Bidonul liniştit, editorial 21 ian

Noua alianţă de centru dreapta, ACD, nu este completă atâta timp cât nu mai conţine încă o direcţie: Stânga. Ea ar deveni atunci, Alianţa de Centru Dreapta Stânga şi stânga asta ar fi răspunsul poliţiştilor din Buşteni la întrebarea unde este cabana Diham. * Da, dar noua alianţă s-ar putea numi Alianţa de Centru Dreapta Dreapta, ACDD, şi atunci dreapta cea nouă ar fi direcţia spre Marea Neagră care scufundă încet încet litoralul şi nu e bine. * Ei bine, dar alianţa cea nou nouţă s-ar putea numi şi Alianţa de Centru Dreapta Centru, ACDC, şi din deontologie profesională am despărţi cele două grupe de litere cu un slash şi alianţa s-ar numi AC/DC. * Atunci mai are sens, pentru că Dan Voiculescu, quitar, Victor Ponta, drums, şi Crin Antonescu, vocal, ar putea compune un nou Contract cu România, că ăla al preşedintelui Emil Constantinescu a fost nasol şi scurt, Contract cu care noua alianţă, AC/DC, ar putea relansa România pe ici pe colo până am ajunge Europa din urmă. * În momentul în care o s-o ajungem din urmă o s-o găsim plină de chinezi. Şi-atunci ce-am făcut? Să ne asculte chinezii telefoanele? Infrastructură? Frunze? Nu. * Mai bine i-am ruga pe Angus Young, Malcom Young, Cliff Wiliams, şi Phil Rudd să facă o nouă trupă cu care noi să participăm la Eurovision. Ei s-ar putea numi Holograf, Bere Gratis, fetele alea cu viori, Cream, Florin Salam, că tot l-a dat la BBC şi ar cânta o melodie despre banii europeni, ai ţării, ai noştri, ai voştri, ai lor, bani care dispar în gaura neagră numită România. * Cel mai mare talou din lume va fi pictat de romanul Raoul Neret în munţii Bucegi. Pânza îl va reprezenta pe Ion Iliescu cântând în chinezeşte la lăută. * Şi aşa mai departe.

Anunțuri

5 comentarii

  1. Bine ca nu ne-ai oferit si varianta Aliantei de Centrul Centrului (ACC), plina de burice ale Pamantului si recomandata insistent pentru tusea rebela, fara expectoratie 🙂

  2. Da, Zano, da!!!

  3. Votati Confederaita Anarhista a Centrului Anti – Terorist

  4. votam, musiu, votam orice! ca ne stii cat de docili si rumegatori suntem.

  5. Daca pricep, maniheist si reductionist cum sunt, daca noua alianta va pute, probabil astia de acum sunt inmiresmati si trebuie lasati la putere cat o fi haul. Oricum, e mai caldut si la indemana sa faci bascalie de opozitie decat de putere.

    Stiu ca nu-s reprezentativ, dar daca ar fi dupa mine as vota nu doar o alianta de centru de ce-o fi, dar si una de epicentru, numai sa cada Basescu & acolitii.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s