Bin Laden, ucis!

Babelor,

A fost așa:

Mergeam eu aseară cu mașina printr-un cartier nevoiaș (Crângași, de exemplu), când în față mi-a sărit o pisică. M-am gândit ce m-am gândit și în cele din urmă am ocolit-o. În față, însă, mi-a sărit un bărbos. Tot așa, m-am gândit o vreme, m-am uitat la trăsăturile lui, la barba neîngrijită, la ochii ieșiți din orbite, la brațele schiloade pe care le agita disperat, la hainele ponosite, la cartea pe care o avea în buzunar, la lună, la stele, și mi-am zis că ce-o fi o fi.
L-am călcat frumos, drept, îngrijit, lăsându-i o urmă de roată pe piept, după care am oprit și am coborât din mașină, zicându-mi că dacă mă înșelasem, puteam să-l duc la un spital. Dar nu mă înșelasem.
De după un colț au apărut doi agenți CIA și o mână de soldați americani. Pistoale, mitraliere, ochelari de văzut prin noapte.
– Respiră încă, am zis.
Un soldat mai simpatic a rezolvat și problema asta.
– Recompensa, am cerut.
Unul dintre agenți mi-a înmânat o valiză.
– Guvernul american vă mulțumește din suflet, a spus.
În colțul ochiului drept, în spatele ochelarilor de soare pe care îi purta degeaba, s-a ivit o lacrimă. Aveam șervețele în torpedou, dar nu i-am dat.
– Cu plăcere, am spus.
Din cer a apărut un elicopter. Soldații au înșfăcat cadavrul, s-au urcat cu el în mașinărie și au plecat. Am rămas singură, cu valiza într-o mână, două țigări în alta și o senzație plăcută în stomac (mâncasem niște clătite mai înainte).

Cam asta-i povestea.

Vă pup,

Rhetta

Anunțuri

32 comentarii

  1. si care e dreptatea pe care ai facut-o? ca nu i-ai dat servetele? :))

  2. Nu, soră Elza, că l-am omorât pe bărbos. Felicitări pentru comentariul cu cifra fatidică 30.000, by the way…

  3. doamne, numai mie mi se intampla noroace din astea

    by the way… asta e de bine sau de rau? 🙂

  4. asa e. de la 100.000 incep numerele. pana atunci…sa castigi o cifra d’asta la loto.
    a, by the way, barbosu n-a murit. l-am vazut io, la 13:47, vindea ziare cu autograf in intersectie la plaza.

  5. a fost aruncat in mare mah! dar a cazut intr-un submarin si acum se joaca cu electrosocuri in tzatze.

    poate imi explica si mie cineva de ce nu au dat cu racheta in el si a trebuit sa il plimbe cu vaporasu? eh?

  6. aha, deci de-aia s-a intrunit CSATu’ – au citit postarea asta.
    in alta ordine de idei, am aflat ca Bin Laden era nascut in ’57. va sa zica a ascultat si el, ca si mine, muzica pop a anilor ’80. e un gand destul de scary….

  7. Zano, stai linistita, el n’a ascultat. Doar fra’su mai mare si cam roaker dedulcit la chestii evropenesti. El a ramas sa pastreze traditia familiei si’a cam luat’o pe aratura.

  8. aha. si zici ca ti-au multumit din suflet? si ca ala care ti-a dat valiza era blond, pirpiriu, avea strungareata si o cicatrice discreta pe nas? daca n-ai deschis-o, eu zic s-o ingropi adanc pe undeva. si dac-ai deschis-o…lasa, noua ne place de tine oricum.

  9. noemi! de ziua tineretului, noi te iubim!

  10. 🙂 unde-i semnu de Like this ?

