Antiverbe

Oamenilor,

Încep azi un serial care o să dureze până m-oi plictisi eu de el, voi de el sau voi de mine, ori eu de voi ori toţi de toată lumea. Deci probabil destul de puţin. Dar mi se pare necesar să dăm cu nicovala-n cap unor proverbe. De ce? Păi pentru că ele reprezintă, cică, înţelepciunea unei culturi (fie ea naţională sau globală). Eh, eu zic că unele dintre ele reprezintă pur şi simplu nişte prostii inutile sau chiar de-a dreptul periculoase ca mentalitate, motiv pentru care le denumesc „antiverbe”.

Antiverbul săptămânii este unul pe care l-am auzit duminică în tren, ocazie cu care mi-am amintit cât de mult îl urăsc:

„Un şut în fund, un pas înainte.”

Dacă-l analizăm, am putea fi tentaţi să credem că reprezintă un îndemn la gândire pozitivă (altă idioţenie care de multe ori e un mod de a fugi de realitate) şi la mobilizarea forţelor după o chestie nasoală, adică la adunatul de pe jos. Dar să ne gândim: cum ajunge un om în situaţia de a ridica de pe jos? Când altul îl loveşte, sau când se loveşte singur din cauză că e neatent ori prost. Sau când lovitura vine de undeva obiectiv şi necontrolabil, chestia aia de obicei cunoscută ca „viaţă”. Ce face un om situaţia asta? Se gândeşte ce să facă mai departe. Ce are nevoie un om în situaţia asta? Ori să fie lăsat în pacea lui ori să fie ajutat, dacă se poate. Ce are cel mai puţin nevoie un om situaţia asta? De un deştept care să-i toarne aşa înţelepciune în cap, ca şi cum când nu poţi întinde o mână cuiva la pământ e mişto să te mai şi pişi pe el. Tu ştii ce trebuie făcut şi cum. Trebuie putere, trebuie gândire pozitivă, trebuie luptă cu condiţiile potrivnice. Ceea ce trebuie de fapt e să fii pocnit când debitezi asta. Iar când îţi spui asta singur, e doar un mod de a expedia din imediat revolta, durerea şi furia care urmează unei lovituri. Uneori asta e necesar ca să poţi merge mai departe. Dar de ce să te amăgeşti că o situaţie rea e spre bine (altă prostie, „tot răul e spre bine” – nu, tot răul e spre rău şi de multe ori spre din ce în ce mai rău dacă nu poţi să iei măsuri ca să opreşti asta). „Keep walking. Johnny Walker.” mi se pare mult mai realist.

Să recapitulăm: un şut în fund nu e, indiferent de la cine şi cu ce intenţii vine, un pas înainte doar pentru că sari din cauza loviturii. Când primesc un şut în fund, nu stau să analizez posibilele viitoare ramificaţii pozitive în marea economie a Universului. Mai întâi mă întorc să văd cine m-a lovit şi iese bătaie. Apoi, damage control şi mersul mai departe. Tot ce te poate învăţa el e să nu stai cu spatele la unele situaţii sau unii oameni.

Atât despre şuturi şi direcţii de deplasare. Singurul context în care mi se pare că un şut în fund chiar ar putea duce la înaintare e fotbalul. Dar asta e altă poveste.

Anunțuri

16 comentarii

  1. Hmm… im place tare mult denumirea de antiverbe. Sunt si nu sunt de acord cu tine la disecarea astuia, in ideea ca un sut in fund poate veni de unde nu te astepti si fara sa ai vreo vina si atunci trebuie sa continui orice ar fi. Tot la ideea de Keep Walking ajung :)).

  2. Oana, înseamnă că eşti şi eşti de acord cu mine, pentru că am luat în calcul şi şutul care poate veni din direcţii obiective şi important e să mergi mai departe.

  3. Sa mergi mai departe? Pai asta e echivalent cu a face un pas inainte si ne intoarcem la antiverbul disecat (si mie imi place treaba asta cu antiverbul). Eu as duce delirul pe fir in sus, cu niste inflorituri de tipul:

    Un sut in fund e bratara de aur.
    Cu un sut in fund nu se face primavara.
    Un sut bun in fund se cunoaste de dimineata.
    Sutul in fund nu se cauta la dinti.

