After party cu babă. Cartea a treia

Babelor,

Primăvara lui ’42. Encore et toujours artistă de şantan, Frosa îşi croise în răstimp un nom de scène – Yvona – şi le zicea cu sufletu şi cu vocea ei aspră de tenor (trăgea deja în piept vreo două pachete pe zi pe vremea aia) la terasa Cazaman, aflată undeva între Vitan şi Calea Dudeşti. Aici apăru-ntr-o seară la bere şi varieteu maiorul ăla, Wilhelm von-ceva-de-sânge-supţire, ferchezuit, pomădat şi în ţinută de gală, flancat de nişte kameraden. Fante de tobă şi drum de seară cu bucurii la pat lat, îşi zise Frosa cu inima volatilă şi-un oftat în afara vremii, ochindu-l pe belatru. Dulce şi frumoasă eşti, ţărişoara mea, da’ dacă e să mor pentru tine, am să mă jertfesc toată şi-am să mor în braţe de cuceritor, să fie primit… Îşi scuipase-n sân şi după antract i se aşezase maiorului pe genunchi ca să-i cânte cea mai răvăşitoare şi mai sfâşietoare şi mai deferlantă Lili Marleen pe care neamţul avea s-o audă vreodată. Bouche bée, Wilhelm se topise cu tot cu scaun, cizme, eghileţi, onoare, regulament, rezervă şi blazon. Iar din seara aia Frosa avea să-i devie laolaltă muză, egerie şi raison de vivre, scăldată în blănuri scumpe, şiraguri de perle, parfumuri, şampanie şi sumedenie de alte delicii hedoniste cu care drăguţu de Vili o cadorisea princiar. În toamna aceluiaşi an ’42 Vili o suia pe Frosa-n tren, direction Paris, convins c-avea s-o urmeze la câteva zile, după ce va fi isprăvit de rezolvat ultimele amănunte ale unei detaşări de mult ticluite la kommandantura din place de l’Opéra. În loc de asta, ticăloşenia cinică şi absurdul războiului îl procopseau cu ordin grabnic de misiune fix dincolo, pe frontul de răsărit, de unde n-avea să se mai întoarcă…  Zvârlită brusc în ceaţa nesiguranţei, viaţa pariziană a Frosei începea aşadar sub auspicii nu tocmai milostive. Dar despre asta, cu alt prilej…

Păşeam deci din vestibulul lui Tante Constance în salon, unde Frosa umpluse deja o scrumieră aşteptând să mă-mbrătişeze…

Să scapi de nestăvilita urgie pupătoare a Frosei avea să se dovedeasca, precum de fiecare dată, mission impossible. Când se năpustea în picaj, deschizându-şi larg braţele primitoare cu un « îîîîînger nevinovat ! », al ei erai, gata. Nici o scăpare, inutil să cauţi înfrigurat să-te eschivezi cu un baise-main. Totul era să nu te pierzi cu firea, să-ncerci ramâi întreg şi mai cu seamă să ai de ce să te reazimi după ce te-nşfăca de gât ca să-ţi aplice prompt pe obraji două sonore, băloase şi seismice ventuze faţă de care sferele de Magdeburg păreau jucărele de plozi. Aşa că foutu pour foutu, îmi zisesem când aflasem că are să vină şi ea la Tante Constance, măcar să-i dau un prilej onorabil să mă trimită drăgăstos în corzi şi să-i aduc ceva. Ce ? Găsisem, după cotrobăieli care ţinuseră o după-amiază întreagă prin arrière-boutique-ul anticariatului lui Kevork Gurdjian, o splendoare de fume-cigarette din argint (taille opéra, excusez du peu !) şi dădusem fuga la Donenfeld, bijutierul, ca să-mi graveze – quoi d’autre ? – iniţialele LM pe el. Splendidă lucrătură.

Întind cadoul, mă las pupat, scap ieftin : şifonat, niţel groggy, dar en un morceau. Frosa, cu buzele ţuguiate, trecuse la miorlaielile sclifosite ale uzanţelor : Mvuaaai, Alexandre, zău aşa, da’ nu trebuia sa te deranjueeezi, dragă. Aaaah, mais t’es fffffou, dis ! LM ? LM ? Mvuaaai, spleeendid… şi dă-i, şi dă-i. După care, cu palma dreaptă dusă la inimă, începu : Wie einst Lili Maaaaar-leeeeeen? Ai încoa’, Tănţico, vino să vezi… Ah, Alexandre, suntem noi la vârsta patinei, da’ zău, ce tinere ne faci să ne simţim…

Replică du tac au tac a Tănţicăi :

– Mhmpft. Pârţ. Fandoseli. Mă, da’ proastă mai eş’, mă Froso… care patină, mă ? Tu nu te uiţi, mă, stafidito, că ţi-a chelit până şi peruca, başca vulpea aia chioară de la gât… şi tu te tot miorţăi ca o domnişoară de pension ? Auzi la ea : thun-tem-la-vâr-thta-pa-ti-nei-nia-nia-nia… vezi că ţi-ai uitat placa acasă-n paharul de pe noptieră. Cu tot cu gingii, uofff. Vârsta coclelii, Frosoooo, la aia eşti. Cocleală, nu patină. Compris ? ‘Aidi, întinde paharu’ ăla, că nu se cade să stea gol.

Clipă în care soneria zbârnia scurt, de trei ori. Era Oscar…

(à suivre…)

‘Aidi, fiţi cuminţi

Vă pup.

 

Anunțuri

13 comentarii

  1. iar ne lasi in suspense. nu se face, zau. pune mana de scrie intens, fie si de ti-ar da crampe in incheietura, ca sa intampinam saptamana viitoare cu stiinta de Oscar!

  2. Pai scriu, Zâna, scriu. Nu ? Ce fac ? Da’ stii si tu ca babele au un bioritm mai siropos, mai încleiat, nu se busculeaza chiar asa. Stai sa mai rontai si io un cornulet, sa mai înmoi un piscot în sampanie, sa mai etalez o canasta, ceva….

  3. musiu, cunoastem la babe, doar si noi suntem una dintre ele 🙂 stim cum se lungeste ziua si se dilueaza in citirea de anunturi mortuare si partide de maus.

  4. Plus venerabile sieste în jiltul din salon, sforaind peste albumul cu poze colorate cu anilina…

  5. vezi, de-aia cand ma uit la ‘Gaitele’, am un mare deja-vu 🙂

  6. @musiu: un gros bisou … tu sais pourquoi! 🙂

  7. D’apai rezonuri de pupaceala catre musiu moa sunt legiune, soro. Dar stiu purcoa si ma bucur cu anticipatiune. Numai sa nu pupi ca Frosa. 🙂
    Asa cevaaaa…

  8. No ioi, ca m-am fâstâcit si rosesc.

  9. Noooooo! Ioi!
    Io ca Frosa!? Niciodată! Parol!
    Pune-mă la încercare, de nu crezi! 😀

  10. Ma-ncumet, no !

  11. Acu-i rândul meu să mă fâstâcesc! Şi să roşesc!
    Da’ nu zic ba!

  12. […] apărea şi Oscar. Acelaşi costum trois pièces devenit oglindă pe la coate şi pe la genunchi, un ceva la gât […]

  13. […] cartea întâi, a doua, a treia şi a […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s