Pe care… l-am băut (N° 14) – premiul rokssanei

Comme de toute chose, il y a un secret du vin ; mais c’est un secret qu’il ne garde pas. On peut le lui faire dire : il suffit de l’aimer, de le boire, de le placer à l’intérieur de soi-même. Alors il parle. En toute confiance, il parle (Francis Ponge)

Babelor,

Vinul ales e un roşu. Ne-ntoarcem la Graves, epicentru bordelez pentru care ştiţi că nutresc un incompresibil afect. Graves, cea dintâi podgorie acvitană, zice-se. Là où tout a commencé, dacă aţi fost atenţi şi aţi luat notiţe. Graves, acolo unde însuşi Papa de la Roma trăgea vin, ronţăind smaragde sfărâmate în chip de leac şi elixir, după ce-şi troca îndeletnicirile ecleziastice pe propria-i parcelă de vie şi tiara cu trei coroane puse una peste alta pe veşmintele de podgorean. (Clement al cincilea, nu-i aşa, Petronia ?). La Graves s-au scris primele litere de nobleţe ale vinului de Bordeaux, iar acum vreo nouă sute de ani dezgheţata şi intrepida Aliénor a Acvitaniei, năpârstoacă celestă şi cruciată cu menestreli în jur îi ameţea deja pe engleji cu licorile de acolo. Cam cum spunea de curând Catherine Bugnard : Pour que le vin fasse du bien aux femmes, il faut que ce soient les hommes qui le boivent. Heh, perfidul Albion încă se dă-n vânt după divinul french claret

Dar să citim :

Château Rahoul 2004, Graves. Grand vin de Bordeaux

Toponimia ne aruncă în 1646, când vinurile în Franţa aveau deja gust de soare, vorba domnului Moore. Şi cum altfel, când suntem pe timpul – încă şubred, ce-i drept – al regenţei lui Ludovic al XIV-lea, al preacinstitei hahalere de Mazarin şi al frondei princiare… În anul cu pricina, le chevalier Guillaume Rahoul punea să i se ridice acolo o tihnită şi cochetă chartreuse, bucurându-se de o ralonjă funciară campestră. Pe blazonul lui – à trois fleurs de lys – citim : Lilio fidelis. Fidelitate florii de crin suverane. Crin ? Nu cumva e vorba de irişi ? Poate o să mai vorbim de chestia asta, fiindcă legendele pierd urma simbolului regalităţii franceze între crinolinele capeţiene şi năvălnicia merovingiană…

Gata, haidi să ne-ntoarcem la vinul nostru. Asamblajul  respectă întru totul typikonul meşteşugului locului (vreo 70% merlot, vreo 25% cabernet sauvignon şi restul cabernet franc plus petit verdot), iar din alchimia asta iese un vin puternic, corpulent dar rafinat, elegant, de rasă seniorială şi spijă cavalerească. Destupăm şi lăsăm licoarea să respire vreo două-trei ore în carafă. Puis on y va :

Roba : scăpărările rubinii atât de tipice vinurilor de aici, coafate de inconspicuous purple twinklings care mângâie privirea à contre-jour

Aroma : o colosală stare de oglinzi paralele, de efracţie voluptuoasă şi pe deplin asumată : supradoză de délice aux fruits rouges şi plus un filigran de prună uscată

Gustul : atac suplu, tout en finesse, caracter puternic dar taninuri mătăsoase, rontunjime mângâind palatul, echilibru aproape funambulesc, din nou şi iarăşi et encore des fruits rouges plus un zest de boisé dozat la perfecţie

Finala : bis prelung în care răsar delicate arome campestre, resort sinestezic în acorduri baroce :

Fiţi cuminţi,

Vă pup.

Anunțuri

21 comentarii

  1. Păi da. Şi pentru Clement al V-lea (persoana şi castelul vinăresc) şi pentru Alienor d’Aquitanie, veche febleţe a subsemnatei, şi pentru vin.

  2. Votre humble serviteur…

  3. Alexandre, ca votre humble diable ce-s nu mă pot abţine: însuşi papa de la Roma la Avignon, de fapt Carpentras, via Poitiers, trăgea vin la Graves. 😀

  4. Bien sûr, bien sûr. Oficial si din start însa, înca la Roma. Si pentru simplificare în text si pentru capitala… Bref, adica acolo ar fi trebuit sa fie-ncoronat. Les usages, asteptarile anturajului, rugamintile cardinalilor.

