Necesitate

Oamenilor,

Scurt despre un scelerat imbecil (pentru că există şi sceleraţi inteligenţi) numit Anders Breivik, căruia i s-a părut normal să ia arma şi să omoare nişte copii pentru că creierul lui redus şi defect are o problemă în a înţelege vai, ce-o să facă norvegienii că Norvegia se umple de străini. Cretin să fii să nu vezi că în timp asemenea lucruri se aranjează singure (măcar prin lupte de stradă atunci când grupurile ajung la saturaţie numerică şi la disperare economică), pentru că sunt un fenomen firesc şi recurent.

În faţa unui bolnav psihic atât de hotărât, Norvegia, ţară care a exersat îndelung ca să uite apucăturile vikinge, s-a trezit că e prea civilizată şi că nu-i poate da, teoretic, decât nişte nu prea mulţi ani de închisoare. (Deşi ar trebui căutată – sau dacă nu există, creată – soluţia ca idiotul să fie acuzat de terorism şi ţinut pe viaţă.) Eh, deşi din punctul meu de vedere modul în care fac norvegienii lucrurile în general e foarte bun şi recomandabil de urmat, iar nişte minţi sărace panicarde pot face mult rău dacă au o armă (după cum a observat cu o fineţe demnă de râsul curului Bruckner zilele trecute la Bucureşti, spunând că un om cu o armă poate omorî o sută de alţi oameni şi astfel ne putem da seama de dimensiunile tehnicii moderne – să ridice mâna cine a auzit o platitudine mai hilară recent), acum ar fi momentul ca nu Norvegia, ci câţiva norvegieni, să se de-civilizeze puţin. Temporar. Destul de discret încât să nu existe dovezi dar destul de evident pentru ca eventualii psihopaţi care ar putea avea chef să urmeze modelul imbecilului ăluia să înţeleagă mesajul. Domnul Breivik ar putea să moară de exemplu în celula lui într-un mod complet accidental, nefericit şi neinvestigabil, dar în chinuri. Un incendiu mi s-ar părea potrivit. Ar putea să existe o defecţiune a sistemului de securitate care să facă imposibil accesul în timp util, salvatorii vor reuşi să intre cu câteva minute prea târziu, ancheta va conchide că a fost un regretabil şir de coincidenţe iar lumea ar avea o şansă să înţeleagă ceva.

Ştim cu toţii că multor teoreticieni ai conspiraţiilor le place să creadă în asasinatele alea comandate serviciilor secrete sub formă de accidente sau de incidente nedemonstrabile ca fiind altceva. Eh, acu’ ar fi utile.

Anunțuri

16 comentarii

  1. ai cazut si tu in pacatu lu dreapta…

    si norvegia nu are lupte de strada. doooh. nu e rusia.

  2. Nu la Norvegia mă refeream cu luptele de stradă, ci la ce se întâmpla în Franţa acu’ nu foarte mulţi ani. Şi n-am căzut în nici o dreaptă, nu mă doare şi pot să scriu cu ea. Cel mult o mai lovesc de diverse chestii sau o prind în uşă. Am zis numai că omul ăla trebuie să moară în nişte chinuri oarecare.

  3. Pitice, este o constatare obiectiva bazata pe observatii istorice, nu ideologie de dreapta.

  4. da tu de unde stii?

  5. Ne’am consultat intre noi si apoi cu Napoleon inainte de a da drumul la postare.

  6. De fapt tocmai voiam să-i explic io. Dragonul pricepe aşa de bine cum funcţionează capul meu încât reuşeşte să mă trimită să mă hipnotizez singură, profitând de iluzia mea optică. De-aia ştie, că pricepe ce-am zis.

    (Ai uitat de regină sau nu ai vrut să-l enervezi?)

  7. La Craiova, numitul Breivik s-ar fi ales cu 2 luni cu suspendare.
    Nu-i bine să fii norvegian. Deloc. Răi oameni. Negri-‘n ceru gurii.

  8. „deşi din punctul meu de vedere modul în care fac norvegienii lucrurile în general e foarte bun şi recomandabil de urmat”

    Coană Petronio, să ne fie cu iertare, asta e ca aia cu „comunismul era bun, punerea lui in practică a lasat de dorit”

  9. cam asta cere si breivik in manifestul lui. breivik ar fi primul care sa ceara [si sa indeplineasca, daca e nevoie] executia lui breivik.

