Povestea unei cafele de căcat

Oamenilor,

Trecând ieri pe sub felinarele aprinse ziua-n amiaza mare de pe Bd. Dinicu Golescu, mă gândeam la ce altceva decât la cafea. Autobuzul înainta destul de nesigur, deci până la stopul de la gară am citit ceva, istoria faimoasei, snoabei şi delicioasei cafele Kopi Luwak. Ştiţi voi, cafeaua care pe bună dreptate arată de parcă a mai mâncat-o cineva înainte. Povestea e aşa:

Era odată un dependent de cafea. Numele lui ar fi fost Petronius, pentru a onora o mare amatoare de cafea din viitor, dacă acest nume nu ar fi fost deja adjudecat de unul care probabil semnase cauza “Eliberaţi sângele din vene!” pe Facebook. Aşa că acest dependent de cafea se numea Raul şi fiinţa pe undeva prin arhipelagul indonezian. Raul bea zilnic cam douăzeci de litri de cafea tare, drept pentru care era ceea ce noi azi am numi hiperactiv. Cei de acolo îi spuneau pur şi simplu “omul-colibri”, parţial pentru că era mic, parţial pentru că de la atâta cafea îi bătea inima de 1000 de ori pe minut. Nu întrebaţi de unde ştiau indonezienii de colibri, asta e altă poveste care implică fugit de-acasă şi ceva cu sclavi deci nu e vesel.

Aşa… Şi de Raul se cam săturaseră cunoscuţii pentru că mereu le bea cafeaua, cum prindea unul cum îi bea proviziile. Îngrozitor. Prietenii nu se săturaseră de el, că nu te superi pe-un prieten din atâta lucru, în schimb erau îngrijoraţi pentru sănătatea lui Raul care începuse să capete o culoare roşu-grena de la asemenea tahicardie. Raul, nu sănătatea sa. Ea nu era nici măcar roz. Se temeau că pur şi simplu o să crape ceva în prietenul lor dependent. Şi atunci l-au legat într-o noapte în timp ce dormea şi l-au debarcat în pragul unui medic.

Acesta şi-a scos ochelarii din buzunarul halatului, i-a şters cu batista numai că neavând ochelarii la ochi nu şi-a dat seama că de fapt era jartiera asistentei şi s-a uitat la Raul. Simpla lui vedere îl băgă în modulul “doctor serios, problemă de viaţă şi de moarte”, cam cum arată la noi azi un medic care se pregăteşte să-ţi spună că ai amigdalită cu streptococi şi urmează injecţii multe şi grele şi doar parţial compensate. Când l-a mai şi ascultat cu stetoscopul, s-a speriat de-a binelea. Aşa ceva nu mai găsise niciodată. Era siderat. A urmat un interogatoriu de specialitate care a durat şase ore, timp în care Raul a asudat cinci litri de apă fiind deja în sevraj. De altfel ultimele patru ore le-a petrecut cântând Marseilleza cu o voce absolut infernală care sparse toate recipientele de sticlă din cabinetul doctorului, plus ochelarii acestuia. Atât că în loc de “le jour du gloire est arrivé” el urla “la joie du gloir est la café”. Nemaiavând ce-şi şterge cu jartiera asistentei, medicul l-a diagnosticat pe Raul cu dependenţă de cafea (mă rog, asta era partea uşoară, abia în continuare s-a răzbunat pentru privarea de jartieră) şi i-a prescris abstinenţă totală şi cu orice preţ.

Raul încercă să se sinucidă cu un ciob din cele pe care le produsese cu atâta dărnicie când auzi această damnare infernală. Era mort oricum fără cafea, aşa cum doar peste câteva sute de ani nişte alţii vor mai fi. Transpira sânge numai gândindu-se la o viaţă fără cafea. Bine, asta ar fi putut fi şi din cauză că reuşise să se taie cu un ciob la mână.

După ce l-a capsat regulamentar, medicul l-a dat afară cu un ceai de iasomie (nici măcar verde) şi a continuat să-şi caute batista printre jartierele asistentei.

