Tragedie de sezon

Oamenilor,

Noua tragedie naţională e de fapt o comedie: BAC-ul. Un examen pe care eu, una, l-am dat acum nenumărabil de mulţi ani, pe vremea când implica ceva cu evantaie şi stat pe perne.

Mai mult ascultând decât văzând zilele astea emisiunile de ştiri ale diverselor televiziuni , se impun unele concluzii, în afară de cea evidentă, destinată realizatorilor şi participanţilor la emisiunile astea – că dacă te apuci să râzi la tv de cât de proşti sunt unii ar fi indicat să fii măcar puţin mai deştept ca ei.

Prima, că este vina tuturor. Sau aşa pare să rezulte matematic din faptul că elevii dau vina pe profesori şi minister, profesorii pe elevi, părinţi şi minister, ministerul pe profesori, părinţi şi elevi, părinţii pe profesori şi minister (interesant de observat că prea puţin sau chiar deloc vina este trimisă dinspre părinţi spre odrasle sau invers – în cazul primilor pentru că e greu să accepţi o realitate care începe din curtea ta, în cel al ultimilor pentru că nu muşti mâna care-ţi dă bani de club). Toată lumea dă vina pe femeia de serviciu, iar ea ţipă că huhurezul a făcut-o.

Televiziunile jubilează că au o tragedie la îndemână în lipsa inundaţiilor, care deocamdată anul ăsta par să fi uitat că erau aşteptate să ude nişte ratinguri pentru ca acestea să se facă mari. Apar viteji după război foşti miniştri care zic că ei ar fi făcut treabă mai bună, ceea ce era de aşteptat, dar mişto e că apare acelaşi ministru care era şi anul trecut, fălindu-se cu victoria obţinută împotriva unui sistem corupt până azi, deci inclusiv acu’ un an. Asta dacă ignorăm faptul că este un idiot.

Acceptând că-i vina tuturor şi că e posibil ca nişte subiecte la matematică să fie neomeneşti încât un elev pregătit la nivel mediu să nu poată scoate un cinci (nu ştiu, pentru că nu am dat la mate, nu se inventase când am susţinut eu BAC-ul), să urmărim traseul vinii până la marea inovaţie a bacalaureatului din 2011: camerele de supraveghere. Uriaş factor de stress, se spune. N-o să mă apuc să vă povestesc ce înseamnă cu adevărat stress-ul într-un examen , ci o să zic doar că: hai să fim sinceri, oamenilor, cea mai mare lovitură a fost faptul că nu s-a mai putut copia generalizat. Nu pot să vă explic cât de intens mă face acest lucru să plâng de râs, ştiind nişte poveşti din anii trecuţi şi mai ales ştiind cu ce mentalitate au început anul ăsta şcolar elevii de-a XII-a. Eh, am sursele mele, printre care copiii de la blocurile vecine şi nişte profesori corectori cu care mă bat pentru cafea dimineaţa câteodată, la magazinul de pe colţ.

Dar dacă nu acceptăm că este vina altuia, ci că fiecare are o parte din ea? De exemplu, dacă ne închipuim că un părinte al cărui copil nu a trecut un examen, în loc să urle la camera de filmat că ăştia mici au fost supravegheaţi ca la puşcărie (râs isteric din partea celor care ştiu cum arată nişte licee de prin alte părţi), îşi ia odrasla de-o aripă şi-o pune să înveţe, dar nu încuind-o într-o cameră în care trebuie să stea trei ore pe zi (timp în care treaba ei ce face), ci evaluându-i realist cunoştinţele şi lacunele într-o, să zicem, discuţie de 20 de minute? Sau dacă, de exemplu, ne imaginăm şi că un elev care a luat minunata notă 1 (care înseamnă de fapt zero cunoştinţe, pentru că un punct se dă din oficiu), se duce la proful meditator  şi continuă să se pregătească pentru sesiunea din toamnă, în loc să depună contestaţie şi să apară la tv ca să spună absolut nimic într-un mod incoerent? Sau sau sau, dacă ne lăsăm imaginaţia să zburde în aşa hal încât să ne închipuim un profesor care, văzând că clasele lui s-au dus şi mai ales s-au întors de la examen ca grecii la şi de la Termopile, îşi dă seama că responsabilitatea  lui e mai mare decât a profesorilor meditatori (auxiliari nelipsiţi) şi se evaluează în cel mai slab dintre elevi, după care chiar face săptămânile alea de pregătire pentru examen? Dar – şi acum e cel mai greu test al capacităţii noastre fictive – dacă ne imaginăm nişte elevi pentru care copiatul nu e prima soluţie la un examen care se presupune că trebuie să evalueze altceva decât abilităţile lor de transcriere sau pe cele financiare ale părinţilor?

