Nu întoarceţi şi obrazul celălalt

Oamenilor,

Aaaaaarghh!

Aşa.

Acum: noi pe blogul ăsta, ca nişte babe cumsecade şi care vor să dea societăţii ceva din înţelepciunea lor în schimbul inepţiilor pe care ni le oferă ea, dăm periodic sfaturi, sub formă de semnalarea de traume sau hohote pe care ni le provoacă diverse comportamente. Din când în când ne asumăm cu vitejia care ne caracterizează misiunea de a observa nişte cretinisme, iar uneori atenţia noastră se îndreaptă spre felul în care se prezintă femeia română ca specie naţională.
A protestat Rhetta la adresa ciorapilor verzi (chestie la care eu am răspuns purtându-mi cea mai verde pereche când ne-am văzut după aia) şi pe bună dreptate la adresa femeilor care nu ştiu să folosească chestii: pantofii cu toc, produsele de machiaj, penseta.

Eh, în ceea ce priveşte machiajul Rhetta s-a oprit la ce-a izbit-o în ochi, adică la un fel de ochi pentru ochi –  fardurile stridente. Eu observ inevitabil în ultima vreme, adică de vreo lună, altă chestie: cele mai multe femei din oraşul ăsta (deşi aş putea spune din ţara asta, că m-am plimbat destul cât să adun de-un eşantion reprezentativ) nu ştiu să folosească blush-ul. Băi femei, ăsta se aplică pe pomeţi! În afara cazului în care v-aţi născut cu sindromul Treacher-Collins deci nu aveţi de unde să ştiţi asta, pomeţii sunt nişte oase în partea superioară a obrajilor, nu obrazul tot.

Sfatul e deci următorul: când vă machiaţi şi, probabil din cauză că aţi băut prea mult în tinereţe (sau dacă sunteţi tinere părinţii voştri au făcut asta) mâna cu pensula de blush are spasme şi ameninţă să vă acopere cu pudră roz tot obrazul, lăsaţi pensula jos. Respiraţi adânc, beţi un pahar cu apă şi puţin zahăr. Şi uitaţi-vă la asta, eventual descărcaţi-o şi lipiţi-o într-un colţ al oglinzii. Arată locul fiecărui element de machiaj pe faţă. Pata aia roz pal de pe obraz, aia-i blush-ul. Ciudat, nu?

Ca un minim necesar citiţi sfaturile astea. Sunt în engleză şi cu multe cuvinte, cumplit, ştiu – dar femeile pe care le văd deghizate în clovni sunt paradoxal destul de coborâte din copac în rest, aşa că n-ar trebui ca articolul să le fie inaccesibil. E scris de o tipă makeup artist care cam ştie ce face. La nevoie ofer traducere, pentru că zice nişte chestii de bun-simţ. Dacă cititul nu e mediul vostru şi obosiţi repede, opriţi-vă înainte de cele trei trucuri, alea-s mai avansate. Şi căutaţi pe Google „face chart”, e cu poze. Zău dacă o să vedeţi în vreuna, fie ea pentru zi sau seară / stradă sau catwalk, blush-ul întins pe toată mutra de parcă ar fi pudră sau fond de ten.

Panem et circenses nu înseamnă că trebuie să arătaţi ca scăpate de la circ când vă duceţi să cumpăraţi pâine.

Anunțuri

167 comentarii

  1. foarte bine scris, delicios. D

  2. :)) cum le ziceti voi asa, cu duhul blandetii!

  3. O da, cata dreptate ai ! Niste amice d-ale mele frantuzite de-a binelea m-au intrebat dupa o vizita in Ro daca la noi toate femeile vor sa fie prostituate sau mascarici…Sigur ele ( frantuzoaicele) erau usor rautacioase dar cel putin in privinta machiajului aveau dreptate: prea mult blush si fard pe pleoape de la prima ora !

  4. Uuuu, frantuzoaicele consuma si mai multe smacoline si cârmâzuri decât somnifere…. Bine c-au renuntat la toate cremuzele din cenusa de arici, sulfura de arsenic, sânge de liliac, decoct de gusteri verzi, var nestins si asa mai departe…. Dar zau, tot ascunse sub vreo patru straturi de tencuiala îsi tin fata…

    Acu’ zic si eu asa, naiv si neavenit. Natur nu se poate ? Nu de alta, dar sa nu mai am de fiecare data impresia ca mângâi o cutie de Nivea sau ca ma pup cu Yves Rocher.

  5. Musiu esti uracios ! Frantuzoaicele majoritare sunt zgarcite cu fardurile.Acu’ depinde si pe unde te plimbi, dar in comparatie cu romancutele sunt mai naturale si le place calitatea…mai bine nu mananca decat sa foloseasca produse proaste de machiaj.

