Una-alta

Oamenilor,

Dacă vă plac Suprarealismul, trompe l’œil şi realismul ireal al picturii renascentiste flamande, criptoautoportretele şi vânătoarea de ouă de Paşte, da’ mai ales dacă vă place să vă uitaţi la ceva şi să vă gândiţi la ce înseamnă, zic că ar fi o idee bună să treceţi pe la European Art Gallery să vedeţi expoziţia Michael Lassel. Io am fost azi, izbindu-mă de o uşă pentru deschiderea căreia cineva dinăuntru a avut răbdarea să încerce cam patru seturi de chei. Uşa deschizându-se taman când discutam cu omul cu care urma să văd expoziţia că mai bine am fi atenţi pe sus la sfoara care urma sigur să ni se arunce de la etaj pentru acces.

Omul se declară şi este un maestru al trompe l’œil, pe care io l-am văzut cum am scris mai sus. După al doilea tablou a devenit un joc de-a “găseşte semnătura”, numele lui fiind ascuns fără excepţie în toate pe undeva. Cel mai sugestiv, chiar foarte, pe o cutie din centrul lucrării Schoner Brunner [link-uri, nu poze, că prea aş împăna postarea] pe care scria “Les maîtres du trompe l’œil” şi printre patru portrete-medalion cu nume dedesubt era şi al lui Lassel. Statement. Ok.

Altfel, la Turnul Babel mi-am dat seama de ce e bine să nu purtăm tocuri înalte (uitaţi-vă şi voi, ar strica toată simetria hardughiei), iar Aducătorul de noroc fiind autoportret cu o monedă pe limbă mie mi-a amintit de un basm chinezesc (hohote de râs, l-am găsit online) cu o statuie de piatră care scuipa bani dacă o loveai uşor pe burtă, chestie care dintotdeauna mi s-a părut foarte practică şi din cauza căreia am fost dată afară din aproape toate muzeele în care am intrat vreodată. La Soap operas m-a amuzat jocul piramidei de cd-uri cu muzică clasică deasupra căreia autoportretul artistului sufla un balon de săpun prin rama unui tablou. Ce-mi place e că poţi să cauţi să înţelegi cât vrei din ce vezi. Cât ai timp, chef şi resurse.

În drum spre altă parte m-am intersectat cu Rhetta care tocmai se ducea să golească de cafea un stabiliment aleatoriu. Într-o staţie din jurul Gării, moment suprarealist personal: eu sub un adăpost din ăla că ploua sau în orice caz curgea din aer ceva ce-mi făcea ochelarii ochi de muscă, muzică în urechi, în faţa mea un bătrân îşi ţipa la mine cred nemulţumirile faţă de Guvern şi în general de întreaga omenire (talentul meu la citit pe buze s-a oprit la “pizda mamei lor” şi ceva cu “nenorociţi”). În stânga mea un tip care nega din cap frenetic fără să asculte muzică uitându-se tot la mine când se oprea din centrifugat creieri. Io fiindcă mă uitasem destul la cer schimb şi mă uit pe trotuarul de vis-à-vis, pe care un lup deghizat în câine tocmai fugărea furibund un altul. Începeam să mă întreb dacă nu cumva mi-am schimbat politica în privinţa viselor.

Seara s-a încheiat cu ceva concert – după ce reuşisem să trântesc o rochie pe  mine, o oală de cafea pe rochie şi un pulover peste tot, asta ca răspuns întârziat la întrebarea tuturor „De unde naiba miroase a cafea în sală?” Sau chiar credeaţi că transpir cafea, ok. Dvorak (Concert pentru violoncel şi orchestră, mişto nu numai pentru că e violoncelul instrumentul meu preferat) şi Mahler (Simfonia VI, cu singurul mic cusur de a fi niţel interminabilă. De zece ori am zis că “gata” şi m-am lăsat când după a zecea a apărut un tip cu un ciocan de lemn de un metru şi care părea greu de o sută de kile, pe care l-a trântit în ceva care a făcut gongul să pară ciripit de vrăbii într-o dimineaţă de vară la ora cinci). Lecţie nouă: acum nu mai dă the fat lady semnalul de încheiere ci cameramanul.

În fine, acum douăj’ de minute seara s-a mai încheiat o dată cu mine furând nişte ciocolată de la cineva care mi-o oferise şi ronţăind-o în timp ce mă gândesc ce mişto-i să asculţi la patru dimineaţa crivăţul urlând ca-n taiga şi pe geamuri tropăind ploaia. Cea mai bună muzică de somn care s-a inventat vreodată.

Anunțuri

14 comentarii

  1. vreau si io la violoncel. du-ma.

  2. Mă faci să zic că data viitoare când e concert de violoncel te anunţ şi pe urmă dracu’ te mai scapă. Deocamdată la Ateneu văd că abia pe 15 febr. o să fie ceva care include sigur violoncel.

  3. uuuh! e ca o tigare de dupa. de dupa 14 februarie. ce dragutz…

  4. Aham, deci ai de gând să fumezi arcuşurile oamenilor. Aşa zi, ca să ştiu.

  5. lu fataaaa. le fac poza cu telefonu!

  6. scuze, vin din ZONA sunt un pic iradiat. m-a tampit jocu asta.

  7. Îhâm. Bun. Sunt sigură că vor aprecia asta după ce le dai foc la arcuşuri. Şi io o să fac poze cu telefonul, în care o să se vadă clar Piticugras urmărit de nişte oameni cu arcuşuri în flăcări.

  8. A, înseamnă că nici nu-i nevoie să foloseşti brichetă. Numai te uiţi la viori şi violoncele şi sfrrr combustia spontană.

  9. daaaa!!!! sa facem o petrecere cu flacari! sa flambam niste absint! sa bem adormind!

    fata, nu am timp sa stau acu, tre sa merg sa vad ce cu fulgeru globular dela uzina electrica. m-a chemat petrusha. un tip, nu stii tu.

  10. e o anomalie acolo. imi ies ceva bani daca aflu ce. si mai e si noapte…pffff…

  11. De ce zicea domnu’ ala în etate – vizibil indispus si pricinos – „…. a mamei lor” (au passant, galant eufemismul) ?
    Ce, sunt toti frati aia din guvern ? Olecuta consangvini ?

    Piticule, la Pripyat nu e niciodata noapte…

    Petronia, mersi mult. Îmi cunosti febletile.

  12. ba e noapte. am vazut eu azi-noapte.

    bai grasule, e tragedie mare aici in romania. nu mai rade de noi.

  13. dead zone….

  14. eu tot sper ca sunteti la piesa lu buf.
    cam lunga piesa dar nah… ii tin pumnii.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s