaplin, Dragoane. În curând primarele nost ? Traiasca !

    Sa inauguram c-un vin bun Intrarea Fundatura cu Sens Unic Neîntors pentru Pietoni Pedestri pe Jos.

  74. Bine v’am regasit si tăti celi buni in anul aista noul! Cu vinul as mai lua o mica pauza pentru moment din motive de exces bahic in perioada sarbatorilor. Am cam zburat pe 7 culoare aeriene timp de vreo 2 saptamini si, oricit de dragonesc si auto-reparator, ficatul personal mi’a trimis un SMS cum ca niste exces cu ceaiuri nu i’ar strica, for a change.

    Primar? Apai, Alecule, fereasca Sfintul sa ma puna astia primar. Iese cu moarte. Unde’ai mai vazut tu primar pus pe treaba si care nu accepta spaga? Ha?

  75. Pai tomnai d’aia, dragoane. N-am vazut si vreau sa vaz.
    OK, piua la struguri daca vrei. Desi al mai bun ceai de sunatoare tot viognier-ul e.

  76. Se miră unii că de unde aşa cumplită polarizare socială la românica, la burtică. Păi de-aia, că nu suntem uniformi ca nemţii. Noi eram polarizaţi demult, între proşti şi geniali. La parale iese exact invers… (exceptăm cuminţenia pământului, îndelung răbdătoare – mă refeream doar la cei care deschid gura sau decid).
    Noi lătrăm, ei numără bani…

  77. tiens, dragonul:). trebuia sa-mi dau seama dupa cat de cald s-a facut afara.

  78. @Felix-Gabriel Lefter: Acu’ nu generaliza si tu. Nu toti prostii sint bogati, nu toti desteptii sint saraci. La fel cum nu toti aia pe care’i credem prosti sint facuti gramada si nici aia cu multe scoli nu’s toti inteligenti. Ah, si’ar mai fi ceva, de pe margine toti avem idei.

    @Noemi: Bun regasit! Nu stiu daca de la mine e caldura asta. Da’ e posibil, sa stii. De cum m’am intins inapoi la mine pe comoara m’a cuprins asa un sentiment de satisfactie si’am inceput sa eman caldura. Si un sforait usor. Asa ca daca se lasa si cu ceva cutremure sa stii ca tot de la mine este.

  79. Dragoane, pentru glumit cu cutremure te pun să planifici şi să execuţi singur trapa de sub asfalt care să ne scape de dovezi în ansamblul pe care-l puneam la cale mai devreme.

    Felix-Gabriel Lefter, aici era totuşi vorba despre nişte străzi, dar bănuiesc că putem juca jocul ăla cu ajuns de la o chestie la alta folosind un număr dat de intermediare.

  80. Wow… 2 raspunsuri deja la o incercare a lui Felix de a intra in vorba. Nici nu mai conteaza cum. O premiera pe Surorile Marx.

    Bine, bine, coano Petronia. Fac si trapa si nici nu mai pomenesc de cele nepomenibile. Fericita? Sa ai un an nou plin de astfel de clipe de satisfactie 😀

  81. Păi să intre în vorbă, şi ştim că ţinerea de subiect e penultimul criteriu pentru comentarii, însă dacă e joc joc să fie, dar să ştim şi noi. În plus să te înfurii la adresa polarităţii sociale mi se pare ca şi cum ai ţipa la nori.

    Şi deh, dacă zici că nu mai zici de ce-am zis să nu mai zici, fericită. Dinspre partea asta. Acum mă duc să zgârii nişte portiere, ca să fiu fericită de tot.

  82. As invita totusi pe stimabil sa’mi arate vreo tara sau orinduire sociala (ca sa se vada ca limba de lemn comunista nu e limba moarta) unde nu exista polarizare sociala.

    Apropos de chei pe portiere. Oare ce efect are folosirea unui diamant de taiat geamuri folosit in loc de cheie?

  83. Ha, Dragoane, nu trebuie decât să întrebi. Trece până la tapiţerie. Dar îmi place să aplic măsuri treptat.

  84. Petronia, zgâriatul portierelor are o falsa dubla polaritate. Adica întrebarea de cosmica importanta nu e ce portiere zgârii, de Logan sau de X5, ci cu ce. Cu cheia de la boxa sau cu argintaria.

  85. Petronia, te inteleg. E ca si cum Michelangelo ar fi sculptat cu picamerul. Tu, ca o buna cunoscatoare intr’ale fineturilor, folosesti o cheita mica de medalion cu fotografie din secolul 18. Iar zgirietura nu o faci tu. Ea e deja acolo, tu doar o eliberezi, o lasi sa zboare libera intru bucuria tuturor. Iar boul ala o sa vopseasca din nou masina, sa te faca sa o iei de la capat. Ce idioti posesorii astia de masini….!!!

  86. Doar unul, Dragoane, era mai destept. Înlocuia de fiecare data usile cu altele noi, iar pe alea gravate încerca sa le vânda pe sub mâna le diferite muzee.
    They say he died of pneumonia…

  87. De unde se poate deduce, Alexandre, inca o data, ca trebuie sa ai bani ca sa faci bani. Altfel, fie nu’i faci, fie te ingroapa chiar ei cind i’ai facut.