  6. doamna petronia, am facut tot ce nu ne recomanzi mai sus si, intr-adevar, se uita lumea foarte urât, unul chiar a pronuntat cuvântul „travestit”. nu inteleg cum de femeile nu-si dau seama de ridicolul in care se pun si persista in el, in timp ce pentru barbati e asa de evident.
    am facut apoi si tot ce recomanzi mai sus. n-am prea avut succes la barbati (asa cum lasa sa se inteleaga logica textului, ca altfel nu s-ar povesti) dar, culmea, nici la femei. ce sa ma fac? astept raspuns grabnic pentru ca situatia asta nu mai poate dura, om sunt si eu, mersi.

    pentru musiualexandru. exagerezi, doar stii ca se recomanda pupatul pe gât cu Chanel si Yves Saint Laurent. s-ar putea sa dai de ‘opium’ si de alte ispite.
    in scris insa, ne limitam la incheietura mainii, cel mult.

  7. Aidi, ma copii, ca glumeam.

    Jessyara, nu sunt urâcios, parol ca nu. Doar ca estetica mea are o relatie oarecum pacimonioasa cu industria asta industrioasa a ceea ce se cheama produits de beauté.

    Stronzius, da. Harta pupatului de care pomenesti arata ca un soi de pelerinaj cu multe escale, dar halta „sur le cou” în ambianta Chanel depinde. Mademoiselle Chanel, da. Restul – pas pour moi.

  8. musiu alexandre, esti profan si zevzec. ce-are, ma rog frumos, sulfura de arsenic? fragezeste obrazul, limpezeste retina si lungeste caninii. iar din gusteri se foloseste doar coada, cand s-au ispravit salamandrele, si arici, nu, Niciodata. quelle blague.
    iar nivea nu se vede, se simte. dar daca domnia ta pupa aerul de langa urechi, deh.
    si daca vrei naturaliter, de ce nu dai tu trendul, impachetat in foi de vita, ca sarmalul?

  9. Noemi, pana si halebardele devin blonde daca le dai cu sulf.
    Ce e vina mea ca Nivea cu care se tartina madam Agnès Sorel era pe baza de creier de mistret, râme si bale de melc ?

    Si de când naturalul se vinde la pachet ?

  10. atunci, musiualexandru, hai sa facem schimb: tu nu-mi dai Yves Rocher-ul si eu nu-ti dau Yves Saint Laurent-ul opium femme

  11. Si-ti mai dau asa: Nitica Acqua di Gio, ceva Fidji, ceva Bulgari… quoi d’autre ?

    Yves Rocher e fata de profumurile aromitoare cam ce e aspartamul fata de dulceata de visine, sa uitam.

  12. pardon, aia nu e nivea, e carmaz cu momeala pentru guvidacei. nivea e cu zeama de lana de oaie, care e naturalitera, bonoma si creata. daca nici oaia nu-ti e pe plac, ma inclin invinsa.
    si nu devin blonde, ci galbene,. daca taie, pot fi si verzi la radacina, ca sangele paganilor tot rosu curge.
    de cand? de cand nu te saturi cu bucata si te lacomesti la mai mult odata.

  13. vive cacharel et givenchy. zevzecilor.

  14. Moa, lacom ? Pardon, Noemi, nu sunt gurmand, ci gourmet. Question de nuance.

    Quant à la laine, cadem la-nvoiala dar numai învinsa nu te vreau.
    Jamais.

    Pai vezi, Noemi ? Totul e sa taie. Daca taie, taie si fara acuarele pe cotor. Asta e miezul.

    Acum serios, ce-ti casuna pe mine, de parca mi-ar place pictura doar pe lemnele de foc ?

    Ideea mea era una mare si lata si e cam în sensul postarii: e o chestie de dozaj fin si sublimat, savoare si gust. Atâta tot. N-am reactii adverse decât când sulemenelile se transforma-n adevarate stucaturi si când birtul din colt se vrea Moulin Rouge si bici pleznitor.

  15. Givenchy da, însutit. Cacharel depinde, nu doate heruvimile drapate-n el îmbata olfactivul la fel.

  16. amsorii, zevzec numai io-s. am adus la fragonard un bou moscat, integru, pe care-l convinsesem ca in sudul frantei caprele sunt extraordinare si ca poate s-o faca si pe tzapul daca vrea. m-au dat afara in râpa. cica nu boul moscat face moscul ci un aiurit de caprior de nustiiunde. si cica numai un zevzec mai poate crede ca parfumul de mosc se mai face din mosc. fir-ar ei de chineji.

  17. Aveti preocupari din ce in ce mai largi, vad.

  18. 🙂 Strontzius. Noroc ca brânza de capra tot din capra se face, iar chinejii tot în China.
    Marele avantaj al lor e ca nu pot fi contrafacuti.

    BTO, am avut noi vreodata preocupari de nisa ? Welcome back.

  19. Dan, delicios în sensul că persoanele care m-au traumatizat arătau ca glazurate sau de parcă primiseră într-o bătaie cu mâncare câte o fondantă pe fiecare jumătate de faţă. Da, delicios chiar. Numai bune de mâncat.

    Livia, blândeţea-i duh tocmai pentru că-i moartă. Facem şi noi ce putem. Şi putem numai ce vrem.

    Alexandre, se poate şi naiv, natur şi nativ, dar are şi pictura asta farmecul ei. S-o fi născut românul poet, dar femeile din lumea-ntreagă s-au născut pictori. Atât că Fauvismul nu se poartă pe stradă.

