Taxidermie ceferistă

Oamenilor,

Azi despre ceea ce poate fi confundat cu toleranţa religioasă, dar este de fapt doar inteligenţă. Sau despre lipsa lor, care în mod interesant este acelaşi lucru pentru amândouă cazurile: lipsă.

Io în tren. Ca de obicei, terorizată de infinitele posibilităţi ca lumea din compartiment să mă facă să scriu a 780-a scrisoare Institutului Smithsonian, în care să cer reevaluarea termenul de „evoluţionistă” aplicat teoriei lui Darwin. Cu căştile în urechi, fireşte, şi cu o carte suficient de mare încât să încap toată după ea. Pregătită pentru orice, cu taser-ul în mâna din buzunar. Şi se deschide uşa.

Şi intră două doamne îngrijite, din care nu am reuşit să identific emanaţii gospodăreşti sau neigienice. Păreau salutabile, aşa că le salut. Îmi răspund! Se aşază pe scaunele lor fără să se învârtă aiurea, scot nişte ziare şi cărţi, trenul porneşte, trec câteva ore în care vecinele mele discută sporadic şi pe tonuri reţinute despre chestiile obişnuite: cum se duce ţara de râpă, cum pensiile, cum medicamentele, cum nepoţii din Canada şi Austria etc. Ele în faţa mea, iar în dreapta mea un băieţaş liniştit şi cuminte, care a întrebat frumos dacă poate să aprindă lumina şi nu a fost împiedicat de nimeni, spre imensa şi discreta mea bucurie. Se anunţa o călătorie de vis: lumea conversa liniştită sau tăcea şi mai liniştită, io ascultam muzică şi citeam ceva (mai precis despre cum au descoperit musulmanii Europa şi cum s-a văzut procesul ăsta din ceea ce suntem obişnuiţi să considerăm cealaltă tabără, mulţumesc Dragoane! Adică despre alteritate, despre punctul de vedere al celuilalt, despre cum celălalt e o chestie cu viceversa, lucru atât de uşor de uitat. Se va vedea, evident, de ce a fost necesară paranteza.)

În compartiment, discuţia ajungea religioasă tocmai în timp ce eu meditam la cât de multe chestii s-ar evita dacă ne-ar trece prin cap măcar din când în când să ne imaginăm cum se vede prin ochii celuilalt. Nu războaiele, evident, că alea au motive mai bune decât incapacitatea de a ne imagina universul unei alte culturi sau persoane. Lucruri mai mici, neînţelegerile.

Doamnele, pentru care aveam deja de două ore cel mai apropiat de respect sentiment pe care l-am încercat într-un tren, se înţelegeau perfect. Amândouă erau de părere că soia e un înlocuitor viabil pentru carne în post şi că trebuie să faci metanii în faţa icoanei Maicii cu Pruncul indiferent de cât de tare te doare spatele. (Aici am înghiţit guma, chestie care s-a dovedit salvatoare mai departe.)

Nesatisfăcute probabil de acordul perfect până la detalii de lumânăristică dintre ele, doamnele şi-au ridicat ochii căutând un nou partener de conversaţie. Care nu puteam să fiu eu, baricadată şi sonor şi vizual şi arătând cam la fel de disponibilă pentru aşa ceva ca şi pentru fierbere în acid. Mai rămânea copilul, care cu cei probabil cam 19 ani ai lui li s-a părut numa’ bun. Pentru discuţii teologice, bineînţeles.

Şi-au sărit, oamenilor, pe el ca nişte feline antrenate. La început subtil, mieros, cu întrebări relativ paşnice. Mă rog, eu nu aş fi stat prea calmă dacă cineva m-ar fi descusut dacă merg la biserică sau ţin post (poate faptul că mâncam o ciocolată a fost un indiciu), dar băiatul era foarte senin. A intrat chiar în joc, iar doamnele se mirau apreciativ că „tineretul din ziua de azi ştie şi lucruri bune”. Nu mai puteam respira de dulce şi amiabilă ce era atmosfera din jur, când deodată s-a făcut un frig groaznic. Mă uit în faţa mea, femeile îngheţaseră. Pun pauză discret muzicii, fix la timp ca să aud întrebarea pusă cu un ton incredul şi forţat din toţi rărunchii să semene a voce de una din femei puştiului: „cum, eşti pocăit?! Pocăit?!”

