Boli şi boli

Oamenilor,

Mai ţineţi minte cum eu nu răcesc aproape niciodată? E adevărat.

La fel e şi faptul că ieri şi azi a fost « aproape », iar eu am fost meduză. Dar pentru că mucii mei nu mă interesează nici pe mine, că dacă m-ar interesa aş întreba dacă-i vreun medic prin zonă , să ştiu dacă-i normal să fie portocalii, o să vă zic ceva mai util. Anume, un sfat : dacă plecaţi de acasă un weekend întreg, toamna, când e frig mai ales noaptea, ideal ar fi să nu lăsaţi toate geamurile deschise. Sau, dacă aţi făcut-o, şi la ora 4 dimineaţa când ajungeţi acasă după două zile de absenţă găsiţi Polul Nord în casă, iar aeroterma ia foc brusc când e băgată în priză, dar fără să ardă suficient de mult încât să fie folositoare, să daţi dracului mila pentru parchetul de stejar şi pentru mobilele de nuc şi să faceţi, frumos, un foc de tabără în mijlocul casei cu tot ce aveţi combustibil în ea.

Eu nu am făcut asta, considerând că un sac de dormit, o plapumă şi un ceai clocotit erau suficiente pentru un somn ca afară, după o călătorie într-un frigider. N-au fost, observ retrospectiv, în timp ce încerc să opresc un izvor situat în mod inexplicabil în nasul meu cu nişte batiste, cam cu acelaşi succes pe care-l au sacii de nisip trântiţi în calea inundaţiilor. (Mulţumesc din nou pe această cale Dragonilor, pentru Olynth-ul cu care m-au cadorisit în locul frumos mirositorului, însă complet inutilului, Vibrocil pe care-l aveam.)

Cu patul şi halatul împănate de medicamente şi cu trei ceaiuri cu miere şi lămâie în mâini, mă gândesc că, în general, oamenii sunt idioţi. Atât de idioţi încât merită să li se întâmple lucruri nasoale. Să te duci până în Bosnia & Herţegovina, la Medjugorje, ca să pândeşti copacii s-o vezi pe Fecioara Maria, e ceva ce parcă ai avea tendinţa să crezi că omenirea europeană ar fi depăşit în secolul XXI. De mai bine de un mileniu, povestea cu pelerinajele e ultimul refugiu al celor fără nici o altă speranţă. Asta nu e grav, e de înţeles. Dar e şi alternativa unora care ar putea să facă ceva real, concret şi eficient, ca mersul la medic, medicaţia ştiinţifică, o listă pro şi contra, ori nişte chestii de responsabilitate. Iar asta nu mai e ok, pentru că e atât de stupid încât pun pariu că, undeva, speciei umane i se revocă dreptul la existenţă pe motiv că e prea imbecilă să facă umbră oricărei planete. Da’ de ce să ne încordăm binoclurile tocmai până-n Bosnia, când la Iaşi avem anual în perioada asta spectacolul de Sf. Parascheva ? Ăia cărora le dai întâietate în farmacii de frică să nu moară acolo, care urlă că statul la coadă comunist era inuman, că oamenii de azi nu mai au nici un fel de respect pentru cele sfinte, se calcă în picioare, îşi rup coastele reciproc cu « Doamne-ajută ! » şi fac comerţ cu vată şi flori şterse de mumie. (Deşi eu am îndoieli oneste că mumia chiar e acolo, mai ales în nebunia din octombrie.)

Când lucrurile se împut, fuga la moaşte şi aşteptarea de miracole se intensifică. E de înţeles. Dar limita se atinge, zic io asaltându-mi mucii cu medicamente-n toate formele, când naivitatea face mai mult rău decât bine. Din păcate, nu poţi să demonstrezi că diferenţa dintre capacitatea organismului uman de a reuşi regenerări surprinzătoare (surprinzătoare doar pentru că nu ştim destul despre mecanism), şi un miracol, e că prima există. Până una-alta, mă duc să mai iau un Nurofen.

Anunțuri

25 comentarii

  1. Pentru dumneavoastra, oricind, stimata baba.

    Pe de alta parte, observam cu multumire ca pierderea de muci nu se coreleaza cu pierderea memoriei. Sa fie Medocul ala un element atit de eficient de fixare? Alexandre? Idei?

  2. Dragoane, la cât am dormit azi mi-am adus aminte şi ce-am visat acum un an. Motiv pentru care am reparat în final bateria din bucătărie.
    Daaar eu cred că Medocul ăla (sau poate vinul fiert dinainte? Sau ceaiurile dintre ele?) a fost crucial în poveste.