    Jessyara, am vaga senzaţie că deşi fardul de obraz în sine nu a fost niciodată necunoscut româncelor urbane (cel puţin nu din sec. XIX încoace), în zilele astea e cumva redescoperit şi deci na, poate stângăciile începuturilor.

    Stronzius, dacă un ghid de agăţat ai înţeles din postarea asta se cam explică micile eşecuri de care pomeneşti. Sfaturile „cum să te faci frumoasă de Sf. Valentin” sunt prin alte părţi. Aici era cu impresia artistică sau trauma estetică. Ia un şerveţel demachiant şi şterge-ţi opera, o să vezi că lucrurile se vor schimba.

    BTO, lărgirea orizonturilor ni se trage de la faptul că din când în când ne mai mutăm ochii de pe clădiri la oameni şi ne mirăm că tot tencuieli vedem. Ba unele chiar la roşu. Îngrijorător va deveni când m-oi apuca să scriu despre filme. Atunci orizonturile vor fi atât de largi încât, devenind incomensurabile, vor depăşi. Tot.

  20. Musiu Alexandru,
    Nu erau de nisa, dar era un pic de ordine. Stia omul la ce sa (nu) se astepte. Dar nu critic, doar ma perplexez.

    Doamna Petronia,
    Fie ziua aceea cat mai departe.

  21. Aşa zic şi eu, BTO. Mă uit în zare, deocamdată nu se vede. O fi undeva în spate. Ar avea sens.

  22. musiualexandre’s id. chek.
    stronzius, adica boii cu pedigree sunt mai putin boi. hm.
    petronia, dar de ce sa nu intoarca si obrazul celalalt? desi.. blush pe stangul si cercel cu cheie franceza pe dreptul, c’est tres chic.
    si tu chiar vrei sa fi buna cu femeile scriind asta. stiu eu. buna, dar timida.

  23. ‘m verisorii, dar textul incepea frumos cu „oamenilor” si cu promisiuni de sfaturi. se vede treaba ca asta m-a pacalit. fie cum spui, plec prin alte parti. si doar ieri vazusem un maidanez caruia cineva îi legase de coada o pancarta pe care scria „…dar omul e lup pentru om” hehe

  24. Sigur că vreau să fiu bună cu femeile. Eu vreau să fiu bună cu toată lumea. N-am stabilit de ieri că sunt o sfântă sau ceva? Fir’ar a naibii de treabă, sigur că sunt bună cu oamenii.
    „Nu întoarceţi şi obrazul celălalt” a fost rugămintea mea când mi-a sărit o pată de roşu în ochi. Pentru reducerea traumei la jumătate, înţelegi.

  25. Tu Petronie, zau c-asa-i. Splendid raccourci-ul. Nici Fauvismul, nici zidaria, dealtfel.
    Totul e ca pictura aia sa nu fie trompe l’oeil peste Francis Bacon si papier peint peste igrasie, gen. În rest, voluptate cosmica, fericire de drept divin si capriţ de cadorisit.

    Ce e cu rosul ala ? Buckshot eys and purple heart ? Situatia cheama a Anjou rouge.

    BTO, zau ca ma perplexifiez si eu, dar cred ca avem noi un soi de entropie care înoata upstream.

    Noemi, e clar ca trebuie sa mergem la o expozitie Fernand Léger.

  26. Stronzius, nu partea cu sfaturile am sugerat că ai interpretat-o greşit, ci motivaţia lor. Cât despre câini, pentru mine şi ei tot lupi sunt. Nu discriminez.

  27. Atit am a spune: azi e 11022011

    Da.

  28. Da.
    Si toata noaptea asta.

  29. Întru început.

  30. Et apres ?
    ça est une question …

  31. Après avoir souffert, il faut souffrir encore ; Il faut aimer sans cesse, après avoir aimé. [Alfred de Musset]

  32. e de necrezut ce vorbiti aici. de fapt nu inteleg. de aia e de necrezut.
    eu beau o babesca iar si mananc un carnat de mistretz (o tampenie de carnat) si chiar ma uit la un film cu Case 39. adica cu fata aia din tideland. fata aia mica de tot.

  33. Macar e gri, babeasca aia ?

  34. dealurile vrancei si burgundi la culoare.

  35. si costa 1,7 euro. e de necrezut.

  36. Mda. Ti-am zis sa cauti Babeasca Gri de la Monser.

  37. nu caut mah nimic. io iau de la shakira. nah. cand nu merg in cora. o sa caut in cora ce zici tu.

    ai vazut ce a zis sarkoziu? ma intereseaza parerea ta.

  38. Pai sa-ti zic.
    A repetat ce-a zis nemtoaica. Macar aia avut nu coaie ci bunul simt sa n-o mai frece într-un soi de amagire hypocritement correcte si sa spuna cu voce tare ceea ce lumea susotea de hat, ani de zile.
    Ce-a zis domnul e cliché: da, uite cum îmi statea pe limba, gen chiar asta am vrut sa spun.
    Acu’ de mers, fireste ca nu merge mozaicul în conditiile astea, care sunt mult diferite de Take, Ianke si Cadâr.
    Daca te gândesti doar la trecutul colonial, la razboiul din Algeria si la infuzia de uvrieri necalificati din Maghreb la toate muncile de jos începând cu anii cincizeci si ceva, era clar ca maioneza n-avea în veac cum sa prinda.

