Arte şi meserii (blues for the lost days) – partea întâi

Babinetelor, mezami, bă copii,

Venit acum vreo săptămână şi mai bine cu pingbecu’ de opşpe şi nooşpe minute, linia una, colet cu ceva leapşă de la Dragon. Că cică temă pentru acasă : să zică pe dată şi să dea în vileag cel lepşuit ce vroia el să se facăcând era mic, dat fiind că stătea în firea lucrurilor că trebuia să se facă mare. Cel lepşuit, adică moa personalmente prezent eu însumi aici de faţă. Aa-şaaaa. Am iscălit de primire, am cerut puţin răgaz că aveam un drum de făcut la Paris, la Miha, după pufuleţi, muşchi ţigănesc, ieugenii, ceva şocolată Rom şi nişte Prince Matei 2004 (pentru care Petronia n-a ratat ocazia să mă suduie că de-ce-l-bei-singur-mă-nu-ţi-e-ruşine-obrazului, ba-da-da’-ce-să-fac-dacă-la-tine-suna-ocupat) şi după ce-am digerat unşpe zile-n hamacul din sufragerie zic hai, să m-apuc. Aşa.

Până acuma văd c-aţi fost atenţi, e bine, bravo.

Numa’ că măăăă… mhm. Cum să vă zic. N-a fost uşor. Hence postarea asta în două postări a câte un ecuator jumate.

În aparenţă zglobie – un jeu d’enfant, aşa – de depănat în cheia înduioşătoarelor prostii nevinovate şi cu inima-n palmă, leapşa Dragonului e mai degrabă un cadeau empoisonné care se scrie teribil de anevoios. Însă nu persoana întâi a singularului o face dificilă. Şi nici închipuite codeli, ruşini calpe, secretoşenii blazate sau pudibonderii miorlăite vis-à-vis de datul din casă (ăăh, cât urăsc sintagma asta), pentru că aşa ceva nu se egzistă în preacinstitele case musiualexandreşti.

Nu.

E grea fiindcă azvârle insidios un viu şi teribil de pişcător cap de pod către malul de dincolo al vremurilor ălora de demult. E grea pentru că la scara libertăţilor irefragabile, dar cu afect bipolar şi efect foarte strabic ale societăţii – să-i zicem – moderniste (post-, hiper-, giga-, meta-, telo-, bafta delo-delo, you name it), a vorbi azi despre ambiguitatea tentaculară şi despre paradoxurile lumii de ieri – chiar şi în cheie pur personală şi fără a cădea în nerozia păcatului generalizării şi al trasului de linii prea groase – riscă să se transforme într-un exerciţiu funambulesc fără fileu de siguranţă. Şi asta în răspărul nuanţelor de pastel subtil ale trăznăilor copilăriei, aia cu batista-n manşetă.

Când voi fi mare. Când voi fi mare ? titra Dragonul. Secantă vertiginoasă, un foc şi trei ţinte lovite: copilărie, vremurile alea şi noi, plozii de atunci.   

Plozii de atunci, heh. Liota – ce-i drept, de contabilitate aproape iepurească – de căpchii răsăriţi după blestematul ăla de ucaz şapte sute şaptezeci (din şaişase), cei peste care păcatul judecăţii şubrede a lui post hoc, ergo propter hoc a lipit neghiob o etichetă bastardă de posteritate confiscată. Cei pentru care năs-cut-cu-de-cre-tul însemnează anatema apăsătoare a dublei pedepse de aborted abortion şi abrogarea injustă a primului amendament al unei întregi generaţii : ăla al prezumţiei de fericire.

But the kids are all right…

Generaţie de sacrificiu ? Poate, dar mai degrabă nu, pentu că la scara chinurilor din anii de-nceput ai satrapiei roşii şi în urma generaţiei părinţilor, cea a virtuţii tăcute a sacrificiului de sine şi de zi cu zi, misiunea de copil era mai degrabă un privilegiu savuros. L’ennui est au bout de tous les plaisirs ; le contentement au bout de tous les sacrifices, spunea domnul Octave Pirmez, dar în ecuaţia de atunci, le contentement era al nostru, al ălora mici, iar sacrificiile, ale babacilor.

