Ceva ce o să fac de multe diniori

Oamenilor,

Cu o întârziere nejustificabilă, deci asupra căreia o să tac (à propos, Mihocea – te ştii tu, îmi vreau cele 7934 de cuie înapoi. Pe toate.), vă povestesc cea mai tare dintre deloc puţinele tâmpenii recoltate la BAC-ul de anul ăsta, în cele două rate cumulate.

Nu ştiu dacă sunteţi pregătiţi pentru asta. Eu nu eram, pentru c-am rămas fără aer de râs. Deci inspiraţi o provizie bună de aer, eventual furaţi tubul de oxigen al vecinului, vedeţi voi, vă descurcaţi. Aţi citit multe tembelisme înşirate în scris de unii cu frumoasa ocazie a celui ce era mai demult un examen important. Unele complicate, care dovedeau efortul de a formula nişte idei confuze – efort care şi când ştii limba română e condamnat la eşec, darămite când sinonimele îţi pun probleme. Dar ia: aţi văzut una mai tare decât inovaţia lingvistică  „o dinioară, două diniori”? De la „odinioară”. Da. O dinioară. Două diniori. Diniori. Dinioară, diniori. Diniori, dinioară, di…ni…

…………………………………………………………………………………………………………………….

(Pauză de repornit creierele.)

Am crezut că era o glumă a celei care mi-a zis chestia, deci m-am uitat la Dragoana lui Marius Badragan, că era alături şi la îndeochi, să zic aşa. Figura ei, blocată, nu mi-a lăsat nici o îndoială. În ochii Andreei (aşa o cheamă pe Dragoana Dragonului, dacă nu ştiţi) mi-am văzut oglindită acea moacă perfect tâmpă pe care o avem cu toţii când ne evaluăm într-o milisecundă şansele de a crăpa de râs dacă respectăm impulsul care ne gâdilă toracele. Era a mea mutra, evident. Părea capabilă să supravieţuiască, aşa că am spart cu hohotele-mi cristaline şi delicate de râs trei geamuri ale unei clădiri învecinate. Cum ceea ce nu m-a omorât m-a făcut mai puternică, vă invit să respectăm, ca nişte oameni puternici ce suntem acum, geniul unuia mai bun ca noi. Cum?

De azi înainte, în toate ocaziile în care s-ar impune folosite cuvintele „dată” sau „oară” (la singular sau plural), eu le voi înlocui cu noile variante: „dinioară”, respectiv „diniori”, pentru plural. Ca să zic aşa, este prima dinioară când folosesc această intervenţie divină în vocabularul limbii române, dar n-am de gând să mă opresc. Această substituire, care ar putea părea aleatorie şi gratuită neavizaţilor, va fi făcută în toate textele care vor urma, de fiecare dinioară când ar fi fost de utilizat vreunul din alea două cuvinte care se potriveau anterior. Inaugurez ceea ce ar putea părea un banc intern, dacă nu aveţi calitatea previziunii, dar ce vă zic eu că e viitorul limbii române. We are DOOMed.

Anunțuri

36 comentarii

  1. din greseli se nasc fulguratiile si se imbogateste vocabularul. hehe. „oară” vine negresit de la „oră”. unii experti sugereaza ca locutiunea latina ad+ de+ in+ illa+ hora ar fi dat doua cuvinte cu sens temporal (opus, ei da) : adineaori si odinioara.
    atunci s-ar mai putea extrage urmatoarele:
    „ioară” = „acea oră”
    „inioară” = „in acea oră”
    „dinioară” = „din acea oră”

    suna foarte fain, nu?
    io chiar as incepe orice scrisoare cu „dragă inioară”.

    sper ca, dupa minutul de reculegere, i-ai dat banditului nota maxima.

  2. Ieri am cumpărat pîine. O pîine şi jumătate costă 5.95
    Îi pun pe tejghea o hîrtie de 20 şi o monedă de 1.
    Rămîne într-o contemplare lungă şi neputincioasă. E vizibil că încearcă să facă scăderea 21-5.95 şi e la fel de limpede că nu izbuteşte. Magazinul de pîine e al unui francez minimalist: casa e o casă simplă care nu-ţi afişează ce rest trebuie să dai dacă îi spui ce bani ai primit. Pentru că n-ai cum să-i spui, nu pentru că n-ar putea socoti 🙂

    După un interval jenant îi spun: trebuie să-mi dai rest 15. Se luminează. Îmi da rest 15.05

    Mie mi-e milă de ea. Mi se spune c-ar trebui să-mi fie milă de noi. În cele din urmă vom ajunge la mila/mîna lor.