    Dar s-au amagit orbeste. Aia e.

  39. as merge mai sus. la armonia UE, nu franceza ipocrita. e posibil sa ne intoarcem la natiunile noastre?

  40. E, si asa o sa si fie, dar urmeaza un alt act înainte.

  41. urmeaza un razboi, asta stiu, dar tu ca francez mai crezi in UE?

  42. Nu pâna in toate ungherele.

  43. alunecos ca un francez…. uffff. fricosule.

  44. De ce alunecos ? Trebe neaparat sa dai în extreme, în anarhism, nihilism sau mai stiu eu ce ?

    Alunecos e englezul, astia sunt gura mare.

    Ponderat ca un român nu crezi ca se poate ?

  45. romanu nu e ponderat mah, e doar neglijent. noi nu prea avem ce apara deci nu ne pasa.

    beleaua e la voi.

  46. Ba e ponderat, dar trebuie uneori sa-i aminteasca cineva de chestia asta, într-un modd mai viguros. Si nu e neglijent, e nonsalant, ceea ce introduce o nuanta.
    Cum adica nu mai e nimic de aparat ? Te contrazici.

    Iar aici nu e belea. Ce belea ?

  47. stii bine, nu mai reiau subiectul despre natalitatea alba vs. neagra.
    iar romanii nu au ce apara de vreme ce au devenit tigani. s-au predat neconditionat. nu mai avem nationalism. suntem tigani.

  48. Nu ma, nu suntem. Nu sunt de acord cu ce spune neagu Djuvara.
    Si nu e vorba de tiganie, ci de mitocanie, de ghertoime, na. Oricare ar fi culoarea.

  49. nu am nimic cu tiganii. desi am, in fine, eu ziceam de NATIONALISM. ca romanism imi e greu sa spun.

  50. Nationalism nu e oficial. E underground, fiindca e considerat ca o tara, iar propovaduitorii lui, niste scelerati si niste perversi.
    Înteles si aplicat prost, asa si este.

    Si nu-mi plac chestiile cu parfum radical. Ai auzit de Durakovo ?

  51. repede te-ai gandit la vadim sau le pen. eu ziceam de parfumul national de acum 150 de ani. cand s-au facut tarile. cand ne-am bucurat sa fim diferiti.
    acum totul e o ciorba otzetita rau de outsideri bine primiti pentru ca asa e corect in UE.

  52. Piticule, era alta dona. 1848 n-a fost chiar o pata albastra pe bancnota de o suta.

    Dar hai sa zicem un mic da, însa altfel: e si normal sa ne bucuram de anumite specificitati. Atâta vreme cât ne bucuram si de ale altora, care ne aduc ceva nou.
    E drept ca peste asa ceva nu se poate trece.
    Din pacate, extremele atrag extreme, asa a fost mereu si din pacat asa o sa si fie. La o nivelare dusa prea departe si contra naturii (ceea ce deocamdata e doar un bau-bau), rânjesc colti belicosi.

  53. sa ramana tarile asa cum sunt. si sa nu vina nascatorii aici ca sa ne ia locul. asta e o chestie de bun simtz.

  54. nationalism nu e specificitate. specificitate e (asa exagerat precum ai zis) e sa fim daci.
    sigur ca nu suntem daci dar asta e „specificitatea” noastra. ca natiune inca luptam.
    adica nu mai luptam pentru ca am devenit tzigani. lejer.

  55. Nu vine nimeni deocamdata.
    Iar de dominat, nu se mai domina cu barda, ci altfel. Mai fin. Chestie de inteligenta.

  56. nu stiu unde traiesti tu dar zau ca esti orb. eu nu am copil inca desi am 35 de ani. un tigan in romania are deja 8 la 35 de ani.
    asa e si la voi in franta, asa e si in U.S.
    peste 10 ani o sa depasim 7 miliarde pe pamant. dar cum? india, africa, U.S. si iata, europa neagra.

  57. Si ce vrei sa faci cu asta, Piticule ? Vasectomie la toti prapaditii aia ? Lege ca-n China sa reduci numarul de nasteri ? Suna a decret ceausist pe dos. ‘Ceai ca esti mai de stânga, acuma ai viziuni eugeniste ?
    Sa se puiasca, ei, si ?

    Pe de alta parte, previziunile astea sunt mai aiurea decât datul în bobi.

  58. nu sunt rasist si nu vreau eugenie. dar…
    viata noastra comoda ne scuteste de necazurile familismului, iar saracia lor ii impinge incoace. stii ca europa e imbatranita si are nevoie de vanjosii saraci din africa.
    as face invers decat in china. as obliga tinerii sa nasca. i-as insamantza eu. ar renaste europa. as aduce generatia hippie indarat. numai sa sa se faca lumea la loc.

    necazul e ca africanii sau tiganii nu aduc nimic cu ei. nici macar bratele de munca.

  59. Cum ati ajuns voi de la blush la eugenie? Eu nu maninc eugenie ci niste biscuiti unguresti deliciosi cu portocale confiate. Halal patriotism.