Normal, oamenilor, epuizaţi de atâtea călătorii imaginare şi de atâta utopie, ne tolănim pe canapea şi deschidem televizorul, încercând să evităm ultima concluzie, destul de incomodă pentru că trebuie să încorporeze toate realităţile: lucrurile au stat până acum într-un fel, iar cauzele sunt multe şi ramificate în toate instanţele implicate în procesul educaţional. Anul ăsta s-a spus despre lucruri că nu o să mai stea în felul ăla, chestie care s-a aplicat incomplet (mare eroare, care dinamitează credibilitatea măsurii cu a cărei aplicare se mândreşte ministerul) dar care mai ales nu a fost crezută de elevi. Lucrurile chiar nu au mai stat ca în anii trecuţi, iar rezultatul e cu 56% lacrimi. Concluzia e că ce s-a făcut era necesar de mult, dar se putea face fără să existe o generaţie de sacrificiu. Subiectele puteau fi create în aşa fel încât să amortizeze ceea ce, la urma-urmei, a fost un şoc. Adică, pe şleau: nu vă mai dăm voie să copiaţi, da’ vă dăm nişte subiecte rezonabil mai uşoare.

Zic în sfârşit şi că: analizând circulaţia vinii în sistem descrisă prin permutarea de la început, ar trebui să nu se uite ceva: elevii, părinţii şi ministerul spun că o mare vină au profesorii incompetenţi – care, dacă e să fim realişti şi sinceri, ştim cu toţii că există. Dar, tot dacă e să fim sinceri şi realişti, aproape fiecare elev are meditatori la materiile la care nu-i e suficient ce sau cum acumulează în clasă. Asta e o tară a sistemului, dar una care trebuie judecată separat şi care aici serveşte ca argument: pentru că profesorul meditator, spre deosebire de cel de la clasă, se alege. Şi atunci, ce vi se pare mai plauzibil: că două serii de profesori sunt proşti sau că elevul român e, general vorbind, o specie din ce în ce mai apropiată de imbecilitate şi a cărei primă opţiune e trişarea? Mie nu mi-e greu să mă hotărăsc ce să cred, ştiind că multe lucrări la multe materii anul ăsta au fost predate la finalul a trei ore doar cu titlul scris pe ele.

 

P.S. pentru Veutzu: te susţin în împrăştierea de mui, cu o rezervă: „BAC” este totuşi, pe lângă un cuvânt care înseamnă ceva, şi un acronim care înseamnă altceva, iar în cazul examenului se foloseşte ăsta ultimul, adică acronimul. Ca şi la MIT. 🙂 Mie mi se pare normal ca accentuarea cu articol hotărât să se facă şi aici „BAC-ul”, diferenţiind examenul de mijlocul de transport pe apă. E drept că mai mult de jumate s-au înecat pentru c-au căzut pe lângă în ceea ce priveşte examenul, ca şi cum ar fi fost vorba despre vas, dar eh.

În fine, ghişeul de înjurături e deschis.

Anunțuri

27 comentarii

  1. Petronia, nici io nu inteleg cum pot fi aia atat de idioti. De fapt, copiii sunt vinovati ca in loc sa invete dracului matematica, romana si inca cevacesamaidat au preferat sa petreaca „sus pe cuburi”.

  2. Mie îmi place frisonul pe care acest BAC l-a dat românilor. Prea se lăfăiau în discuții despre onoare, noblete, trădare, fronți, abdicare pe care, băsescianiasm și alte modele impecabile de curvăsăraie politică …

    Aceastei generații îi va prinde bine ”dușul rece”. Sau se va îndobitoci definitiv cu victimizarea și resemnarea, cu zăcutul ”pe net” și șmenurile de pe o zi pe alta. Va fi ce va alege: generația de martiri funeriști sau generația de victime oranj. Întotdeauna avem de ales.

