Îngrijorări internautice şi antiverbul săptămânii

Oamenilor,

Pfuuu. Tocmai când voiam să zic că antiverbul săptămânii e „Să nu-i dea Dumnezeu omului cât poate duce”, chestie care mi se pare cea mai stupidă instigare la masochism formulată vreodată şi de altfel o incoerenţă majoră de intenţie, ce-mi văd ochii în sertarul cu termenii motorului de căutare din blog? Păi ce: ceva teribil de îngrijorător, care mă face să mă întreb aproape speriată ce zvonuri or fi circulând, pe unde şi mai ales de ce. Cum să înţeleg motivul pentru care două căutări implică – citez – „surorile marx renunţă la băutură”?!

Nu ştiu de unde şi cum a pornit această abominabilă calomnie, dar atât timp cât cu noi este Alexandre şi, sinceră să fiu, atât timp cât avem gâturi şi esofage, aşa ceva nu există. Ce urmează? Că ne lăsăm şi de pedepsit practic vecinii imbecili? Şi de observat stupidităţi ale lumii în care trăim? Şi de protestat împotriva oricărui lucru cu care ne trezim în minte că nu e ok, fie el hârtia igienică prea subţire sau politica românească, ceea ce de multe ori înseamnă cam acelaşi lucru? Uh. Nu. Nu ştiu ce comploturi pun unii la cale dar încă respirăm şi dăm din pumni şi din picioare (chiar cu preocupări pentru impresia artistică), deci dăm şi din pahare. Din pahare în stomac, evident.

A, şi de ce e incoerent ca intenţie antiverbul săptămânii: pentru că afirmă că-i preferabil ca omul să nu afle cam cât din căcatul pe care poate binevoi Dumnezeu să i-l arunce-n spinare poate căra, dar pe de altă parte nu are cum să afle limita asta altfel decât întinderea corzii până la punctul de elasticitate maximă, după care urmează ruperea. De asta masochismul şi de aici lipsa de logică: pentru că afirmă necesitatea de a evita singura metodă de investigare viabilă a unei limite.

Anunțuri

21 comentarii

  1. Asa ceva nu se va intimpla atita timp cit exista Alexandru, pivnita lui, dragonii, rastelul lor si setea babelor.

    Cit despre antiverbul saptaminii… parca Miorita era unul dintre miturile fundamentale. Asta mi se pare un fel de corolar.

  2. Mioriţa e mitul fundamental al molâului semiautist care, când i se spune că unii stau cu coasa după el, începe să mediteze la destinul ierbii în loc să pună mâna pe topor. Soră cu drobul de sare şi cu antiverbul de mai sus, iar toate trei surori cu moartea de proaste ce-s ca mentalităţi.

  3. N’a fost sa fie! N’a avut noroc! L’a batut soarta! Sau, favorita mea, e de la ei! 😀

  4. 😀 Asta ultima e inginerească în formă, dar general valabilă ca mentalitate naţională. Cre’ c-am vorbit noi odată când încercam eu mai abitir să mă las de băutură (ca să-ncep următorul pahar) cu voi împreună despre… ăh… fenomenologia asumării vinei? :))

  5. O, da! Si asta alta tema vasta. Cumva corelata cu viziunea fatalista asupra vietii.

    Partea nostima este ca pe la noi exista un deficit al asumarii in general (al vinei si al meritului in egala masura). De parca ne’ar fi teama ca nu cumva orice merit sa poata fi transformat oricind intr’o vina (ceea ce, de altfel, se si intimpla adesea). Si din asta rezulta un deficit de imagine. Habar n’ai daca stai de vorba cu unul care face bine sau rau. Esti doar sigur de faptul ca vorbesti cu cineva care disimuleaza eficient si se ascunde dupa dest.

  6. ei na? surorile marx renunta la bautura?

  7. Aha. Deci tu ai căutat, în speranţa că n-o să pricepem imediat motivaţiile egoiste.

    Dragoane, exact la discuţia asta mă refeream, se vede că nici eu nici tu nu trebuie să ne lăsăm de băutură. 😀

  8. lasa fata, ca la mine e si mai rau:

    piticugras blog 1

    piticugras isi gaseste gagica rusoaica 1

    piticugras isi gaseste gagica rusoaica care ii face un copil 1

  9. Doamne fere sa fi fost doo bloguri piticugras. E internetul intins la maxim cu unul singur, nu stiu ce ne faceam.

    Ai grija, daca’ti face rusoaica un copil sa nu’l botezi tot piticugras.

  10. 1 e ala de a cautat.

  11. Petronia, ca sa citez din niste clasici in viata, nu ma las de bautura nici daca ma cosi la gura 😀

  12. Pitice, de apreciat dezvoltarea cronologică. Deja se ţese o naraţiune, cu început, cuprins şi mai ales încheiere.

    Dragoane, păi da. Până o să caute unul pe Google „ac de cusut dragon” şi să vezi atunci dacă n-o să protestezi ca mine.

  13. poate a cautat chiar rusoaica…

    da de ce sa fac io copil? ce imi trebuie mie copil? mai bine fac curat prin casa.

  14. Suntem noi babe sa intram în sevraj ? Nu.
    Tocmai vin de la Ver di Vin. În program: Saint Joseph rouge „sel et poivre” (syrah), Valençay blanc (chardonnay) plus un splendid Bordeaux rouge – Clos de l’Oratoire, un triumf, o tamaduire.

    Sa bem, babelor.

  15. in militari e revelion, borcea ia pastile si plange, olaroiu?

    urasc viata!

  16. Pitice, păi na, dacă n-ai ce face şi pui rusoaicele şi copiii în acelaşi blog, noi ce să-ţi facem? Iar întrebările alea e mai bine să ţi le pui înainte de copil decât după. Răspunsul e corect în orice circumstanţă.

    Alexandre, ştiam eu că în tine ne e salvarea de la acest complot încă neelucidat dar terifiant. Nu numai că ştiam bine, dar se pare că ştiam şi bun. Delicios adică. Bun îndemn, se ascultă.

  17. Copil? Rusoaică? Băutură?
    Iesti.

    http://www.youtube.com/user/zina1078dbb#g/p

    http://www.youtube.com/user/SubtitledRusMovies#g/p

  18. „…Haraşo, aici-i de mine!” spuse Ivan şi intră târâind turbinca după el.
    „Paşol na turbinca, filmi!”, o să fie destui Ivani recunoscători, A. 🙂

  19. Dar din dar se face rai !

    ;p :p :p

  20. Maimuţoii ăştia galbeni nu ştiu decît să zîmbească, io voiam d-ăia care ştiu să scoată limba (on topic)

  21. […] mult prea rar). Tot citind, m’a lovit o discutie care tot revine mai ales intre mine si baba Petronia Marcs. Eu o tot dau cu indoiala. Daca nu am dreptate? Daca judec prea repede? Daca nu am dreptul? Ea vine […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s