  60. In primul rând nu prea e OK sa existe asa mari diferente de nivel de trai între diferite tari. Asa ca te cred si eu ca orisice individ vrea sa iasa din mizerie si vrea sa muste si el din prajitura. Multe din marile averi tot fara prea mare efort s-au facut, atunci daca se poate, de ce nu ?
    Daca te-ar da foamea afara din casa, ce-ai face ?

    Pe hipioti îi iubesc de nu mai pot, zau. Dar a fost clar de la-nceput ca avea sa fie un foc de paie. Nu tine.

    Civilizatia europeana cam pluteste, ce-i drept, într-un parfum de „fin de règne” asa ca… Oricum nu poti sa nu tii cont de miliardele care vin din spate. Totul e sa stii s-o faci inteligent, dar asta din pacate se cam contrazice cu niste interese marunte.

    N-or sa mai existe blonzi Ei, si ? That’s life !

  61. Dragoane, eu sunt la Purcari Rosé si bombonele Chokotoff de la Cora.
    În urbea Orleanului.
    Asta da, Patriot Act.

  62. Acelaşi lucru mă întreb şi eu, Dragoane, cu singura diferenţă că ronţăi ciocolată.

  63. nu e vorba de etnie mah. de cate ori sa iti zic? e vorba de educatie. e vorba ca un tigan care ajunge in franta nu merge sa cera rezidenta. se duce sa fure.

  64. Matinala, Petronia.

  65. Sa se duca. Sunt legi.
    Parca numai tiganii fura.

  66. si petronia fura. caut de cinci minute ciocolata aia de am luat-o de la shakira.

  67. Educatia, Pitice, nu se face – din pacate – decât cu autoritate. Iar asta niciodata n-a fost masurata cum trebuie.

  68. Petronia nu fura. E partea ei, i se cuvine de drept.

  69. Ha! Am martori că ciocolata aia eu am fabricat-o. Personal. Şi n-aveai cum s-o cumperi de la Shakira că e cremă, nu stă decât în pahar şi se mănâncă cu linguriţa.
    Acum o să spui evident că nu-ţi mai găseşti linguriţele. Tot io-s de vină.

    Normal, Alexandre.

  70. Interesanta combinatie Alexandre. Desi… mie nu’mi place Chokotoff. Mi se par un fel de pepsi de la dozator. O fi una dintre chestiile alea de gust.

  71. as zice. dar nu imi gasesc cuvintele. de fapt nu ma gasesc io pe mine.

  72. Nu io te-am furat cu totul. N-am cu ce te hrăni. Nu mănânci salată şi bere n-am.

  73. eu nu mamanc nimic dar ma cac skitlles si curcubee! taraaaaaa!!!!

    ba ai bere.

  74. N-am nici o fantomă de bere. Hehe.

  75. tziganco!

  76. trebuie sa vad cace 39 si asa nu am nici un chef…. ufff.
    numai la ore de astea va vine chefu de vorba.

  77. Nu e atât chestie de gust, Petronia. Dar mi le fura anturajul si vreau si eu sa pitesc câteva. Deja mi-au fost golite rezervele de pufuleti si de salam de Sibiu. Macar cu atâta sa ramân.

  78. Ti’au mincat francezii pufuletii? Pfffff….. Am o recomandare pentru data viitoare: pufuletii Lotto Clasic. Buni rau da’ lasa un miros teribil pe miini si’un gust si mai rau in gura. N’or sa fure decit o data.

  79. Notat, Dragoane. Bine ca nu-mi fura din pivnita, ca nu m-ar lasa sufletul sa pun otzet în loc…

  80. Pai… exista intotdeauna lacate 😀

    Hai ca ma retrag la culcare si eu. O noapte fructuoasa (mai ales Petroniei care banuiesc ca munceste din greu, nu ca piticul care a adormit cu babeasca de git)

  81. Acum că ai pomenit de lacăte sunt mai ocupată să probez dacă se deschide uşa decât să orice altceva, Dragoane. Noapte bună!

  82. Neatza
    Azi nu mai e 11022011

    Oooooooooooooooooof

  83. Neatza, A. Ce e zi ca ziua trece sau ceva.

  84. Coffee, anyone ?

  85. Nu zic nu, dar eşti cu două cafele în urma mea Alexandre. Însă cum spuneam, nu zic nu. Am zis că nu zic nu? Da? Nu? Hai că zic: nu zic nu.

  86. v-am pus dero in cafea si acum vreau sa vad ce se intampla. eh? ce se intampla?
    tronia, te vad, nu mai misca din picior.

  87. Nu pot să nu mişc din picior, am făcut clăbuci în măduva spinării de la dero pe care l-ai pus în cafea şi mă gâdilă. Mi se părea mie prea bine să aibă atâta spumă. Acum micş işs fdin mâinieii aiurassarea fdşşi e nasiumai vinaata.

  88. daaa? adica nu ai murit dar simti gadilaturi si asa? ma duc sa imi pun si eu dero in bere.
    cam dupa cat timp vin gadilaturile? lasa, nu imi zice. vreau sa fiu surprins placut.