  3. Frumos spus…multa gratie si recunosc mereu in tine o demonstratie de stil. O placere sa te citesc.

  4. SuziMuzi, cu riscul de a ma repeta: muoooooooor dupa numele tau. Si dupa bijou-urile tale, se-ntelege.

    Asa.

    Petronia, splendid.

    Acum, io zic sa dea la bac subiectele ministrului. Adica vot ieta prabliema: sa se zica de ce gen e interjectia (sau prepozitia, sau supozitia, sa supozitorul, ce-o fi) coleg. Care – inter nos – e ambidextra. Adica eu când sunt la biurou cu nea Fane îl strig „Coleee-gaaa !” Si el ma striga pe mine la fel, adica virgula „Coleee-gaaa !”. Desi nea Fane – ca si mine – este de genul batbatesc, cu tot cu cromozomi si par pe piept plus un slip ceva mai încapator. Asa. Deci: un coleg îl striga pe celalalt „coleee-gaaa !” et vice-versa, mes amis ici présents. Ceia ce ânsemneaza nu ca virgula colega e de genul neutru si nici colegul nu are fusta, ci colegul e de genul care confunda pupa si prova, steag cu virgula curcubeu. Po-Mo.
    Ceia ce se-ntâmpla si în limba franceza (adica ai zece din zece la bac daca spui si asta) unde un collègue sau une collègue se scrie la fel. Ca si la plural.
    Neutru ? Nu. Schepsis.

  5. pot sa te poooop?!

  6. Şâ pi şâni vriei tu sâ pupi aşă cu fuoc, buei fato ? Pi mini sau pi pârdalnica şieia di Pietruonii ? Ai ? Acu’ pi datâ sa zâşi, îi clar ?

    Cum zâşi puoietu: jacâ ai, bluj’ ai, da oliacă di bataii ştii, buei ?

  7. Dan Suhai, şi mie mi se pare cea mai evidentă realitate, dar încerc să mă abţin de la a o considera singura vinovată, tocmai pentru că este foarte tentant. Fin’că ştii ce? Dacă proful a doua zi îi trânteşte un 2 pentru că habar n-are de nimic legat de şcoală, iar părintele acasă îi spune că sub media 6 nu pupă bani ca să se mai poată întoarce în clubul ăla, elevul parcă are mai multe şanse să descopere că nişte nopţi petrecute în nişte moduri plăcute nu se exclud reciproc cu o minimă dotare informaţională necesară.

    Andi, eu suspectez că valurile stârnite de aceste inundaţii de circumstanţă vor dispărea trist de repede, cam pe când va apărea pericolul ca ele să trebuiască transformate în acţiuni concrete.

    SuziMuzi, e o plăcere să fim citite de oameni care văd mai multe lucruri bune decât sunt. 🙂 Mulţumim.

    Alexandre, de-a dreptul apropiată de geniu teoria ta, dacă n-ar fi micul amănunt că genul neutru funcţionează invers: cu masculin la singular şi feminin la plural. În rest, normal, colega, lapsusele fir’ar ele că se pun în calea succesurilor.

    Şi aş zice că permisiunea de aterizare de sărut îmi e adresată, Anaid ne cunoaşte destul de bine ca să ştie că la mine e cu întrebare prealabilă, la tine nu. 🙂

  8. Da pi mini di şi s’nu mâ pupi ? Ie-ti-ti, numa pi tini ? Â hi Anais şieia di jănu niutru, şâ ia ? Pacatili mieli, şi faşim aişi, rieinbău părieid ? S’mâ pupi şâ pi mini fietili câ’s jienial, cum ai zâs tu !

    Îi trajiedii di siezuon sau nu-i ?

  9. Şâ jănu’ niutru aşă mierji, adic’îi ghei părieid şâ di unu sânguriel şâ când îs mai mulţ, adicâ liegiuni.