Oamenilor, eu nu ştiu prea multe despre pocăiţi decât că după denumire trebuie să fie unii cărora le pare rău de ceva. Dar copilul ăsta avea doi ochi, două mâini, două picioare, un nas şi părea şi destul de normal mintal şi sufleteşte. Adică na, n-am cum să ştiu dacă în secret nu torturează şi omoară pisici, dar părea respectuos şi chiar oarecum deştept, până atunci fusese în ochii celor două foste doamne devenite instantaneu cretine tânărul perfect. Văzusem în ochii lor cum aveau de gând să-şi dezmoştenească vreun nepot petrecăreţ pentru el şi să-i pună poza pe avizierul cu „aşa da” de la biserică. Acum vedeam scârbă şi o ură cruntă, cum doar prostia poate da, care s-au concretizat în încă o oră de interogatoriu despre cum a avut tupeu puştiul să renunţe la ortodoxie şi să se convertească la altceva, alternate cu predici despre cum o să ardă în iad şi cum e de fapt vina maică-sii că nu i-a insuflat de mic dragoste pentru confesiunea ortodoxă, singura care asigură mântuirea. O oră de lipsă de respect pentru o altă persoană, de habotnicie de neam prost, de minţi încuiate perorând ipocrit despre iertare şi valori şi căi drepte.

O oră în care misionară ortodoxă să fi fost şi tot mă converteam de greaţă. La orice. La căruciorul cu snacksuri, jur pe pufuleţi.

Anunțuri

25 comentarii

  1. Cu mare placere. Stiam eu ca o sa’ti placa 🙂

    Deh, a ajuns si la noi razbelul Reformei. Cu ceva sute de ani cam tirziu si neo-protestanti in loc de protestanti.

    Asta e apa cursa de multe ori prin aceeasi albie. Aceeasi eterna diferenta dintre credinta/aderare la un sistem de valori si habotnicie. Cihhh!

    Iar apropos de „pocaiti” (ahhhhh…. ce’mi aduce asta aminte de Salvatore cu al sau pocaiti-va-ti), dispretul si desconsiderarea au la baza mai degraba vointa lor superioara (cel putin in aparenta) de a se abtine de la cele lumesti. Ridica stacheta prea sus. Cum adica mah nu bei? Pai ce e viata fara un pahar? Ce’i aia sa astepti virgin pina la nunta? De unde stii ca ai ales’o bine? Pffff… Ce bou! Asta e prea prost ca sa ajunga in Rai.

  2. Are si ortodoxia pocaiti si nu fac astia o secta aparte, am impresia ca e multa confuzie de termeni pe aici. Ca multe grupari religioase isi spun pocaiti si ortodocsii au ajuns sa le spuna la fel sau ii denumesc cu termenul de secte este iar o realitate.
    Pentru mine toate religiile sunt manipulare, inclusiv aia de-si spun atei, tot o religie sunt si aia. In schimb, exista credinta, si se manifesta si la ortodoxie si la secte si la oricine.
    Eu sunt ortodox pentru ca familia mea s-a nascut asa si pentru mine tin mai mult de traditie toate chestiunile legate de religie. Dar n-as muri pentru asta si nici n-am pretentia ca religia mea este mai cu mot spre deosebire de a altora. Poate pentru ca stiu ca religia altora nu este mai speciala decat a mea.
    Nu am un respect deosebit pentru pocaiti, fie ei ortodocsi sau din alta specie. Iar despre cei care pretind unele lucruri din aceasta perspectiva religioasa cred ca ar trebui impuscati. Responsabilitatea pentru mizeriile mintale ale babelor respective apartine si altora, desi probabil preotul a vorbit si dementele au inteles tot ce au vrut ele. Cat despre pocaitul din tramvai, imi este indiferent, pana nu-mi scoate o fituica si nu incearca sa ma lumineze.

  3. Da, Dragoane. Eu mă gândeam şi la cruciaţi, probabil datorită direcţiei cărţii. Să aduni azi 1000 de proaste, să le înarmezi cu chestii atomice, să le ţii o predică bine ţintită şi să le-arăţi direcţia est. Eh?

    Mastic, o iau razna toate taberele la fel de uşor şi de grav. Unii cu prostia, alţii cu prozelitismul, chestii care pot fi sinonime şi la fel de enervante. N-am apucat să-l întreb pe puşti dacă face parte din vreo grupare originală de pe la 1825 sau dintr-o variantă modernă, i-am zis numai “vezi-ţi de treaba ta, lumea o să te judece şi mai departe. Stai cuminte, nu enerva oamenii încercând să-i converteşti şi nu greşeşti cu nimic. Atât că nu bei vin, dar na, asta-i treaba ta.”