  89. O să fii. Numai fereşte-te de pereţi şi vezi că s-ar putea în total să iasă cam multă spumă. Cam ca sarea în Cola sau ceva. Da’ te descurci tu, la urma-urmei nu ai fântână arteziană în casă chiar în fiecare zi. Să sperăm.

  90. stiu cum e. dar am planu facut. insfac cateva rufe si ma inchid in masina de spalat si alerg ca un hamster pana clatesc tot.

  91. Bună idee, dar ai grijă că trebuie să înghiţi şi balsam. Şi când începe programul de stoarcere să tragi o gură de aer, că altfel rămâi fără plămâni.

  92. Piticule, mai bine pune bicarbonat în limonada.

  93. ce inseamna „limonada”? e un fel de absint?

  94. Da. Absint D.O.C.

  95. ba am intors si obrazul celuilalt.

  96. l-ai intors pe gratar?

  97. mnu. yo vorbesc de general-umane si petronia ma trimite la locuri de agatzat. frumos îi? cu drept îi? 😦 vezi titlul, da? mai bine intoarcem si obrajii celorlalti.
    gratarul are ceva cu berea, corect, dar cum se zice: baiete, o bere la gratar! sau: garçon, un gratar la un car cu bere! m?

  98. ce e garçon? un fel absint?

  99. imi place ca vrei sa inveti. fii numai ochi aici :
    absintul ti-l aduce un garçon care te-nteaba „punem si glaçon”?
    tu ce zici?

  100. eu as zice ca vreau o bere. si as mai zice ca ti-am pus dero in garçon si as mai zice sa intorci iar obrazu si sa zici: Iata ce obraz rosh si sanatos! poftiti de pocniti pe el! suna ca o toba! as canta pe obrazul tau o oda a bucuriei.

    ce tot ne arati obrajii tai dolofani!?

    nah, eu am inceput sa citesc kabbalah si am usoare influente. deci scriu oarecum mistic. nah

  101. Piticule, iar confunzi misticul cu masticul.

  102. ma bucura stirea ca citesti.
    dar cu scrisul, mai gandeste-te, o, imparidigitatule. din „ce tot ne” sa inteleg ca ai a formula vreun repros colectiv? fa-o personal

  103. strontzius. sa speram ca nu esti exploziv ca un varul tau strontziu.
    eu sunt un trol de treaba. nu trebuie sa imi arunci cu habe in frunte. ziceam si io asa…

    pentru ca altfel nu mai vorbesc cu tine.

  104. alexei, io am vorbit serios cu cea kabbala. am descoperit niste chestii ciudate cu copacul vietii, floarea vietii, anunnaki, nibiru si ki.

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Ki_%28zeitate%29

  105. daca nu mai vorbesti cu mine nici yo n-o sa mai pot vorbi cu tine, oricat mi-ai fi de simpatic. asa lânos si cu coama fluturânda. stii tu ceva deci, cu strontziu nu poti umbla oricum. dar yo sunt doar stronzius. si nu arunc, aplic.
    cat despre bere, ia sa vedem. stii cate grade are berea maredsous? ai baut vreodata „mort subite” ?

  106. Piticule, lasa copacul vietii maimutelor si nu te apropia prea tare de niste chestii care curenteaza.

    Stronzius, aici mort subite e alintata „mort sur bite”…

  107. uite un om care se incordeaza cu mine in baut.
    tinere stronzius, lupta in pahare se face la masa, nu pe blog.
    iar eu niciodata nu am laudat bautura. alcoolu e rau.

    despre alcool spunem in soapta si infiorati ca e bun daca e o vodca misto sau 20 de beri beri. nu nume. ca berea nu e vin cu D.O.C.

    il las pe alexei sama faca muci acu. sa toarne cu vinurile lui.

  108. copacul serafic e mai mult decat pare. asta ma intriga.

  109. spui multe piti, dar despre alcool ai dreptate, nu e bun. asa cum carnea se sareaza ca sa tina, asa se pune si alcool in bere: e un conservant. dupa cum nu cred ca mananci sarea cu lingura, asa n-ar trebui nici sa bei alcool cu paharul. sper ca acum totul e limpede.

  110. [Dacă ăştia au coborât din copacul serafic, mai bine serăfeau în el în continuare. Petronia]

  111. stronzius. tu esti fata.

    ce naiba ne facem cu tine? si cui naiba ii pasa daca e alcoolu ca sarea? eh?
    ce stie o fata despre bere? ca se pune alcool in ea? si eu stiu unu care facea submarine cu coniac in halba. cica e tare dar nu am incercat. urasc coniacu.

    iar berea fermenteaza, deci are alcoolu ei. doar tu pui in plus. dar nu pui pentru ca esti fata nah.

  112. hop si petronia sa stearga. de aia l-am pus, ca sa te dai naiba jos din patu ala.

  113. piti, dac-ar fi asa simplu atunci si despre tine am spune ca esti cal. si caii se impusca, vorba ceea.
    s-o luam incetisor: laptele fermenteaza. daca berea fermenteza, ce-i berea? un fel de iaurt?
    vezi cum te-au indoctrinat cu tv-ul si reclamele?

  114. orice implica drojdie inseamna fermentare. si orice om cu reflux gastric o sa iti explice de ce.