    Vezi? D’aia sint romanii saraci. Pentru ca sint saraci. Saracii!

  88. Alexandre, da. Dar polaritatea asta se depăşeşte ecuatorial aplicând măsura nediscriminatoriu şi echidistant cu ambii poli.

    Dragoane, de XIX dar în rest ai dreptate, şşş… Obiectul ăla e de fapt doar un patinator artistic reîncarnat greşit, eu nu fac decât dreptate dându-i posibilitatea să se exprime.

    Cât despre pneumonie… Atât de uşor de falsificat. Aproape că nu e gratificatoriu. Aproape.

  89. mamaia mia, ce activitate aici. ia sa mai punem si noi paie pe foc.
    special gift for Baddragon, with my greetings

    http://www.flixxy.com/my-blackberry-is-not-working.htm

  90. Well! Well! Frei, sa’ti traiasca toata familia, si hamsterul, si pisica ce tocmai iti maninca hamsterul, si tot ce mai ai tu pe acolo. Ca mi’a intins zimbetul de la o ureche la alta filmuletul la care m’ai trimis.

    Clipul e o alta demonstratie pentru faptul ca, desi viata noastra devine din ce in ce mai complexa (tehnologii, concepte, fatete noi), numarul de cuvinte din vocabular se reduce pe zi ce trece. Take „dongle” as an example 😀

  91. Eu sunt curios…ce oare scrie pe tablita unei strazi cu nume colectiv….gen Strada Aviatorilor? profesie: aviatori? :)))

  92. filmuletzul asta de la bbc ie tot despre sensul cuvintelor si bifurcarea lui eventuala, obsesia unui anume jargon, etc; imi place ca ai prins esenta 🙂

  93. Penal e ca Ecaterina Teorodroiu era sublocotenent. Nu este, insa, penal ca femeile sa faca armata, cu conditia ca ele sa faca exclusiv exploitation cu alte femei inrolate.
    Ca i-au gresit functia Ecaterinei Teodoroiu ? Nu mi se pare atat de crunt, atat timp cat oricum n-o vedem cum goes down to another woman.
    Tot penal e ca in fiecare oras exista cate o strada care se numeste Ecaterina Teodoroiu. Asta daca presupozitia e corecta, si nu vad de ce nu ar fi.
    Este foarte penal faptul ca Ecaterina Teodoroiu a existat, insa nu e penal daca o trecem ca „erou national”, un fel de mama a tuturor gemenilor de la care am supt cu totii

  94. Rose Marie, n’am inteles nimic din ceea ce ai spus. Pina la urma ce nu’ti place? Ca ET a fost femeie? Ca a fost soldat combatant? Ca a fost considerata erou (eroina) national/a? Ca s’a aruncat in fata unei mitraliere? Ca e omniprezenta in onomastica strazilor? Si de ce e oricare dintre chestiile astea penale? A sau s’a incalcat vreo lege? (dada, stiu, penal… argou… bla bla).

    Eu unul as fi incintat daca ai detalia. Prevad o discutie cu potential pornita de aici.

  95. Rose Marie, de la care gemeni ai supt tu ? 🙂

    Penal e ca are initialele E.T.

    Zic io.

  96. Alexandre, acum inteleg. E penal pentru ca s’au incalcat drepturile de autor. Da’ nu’i de vina ea ci parintii ei care au botezat’o cu numele asta 😀 Si, daca ma gindesc mai bine. Filmu’ cu Caterina e mai vechi decit cel al lui Spielberg 😀

  97. Hai mai frei, nu’s asa de incuiat. 😀 Era mult prea evidenta intentia pina si pentru mine. In plus, am vazut destul de multe filmulete de genul asta facute de BBC ca sa fiu deja familiarizat cu stilul.

    N’o sa ma ierti niciodata pentru ca ti’am ratat citeva jocuri de cuvinte prea subtile si semnalizate insuficient pentru puterea mea de intelegere?

    Uite, intru distractie lingvistica si ca semn de pace, recomand link’ul asta:

  98. Prenume predestinat, doar urmarea inamicul din copaci, nu de la sol. Oricum, d-aia suntem saraci, Dragoane, ca nu ne plateste Spielberg royalties.

  99. Vaaaai, parfumul strazilor, mi-ati adus aminte de o multime: Strada Sborului, pe care m-am ratacit cu un baiat; Strada Austrului, unde mi-am spart capul cazand din corcodus; Strada Plantelor, unde era un caine de care imi era foarte frica si Strada Timpului, unde aveam discoteca intr-o pivnita. Si pe placuta din Strada Zana Eficientiei, o sa scrie ‘schnitzelmacher’ – asta ca sa stiti.

  100. Zâna, unde te pierdeau tu cu berbantul nu era mai degraba strada Sburatorului ?

  101. Musiu, desi asa ar fi logic, era totusi Strada Sborului, aproape de Strada Negustori 🙂

  102. Musiu, desi asa ar fi trebuit, era totusi Strada Sborului, aproape de Strada Negustori 🙂 Ratacirile astea incep cu poezie si se termina in proza!