  4. lasa copilul de 19 ani sa creasca! o sa-si dea seama singur ce e bine si ce e rau… pareea mea.
    bine ai revenit petronie 🙂

  5. Mereu e bine să revin, Elza. Merci.
    Sigur că o să crească şi o să-şi dea seama că pierde mult nebând vin. Şi posibil că o să-şi mai dea seama şi de alte chestii în timp. Dar nu asta contează, e treaba lui. El conta în povestea asta ca membru şi reprezentant al unei comunităţi puse la zid de două individe care s-au erijat în reprezentante ale unei alteia şi, mai enervant încă, în judecătoare ale calităţii umane. Adică era vorba despre ce poate face o dogmă care nu se împiedică de nimic zburdând prin nişte creiere.

  6. sincer, eu nu prea inteleg cuvintele multe si imbarligate dar ce stiu este ca mie nu/mi place indoctrinarea si nici sectele

  7. Mie prima mi se pare periculoasă dar inevitabilă, iar cu ultimele n-am nici o problemă atât timp cât nu vin cu topoarele peste alţii. Tocmai ăsta ar fi beneficiul punctului de vedere alternativ, să ne gândim că toate religiile şi confesiunile sunt sau au fost secte în raport cu altele. Îndoctrinarea împotriva sectelor mi-e la fel de antipatică precum cea în dogmă, din care de fapt cred că şi face parte.

  8. Desi, nu am vazut de la inceputul articolului ca discutia va ajunge la religie si Cai Drepte, am revazut parca toate drumurile catre casa (aprox. 5 ore de Bucuresti cu intarzierile de rigoare) cu un tren superb de 9 seara, accelerat „evolutionist”. For sure!!! A inceput sa ma indispuna ca oamenii se intreaba intre ei nu ce fac, ce cauta pe drumuri , ce reteta noua de compot de pepeni au mai brevetat ci „Ai vazut cat de prost danseaza X la emisiunea Y?”. Cu toata muzica din urechi, cu lectura interesanta si cu grija aleasa.
    Participand in unele intalniri cu oameni din diverse tari (fara legatura what so ever cu religia, parol!) mi-am dat seama ca religia este un subiect pe care mai bine il pastrezi pentru prietenii apropiati, pentru cand iti vei creste copiii si, in general, pentru tine. Pentru ca in avest subiect e multa obisnuinta si putina gandire outside-the-box.
    Inapoi ai mai venit cu trenul?

  9. si totusi, daca rechizitoriul ar fi fost condus de niste babe ateiste [imi imaginez deja in acest rol doua cunostiinte, fermecatoare frantuzoaice de 60+ dintre care una are un cocker spaniel pe care-l cara peste tot] iar acuzatul ar fi fost un tanar ortodox, vreun membru ascor? am fi avut aceeasi atitudine moralista fata de ele sau ne-am fi distrat, hehe ce l-au mai infundat pe fundamentalist?

  10. heh? a revenit petronia? cred ca glumiti. tocmai vreau sa pun un videoclip si sa dansam pe masa aici.

  11. Andreia, lucrez la un panou suplimentar de pus lângă cel cu orele de sosiri ale trenurilor, dar nu ştiu de ce ăia din gări tot mi le dau jos. Le-am angajat un psiholog ca să ne dăm seama de unde vine problema pe care o au în a recunoaşte realitatea. Şi bineînţeles că înapoi tot cu trenul am venit, dar la întoarcere n-am făcut nimic interesant. Un idiot tranşat şi pus în propria valiză, din astea…

    Karl, aş zice că dacă-mi aduci babele ateiste am afla, dar ştim cu toţii că în loc de un compartiment de tren întru recrearea experimentului ar ajunge la sculptor pozând pentru statuie. (Fără câine.) Dacă apreciez cum trebuie pluralul moralist, îmi permit să răspund în numele meu: probabil că da. Dar asta numai pentru că îmi place să cred că sunt sensibilă la mai mult de o formă de lipsă de respect pentru identitatea celuilalt. Pe de altă parte, îmi place să cred şi că nu aş pune niciodată înapoi în frigider un iaurt început şi vreo patru mă contrazic. We’ll never know then, will we?