  4. Nu neapărat, Zâna Eficienţei. Să mergi mai departe înseamnă să faci mai mulţi paşi înainte, fix de asta am vrut să separ de „un pas înainte” care poate fi cauzat de lovitură, sunt sigură că Dragonul ne poate explica fizica din spatele fenomenului.

    În spiritul continuării iniţiate de tine (şi a cărei consecinţă va fi amestecarea completă şi definitivă a tuturor antiverbelor din care astfel nu va mai rămâne nimic), zic:
    Dă-i Doamne prostului şutul în fund.
    Cine seamănă vânt culege şuturi în fund. (Cu atât mai exact dacă luăm în calcul posibilele semnificaţii ale vântului.)
    Unul aplicat la atitudinea recomandată mai sus faţă de şuturile în fund: Bate şutul cât e cald, că de se va răci, în zadar vei pocni.
    Precum şi suprarealistul: Râde ciob de şut în fund.

  5. Un sut in fund e primul pas spre o cazatura in dinti, zic io… sau sunt prea pesimista si nu gandesc pozitiv?

  6. principiul dominoului:” un sut in fund inseamna o multime de pasi inainte”
    koan zen:” propozitia aceasta nu e adevarata. nici aceasta”.

  7. 🙂 e logic si … fizic . un sistem aparent stabil , dezechilibrat cu sutu-n fund , avanseaza :)))))

  8. Fit, în funcţie de echilibru şi de sincronizare, da, zici bine. Dar ruşine să-ţi fie pentru că nu gândeşti pozitiv. Nu e căzătură în dinţi, e o vizită la dentist – chestie de care oricum toţi avem nevoie, deci totul e bine. Aşa ceva.

    Noemi, dacă sunt valabile condiţiile din comentariul lui Fit, nu sunt prea mulţi paşi înainte. Deci tind să fiu de acord cu chestia zen.

    Valeria, contează şi cât şi cum avansează sistemul dezechilibrat. Şi mai ales ce face după ce s-a reechilibrat.

  9. eu cred ca traumele, cand nu vulnerabilizeaza tragic si definitiv, pot functiona si in beneficiul victimelor, forteaza la mai multa luciditate, intuitie si intelepciune. asta daca vorbim de suturi trase de karma sau intersectia lanturilor cauzale, de altii ori de propriul picior stangaci si de-a dreptul tradator. n-o sa invoc o cazuistica personala irelevanta public, ci una statistica si accesibila lejer: exista putini oameni puternici care sa nu fi trebuit sa-si scuipe cel putin o data nisipul din gura , amestecat cu smalt si halci zdravene de inocenta si idealism, fiindca esecurile sunt , cum spuneai, si energogene, nu doar toxice si deprimante. si ba da, uneori, binele se face din rau, fiindca , pur si simplu, nu ai din ce altceva sa-l faci.

  10. Noemi, poate ai dreptate cu traumele. Adică dacă nu aş fi aflat personal cât de alunecoase pot fi stâncile de calcar pe ploaie probabil aş pleca şi acum de nebună prin nu contează ce munţi, pe nu contează ce vreme. Dar să ignorăm realitatea şuturilor în fund venite din partea cuiva care se cheamă „soartă”, deci nu poate fi pedepsit. Zi-mi un criteriu care dă dreptul unui om să-l călească pe altul.
    La fel, faptul că binele se poate face şi din rău nu înseamnă că răul e necesar. Adică nu înseamnă că e necesar să faci rău ca să dai cuiva şansa să fie puternic.

    Doar dacă nu-i vorba despre taberele de antrenament Marx, dar acolo toată lumea ştie în ce se bagă de la început.

  11. presupun ca orice om care dispune de o autoritate justificata si impune niste restrictii poate cali otelul din tine, se pot invoca diverse competente superioare sau o viziune mai clara, dar ceva imi spune ca nu de despotismul luminat al dieteticianului ori instructorului de la sala e vorba aici, ci de un maleus maleficarum. nu, nimic nu da dreptul altcuiva sa-ti dea branci in apa, sperand ca vei invata spontan sa dai din labute, atunci cand te poate invata asta si fara sa-ti provoace infarct.
    dar acum nu fac decat sa brodez pseudo apodictic o textura care ni se prezinta deseori blurata si ma gandesc ca daca raul n-ar durea ca dracu’, poate ca distinctia dintre el si bine ar fi doar o kestie de taxonomie savanta.
    tre sa te contrazic, petronia, plecatul de nebun pe munte, nebun dar bine echipat, e o fericire de care niciun os rupt nu trebuie sa te priveze:)