  103. In ziua de azi, chiar si Ecaterian Teodoroiu ar fi declarata inapta daca ar vrea cumva sa se angajeza in cadrul MApN. Nu si-ar mai gasi decat o slujba intr-o fabrica de confectii sau sa lucreze de-acasa, la un chat erotic.

  104. uf, baddragon, vai de capul meu babesc, am numai interese pasnice, uit tot ce poate aduce a negativ, nici nu mai stiu la ce faci aluzie. da’ n-o sa ma mai las influentat de lumea care pune cate un superflu emoticon galben (imi zisesem si io sa fac o exceptie ca sa-mi semnalez complicitatea cu tine), o sa devin o venerabila veterana precum petronia sau musiu alexandru si asa o sa ma adaptez in sfarsit fondului remanent marxian. desi nu cred sa reusesc. deocamdata pot spune care cine e doar din cate emoticoane pune. nu-i penal?

  105. Zâna, si la noi pe farfurii o sa scrie schnitzel macht glücklich.

  106. Frei, bună recomandare, mulţumim c-o portocală-ntr-o mână şi o mură în cealaltă. Măr avem pe masă şi eggs-box 360 în frigider, c-am auzit că aşa se conservă scorul proaspăt.

    Rose Marie, ca şi Dragonul eu încerc să pricep cam ce afirmă şi ce neagă comentariul tău, numai că spre deosebire de el nu mi-e ruşine să şi fac o listă:
    – pe lângă abundenţa de „penal” care ar trebui să fie contravenţională, ideile se strecoară în felul următor
    – e ok ca femeile să facă armata, dar doar între ele (ceea ce mă face să cred că ai vizionat nişte porn bunicel în ultima vreme, şi dacă da vezi că expresia e „to go down on someone”, nu „to go down to someone”)
    – Ecaterina Teodoroiu dintr-un motiv neprecizat ori nu merita gradul de sublocotenent ori ar fi trebuit să aibă unul superior (asta-i problema când foloseşti cuvinte aiurea, oamenii nu prea înţeleg ce vrei să spui)
    – „erou naţional” ţie ţi se pare o funcţie de vreme ce acolo vezi greşeala deşi exact contrariul era mesajul textului
    – străzile din România au nume care se repetă de la oraş la oraş (ceea ce-i cam greu de evitat pentru că dacă stăm să ne gândim nu sunt prea multe modalităţi în care poţi denumi o stradă),
    – existenţa cuiva poate fi numită „penală” în condiţii care cred că se negociază la Judecata particulară pentru cei care cred în asta,
    – iar legătura între Ecaterina Teodoroiu şi lupoaica romană ar fi inteligibilă dacă femeia ar fi adoptat doi copii şi ei s-ar fi apucat să numere vulturi ca să întemeieze România şi aşa mai departe, ceea ce nu ştim dar ne-ar interesa să aflăm.
    Deci vorba Dragonului, nişte lămuriri suplimentare (nu explicaţii, nu te enerva) ar fi utile pentru eventualitatea continuării dialogului care altfel mă tem că rămâne criptic din partea ta şi sceptic din partea noastră.

    Zâna Eficienţei, bună hartă a Bucureştiului ne propui. Ne place. Aşteptăm mărturisiri şi pentru Bd. Constructorilor, Str. Valea Cascadelor şi Aleea Compozitorilor. Contribui cu hohotele de râs pentru care pot să depun mărturie că au constituit reacţia unor studenţi de la Arte timp de un an întreg la faptul că strada de lângă universitatea lor se cheamă „Banului”. Omonimia, de care erau conştienţi, nu a reuşit să omoare amuzamentul în cazul ăsta.

    Ceea ce ne aduce la observaţia bună făcută de Sebastian C. Probabil că la un moment dat cineva a simţit nevoia unor simplificări, rezolvată prin includerea subiectului şi explicaţiilor într-o denumire. Bună idee, de altfel, dar probabil au ajuns destul de repede la ultima filă din nomenclator: ceea ce explică de ce a apărut meseria sau profesia de „erou naţional”. Mulţumim pe această cale pentru elucidarea misterului.

    0gar, na… Nu ştiu ce formă fizică sau ce pile avea. Poate ar fi făcut carceră la greu din cauza puseelor de lider. Sau poate, vorba ta, ar fi cusut mileuri din macrame şi ar fi condus babele din bloc la revoltă cu croşetele împotriva administraţiei. Hopa. O idee bună.

    Dragoane, mulţam şi ţie pentru contribuţia notabilă la încolăcit maţe de râs.

  107. Petronia, cu placere. Cu Constructorii nu am avut nimic de impartit. In schimb, in Valea Cascadelor, m-am chinuit sa inghesui un frigider intr-un portbagaj de Lada, iar in Aleea Compozitorilor – in afara de niste plicticoase meditatii la chimie – am avut parte de o scena lacrimogena, tip Verdi colt cu Wagner, cu un (alt) baiat trantit in genunchi pe asfalt si un tata furibund.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s