Din misterele poporului român

Babelor,

Era miercuri, era şase jumate seara, ora la care se fac lucruri importante cum ar fi plata mult prea târzie a facturii la gaz. Ca să nu port o discuţie în contradictoriu cu vreun angajat al furnizorului, m-am năpustit înspre cel mai apropiat oficiu poştal, fluturând importantă cu bucata de hârtie care conţinea neverosimila sumă pe care cu chiu cu vai reuşisem s-o adun, cu ajutorul unui pistol și al unui zâmbet crud, de la rude, prieteni şi chiar şi din propriul cont bancar.
Poşta era aproape goală: un domn trimitea un colet, o doamnă altul. Două ghişee, două funcţionare, doi clienţi şi cu mine trei. M-am sprijinit cuminte de un zid şi am început să aştept. La un moment dat s-a deschis uşa şi a intrat o fătucă. 19-20 de ani, sacoşă din care se iţea un colet.
– La care coadă aşteptaţi?, a zis.
De fapt, nu aşteptam la nici una. Eram clientul numărul trei, şi logic era să fiu totodată următoarea, indiferent care ghişeu s-ar fi eliberat primul. I-am spus asta şi fetei, care a clipit timidă în semn că n-a înţeles, dar s-a aşezat în spatele meu. N-a trecut multă vreme, şi în oficiul poştal a pătruns un personagiu transpirat şi gras, cu o brumă de păr pe cap şi, inevitabil, o pungă cu un colet.
– La care coadă aşteptaţi?, a întrebat şi el.
I-am explicat şi lui principiul aşteptării la coadă: stai în spatele ultimului venit până îi vine rândul. Nu contează la care ghişeu. Ideea este să fiu servit în ordinea în care am intrat, nu într-o ordine aleatorie, absurdă, bazată pe noroc. Statul la coadă nu se aseamănă cu jocul de ruletă; nu vreau să mă bazez pe hazard ca să îmi plătesc factura la gaze. Vreau să fiu, foarte pur şi foarte simplu, următorul client. Ce-i aşa de greu de înţeles?
Moment în care a mai intrat cineva. Aceeași întrebare i s-a scurs de pe buze. Am scos mătura rabatabilă din buzunar și am măturat cu toți pe jos. După care am plătit, i-am dat un cap în gură funcționarei de la ghișeu și mi-am văzut de drum.

Vă pup,

Rhetta

Anunțuri

3 comentarii

  1. :))

  2. babo, ar trebui sa te temperezi…daca dai peste mine la o coada, pleci fara matura.

  3. da de cand stai tu la cooada nu pricep!
    sau era dacat placerea de a fi prima? fie si la coada?
    😛


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s