  3. iTach, atuncea vrabioara ce-nsemneaza ? Vrei, ba, la ora aia ? Sau, ahmm, poftim: caprioara. Ce-nsemneaza caprioara ? Ceva gen: buei, de o ora si ceva te uiti la mine ca o capra.

  4. A, zici ca o pâine si jumatate costa 5,95? bine.
    dar o gaina si jumatate fac un ou si jumatate intr-o zi si jumatate. atunci câte oua face o gaina pe zi ? eee?

    musiu, vrabioara si caprioara mananci tu ca sa bei vin. însemneaza ca numai la ospete ti-e gândul.

  5. 2/3

  6. egzakt 🙂 hehe.
    iar din 2/3 de ou, pus sub closca, ies 2/3 de pui care, crescut cu 2/3 de ratie, ajunge in cele din urma 2/3 de friptura de curcan. la care se pot bea 8/5 beri.

  7. Au o prepelita cu legume gurmande la Ver di Vin, ceva fabulos. Ah, si caprioara merge si cu afine.

    Mioara înseamna ceva meloman ?

  8. musiu, pentru raspuns nu pot sa nu te trimit la referinta de baza, stâlpul genetic al sufletului românesc, era sa numesc balada pe care nu mai e nevoie s-o numim :

    „Ei se sfătuiră / Pe l-apus de soare / Ca să mi-l omoare / Pe cel moldovan / Că-i mai meloman/ Ş-are oi mai multe…” etc etc

  9. … si in locul tau as fi foarte atent la legumele alea gurmande, sa nu pape prepelitza sub ochii tai…

  10. Hauileo mo! Ogoiţi-va !
    Domnişoara care citeşte textul are dificultăţi în a-şi descleşta fălcile.

  11. Domnul care traduce ce zice designer-ul francez are probleme, în plus, şi în a-şi desprinde limba de cerul gurii.

  12. Interesant, Petronie, va fi cind DOOM15 va re-comasa „o” si „dinioara” atunci cind are functie de complement in propozitie si este sinonim cu „cindva”. Caz in care „odinioara si’odinioara” va desemna un moment din viitor. Totalmente confuzant, n’est pas?

    Dupa cum dezbateam. Intr’o buna dinioara limba romana se va duce de tot de ripa. (da mah, Dragonu’ e rau si nu scrie cu „i” din „a” :D)

  13. si in plus, n-am inteles ce relevanta au ultimele trei comentarii. numai printr-o minune n-am pus aici un emoticon f contrariat

  14. aha! a vazut cineva videoclipul care a aparut la 15:37?
    sunt foarte sigur ca la 15:37 e un videoclip.

    astept sa il vad sters! ia sa mai dau eu un refreshel…. mai e?

  15. Observ cu amaraciune ca ati gazduit un videoclip filmat de mine la expozitia despre maini de aur.
    Va poruncesc sa il stergeti imediat pentru ca nu imi place inceputul.
    deja am facut reclamatie la sectia 21 si oamenii legii au confirmat ca inceputul nu e bun.
    si nici sfarsitul.

  16. Ba Dragonul scrie cu „â” când e vorba de limba română, văd. Deci Dragonul este naţionalist. În plus, Dragoane, să ştii că-i destul de greu să-şi dea seama oamenii de intenţiile tale răutăcioase, atât timp cât nu scrii cu diacritice, că „i” din „a” nu pare prea malefic. Parţial şi pentru că nu are sens.

    iTaci, dacă criteriul nostru era relevanţa comentariilor, am fi fost nişte oameni foarte trişti. Poţi să pui emoticoane contrariate, nu cred că o să apară şi chiar dacă apar o să le ignorăm cu delicateţe.

    Pitice, e, într-adevăr, un clip la 15.37. Şi poţi să dai câte refresh-uri vrei, el va rămâne acolo. Stau şi sorb o sticlă de Bombay Sapphire, plescăi apreciativ şi mă uit la clipul ăla, în care oamenii par să-l fi băut pe tot înainte să înceapă să vorbească.

    Domnu’ Reciclabil, clipul dvs. a scăpat în internet, nu mai aveţi ce-i face. Nasol. Vorbiţi cu oamenii de la Facebook, poate reuşesc să facă ceva.