  115. În sfârşit ai găsit ce să cultivi în ghivecele alea, Pitice. Ceva îmi spune că hameiul n-o să aibă aceeaşi soartă crudă ca gălbenelele şi floarea misterioasă.

  116. mama, florile sunt de privit. berea nu.
    nu as rezista sa astept atat. as manca frunzele.
    dar am vie la mosie. o sa fie o nebuine cand v-a trebui sa o culeg si sa o calc in picioare si sa o suflu in damigene. mor. ba nu mor. o suflu sau trag. tot fac ceva io

  117. Mmmm, nu sunt sigur, Petronia. Pisicile rontaie voioase hameiul.

  118. yo credeam ca gasesc tot pe wikipedia, da’ daca zici, atunci intreb din om in om pana dau de unul cu reflux gastric si-l pun sa-mi explice de la cata bere in sus se intampla fenomenele astea de societate.

  119. pisicile rontzaie orice. chiar si arborele de vodca.

  120. @ stronzius: asta depinde de om. eu incep sa fac ca porumbelu de la 8 beri in sus si mai mult noaptea. pentru ca stomacul fermenteaza si el. un stomac cinstit fermenteaza berile, unu necinstit nu.

    stiu ca scriu ca un videoclip cu safura dar asta e. bautul berii e o arta. auzi musiu? arta.

    de aia azi am luat 3 sticle de babeasca neagra si ce sa vezi? strig ca un porumbel prin casa. fermentez ca un curcan. vulcan nah.

  121. ca tot ziceam de safura, sa ne bucuram de un clip frumos cu safura? caut acum sa vad unde e.

  122. Încă sunt aici, dacă asta de fapt întrebarea.

  123. fata, mergi de ia un cado de V day si cat lipsesti, eu si baietii ne uitam la safura. ok?

    ia si doo bergenbier si un rothmans.

    si paineee.

  124. Nu mai bine îi faci tu cadou stomacului tău, pe care recunoaşte că în restul anului nu-l tratezi chiar ideal, o pâine? Ia-ţi şi nişte Bergenbier dacă tot te duci. Şi un Rothmans.

  125. Piticule, mie sa-mi iei pufuleti ca mi i-au mâncat francezii

  126. ok, cat e plecata tronia dupa tigari, ne uitam la amy:

  127. Cui îmi explică logica prezenţei copilei ăleia acolo îi dau o bomboană. Rafaello. N-am căutat încă pe net, deci nu exclud posibilitatea ca aia să fie cântăreaţa de fapt şi ăilalţi doi să fie de umplutură.

  128. http://en.wikipedia.org/wiki/Amy_Diamond

    astept o bere.

  129. Nu ai de unde s-o capeţi în primul rând pentru că nu am, în al doilea rând pentru că am zis bomboană Rafaello şi în al treilea rând pentru că am crăpat de râs. Ce-i asta, jail bait? Uneia ca asta când te întreabă „what’s in it for me” îi răspunzi „candy”, la dracu’. Ştiu câţi ani are acum, dar câţi avea în videoclipul ăla?

  130. Vacs, bere. Sunt la un bordo, Benjamin de Sansonnet.

    Am spus pufuleti, Pitice !

  131. 12 ani avea.

    bordo de babeasca beau si io. pun poza in blog acu. treci sa vezi.

  132. Urmeaza un Pinot Blanc de la Hauller. Nu stii tu Pinot Blanc.

  133. Alexandre, când omul se dă pe brazdă nu-l întâmpini cu „nu ştii tu” că îl sperii sau superi şi se lasă. Deci încet, cătinel şi cu grijă.
    Susţinem băbeasca, Pitice. Nu numai din afinitate cu blogul.

  134. hm… dar de ce sa nu ma intampine? sunt intampinabil.
    oricum ma duc sa fac pilafu ala.
    am pus poza cu vinu in blog. muriti de pofta. mai ales alexei care, careeee, mai ales alexei da.

  135. vreau sa vina stronzius indarat.
    petronia, mergi rogu-te si cheama-l din carciuma sau unde e. nu am cu cine ma certa.

  136. Păi du-te şi-l caută, Pitice. Deşi dacă te duci cu intenţiile astea mai bine stai cuminte aici.

  137. stronzius e plecat la vanatoare. l-am trimis dupa moartea caprioarei si-o butelca de izvorul minunilor. cu atata bere pe blogul asta, mi s-a facut o sete teribila.

  138. E din cauza Piticuluigras. Blogul lui a zis că nu-l mai primeşte cu atâta bere, deci acolo a pus vinuri şi a deversat berea la noi.

  139. vezi petronia? stronzius se duce, tu de ce nu poti sa te duci dupa bere ca cum se duce el? eh?
    ca esti nesuferita, de aia!

  140. am si bere mah. dar am uitat-o in congelator si acum e inghetzata. ce sa fac cu ea?

  141. Păi Stronzius e om bun. Eu sunt deja sfântă, îmi permit să fiu a dracu’.

  142. Ce sa faci cu ea ?
    Des sorbets, cum ar zice frantuzul.

  143. sherbet? din bere? nu e de mine.
    berea trebuie bauta cum se bea, nu cum am pus-o eu acum pe calorifer. ca nu e rufa.