    Pitice, vezi că de revenirea mea ţi s-a mirat blogul în aşa hal încât azi când am vrut să sugerez un cuţit într-un comentariu pe-acolo mi-a cerut numărul de telefon, iar când l-am înjurat a leşinat şi apoi a crăpat de tot. Serios zic, „this page appears to be broken.”

  12. minciuni capitaliste!

    oameni buni! nu o credeti si nu cercetati! blogul meu merge pufaind cu toate cazanele.

  13. Pitice, ai greşit zicala dogmatică: una tre’ să fie afirmativă şi una negativă, ca la baterii.
    Sper să nu fie numai cearta mea veche cu Google de vină. Nu înţeleg totuşi de ce nu pot nici să vizualizez comentariile, nu numai să scriu o literă.

  14. Prezint pe această cale scuzele mele blogului Piticuluigras şi domnului Google, cu o bucată sângerândă de Firefox în mână. Mea culpa.
    Da’ clipurile scăpate pe-aici pot să le şterg indiferent de browser. Aşa că.

  15. Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii.

    Asta este cel mai trist: cred că ele voiau să-i facă un bine. Nu urmăreau un interes propriu. Imaginează-ţi că ai fi fost martoră la altceva: cum cineva îi fură portofelul, mobilul, etc. Ăla ar fi lucrat în interes propriu şi în paguba puştiului. Dar femeile astea… dacă le-ntrebi ele sînt convinse că fac binele.

    E şi un soi de naivitate aici. Povestea undeva un doctor negru care s-a stabilit la ţară în România că la început toate babele satului îi aduceau lapte şi brînză cu gînd că dacă le înghite se va face mai alb

  16. mi se rupe inima pentru saracu’ baiat – mi-l inchipui pe fi-miu in fata unui astfel de tir. el, care e in stadiul marxisto-budist cu recitare de ‘inger,ingerasul meu’ in fiecare seara (alta rugaciune nu am avut bunul simt sa il invat), cred ca ar fi cedat induiosator de urgent.

  17. E oarecum ironic, dar de fapt mult mai dureros, ca reactiile de respingere sunt mult mai puternice intre diferitele directii/biserici din cadrul aceleiasi religii, ortodocsi versus neoprotestanti, shiiti versus suniti. Daca tanarul ar fi spus ca e musulman, doamnele ar fi fost mult mai respectuoase, poate chiar curioase sa afle cate ceva despre religia si obiceiurile lui.

  18. daca tanaru zicea ca e musulman, zicea allah akbar si trenu exploda.
    daca tanaru zicea ca e tanar, le ducea in veceu si le vorbea frantzuzeste ca in filmu cu emanuela.
    daca tanaru era batran facea tot ca in filmu emanuela.
    daca tanaru era punker, le arata tatuajul cu diavolu si ele sareau din tren chiar pe fereastra aia mica.
    daca tanaru nu era deloc. trebuia sa le zica petronia ca e petronia.

  19. A: una e să-ţi fie pavat propriul drum spre iad cu propriile bune intenţii şi alta-i să te împingă pe el bunele intenţii ale altora. Sau să-ţi laşi bunele intenţii să paveze drumurile altora, ca să iau în considerare şi punctul lor de vedere. Şi mai cred că dacă le-aş fi întrebat mi-ar fi răspuns ceva diferit. Ceva care ar fi avut de-a face cu singura cale spre mântuire şi cu judecarea celorlalţi. Şi cu atât de mult amestec de prejudecăţi şi principii înţelese greşit şi considerare a propriei opţiuni ca fiind superioară oricărei alteia încât numai una din noi, babele din compartiment, ar mai fi coborât din tren.

    Zâna Eficienţei, învaţă-l repede să poarte căşti, cărţi şi priviri + mutre intidimidante.

    Fit, bună observaţie. Mie mi se pare totuşi că respingerea e similară, numai că se manifestă mai agresiv în cazul a ceea ce se consideră o sectă pentru că (dracu’ ştie de ce şi de data asta nu-i numai o expresie) faţă de grupările judecate ca desprinse din religia dreaptă există un sentiment de trădare şi ură, în timp ce mulţi oameni nu au despre o cultură complet diferită suficiente date pentru a-i putea condamna rapid reprezentantul aflat la îndemână. În faţa unui musulman probabil ar fi fost ocupate să se mire, vorba ta. Sau i-ar fi pus întrebări atât de nelalocul lor încât iscau un scandal diplomatic.