  17. si acum spui, cucoana!?
    stau de 59 de minute la ghiseul asta! facebook e ghiseul din dreapta?

    ffffuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu

  18. Ne pare rău, domnu’, da’ scrie mare pe afiş „Cererile pentru retras clipuri din circulaţie se depun la ghişeul de alături. Uitaţi-vă după eticheta „Facebook”.”
    Ce să vă facem dom’le mai mult?! Să vă servim şi dulceaţă cu apă rece? Asta-i culmea! Un concediu n-am avut şi eu vara asta şi îmi sar în cap toţi cetăţenii! Ce mama naibii mai vreţi de la noi, să vă dăm şi pielea de pe noi?! Aaaaaaaaaaaaaaaaargh!
    ….
    De ce vine Salvarea? Ce vor oamenii ăştia îmbrăcaţi în alb? De ce vin spre mine? Şi ăştia de la tv ce caută aici? Eu sunt o funcţionară model, dom’le, ia mâna de pe mine, am registre la îndemână, nu mă fă să te pocnesc cu ăsta de reclamaţii, uite ce mare e, dom’le, am zis, dă-te naibii de după tejgheaua mea că chem paza! Ce faci dom’le, ce staţi şi vă uitaţi, ce-i aici, circ? Ajutoooooooor dă-mi drumul animalule!

    Uite domnule Sticliu Reciclabilu ce tragedii provoacă lenea dvs. de a citi afişe.

  19. Imi cer mii de iertari, iata plec, vedeti ca am uitat aici langa geam o sacosica cu un sapunas palmoliv si o ciocolata pentru ala micu. a pus sotia si un dres cu model. ca poate va trebuie la doctor.

    ce a fost in mintea mea? de la caldura cred.
    imi exprim iar eterne regrete, cum i-am spus si domnului Cozeanu de la 8 cand l-au ingropat. asa ne ducem toti. parca tot mai bine era pe vremea cealalta.

  20. dovada ca nu sunt „wise” e insasi prezenta mea aici, iote cemfu dat savaz „Poţi să pui emoticoane contrariate, nu cred că o să apară şi chiar dacă apar o să le ignorăm cu delicateţe.” pai asa ceva e totalmente superflu. reactia rezonabila era sa intrebi cate emoticoane contrariate exista si daca se pot pune simultan sau unul dupa altul. da’ pe ce lume am nimerit? io mai bine plec in afganistan. si poate chiar dincolo.

  21. ☺☺☺! sau daca vrea sa puna petronia: ☻☻☻!!!

    ♫♫♫

  22. [Acest clip postat de Piticugras a avut avantajul că ne-a arătat de unde a învăţat el să facă gif-uri.]

  23. iTaci, sper că nu încerci să-ţi deschizi sondă de petrol, că eşti conştient că te urmărim şi te jefuim de ea imediat. Bine, nu c-am mai avea nevoie de altele, dar suntem lacome.

  24. Oamenilor? A-nnebunit totul, sughiţ de zece minute, pentru că creierul mi-a făcut scurtcircuit în încercarea să-mi dau seama de ce ar copia cineva un paragraf întreg din postarea de mai sus, ca să-l caute pe internet. Ajungând înapoi la postarea asta, evident. Nu pot decât să suspectez că cineva a vrut să mă verifice la plagiat, ceea ce-i o chestie atât de comică încât iar mă apucă sughiţul.
    A, nu înţelegeţi despre ce-i vorba? În căutările care au ajuns în blogul nostru azi, figurează următoarea înşiruire de cuvinte:
    „aţi citit multe tembelisme înşirate în scris de unii cu frumoasa ocazie a celui ce era mai demult un examen important. unele complicate, care dovedeau efortul de a formula nişte idei confuze – efort care şi când ştii limba română e condamnat la eşec, darămite când sinonimele îţi pun probleme. dar ia: aţi văzut una mai tare decât inovaţia lingvistică „o dinioară, două diniori”? de la „odinioară”. da. o dinioară. două diniori. diniori. dinioară, diniori. diniori, dinioară, di…ni…”
    O recunoaşteţi? Normal că da, e scrisă mai sus, cu singura diferenţă că are majuscule pe unde-i cazul.
    Normal că internetul s-a crucit, a sughiţat ca şi mine şi a returnat fix două rezultate, anunţând totodată căutătorul că un asemenea cârnat de cuvinte e prea mare ca să încapă în el. Moment, asta sună ciudat. Fraza e prea lungă, bre.

  25. A returnat 2 rezultate (acum 3). Unul de pe surorilemarx.wordpress.com, celalalt de pe citatedinintelepciuneapetronieimarx.com.