  10. Petronia, no offense dar ideea asta a ta e foarte nociva. Pentru ca l-ar transforma intr-un martir – ori ala exact asta doreste. Moartea, ispasirea l-ar „spala”, celor care ii impartasesc intrucatva ideile (despre pericolul musulman si al multiculturalismului), dar nu si modalitatea de actiune, daca el insusi va plati cu viata si „partea adversa” se va dovedi si ea dispusa sa recurga la crima, le va fi mai usor sa il aprobe.

    Lucru demonstrat de un exemplu din istoria noastra: cazul Codreanu. Codreanu nu numai ca era liderul legionarilor, dar omorase un om cu mana (pistolul) lui, pe la inceputul carierei politice, pe prefectul politiei de la Iasi – lucru pt care fusese achitat ! (judecatorii temandu-se de represalii) Insa dupa ce a fost ucis in inchisoare, pe sest, la ordinul lui Carol al II-lea, a ajuns sa fie privit ca un martir, mai mult, aproape ca un Hrisots ! Exemplu graitor, chiar Constantin Noica, care nu avea stofa de extremist, a aderat la legiune atunci, in semn de protest.

  11. Bughi, sper ca iti dai seama ca este deplasata orice comparatie intre AB si CZC. Lasind la o parte persoanele in sine, nu poti compara nici contextul, nivelul de sustinere pe care il avea fiecare din ei… etc, etc.

    Ti se pare tie ca AB are citeva zeci de mii de sustinatori gata sa moara pentru patrie care abia asteapta sa apara un factor coagulator gen martiriul tembelului?

    Daca e ceva de comentat la propunerea Petroniei, si e ceva, ar fi faptul ca pedeapsa de tipul propus de ea ar avea sens numai in cazul in care ai vrea sa previi situatii similare in viitor. Cam cum facea Tepes, pac in teapa hotul. Orice alt potential hot se gindea bine inainte. Cam asta este sensul justitiei coercitive. Nu „razbunarea”. Omul civilizat s’a prins ca razbunarea nu rezolva nimic.

    Doar ca in cazul asta particular (si in potentiale viitoare cazuri similare) o astfel de justitie este lipsita de orice eficienta. Sociopatii/psihopatii si alti „pati” de alte tipuri nu raspund la astfel de inhibitii. Pe genul asta de oameni nu poti decit sa te rogi sa’i depistezi la timp si sa’i impiedici sa se manifeste „plenar”.

  12. BadDragon, deplasat e sa compari pe teroristul Anders Breivik cu „terorista” luciat, o bloggerita linistita care scria despre carti, cum a facut cineva (isuciu). Sa compari doi extremisti de dreapta care au ucis, unul direct, altul atat direct cat si indirect, nu mi se pare prea deplasat. E adevarat ca Codreanu era liderul unei miscari pe cand AB e lup singuratic, dar, daca nu ma insel, AB a provocat mai multe victime decat a provocat in timpul vietii sale CZC cu miscarea lui cu tot; abia dupa moartea lui, la rebeliune, vor face legionarii peste 100 de victime.

    Sigur, comparatia merge pana la un punct. CZC avea inca din viata adepti fanatici, AB n-are adepti – dar te asigur ca nu duce lipsa de oameni care ii impartasesc ideile, aversiunile, chiar daca nu si metodele – chiar si la noi in tara:

    http://www.urbaniulian.ro/2011/07/25/nu-breivik-a-comis-atentatul-ci-actualii-lideri-care-conduc-in-ue/

  13. Bughi, as putea baga mina in foc ca orice idee ti’ar veni, mai ales daca o faci cumva pubilca, vei gasi in lume inca o multime de oameni care sa o impartaseasca. Fiecare din motivele lui. Dar asta nu inseamna ca ai facut masa critica pentru ca ideea respectiva sa se rostogoleasca in realitate cu consecintele pe care le prezici.

    In cazul de fata, pe linga cele citeva mii, poate chiar zeci de mii de europeni care i’ar da dreptate lui AB, ai citeva milioane care cred in ideea contrara. Probabilitatea ca ideea lui sa aiba mai mult succes mi se pare infinit mai mica.

    Bineinteles, de intimplat se poate intimpla orice. Da’ hai sa nu transformam orice in drob de sare.

  14. spuse dragonu care e de dreapta….

  15. sa vedem boase de norvegian paroase.

  16. În sfârşit unul a înţeles despre ce era vorba.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s