Cum să fie însă uşor să explici azi lumea de ieri, cea care ştia să plângă cu ochiul părintesc şi să râdă cu cel al copiilor, cum să explici paradoxul traiului au jour le jour împletit cu speranţe care băteau dincolo de linia orizontului şi pe cel al sacrificiului dorinţelor, dar nu şi al ambiţiilor, cum ar spune René Bazin ? Cum să explici paradoxul copilăriei ăsteia şi al melanjului de dozaj alchimic de luciditate şi în acelaşi timp de nonşalanţă ? Cum să explici că trăiam la prezent şi în acelaşi timp în afara vremii… avec notre temps mais pas du dans l’air du temps… ? Şi cum să explici totuşi că fredonam conspirativ My generation, dar cu un vers schimbat ? Hope I live before I get old

Fiţi cuminţi,
Vă pup.

(à suivre…)

Anunțuri

29 comentarii

  1. ce pozica 🙂

  2. mititica, în mâna cu viorica, in spate cu televizorica, lipseste doar o pisica. cred ca era în camara. 🙂

  3. da chiar… ce tv e acolo? venus, orion… sau cum se mai chemau ;))

    pisica acum oricum e alta, asa ca… 🙂

  4. si unde-s pufuletii?!?! helooo. mie imi plac si acum pufuletii. sau tu erai pufuletele?

  5. Da, Elza, vorba aia: nu e radio stricat, cântaretul s-a schimbat.
    Televizorul ? Nu stiu. Seamana a Opera H2, nu ?
    Nu. Plozii sunt pufosi, nu pufulosi. Iar pufuletii i-am digerat, cu prima ocazie iar ma duc, dar data viitoare iau un sac întreg.

  6. ala e un televizor sport. ma pricep.
    vioara aia are marime reala!?

  7. Nu Sport, nu te pricepi. Vai, ce oroare.
    Marime reala ? Ce-ntelegi prin asta ?

  8. adica e ea mica sau tu mare?

  9. Nuuuu, televizorul e maricel, caloriferul e lung si a mai primit zece „elementzi” în ’84, eu eram mic, vioara si mai mica.

  10. aiurezi, nu exista viori mici pentru ca nu suna aeru in ele. mai bine recunoaste ca ai gigantism.

  11. Pai daca as avea gigantism, televizorul ala ar avea diagonala de o suta patru centimetri.

  12. industria republicii socialiste romania facea televizoare strasnice. chiar mai mari decat zici tu.

  13. Mai bine zi tu ca suferi de nanism, de-aia ti se pareau miniaturile uriase. Altfel n-ai mai fi pitic, nu ?
    Si am zis nanism, sa nu cumva…

  14. eu sufar pentru ca am suflet! spre deosebire de altii care arunca cu vorbe ca cand sunt oarecum mic. stiu 30 de fete in bucuresti care pot confirma ca sunt mai inalt decat ele.

  15. Nu te juca cu sentimentele noastre, suferi ca esti gras si nu stii nici doua fete în Bucuresti care pot confirma ca esti mai slab ca ele.

  16. ba nu

  17. Eu am dat jos burta mergând cu masina, dar trebuie un V6.

  18. sau un reno. B-)

  19. Nuuuu, Renourile scot toate niste fum negru ca locomotivele cu aburi. Oroarea mea sa fiu în spatele unui reno. Doar daca e câte un 4L sau R12, sau R16, un Dauphine, ceva. Singurele care nu scot fum.

  20. asa, asa, ia doi delfini sa ii inhami la shareta!

  21. Îi pastrez pentru ski-jet, pitice

  22. Pisica în cămară? Nici vorbă!

    E-n ghiveci! 🙂 Ai şi uitat?

  23. nuuu, cum sa uit ?
    ma gândeam doar ca se aproviziona, ca sa digere linistita peste florile de piatra din ghiveci

  24. my generation & pufuleti. ha ha hehey !
    ca o libertate irefragabila, musiule 🙂

  25. Et fraîche comme le Mentosan, ma chère…

  26. musiu, ala micu din poza iti seamana. ba mai degraba dumneata semeni un pic cu el.

  27. Ah bon ? Daca zici tu… da’ la ce-i seman, cu ce , unde ?

  28. la radacina, la miez, la zambet, ehei, la mult

  29. 🙂 merci, merci. As vrea sa-i seman si la minte. Chiar, mai stii ?


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s