  10. Gasesc intrebarea musiuluialexandru (sper ca am facut bine acordul subiectului musiu cu predicatul alexandru, sau invers), spuneam deci ca gasesc intrebarea retorica, dar pertinenta. Toti bacaulareatii de anul acesta stiu, si aici il includ si pe Vanghele ca am inteles ca si el si-a incercat din nou norocul, spuneam deci ca toti stiu ca un coleg nu are gen. Un coleg nu mai are gen inca de acum 2 ani de cind a fost aprobata in camera reputatilor motiunea de cenzura depusa de Vanghele, care interzice substantivelor sa mai aiba sex, ma rog, gen. Si aici tind sa-i dau dreptate, nu e politicos sa scrii ca un coleg are un anumit sex, oricare ar fi el. Asa ceva pur si simplu nu se face, cu atit mai putin in cadrul unui examen decent, bacal’oréal. Aici, in tara accentelor ascutite mereu, ni se serveste la TV o tragedie a unui francez cu numele de cod DSK (nu am inteles de ce nu i se da numele, sa-l stim si noi si sa-l aratam cu degetul mijlociu), care a vrut sa conjuge substantivul colega impreuna cu o camerista de hotel american. Acum este acuzat de hartuire sexuala iar el saracul e nevinovat, el nu a vrut decit sa o conjuge pe respectiva colega la toate timpurile. Daca aceeasi lege ar fi fost aprobata si in Franta, sunt sigur ca nu s-ar fi ajuns niciodata atit de departe. Cred ca o lume in care substantivele nu ar avea gen ar fi o lume perfecta, una in care toata lumea ar fi bacalaureata si nu ar mai fi nevoita sa copieze la BAC asa cum am facut eu de exemplu. Rusine, Liviu Vacariu! Felicitari domnule Vanghele!
    O stire de ultim moment, ca mereu tin TV-ul deschis in direct in timp ce comentez, indica faptul ca de fapt camerista de hotel american a vrut sa-l traduca, adica sa traduca in engleza conjugarea frantuzeasca facuta de acesta.
    My colleague, eu nu mai inteleg nimic.

  11. Cum fac sa sterg comentariul meu deplasat, m-a luat valul comentariilor anterioare si m-am indepartat de la subiect.
    Rusine musiualexandru ca am copiat dupa comentariul tau si m-am facut de rahat. Un rahat de gen este? Depinde cumva de genul celui care l-a..scris?

  12. Revin pentru că am pentru voi cea mai nouă variantă de răspuns la întrebarea:
    – Ce-a picat la BAC?
    – Tot liceul.

    Şi căutaţi pe YouTube… De fapt mai bine vă pun eu aici. Fragmentul ăsta din Der Untergang (aştept corecturi de la cinefili, scuze anticipate dacă am făcut vreo prostie şi de fapt e din „Alice în Ţara Minunilor” sau ceva) a fost suportul pentru multe parodii, de vreo trei ştiu numai eu. Eh, a fost adus la zi:

  13. Liviu Vacariu, având în vedere că eu am lansat valurile alea degrabă deviatoare de comentatori nevinovaţi, că în comentariul respectiv substantivele se conjugă şi că am sute de draci pentru că iar nu merge cu embedu’, îl considerăm o continuare firească în spiritul celor scrise mai sus de el.

    Şi apoi, să dai vina pentru ce ai copiat pe cel de la care ai copiat este singurul procedeu mai bizar decât copiatul în sine, acum chiar că acel comentariu nu mai poate să dispară pentru că atunci totul va avea cam la fel de mult sens ca majoritatea lucrărilor la lb. română din tragicomedia care ne atacă zilele astea.

  14. Alexandre, nu fi gelos de-acum şi mai ales nu scrie despre Anaid chestii pe care, în caz că ai uitat, copiii ei pot să le citească – io am zis că pe mine m-a pupat, nu ea. Adică mi-am deviat un pupat din fonduri comune, mare noutate. Pe tine te pupă de fiecare dată când dai cu vinu’, mă vezi pe mine plângând de necaz pe undeva? Nu, stau şi sufăr în tăcere şi aştept să merit. Şi nici măcar când merit nu-mi tihneşte, pentru că acum trebuie să asamblez o legiune pupătoare de musiu. Poftim respect pentru o babă, la ora asta să mă pui pe drumuri şi pe făcut mobilizări.
    Preferi să fie rujate sau nu?