  11. Io, Felix voievod, n-am înţeles de ce l-au îngropat în mare. Mare e grădina virtuală a Domnului. O samănă Obama.

  12. De fapt, ca să fim mai exacți, l-au înmarat, dacă se poate spune așa. A îngropa presupune a face o groapă, care se practică îndeoște în pământ. Doar dacă nu l-au îngropat cumva în Groapa Marianelor, ceea ce nu prea cred, că e destul de departe de Pakistan și e și la la ei criză. 😀

  13. Mi-am permis un link. Nu m-am putut abtine.

    http://pasareacetii.blogspot.com

  14. Felix, raspunsul e relatv simplu. Traditia musulmana cere ca trupul sa fie ingropat („inmarat” in anumite cazuri) in cel mult 24 de ore (treaba de igiena, probabil, date fiind temperaturile din zona unde islamismul a aparut). Cum trupul lui ObL era in custodia USA, a fost inmormintat pe „solul” american cel mai rapid disponibil, adica pe portavion in ape internationale.

    Explicatia secundara (si probabil cea mai importanta) ar fi ca s’a dorit evitarea aparitiei unui loc de pelerinaj. O idee destul de buna, de altfel. Zic eu.

  15. Am pus un link, pentru ca nu m-am putut abtine dupa cum spuneam…

  16. Bravo, Rhetto, l-ai impuscat in cap cu masina!
    Pe de alta parte, poftim, ca-n vremurile bune, un lepsalau dedicat:
    http://veone.wordpress.com/2011/05/03/proverbe-inexistente/

  17. @BadDragon
    Corect, explicabil si multumitor raspunsul. Mai bine in mare, sa n-aiba loc de pelerinaj.

  18. Dragoane, asta aş fi zis şi eu. Completez cu posibilitatea ca trupul să fie dezgropat şi să urmeze un proces similar moştificării. (Sună cunoscut ha.) Când ai un ou fierbinte în mână scapi de el cât mai rapid şi mai definitiv.

    Silavaracald, bine ai venit pe la noi şi cu cuvintele nu numai cu ochii. Umblă vorba că au făcut chetă şi ar fi încercat Groapa Marianelor, dar era ocupată de şansele altora de a ieşi din criză.

  19. Petronia, din cite imi aduc aminte nu exista o traditie a mostificarii in islamism, asa ca n’am mai inclus si asta 😀 Probabil au ales un loc cu activitate intensa a rechinilor.

  20. Păi nu există în sens religios. Dar în sens militar eu una aş fi pornit o tradiţie. 🙂

  21. D’aia o tineti pe Veta imbalsamata in geamul blogului? (si ca sa mai luati pensia, evident)

  22. Normal. O facem steag de război. E drept că din când în când mai scapă, se rehidratează şi face ravagii, dar arma cu tranchilizante a Rhettei are lunetă. Se răzbună stând în geam cu o pancartă în mână, pe care scrie „help”. Numai că toţi vecinii cred că vrea să ajute şi fug cât îi ţin picioarele, cârjele şi cadrele de mers.

  23. Cu alte cuvinte, Rhetta pune pe Veta luneta?

  24. Numai ochelarii ei.

  25. Presupun ca aia ‘de aproape’ – Veta si Rhetta par genul care prefera o confruntare ochi in ochi.

  26. Mai degraba ochi pentru ochi.

  27. dnul Ionescu, situl acela tremura ca la cutremur.

    faina kestia cu „a inmara” 🙂

  28. Bey, surorilor! Am vazut poza? DA! Îmi place gaura lui pe stâmga sus sprânceană. Nu de alta, dar sunt născut pe 11 09 de mai multă vreme decât 2001. Şi chiar ţineam la ziua mea.

  29. Rhetta: ash avea shi io o listutza…
    crezi ca ai drum pin zona …guvernului, de exemplu?

  30. Rhetto…l-ai calcat pe varu Pafnutie, taman ce revenise din sihastrie…n-ai vazut ca n-avea turban…ci doar barba lunga si galbuie…ochii iesiti din orbite erau de foame ca nu mincase de trei ani decit radacini si scoarte de copac….azi l-am ingropat ca ni l-au adus aia de la CIA in schimbul ciinelui lui Bin Laden care era legat la noi in curte. Il pastram sa dubleze ciinii din filmele chinezo-ruse-arabo-americane, ca era poliglot…sau politehnist…ceva pe acolo.

  31. Important e ca l-am killerit


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s