Somewhere

Babelor,

Între noi și restul lumii fie vorba, femeile sunt cel puțin la fel de bune ca bărbații la aproape tot: gătit, făcut patul, mâncat alune, scărpinat la coaie, jucat fotbal, patinaj artistic, spălat pe mâini, spart ouă pentru omletă, făcut dezordine și rareori ordine, pus muzică, scris bloguri, tras cu arcul, jucat șah și așa mai departe.
Un singur lucru nu suntem în stare să facem cumsecade: filme. Adică regie. Sigur, există o Kathryn Bigelow, care a făcut The Hurt Locker, dar ea este excepția care confirmă regula. Sau cel puțin asta credeam până am început să văd Somewhere, noul film al Sofiei Coppola, fata grasului ăla cu față cumsecade care produce vin în California (Musiu Alexandru ne poate spune cu siguranță mai multe despre vinurile respective).
Bă, filmul ăla chiar e tare. Povestea unui actor de la Hollywood care duce o viață de actor la Hollywood, adică conduce un Ferrari, se fute cu gagici fără nume, bea, probabil că ia și droguri, primește premii în Italia de la starlete cu țâțe mari. Și tot așa. Are și o fată de 11 ani, jucată mișto de Elle Fanning.
Și în fine, i se întâmplă una-alta, nimic important, două gemene fac striptease, merge cu Ferrariul, joacă Wii cu fiică-sa și alte chestii – cât să ne dăm seama cam cum e viața lui. Adică plină de unele chestii, goală de altele.
După care vine sfârșitul filmului care fute tot și ne arată de ce femeile n-ar trebui să facă film, sau măcar de ce Sofia Coppola n-ar trebui să facă film. Dacă îl vedeți, ieșiți din sală cu cinci minute înainte de sfârșit. Sau opriți .avi-ul în momentul în care tipul e la el în cameră, singur, și pune mâna pe telefon. Nu veți regreta, ba chiar dimpotrivă.

Vă pup,

Rhetta

PS: Sunt beată și nu știu exact ce scriu, deci pe scurt: dacă pierdeți ultimele cinci minute ale filmului, e bun. Dacă nu, e prost. Vă mai pup odată, că sunt beată, după cum ziceam.

Anunțuri

11 comentarii

  1. Încă unul din seria „de vizionat incomplet”? Rhetto, nu am eu o memorie foarte bună dar tot îmi amintesc că despre destul de multe filme ai spus asta de-a lungul timpului. Probabil că despre şi mai multe ai gândit-o, nu ştiu că nu mai poate omul citi pe mutra ta nimic de când ţi-ai schimbat ochelarii cu nişte lunete găsite prin sertare misterioase. În fine, ideea cu finalurile de film e ca-n bancul cu primul şi ultimul vagon al trenurilor sau ca ultimele 10 minute din fotbalul jucat de orice echipă românească: trebuie scoase? Păi să ascuţim foarfecele, zic. N-am mai tăiat nimic de la perdelele voastre acum trei luni, mă ard degetele.
    Acestea fiind spuse probabil ar fi indicat să-mi scot mâna din cana cu cafea.

  2. Beată de iubire, Rhetta?:)))

  3. Vai Rhetto, esti beata si nu ne canti i?

  4. eu o iubesc pe michelle trachtenberg

  5. Cred ca adevarata exceptie este Leni Riefenstahl. La 94 de ani a incercat si parasutismul Se pare ca a fost incantata.

  6. cred si eu, dupa atatia ani isi vedea iar tzatzele stand in sus.

  7. auzi rhetto da’ de nevasta lu cameron ce zici? aia a facut poezie din bombe, asta e…cur de femeie in scaun regizoral partz liric se cheama, da pute bine domne :))

  8. Pitice, ruşine să-ţi fie. Ai făcut o observaţie atât de nebunesc de hilară încât ai blocat fluxul comentariilor. Lumea ajunge la comentariul tău, leşină de râs şi uită că voia să scrie mai departe cum a ieşit de la film în minutul 90+2, fluturând un cartonaş roşu.

    Later edit: deşi comentariul adinei, inexplicabil aterizat iar în spam, a fost eliberat, observaţia mea rămâne paradoxal valabilă.

  9. beata, beata da la film te-ai putut uita? si ce-ai baut babo de ti-a venit de hac?ete’ ca mor de curiozitate, na!

  10. Sincer, desi stiam cine l-a facut, sunt si acum ferm convins ca de fapt e facut de Cristi Puiu. E imposibil sa nu fie romanesc!

  11. mda, am gresit si am vizionat si eu Somewhere /sigh

    o iubeam tare pe donshoara Sofia, dupa sinuciderile virgine, antoaneta, si mai ales lost in translation, numa’ ca acuma, sincer, m-a lasat rece si perplex. as zice chiar mai mult decât Rhetta: e un film transparent si fara gust, ca o supa de pui facuta din prafuri. stateam si cugetam, pe melodia dragutza de final: pai bine, tanti coppola, trisam asa urât, nu bagam si noi ceva carne la supa, ca va stiam mai bio, mai pasoliniana, mai metaforizanta, alea-alea. ceva carne a fost, dar cam artificiala, deshidratata, cu proprietati nutritive definitiv compromise. care e ideea, totusi, ma întrebam, si daca ea exista de ce merita un film? numai pentru ca ai un nume frumos si oamenii îti pun bani pe masa ca sa produci ceva nou, indiferent de natura lui? sincer, prefer filmele sofia decât filmele coppola.

    asa, deci ala cu faima, tatuaje, par perfect, zâmbet frumos, ferrari negru, dansatoare gemene blonde, vecina ninfomana, copil frumos si talentat (nota: a mica va fi o foarte buna actrita, pun intended), fosta sotie toleranta, prieten simpatic, ma rog, le are pe toate, brusc, hopa, când sa se termine filmu’, are o criza de identitate sau de maturitate sau de stomac, n-am înteles prea bine, si fuge ca sa se regaseasca. si sta ca bou’ pe câmp privind blajin la apus.
    asa, si? repet, asa si?

    or fi altii mai întelegatori, nu stiu, în fond e doar un film si perceptia poate sa difere, dar eu zic doar asa: când vii dintr-o cultura care a dat o treaba de genul: ‘nel mezzo del cammin di nostra vita mi ritrovai per una selva oscura…’, apai, scuze, Sofio, e jenant sa faci asa ceva. e urât sa pui supa de pui deshidratata la microunde si s-o servesti ca pe crème de la crème. câh.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s