  15. Clementa! Am avut de ales intre doua greseli, a conjuga verbul colega si a conjuga substantivul incriminat. Am gresit, am ales greseala cea mai mare.
    Rusine, Liviu Vacariu!
    Nu toate substantivele se conjuga, ai dreptate, dar substantivul coleg si-a cistigat acest drept. Dupa ce i-a fost retras dreptul constitutional de a avea gen, acum vii si ii anulezi si ultimul drept, acela de a se mai putea conjuga. Tin sa-ti reamintesc ca substantivul coleg este si el om. Si oamenii gresesc!

  16. Păi da, dar substantivul coleg a uitat să menţioneze, când a depus cererea de recalculare a drepturilor declinate, că are venituri din activitatea de schimbare de gen, chestie care contravine grav regulamentului privind conjugarea, mai precis articolul 2, alineatul 5 care stipulează că odată declinate drepturile, reclamantul nu poate cere transferarea acestora în grade de comparaţie dacă declaraţia de avere cuprinde mai mult de două sufixe. Parol, cu litera legii în faţă zicem că oamenii greşesc, dar asta e de-a dreptul inducere în oroare.

  17. A propos de tragicomedia contemporana, mai e si globalizata rau, adica DSK a conjugat-o p-aia atât de tare ca pâna la urma Vanghelie a fost ejaculat. Sau asta sa se cheama sx în grup ?

  18. intrebare : cine se-neaca , ma traieste ?

  19. Alexandere, Petronio, restul, macar acum sa fim seriosi. Daca oamenii este prosti de ce sa ne radem noi de ei? aud? motive?

    Offtopic (de fapt nu prea): alexandere, cata spaga vrei pentru userul si parola blogului? 😛

  20. Pe mine inainte de bac m-a sunat un elev sa ma intrebe”daca se poate copia”. I-am inchis telefonul. Eu la fiecare inceput de an fac sedinta cu parintii claselor unde predau si nu o data le-am spus sa isi asculte copiii, sa-i puna sa invete. ce mi-a spus o mamica:”doamna, nu mai pot sa-i comand, fata mea se marita imediat dupa ce termina scoala, e deja femeie, nu am ce-i face”. Cred ca nu e unica persoana care gandeste asa

  21. Nu, Alexandre, ăla se cheamă sex prin telepatie. Se practică la scară mare în politică.

    Valeria: depinde de echipa de salvare.

    Dan, ne râdem de ei pentru că cei mai mulţi nu este proşti genetic, ci a devenit aşa, adică s-a prostit. Creiere stătute şi modele proaste.

    Deny, despre experienţe de genul ăsta vorbeam. Sunt profesori care-şi fac treaba şi care se iau cu mâinile de cap când dau de mentalitatea cu care vin copiii de acasă. Pentru că uneia căreia mă-sa i-a băgat în cap (sau i-a acceptat) că măritişul e o carieră, nu poţi să-i torni cu leuca informaţie care să înlocuiască ideea asta. O reţetă de succes asta de care zici, care are multe şanse să dea mai mult de 56% lacrimi.
    Iar ce ai zis despre elevul cu copiatul: păcat că era prea târziu să-i dai un 2 în teză. Dar să ştii că pentru un bocanc în cap nu e prea târziu, ne oferim.

  22. vreau si io sa calc un idiot pe cap 😀

  23. E o chestie care ajută foarte mult la starea de spirit, Dan. Şi la a ta, şi la a lui – e drept că la a lui în alt fel, în sensul că-l ajută să intre în starea de spirit, adică să devină fantomă.

  24. dar eu il pun sa imi dea cu crema bocancii mai intai, sa fie luciosi.

  25. Aiurea, ţi-i lustruieşti de moaca lui, toţi poartă ceva ce înţeleg că trebuie interpretat ca încercare de barbă sau mustaţă. Dacă al tău totuşi se nimereşte să n-aibă, crestele alea idioate pe care le numesc „păr” sunt perfecte în scopul ăsta.

  26. sa stii ca ai mare dreptate fata…

  27. Ştiu, fată…


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s