    Piticegras, dacă tânărul nu era deloc şi le spuneam că sunt Petronia tot pe fereastra aia mică săreau.

  20. hahaha….imi amintesc de discutia mea cu popa ortodox, care trebuia sa il ingroape pe socru-miu….cind i-am spus ca noi astialalti in familie sintem protestanti lutherani la obirsie si alegere…sa ma inghita nu alta….ce ipocrit, am gindit eu, stiindu-l iubitor de pahar in tovarasia administratorului cimitirului protestant lutheran de peste drum…dar apoi i-am simtit punctul de vedere…ortodoxia numara mai putin cu 3 oi!

  21. petronio nu inteleg indignarea ta….sau nu te-ai obisnuit inca cu bigotismul ortodox. pe mine reuseste sa ma amuze…mi-ar fi placut sa fi fost in compartiment sa le zic..cocoanelor, nenea ala barbosu de sus cu nenea alaltu incornoratu si impielitatu nu exista de cit in mintea voastra neteda de gospodine….mi-ar fi scos ochii cu ghearele, precis…..funny rau!

  22. Petronia, too late. Casti are, insa de priviri si mutre intimidante nu il cred in stare. Nu stiu cu cine o semana, dar e excesiv de politicos, mai ales cu damele in etate.

  23. Meea, bine ai înviat. Nu e indignare împotriva bigotismului, ci a lipsei de bun-simţ. Poate na, administratorul cimitirului lutheran o fi ortodox de fapt, e spionul infiltrat în tabăra duşmanului de preot. De fapt ei nici măcar nu beau împreună, trebuie să simuleze asta atunci când se întâlnesc pentru raport. Un adevărat sacrificiu, nişte oameni ai datoriei.
    Să le provoc cum zici tu m-ar fi pus inutil cam în aceeaşi oală cu ele. Şi în plus nu mă interesează în ce cred atât timp cât lasă lumea în pace. De ce s-o fi făcut? Ca să văd cum reacţionează nu, pentru că ştiu (am zis că n-am provocat polemica asta acum, nu că n-am făcut-o niciodată.) Ca să le sugerez relativitatea certitudinilor, nici atât că nu erau permeabile la aşa ceva. Aş fi dus mai departe lanţul judecării şi aş fi devenit de-o ipocrizie pe care dacă o conştientizam pe loc trebuia s-o pedepsesc sărind din tren. Ce bine că mi-am pus căştile şi m-am întors la cartea mea.

    Zâna Eficienţei, atunci e vina ta că omul nu se poate apăra cum se cuvine de asemenea pericole. Să nu te miri dacă o să vină acasă traumatizat vreodată. (Da, învinuirea mamelor pentru că şi-au crescut copiii prea bine este unul din cele mai josnice trucuri. Dar merge în atât de multe situaţii.) Eu zic să-i antrenezi măcar o mutră necooperantă.

  24. au si calatoriile astea cu trenul charmul lor antropologic, chiar pot genera povesti suculente si amintiri extraordinare. pe tine, petronia, te pot vedea foarte clar in vagon, esti cea care saluta scurt, se instaleaza eficient si se ecraneaza impotriva ambientului mai rapid decat iese trenul din gara de nord:). cred ca singurul rezon pardonabil de interventie in discutia cu pricina ar fi fost acela de a o decapita la timp, inainte de a da migrene si sictir agnostic. mi s-a intamplat sa fac asta intr-o discutie politica grozav de tafnoasa si, alta data, intr-o dezbatere febrila despre avantajul de a caza in casa doi pekinezi, in loc de unul singur. a avut efect, iti sugerez metoda, desi vei risca sa nu ti se mai adreseze niciun cuvant, dupa, uf, ce trist…dar muntii-si intindeau pana-n terasament trena de branduse si mi-a trecut.

  25. Noemi, dar am omorât precoce multe discuţii de-a lungul vremii. Prima a fost aia care privea numele pe care să-l primesc, acum o mie de ani. Dacă nu mă afectează direct, nu mă bag decât dacă moare cineva. Deşi riscul ăla de care pomeneşti sună teribil de tentant, te asigur că aceleaşi efecte se obţin şi cu o anumită expresie facială.
    Cât despre mine, nu există gară suficient de scurtă ca plecarea din ea a trenului să nu mă prindă la locul meu şi baricadată în funcţie de companie.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s