Raul era într-o stare de tot plânsul. La nici două zile după fatidicul moment al întâlnirii cu medicul cel răzbunător, era de nerecunoscut. Practic alt om, dacă se mai putea numi om ceva care umbla pe străzi cerşind cafea. Normal că nimeni nu-i dădea, pentru că unii îl urau de pe vremea când le bea cafeaua şi acum se bucurau ca nişte draci de ceea ce ei considerau a fi o răzbunare venită de sus, iar prietenii lui erau cu toţii informaţi despre situaţie şi regim şi ţineau prea mult la el ca să-i facă rău. Nemaiavând nici o speranţă printre oameni, Raul luă calea junglei. Nu rezistă mult, fiindcă nu prea ştia să consume altceva decât cafea şi nici să se caţere în copaci nu învăţase când era mic pentru că maică-sa fusese o fricoasă care leşina la zgârieturile copilului. Fără mâncare şi mai ales fără cafea, Raul rătăci prin junglă tremurând, transpirând ca o cascadă şi plângând. Se deshidrată deci foarte grav şi într-un final căzu cu nasul într-o grămadă de căcat. Nu mai avea putere să se mişte. Avea să moară acolo, cu faţa în materia aia care măcar era maro ca şi cafeaua sa dragă. De fapt dacă se gândea mai bine, avea cumva şi miros de cafea. Şi parcă alea erau boabe. Sfinte, începuse să delireze deja?

Dar nu. Raul nu delira. Picase realmente cu nasul într-o grămadă de căcat plină de boabe de cafea întregi, defecată de un şoarece arboricol cu ochi mari şi mutră încruntată (nu-i uşor să caci boabe întregi de cafea).  I-a luat, ce-i drept, vreo zece minute să-şi dea seama de asta – era istovit, la limita supravieţuirii, inima abia-i mai bătea de vreo 280 de ori pe minut. Dar când şi-a dat seama,  a simţit că alegerea pentru el era deja făcută. Nu avea nici urmă de îndoială, numai o hotărâre de nestrămutat:

–          Dacă Bear Grylls poate să o facă, pot şi eu.

Şi Raul a ales boabele de cafea din grămada puturoasă şi le-a mâncat. Grăbit, cu mâini tremurânde şi bale care-i curgeau inexplicabil pentru un organism atât de deshidratat, Raul tocmai descoperise Kopi Luwak.

Povestea de aici înainte e simplă. Raul şi-a revenit complet şi şi-a deschis o afacere înfloritoare cu cafea refolosită organic, în care singurii parteneri îi erau pârşii ăia din palmieri. Nu a uitat că prietenii lui îi vruseseră binele, deci le-a făcut cadou fiecăruia câte un sac de Kopi Luwak, care devenise peste noapte the thing to drink pentru toată protipendada fashionable internaţională. Bineînţeles, tocmai pentru că nu uitase că-i doriseră binele nu le-a spus decât mai târziu cum era obţinută deja faimoasa cafea. Medicului i-a vărsat prin hornul şemineului vreo şapte saci cu ceea ce rămânea din colaborarea şoarecilor după ce cafeaua era aleasă. Noroc că acesta nu mai era acolo să observe, murise strangulat accidental cu jartiera asistentei. Raul a trăit fericit, înotând zilnic într-o pisicină plină cu cafea, până când a murit într-o zi în care s-a întâmplat exact ce prevăzuseră prietenii lui cei îngrijoraţi: a crăpat ceva în el. Nu de la cafea însă, ci de la copita pe care i-a aplicat-o calul său favorit.

Şi aşa a început aventura Kopi Luwak în lume. Iar eu, Petronia Marcs, am încălecat pe-o mătură şi am zburat spre bucătărie, unde mă aşteaptă, surpriză, ceva care are gust de cafea deşi nu e. Se cheamă kama şi e din câte înţeleg singura mâncare tradiţională estoniană. Ceea ce e bizar, că e o făină. În fine, are gust de cafea de la mazărea prăjită şi măcinată şi e bună cu iaurt. Ceea ce nu pot să spun despre cafea. À propos, sunt curioasă ce-o să descopăr eu. Până acum când am rămas fără cafea n-am descoperit decât bani prin locuri incredibile.

Anunțuri

42 comentarii

  1. Eu m-am lăsat de cafea odată ce m-am lăsat şi de ţigări. Adică acu’ 3 săptămâni.
    Şi mi-e bine.

  2. Asta înseamnă că n-o să descoperi următorul Kopi Luwak, Victor. N-ai vreun hamster să-mi împrumuţi în acest scop, dacă tu tot nu-l foloseşti?