  144. Să înţelegem că ai înlocuit în planul de mai devreme de a înghiţi dero şi a te da o tură cu maşina de spălat rufele cu berea. Ţi-am zis eu că face prea multă spumă combinaţia.

  145. daca si blogul lui,.. mdah…dar sa stea in profil, sa verific. daca are bellybeer, il iau la antrenamente, ninjake il fac. si astia sunt abstinenti. dar asa frumos o sa invete sa se catare pe ziduri…

  146. Noemi, citeam undeva că mândria unui ninja e că poate să locuiască în casa cuiva nu ştiu câte zile fără ca ăla să-şi dea seama. Deci zici că sunt abstinenţi, adică Piticului n-o să-i dispară berea din frigider în mod misterios. Numai orezul pentru pilaf.

  147. da, asa e, dar ideea e sa-i livrez un sensei, nu un chaperon camuflat in paharul cu ghiocei, desi nu prea stiu daca-i o idee buna. cum m-a vazut, cum s-a ascuns, cu bere cu tot, in masina de spalat. pitice, stai confortabil? un pic de huta huta, la program de perdele?

  148. noemi, meriti o bataie cu perdeaua uda.
    de ce arunci cu asa vorbe in mine? de ce nu esti o fata ca fetele? de ce nu imi aduci bere de la frigider? de ce? de ce?

    o sa te privesc cu ochi mici si rai de azi incolo.

  149. Va rog frumos! Piticul e absintent, nu abstinent. Chiar asa, ce e aia abstinenta? Si de ce? Si mama ei stie?

  150. Dragoane, nu ştim dacă maică-sa ştie, dar cineva ar trebui s-o anunţe: vagaboanda aia umblă pe toate drumurile şi strică oamenii. Cineva ar trebui s-o încuie undeva.

  151. Babelor, dacă s-au interzis comentariile la subiect puneţi afiş. Să ştim şi noi ăştia mai sîrguincioşi

  152. A, am scos comentariul tău din spam (bănuiesc că la asta te referi). Probabil s-a speriat Askimet deoarece conţinea numai două link-uri şi atât, aşa că l-a trimis în carantină. S-a rezolvat.

    Cât despre comentarea off-topic, e un obicei vechi pe aici.

  153. acum pot sa pun si eu safura? daca tot se scot chestii din cufar?

  154. piticutz, cheri, incurci lucrurile. perdelele nu se bat cu pitici, se bat cu maiul. dar asta o lasam pentru cursul superior,acum exersam lotus intr-un picior, in timp ce eu iti arunc berea. sa nu clipesti, da?

  155. unde arunci berea? nu am clipit, nu am clipit!
    ce e maiul? un fel de nai? cu care canti cand bati perdeaua si apoi bei un absint?

    doamne ce dor imi e sa ma izbesc de o perdea… ce vremuri erau…

  156. Când erai muscă, Greucene deghizat în Piticugras? Ia uite cum află oamenii chestii noi.

  157. musca!? musca grasa? tronia nu mai fuma acolo! eu sunt ponei si ma cac iute niste skitlles si un curcubeu si am fugit dupa perdele.

  158. fantastic, iar ai fugit sa te ascunzi dupa ceva, pitice. mai bine ai sta cu ochii aia mici si rai lipiti de mine, sa mai inveti cate-o figura, ceva. de exemplu, sa desfaci berea cu doua degete de la picioare , iar cu celelalte sa sugrumi inamicul, cand debarca de pe nibiru.

  159. Aha!

  160. ooohhh, fleur de rocaille 🙂 when my napkin fell off my lap onto the ground one server swooped in to pick it up and a second flew by right after him to offer me a new one.
    It was a like a freaking Chagall painting in there. People were floating.sniff, sniff 🙂
    Femme 🙂 happy valentine’s day ….all 🙂
    j.

  161. Windwhisperer, înţeleg că de la parfumul ăla oamenii devin brusc mult mai amabili şi chiar plutesc ei aşa, ceea ce ar putea fi folositor. De exemplu s-ar putea înfiinţa cu succes o agenţie de turism: dacă două snifuri ajung pentru cel puţin doi oameni înseamnă cam un snif de om, ori dintr-un puf de parfum pot snifăi mai mulţi oameni (sfinte ce de interjecţii), ceea ce înseamnă pur şi simplu o revoluţie în transportul de persoane. Cam care-i consumul de snif la 100 km, orientativ?
    Altfel, valentine’s day, ballantines’s day, în funcţie de.

  162. Petronia , cheersss 🙂 (_)>

    one sniff….one bush
    100km….. n sniffs
    n= you know, is dependable on bushes 🙂
    xxj

  163. 🙂

  164. Windwhisperer, faptul că link-ul ăla conţine cuvântul „facebook” în el îmi explică de ce nu pot să văd poza.
    În rest, cu regula de trei simplă merge numai dacă numărăm tufişurile pe rază de 100 km mi se pare. Şi chiar aşa, din tufiş în tufiş, mi-e că ajung cam ciufuliţi la destinaţie turiştii.
    Nu că asta ar fi rău dacă am organiza croaziere de Valentines / Ballantine’s Day.

  165. Uite poza


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s