  3. Combinatia de care vorbesti (la care eu mai am de adaugat si Remy-Martin’ul) a fost sigur cruciala in privinta incapacitatii mele de concentrare dinspre sfirsit. Inca mai incerc sa’mi aduc aminte unde naiba intentionam sa termin fraza aia despre Chomsky pe care o incepusem asa de hotarit. Dar am mizat tot timpul pe starea ta semi-deliranta indusa de quasi-raceala 😀 (si pe resursele tale, nebanuibile, ce’i drept, de a fi ingaduitoare)

  4. Dragoane, zău, îmi atribui prea multă toleranţă. Din mai multe motive. Unu, că quasi-răceala e totuşi o stare destul de confuză şi tulbure. Doi, şi cel mai important, ceea ce a putut părea îngăduinţă era de fapt altceva: identificasem câteva posibilităţi pentru finalul argumentului. Prima, ca având în vedere discuţia imediat anterioară (despre necesitatea marjei de creativitate chiar şi în mijlocul celor mai formale şi normate activităţi), se referea la cei din biroul secret, lăsaţi în legea lor în general, care devin cruciali când apar probleme ce necesită „thinking outside the box”. Probabil ai fi făcut trimitere la ideea că, în mod ideal, tendinţa de a înghesui lucrurile în cutie, pe care societăţile o au, ar trebui conştientizată şi contracarată, măcar pe ici-pe colo, prin punctele esenţiale. Necesitatea câtorva elemente mai bune decât norma, care să aibă dreptul (verbalizat sau nu) s-o încalce, tocmai pentru că ea va deveni la un moment dat insuficientă. Depăşirea plafonului din principiul promovării până la limita de incompenteţă, cumva. La care eu te-aş fi întrebat, presupunând că mi-aş fi amintit suficientă latină pentru asta: „Quis custodiet ipsos custodes?” Cel mai probabil te-aş fi întrebat în română, însă.
    A doua direcţie posibilă ar fi fost, având în vedere că râsesem de protestul anti-Wall Street şi mai ales de corespondentul lui bucureştean, aia a instanţelor puterii în societatea capitalistă occidentală (ar fi fost posibil să te îndrepţi şi în direcţia asta, că mă hlizisem io de poza aia cu protestatarii plini de produse ale multinaţionalelor rele), moment din care discuţia ar fi mers de undeva, pornind de la posibila mea sugestie că ele nu sunt un conţinut nou, ci o formă nouă, şi că în general sunt un ţap ispăşitor comod, după care e posibil să fi deviat înspre sisteme ierarhice naturale şi despre conglomeratele eterogene.
    Sau nu.
    Şi ar fi fost vorba despre transferabilitatea metodologiei ştiinţifice, mai ales a abordării matematice, în domenii diferite, deşi asta fusese cu ceva timp înainte în discuţie, iar eu aş fi încercat să-mi amintesc cine a zis că e nevoie de matematică în teoria artei. Şi nu se referea la ecuaţii. După cum se vede, încă n-am idee.
    Dacă ar fi să pariez, pe baza direcţiei generale a discuţiei din momentul ăla, ar fi fost prima variantă. Da’ e foarte posibil să mă fi înşelat complet şi acum n-o să ştim niciodată. Pff…

  5. mierea e OK, dar pune-o în ţuică fiartă, nu în ceai 🙂
    la mine funcţionează aproape întotdeauna. şi chiar dacă nu-ţi trece, nu-ţi mai pasă 🙂

  6. E nevoie de matematică peste tot.

  7. noi, cei care eram obisnuiti de secole s-o vedem in chip de pirat al Caraibilor, cu pumnal in dinti, secure ancorata la bracinar, sabii incovoiate in mâini si pistoale in chip de cercei, suntem cu gura cascata a neputinta in fata pozei inedite: Petronia cu cani de ceai in mâini, o cutie de nurofen in dinti, doi saci de nisip la brâu, fata iluminata de un foc de tabara interior si fara cercei de niciun fel.
    sa plângem, sa zgariem tencuiala, sa votam psd-ul? nu stim, suntem complet derutati. numai meditatia ne poate salva. chiar asa, sa ne gandim, intre un om care umbla brambura in uichend, vine acasa la orele 4 din noapte, descopera insusi polul frigului si nu-si mananca câinii de sanie precum Scott, si (cei care sunt pierduti pot relua fraza de la capat) alt om care imbracat in pelerina ajunge la procesiunea sf parascheva, se intalneste cu altii ca el si se bucura ca un posedat de coincidenta asta, ei bine, care e mai bun nebun numai Dumnezeu poate sti.