    Spor la lăsat. A câta oară?

  3. petronia , mie asta-mi suna ca o invitatie la cafea. Ai si tigari?

  4. urasc postarile lungi.

  5. Anaid, de fapt era mai mult o invitaţie pentru cine are de gând să viziteze Estonia în curând, să-mi aducă şi mie un sac de kama. Dar putem să o considerăm şi invitaţie la cafea, sigur. Ţigări n-am, deci va trebui să vină fiecare cu ale lui. Valabil şi pentru cafea, de altfel. Nu vă temeţi, dacă rămâne va fi pe mâini bune.

    Piticegras, citeşte în reprize. Bate un cui în monitor unde ai rămas şi apoi iei mai departe de la semn.

  6. Pretoria, cam a cincea în ultimii 15 ani. Una din ele chiar de lungă durată (6 luni). Îţi pot împrumuta hamsterul soră-mii, dar atenţie că muşcă, bastardul.

  7. Victor, dacă-mi spui Pretoria trebuie să completezi şi cu Augusta, mi-a rămas mie o fixaţie pe numele ăsta de la o hartă pe care am văzut-o anul trecut la Muzeul Hărţilor Vechi.
    În altă ordine de idei, eu despre hamsteri îmi amintesc că muşcă oameni numai dacă-i strâng prea tare (aţi putea încerca să-i daţi drumul înainte să i se facă labele albastre), altfel având o preferinţă manifestă pentru pulovere, pături şi covoare. Sau aţi putea să-l aruncaţi într-un perete când vă muşcă de degete. Nu e adevărat că hamsterii nu sunt dresabili. Sunt, dar numai o dată.

  8. Mmm! Încântătoare poveste! Iată demonstraţia că şi dintr-o chestie de tot rahatul – fără mari mize de nu ştiu ce fel – poate să iasă ceva fain de tot.

  9. tara departata vizitat, kama mult apreciat.

    kama special, desigur, nu simplu. asa cum si tigarile pot fi „tigari cu filtru” sau rahatul „rahat cu alune” ba chiar „rahat cu perje”, ei bine, asa e si kama. asta pe care o recomand eu se cheama „kama sutra”.

    daca suna a invitatie, primim.

  10. am citit ce ati zis despre hamsteri. avocatii nostri sunt in drum spre bucuresti.

    adica ataca pulovere? ce animale rele..bastarde.. in fine, vin avocatii aia. vedeti si voi ce ziceti.
    urasc hamsterii….

    PETA.

  11. victor, antoniu, strontiu… petronio, in ce club ai fost azi-noapte? ai umplut blogu de testosteron…

  12. Anton Marin, asta a zis şi Raul pe patul de moarte, ca înţelepciune de transmis urmaşilor. Era într-o paranteză pe care n-am mai povestit-o.

    Strontzius, ca şi în cazul invitaţiei la cafea şi ţigări, şi la asta trebuie să vină fiecare cu a lui. Să nu iasă încurcături. Mna, acum e mai greu să pretind un sac din kama asta specială, că risc să iasă chestii cu sufocare sau aşa şi deci bătaie, deci o să precizez că în saci se măsoară numai kama banală. Cealaltă se măsoară într-o medie făcută din decibeli, minute şi transpiraţie.

    PETA, cred că s-au rătăcit nişte circulare prin organizaţia dvs., urâtul animalelor de orice fel nu vă intră deloc în job description. Noi zicem să daţi repede un comunicat de presă în care să lămuriţi neînţelegerea, că avocaţii dvs. sunt pe cale să se întâlnească cu o armată de femei îmbrăcate în haine de blană căreia nici 300 să fie şi n-ar putea să-i facă faţă.

    Piticegras, nu ştiu de tine dar suspectez că la PETA sunt angajate şi femei, altfel PETA urmează să fie acuzată şi de sexism pe lângă aia mai veche cu fals în declaraţiile în care milita pentru protecţia animalelor.

  13. DOAR KAMA PETRONIA? SUTRA O PASTREZ PENTRU INVIDIOSU ASTA DE PITIC.

  14. Păstrează, Anaid. Dar s-ai putea să ai surpriza ca fără kama sutra să nu valoreze prea mult şi să aibă efecte destul de anemice. Mă rog, vedeţi voi, oricum kama se găseşte mai uşor. La nevoie jefuim toată Estonia.