    A vrut el la Lyon. Ce i-o fi trecut prin cap, nu stiu. Mai ales ca era sa cada un zid pe el acolo. Ba a si cazut. Si nici nu-i era gata palaria. Pe urma, da, chiriasul grabit: Bordeaux; Poitiers (ce oras trist), Toulouse (aici macar se putea hali un cassoulet splendid) si, în fine, Avignon.

    His choice.

  5. touche musiu, potrivit pentru cele 44 de pahare.

  6. Cum adulmeci, tu, Anaid, licorile… Îti pun deoparte, meriti.

  7. Am scris vreo 10 randuri, dar le-am sters. Pe scurt… chapeau!

  8. vinurile rosii invechite in butoaie de stejar sunt licori aparte musiu.

  9. În butoi se maturizeaza, de-nvechit se-nvecheste-n sticla. Dar asa-i, ai dreptate, sunt aparte, mai ales daca stejaru-i nou (si un anume stejar, zice-se… dar mai departe nu stiu). Zau însa ca nu uit ca-ntr-o zi ai sa ma plimbi prin hrubele tale… sa ma atomizezi cu ce farmece de vinuri cresti si îmblânzesti.
    Sa bem, doamna mea, sa bem.

  10. drept e musiu ca-i preferabil maturizat decat invechit. 🙂 se zice ca stejarul italian si cel francez ar fi de-o calitate excelenta. eu una nu vad si mai cu seama nu simt c-ar fi vre-o problema cu cel din padurile romane. musiu sunt nationalista pana in maduva oaselor in ceea ce preveste calitatea si savoare vinului romanesc.cat despre hrube, invitatia ramane valabila.imi pare ca anul trecut ai facut ceva lupinguri prin asta tara da uitasi de mine.

  11. Bine-nteles ca nu vad nici o problema cu stajerii carpatini. Ce-ti ziceam eu sunt mofturi de vigneron frantuz.
    Si da, n-am nici o idee preconceputa cu privire la întâietatea vreunei tari sau a alteia în ce priveste bunaciunea vinului, cum ziceam, parca, la-nceputul serialului, tin la inima niste minuni românesti nemaipomenite. Hai ai nostri !
    Altfel, un carmenere din Chile sau un malbec Argentinian pot sa bata la fund multe pretentii galice, deh.

    Ah, sunt spionat… 🙂 E drept, am executat un desant scurt. Prea scurt si prea obositor si prea constrângator si mai ales în plina canicula umeda de jungla. N-am putut sa ma misc decât pe o raza de un kilometru-n jurul casei. Nu tu mare, nu tu munte… ca altfel…
    Sa-ncerc sa ma organizez mai bine. Poate-n vara asta. Dau de stire pe canalele stiute daca si cum si ce.

  12. @ Andreia: merci, merci.
    Data viitoare ai sa scrii rânduri vreo douazeci. Cel putin. Nu mai sterge…

  13. cel mai greu ajungi la un lucru dorit. mai ales daca aluneca delicat fie si pe oglinzi paralele.
    e primul vin de pe aici din care sorb. o gura doar la oara asta, de noapte/ sau de dimineata, dreptate ai, Petronie !
    ma fascineaza delice aux fruits rouges, mai videm acush …

  14. Juliariasi, eu am mereu dreptate şi tocmai de asta acum nu-mi dau seama în legătură cu ce de data asta exactă: vinul, ora, dimineaţa?

  15. Mai avem, julia. De vinuri, oglinzi paralele, états de grâce, cariatide, semizei si felurite delicii oenologice nu ducem lipsa…

  16. Petronia, ai dreptate DAR SI nictemeral.

  17. Dar şi perpetuu îmi sună mai adevărat, Alexandre. 😀

  18. Adevarat, dar si incontestabil, Petronia.

  19. Incontestabil, dar şi câteodată corect, Alexandre.

  20. =d> touché

  21. Sa vezi ce cabriola oenologica facem data viitoare… nici nu stii ce vin m-a touché ieri… Musai sa-l dau în vileag, da’ mai multe nu spui…


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s