Când Pământului îi e frig

Oamenilor,

Poftim că scriu înaintea tuturor canalelor de ştiri.

De ce am zis io cel mai des şi mai rău că mi-e groază, în afară de câini? Da, şi de îngropat de vie. Da, normal că şi de înecat. Da, şi de căzut într-o baltă de miere pe traseul de migraţie al unor furnici ucigaşe. Da, şi de oameni proşti în tren. Da, şi de cutremure.

Ştiţi deja cu toţii probabil ce s-a întâmplat azi dimineaţă pe la cinci jumate. Nu dormeam, evident. Dacă dormeam aş fi făcut asta probabil în continuare. Mobilele au scârţâit puţin, patul a făcut hop şi apoi m-a legănat, iar primul meu gând a fost absent, pentru că am îngheţat aşteptând continuarea sau să iasă o pisică mare şi furioasă despre care nu ştiam că o am de sub pat.

După trei minute de aşteptare îngheţată care în realitate au fost cam jumate de secundă, m-am ridicat, mi-am luat telefonul de pe noptieră, m-am îmbrăcat şi m-am aşezat pe podea în mijlocul camerei. Ca să nu întâmpin multe obstacole în drum spre parter.*

Apoi m-am abţinut să sun pe oricine. Interesantă tendinţa asta de a comunica despre evenimente.

Ce încălzire globală oamenilor, dacă Pământului îi e aşa de frig că tremură săracu’? Să jumulim mai multe gâşte, să facem mai multe pilote, să turnăm benzină în vulcani.

Acum că au început ştirile observ că lumea chiar nu ştie cum funcţionează un cutremur, că se întreabă mirată de vuiet. Probabil că în următoarele ore o să observ amuzată tot felul de alte chestii.

*Bancul „urci cu liftul-cobori cu apartamentul” are darul de-a apărea instantaneu şi neintenţionat în mintea cuiva care stă la ultimul etaj, 8.

Anunțuri

14 comentarii

  1. petronio…mai bine ca n-ai sunat. dormeam leganata. (vezi de ce n-ai numarul meu de telefon: sa nu ma suni, si sa nu imi pui piesa aia – de ce dormi, iubito cind lumea se prabuseste?!)

  2. da ce se intampla mai? cine s-a mai inecat acum?

  3. de cutremur, eu mancam in bucatarie o halca interzisa de prajitura cu ciocolata.
    dupa cutremur, m-am culcat si am visat ca il prinsesem pe barbat ca are o aventura cu o colega de facultate urata si rea. nu stiu sigur daca a fost de la ciocolata sau de la cutremur. o sa vad ce zice marmureanu azi.

  4. eu am visat ca cadeam cu liftu. nu am simtit nimic. ach! cat va invidiez ca ati simtit…

  5. […] SA,Florin Pariosu’,Pisica Roz,Psipsina,Scânteia,Luna,Babele Marx,Teo,MP,Luka Raluka,Standd,Alas,Pato Basil,Diana,Ciupercuta cea […]

  6. heei…! io am tremurat toata saptamana de la gripa, da’ gata. tocmai turnasem pe dinafara din belsug cocteil de spirt de 70 grade cu bitter suedez care o ajuns pe ici colo da’ n-am tzipat ! si pe dinauntru mai putin rhum de martinique si numai ce adormisem.
    ce cutremur ?

  7. Meea, legănaţi dormeau toţi. În afară de cei care erau treji şi care legănaţi erau treji. Dacă o să am vreodată numărul tău de telefon o să-mi scriu la detalii să nu te sun să-ţi dedic piesa aia la cutremure. Fără grijă.

    Elza, nu ştiu. Cine s-a înecat altădată?

    Zâna Eficienţei, sper că Mărmureanu azi a zis că prăjitura de ciocolată la ora 5 jumate dimineaţa e cea mai bună apărare contra cutremurelor. Asta ar fi trebuit să zică, în orice caz. Şi că visul tău a fost de la soţ, care ţi-l şuşotea în ureche în timp ce dormeai ca să-ţi testeze simţul umorului. Hohotele tale de râs probabil au fost înregistrate ca replici seismice.

    Piticegras, o reacţie destul de normală a creierului tău în somn. E o veste bună.

    Şoseta cu poveşti, să desenăm. Deşi na, noi mai mult desenăm cu cretă pe podea conturul femeii din saltea.

  8. Juliariasi, la ce povesteşti tu acolo zău că nu contează ce cutremur. E mult mai palpitant simlatorul de cutremure inventat de tine. Să nu-l patentezi fără un antidot, zic.

  9. 😆
    vorbeam serios zau.

  10. Cu atât mai serios vorbesc eu, Juliariasi. Păstrează-ţi invenţia pentru tine, fii egoistă de data asta. Zic pentru că eu în altruismul meu am împărţit o gripă unora care şi acum mă caută să mă omoare.
    Pentru frisoane patru pături, o plapumă, un halat şi două perechi de şosete de lână pe dinafară şi pe dinăuntru ceva alcool tare cât poţi sunt numai bune. Şi nu băga aeroterma sub plapumă, am încercat eu, pompierii au fost băieţi drăguţi: mi-au adus paracetamol.

  11. Lasa, la etajul 10, ai un singur planseu peste tine. La 1, de unde sari pe geam la misto la orice ora, ai insa 10 planseuri… Si, vorba cuiva, daca stai la ultimul etaj, esti gasit mai repede 😀

  12. De-aia m-am şi aşezat în mijlocul camerei, Veutzu. Mă rog, de aia şi din cauză că acolo aveam foarte aproape un frigider. Vorba altcuiva era că o să o să fiu bomboana de pe colivă. Săracul om, ce accident groaznic să păţească la nici două zile după aia… Teribil ghinion.

  13. […] SA,Florin Pariosu’,Pisica Roz,Psipsina,Scânteia,Luna,Babele Marx,Teo,MP,Luka Raluka,Standd,Alas,Pato Basil,Diana,Ciupercuta cea […]

  14. […] Hazmate, Claudia, Milogeala SA, Florin Pariosu’, Pisica Roz, Psipsina, Scânteia, Luna, Babele Marx, Teo, MP, Luka Raluka, Standd, Alas, Pato Basil, Diana, Ciupercuta […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s