  26. Aţi intrat în buclă babelor, perpetuum gugăle vă mănîncă

  27. Din comentariile voastre absolut juste, Dragoane şi A, nu pot să concluzionez decât că înţelepciunea mea este infinită. Ceea ce este just şi ştiam deja. Sau că înţelepciunea mea este buclată, ceea ce-i bizar. Doar dacă nu se referă la circumvoluţiuni, caz în care iar e corect. Corect pe toată linia. Mă simt aşa de bine încât mă duc să mai mănânc nişte clătite şi să mai educ nişte vecini. Vouă vi se pare normal să-ţi laşi maşina să urle în parcare pentru că ţi-e prea lene să cobori din pat?

    Aolio, hopa. Era maşina Rhettei.

  28. Bun articol, imi place acest blog. Un pic off-topic: va supun atentiei site-ul FILME1.NET – un site gratuit de filme online subtitrate in limba romana, fara reclame (!), rapid si foarte bun. Eventual, poate va intereseaza si un schimb de linkuri. Va multumesc anticipat!

  29. Domnu’ site, acum ar fi bună o replică din filme, care să se potrivească într-o situaţie în care io zic că apreciez intrarea subtilă, prin alunecare de la subiect, şi că reclama nu e un pic, ci rău off-topic. Din păcate, surorile Marx cinefile sunt plecate la băi câteva zile, deci va trebui să vă căutaţi singur, prin filmele de pe site-ul dvs., replica asta, că vă pricepeţi mai bine decât mine. Dacă tot sunteţi acolo, căutaţi şi o maimuţă care să ţină o pancartă pe care să fie desenat ce le facem celor care ne vin în vizită cu schimbul de link-uri deghizat în buchetul de flori. Aveţi porno horror?

  30. ?

  31. acum am legatura? da? (ooh, mare esti tu, manitu.)
    am auzit de voi. sunt incantat si desfatat. mare vânator de castori, polucsi si bizoni, va aduc in dar trei piei de caribu, doua blanuri de lup, o caciulita de sconcs si un scalp de fata palida. caut arme calibru mare. daca are cineva si un topor inox. ofer 12 eventaie din frunza de ginko biloba pentru un kit „bomba atomica de buzunar”. iubesc susurarile marcs. howgh. si un foc pentru calumetul meu

  32. Are Veta nevoie de o archebuza, poate o rezolvi.

  33. Ha! Cum le potrivește sfîrșitul lumii pe toate. Tocmai voiam să zic (la temă) că am văzut filmul ăsta http://en.wikipedia.org/wiki/Idiocracy pe care vi-l recomand insistent – și cînd colo peste cine dau? Peste reclamagiul filmelor. Aferim!

    PS. Da, am rezistat de la cap la coadă, deși ispita era mare și telecomanda aproape. http://www.imdb.com/title/tt0387808/

  34. Mare Şef 3scalpuri (oau, serios? Am încercat şi io odată, tu cum faci să nu înceapă să pută?), consiliul tribal Surorile Marx îşi cere oarecum scuze pentru intrarea în spam a primei dvs. încercări de a comunica cu noi. Bătea vântul, semnalele de fum au fost deviate în altă parte, în fine, înţelegi. Acum înţelegem semnul de întrebare, altfel o deschidere ciudată de conversaţie (dar nu cea mai ciudată pe care am văzut-o). Oferim o blană de pisică drept răscumpărare. Din păcate, va trebui s-o luaţi singur, că eu nu mă apropii de nici una din bestiile alea, nu mi s-au prins încă bine copcile.

    Aşa. Foc pentru calumetul tău putem să-ţi dăm, dacă ai bunăvoinţa să te strecori în spatele scutului ăstuia pentru c-am rămas fără brichete şi folosim un aruncător de flăcări. Cum adică? Elene nu vânezi? E musai, pentru că există potenţial belicos uriaş. Nu poţi scăpa ocazia, mai ales la armamentul cu care te lauzi.
    (Omule, eşti turbat? În public ţi-am zis eu să întrebi de marfa aia? ‘Ai de mine…)

  35. […] temporale pentru care competiţia e, doar teoretic, încă deschisă), premiat de nenumărate diniori cu premii pe care nu le-a primit niciodată, degrabă ajutător de surori şi verişoare marxiene […]

  36. mdah, umblu dupa elene dar nu-s de gasit. ieri la vanatoare pe brana caprelor, o singura veverita zarit-am. inainte de urcus dat-am pest-un fel de igloo pe care scria „diana”. sa intru, s-o aflu pe diana si sa traim pana la adanci batranete din vanzarea pieilor de capra neagra. dar nici inauntru nici afara nici nicaieri nu era nicio diana. nimic. ce tara e asta? sa bem apa de foc…


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s