  15. Pe frigu asta cred ca mi-as dori sa angajez pe altcineva responasbil cu jefuitu’.

  16. Eu am băut cafea Kopi Luwak şi n-am păţit nimic. Nici pozitiv nici negativ – afară de paguba din protofel (că la magazinul ăla o vindeau în ambalaj de o suta de grame…) Care pagubă se compensează cu înţelepciunea dobîndită şi curiozitatea satisfăcută. Deci tot zero iese.

    Dar astea-s amintiri din preistorie de pe vremea cînd beam cafea.
    La un moment dat am observat că beau un litru şi ceva pe zi şi mi s-a părut cam mult. Aşa că am tăiat cafeaua de pe listă. Preţ de zece zile cafeaua m-a tăiat ea pe mine de pe toate listele. Am avut sevraj curat – cu dureri oribile, agresivitate, greaţă/vomă şi alte simptome care s-au dus, ducă-se.

  17. Buna, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/- Numele cu care vreau sa apar este: P. M. – Ne amuzăm că nu-i impozabil!

  18. Anaid, kama pentru sutra cred că e totuşi una din chestiile la care mai bine participi personal la jaf, nu de alta dar e bine să te asiguri că lucurile merg exact cum îţi plac ţie.

    A, dacă nu erai pe lista prietenilor lui Raul… Ai fi primit un sac gratis. Acu’ na, de vreme ce te-ai lăsat, n-ai fi avut ce face cu el şi de vreme ce vii pe aici ai fi putut să-l laşi la uşă… Deci de ce naiba nu erai printre prietenii lui Raul?!! Of.

  19. ma duc sa ma incalzesc c-un vin rosu fiert , ca sa mearga fix cum imi place nu doar mie. hi hi hih.

  20. Cypy, trecând peste faptul că link-ul trimite la o pagină despre care suntem informaţi că e inexistentă, chestie care ne amuză sperăm noi deductibil din impozit, mai e ceva: link exchange e o modalitate absolut enervantă de a intra în contact cu blogurile şi cu oamenii din spatele lor. Deci facem aşa: link-ul ăla o să rămână acolo şi dacă ni se pare interesant conţinutul la care redirecţionează el, P.M. o să apară în blogroll la un moment dat. Dacă nu, link-ul ăla şi conţinutul la care redirecţionează el o să rămână acolo punct.

    Ah, cum ar fi trebuit să fie făcută chestia asta? Păi aşa: comentai într-un mod preferabil interesant şi inteligent, caz în care oamenii ar fi vrut să vadă cine e omu’ nou şi ar fi dat click pe nume, ajungând pe blogul tău. După asta se aplica partea cu „dacă ni se pare interesant conţinutul…”.

  21. Anaid, ne bucurăm să vedem că nu ţi-a îngheţat sadismul culinar, mai ales cel legat de lichide tentante. Nici nouă nu ne-au îngheţat balele, dar asta e doar din cauză că suntem în casă şi abia am aerisit caloriferele deci temperatura e peste punctul de îngheţ.

  22. care „ne” bucuram? cate sunteti in tine? ce-ai mancat in ultimele 24 de ore? kama si atat?

  23. Anaid, eu şi celelelalte personalităţi ale mele te salutăm sincron făcând un gest imperial cu mâna. Dar nu despre asta-i vorba, ci despre mulţimea de pe acest blog.

  24. care multime este jumatate criogenata(si ma refer la multimea fondatoare, nu la cea calatoare). revenind la multimea de pe acest blog , suntem singurele doua treze le ora asta, strigoaico!

  25. Suntem singurele două care s-au trezit aşa devreme, Anaid, se impune precizarea. Cât despre mulţimea fondatoare, te asigur că numai criogenată nu e, dimpotrivă are caloriferul dat la maxim de-şi prăjesc ouă vecinii de deasupra pe parchet.

  26. adevar graisi draga de tine! milioane de scuze. da’ tu ce prajesti in estonia?

  27. Mazăre pentru kama, ce să prăjesc altceva? Cafea interesantă n-au. Dar trebuie să recunosc că am aerisit caloriferul din Bucureşti, unde de altfel exist şi în acest moment. În oraş, nu în calorifer.