  12. Noemi, oricât de fericită ar fi o nebunie pe munte, în anumite condiţii de care-mi aduc aminte din viaţa mea trecută de salvamont chestia asta merită bătaie. Pentru că echipamentul de munte nu e numai ce ai în picioare şi-n rucsac.
    Chiar, uite că mi-a scăpat să amintesc consecinţele metodei ăleia de a învăţa oamenii să înoate. Am zis de multe ori că nu pot să înot, n-am zis niciodată până acum cum au încercat unii să mă înveţe. Dar nu mai e nevoie să zic ce rezultat a avut asta. Nu cerusem nimănui să mă înveţe fără să fac infarct, pentru că nu cerusem nimănui să mă înveţe punct.

    Da, sigur că răul trebuie să doară ca dracu’ pentru că altfel nu e logic. Dar asta nu confirmă o posibilă relaţie cauzală între el şi bine, ci doar distincţia şi poate caracterul indisolubil.

  13. Orice corp își menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă atât timp cât asupra sa nu acționează alte forțe sau suma forțelor care acționează asupra sa este nulă. (Newton dixit, vezi Principia)

    Cum ar veni, daca omul se misca, sutul in fund nu este necesar. Mai mult, dupa cum tot de la Newton & Co stim, miscarea este relativa. Daca un om nu se misca din punctul unuia de vedere, el se misca dintr’al altuia. De unde rezulta intrebarea fireasca, cine esti tu bah sa’mi impui sistemul tau de referinta inertial?

    Ar mai fi o interpretare interesanta a aplicarii observatiei fizice in psihologie bazata pe relativitatea miscarii: daca perceptia ta este ca cineva este in repaos inertial asta inseamna ca si tu esti in exact aceeasi stare.

  14. Dragoane, un sut în cur plasat în aceeasi directie cu înaintarea acestuia din urma nu-i schimba deloc miscarea sau traiectoria rectilinie, ci o accelereaza (principia musiualexandrorum cap. 1, pp. 20-25).
    Asa.
    Deci sutul în fund nu este necesar daca omul se misca, zici tu. Depinde. Daca se misca prea încet, devine o conditie necesara. Nu si suficienta pentru a obtine o anumita acceleratie, în ecuatie întrând viteza initiala a curului, greutatea sa, deadline-ul, vigiarea sutului si raza bombeului.
    Bun.
    Pe urma, chestia cu repausul ala inertial nu e deloc contaminanta. Sa-ti dau un exemplu edificator. Te duci la biurou, muncesti stahanovist, faci cumparaturile, speli masina, repari soneria, bref, le faci pe toate si vezi ca ala de lânga tine scuipa seminte-n repaus inertial si parazitar.
    Daca ala fiind in starea aia de putoare inertiala repauzanta are aceeasi impresie despre mine, îl omor. Nerusinatul.
    Daca am eu aceeasi impresie – corecta – despre el, sa vie careva sa-mi zica duios ca sunt si eu în repaus inertial când ma vede cu cricul, peria de vase si plasele cu cumparaturi în mâna. Sa îndrazneasca.

    Bem si noi un vin ?

  15. erratum: vigoarea sutului

  16. Pai, mai Alecule, in primul caz matale introduci si pe principiul cu numerul doi al lui nenea Newton. Daca tii tu neaparat sa’i variezi impulsul lui Vasile bostanagiu’, n’ai decit. Numa’ sa nu uiti de principiul trei, ala cu actiunea si reactiunea. Si nici de legea conservarii impulsului care, cum ar veni, zice ca ce’i dai lui se ia de la tine.

    In privinta repausului parazitar, daca zici ca ala sta, atunci stai si tu. Ca sa salvezi situatia exprimarea corecta ar fi ca ala se duce la vale.

    Bem! Cum nu? Taman ne’am intors de la britanici si’am turnat fo 2 hectolitri de cidru in mine cit am stat acolo. A venit vremea sa ne curatam putin cu ceva mai nobil.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s