  28. Kam kum e kama asta?

  29. Depinde despre care vorbeşti, Zâna Eficienţei. Dar pentru că aia specială, varianta sutra, depinde la rândul ei de prea multe chestii, o să bănuiesc că te referi la făina estoniană. Păi are gust de cereale şi de mazăre sau soia prăjită (care mi-a trezit mie amintirea gustului de cafea. Nu, nu merge amintirea că aia e la ceva ce nu ai băut de mult. Recunoaşterea, să zic atunci.) Se pune în iaurt sau kefir şi se mâncă aşa, ca un fel de Activia mai bună. Cică se poate amesteca şi cu îndulcitori şi cu sare, eu nu-i pun nimic că-mi place aşa.
    Dar avându-te în vedere pe tine, îmi vine-n minte că ar ieşi nişte fursecuri sau biscuiţi minunaţi din ea. Se combină bine cu stafide, din ce-am încercat eu. Şi cu alune. Nu simultan, evident. Dar nu ştiu dacă şi unde se găseşte pe la noi. Dacă dai de ea, anunţă.

  30. Revin, Zâna Eficienţei, că mi-am amintit: oamenii gătesc tot felul de chestii din ea:
    http://nami-nami.blogspot.com/2005/07/cooking-estonian-kama.html

    sau jeleu de cătină cu spumă de kama în mascarpone pe deasupra, asta chiar aş încerca dacă nu fac eu: http://curcubeu-culinar.blogspot.com/2008/11/jeleu-de-catina-cu-spuma-de-branza.html

  31. petronia scumpo, ai scris un articol exagerat de lung dar l-am citit pe TOT!

  32. apropo de lucruri pe care oamenii obisnuiti le pot face ca si bear grylls

    ei o fac chiar mai bine

  33. Petronia (si Zina Eficientei oarecum indirect), ai grija ce recomandari culinare mai faci pe aici. Nu de alta da’ ieri cind m’am trezit mirosea a turta dulce in toata casa. Asta n’ar fi o problema ci faptul ca iar au iesit prea multe si iar am fost acuzat ca nu maninc suficiente dulciuri, obicei daunator dietei consoartei.

  34. Maria, scumpo, merci. Probabil eşti singura care l-a citit pe tot. Iar ca pentru asta tot tu să dai un premiu în loc să fie invers, e taman cum îmi place. Mai ales delicioasă ironia că în loc să mănânce miezul cactusului l-au aruncat ca să obţină oliţă.

  35. Dragoane, Zâna n-are nici o vină pentru asta. De altfel, nici nu-i făcusem această declaraţie de dragoste sub formă de mărturisire. Dar înţeleg disperarea care te-a împins pe tine să o faci. Groaznic, de-a dreptul tortură. Aţi rămas fără lapte sau ce?
    Salutări şi felicitări Andreei.

  36. Nunu, lapte mai era. Da’ dupa ce si’a mincat portia alocata (tot de ea) a constatat c’a mai ramas inca pe atit pentru ca eu abia ciugulisem vreo 2-3 bucati. Restul e ascuns acum intr’o punga pe un raft de sus de tot intr’un dulap deschis rar 😀

  37. Şi chiar crezi că la cum miroase chestia aia n-o să dea de ea în trei secunde, dacă vrea? Pff… Treci şi mănâncă. Pune sare pe ea dacă vrei, sau boia, sau oregano sau fă-o omletă, dar Dragoane trebuie să mănânci turta dulce!

  38. Ha! Crezi c’am inebunit? Pai miine o sa zica „hai ca o bucatica n’o fi foc” si cind s’o uita si nu mai e cine crezi c’o sa sufere? Aud?

  39. Păi o să fii ca prietenii lui Raul care-i voiau binele împotriva voinţei lui. Adică o să-ţi pună căcat în cafea.

  40. petronia., esti asa dragutza…

  41. Mai bine nu. Mai ales ca Andreea face cel mai des cafeaua la noi 😀

  42. Pitice, şi tu eşti un drăgălaş abominabil.

    Dragoane, taman la asta mă refeream. Deci scoate punga aia de unde ai cocoţat-o şi lasă lucrurile să-şi urmeze cursul natural. Noi vrem turtă dulce!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s