  8. Petronia, raspunsul corect, cel putin in contextul in care intervine, la intrebarea “Quis custodiet ipsos custodes?” este „homo homini lupus”. Nu de alta, da’ te maninca actionarii cu fulgi cu tot daca gindesti prea departe de cutiuta. (chiar asa, exista un echivalent latin la „think outside the box”? Sau este o expresie sintactic imposibila? :D)

    Mda, nu mai stiu care dintre cele trei variante era. Sau daca era una dintre ele. Vae victis vinum!

  9. acum, ca persoana cu dizabilitati majore, recte dependenta de olynth , aerius si clima californiana, zic ca expresie sintactic imposibila nu prea cred ca exista, de vreme ce avem argumente cu notiuni vide , discursuri politico-paraphrenice si rating sinistru la otv. daca box-ul din „outside the box” e cutiuta craniana, as zice chiar ca e daigi-zen de adanc, atat de adanc, incat produc spontan varianta „lateraliter non turpis in turbo miserarum rerum”, cu lamaie multa, miere poliflora si ibuprofen.
    hm, despre ce vorbeati?

  10. so, it’s not lupus.
    daca e fractura, trebuie intr-adevar ipsos.
    continuati dezbaterea in regim turbo

  11. N-am răbdare să plâng p-acilea, nu-mi iese în momentu’ ăsta. Dar v-am adus o aspirină. Vă rog să o împărțiți corect între voi. Babele Engels au întâietate, jumătatea lor să fie mai mai mare, mulțumesc.

  12. ai auzit fata? trebuie sa mananci ipsos. noroc ca mai trece doctorul pe aici, se vede ca nu mananci mar.

    prin 2002 veneam de la clabucet si am racit ingrozitor. trei doctori s-au mirat si au zis sa mananc capete de gaina si sa stau in maini ca sa circule sangele peste tot. seara dupa 8, obligatoriu inghitzi 6 linguri mari de sare. in doo zile am fost ca nou.

    fa asa cum iti zic si maine poti sa fumezi iar. sanatate!

  13. PItice, ăsta a fost un clip pus ca test, să vezi dacă mă uit la ele înainte să le şterg. Simpatic, de altfel.
    Cât despre recomandările tale, o să le pun în practică data viitoare când mă îmbolnăvesc, adică peste vreo 5 ani. Acum e prea târziu.
    Am făcut sinteză, un măr l-am mâncat şi unul l-am pus în ipsos. Cred că asta a funcționat.

    Andi, dacă nu plâng io de ce să plângă lumea? Piesa am apreciat-o, pentru că bineînţeles că am furat-o pe toată, după care i-am furat şi rochia tipei.

    Dr. House, zici să bag ipsos pe gâturile celor de care povesteam în postare? Hm. S-ar putea să meargă, nu e rău. Ipsos plasat în anafură, s-ar activa în contact cu agheazma. Da da.

    Noemi, bună traducere pentru ideea subiectului. Dependentă de aer sunt şi eu, cred că e cel mai răspândit viciu, numai prin cimitire ce mai găseşti abstinenţi.

    Tschom Ski, nu e pericol, imaginea a fost mai degrabă o iluzie, a dispărut rapid. Ieri o vedem şi nu e. Nu vă apucaţi de făcut lucruri disperate, s-a revenit la Petronia dintotdeauna.

    Boemule, cam ce bănuieşti tu că numesc eu „ceai”?

    Windwhisperer, mulţumesc de urare, după cum s-a văzut a funcţionat rapid.

  14. nu fatah, e melodia din reclama lu wiesana. iti sugeram sa mananci 3 cutii de wiesana pe zi. profilactic.

    si eu nu mai pun videoclipuri de mult. acum comentez cu tampla-n deget. sunt alt om! scriu bucalat.

  15. Scrii bucălat? Mărturisesc că nu credeam s-ajung ziua asta, dar iată că ea a venit. De-acum o să vedem de la tine numai d, c, o, u şi b. O să-ţi fie destul de greu, dar avem încredere c-o să reuşeşti.

  16. si eu ma gandeam ca n-apuci ziua de azi. de aia am pregatit un playlist cu denisa cand canta ea trista.
    si mai deschide un geam, e ingrozitor de cald la tine acolo. si stai descultza ca sa te incarci cu energia pamantului.

  17. Mulţam de sfaturi. Pe ăla cu desculţul nu-l aplic, deşi sunt sigură că e extrem de bine intenţionat, pentru că chiar nu simt nici o dorinţă să mă încarc cu energia celor şapte etaje de sub tălpile mele.
    Dar ăla cu geamul e chiar bun, pot să zic asta pentru că l-am aplicat toată ziua şi mă simt perfect.

  18. dar ai fluturat geamul? eeh? si important e sa bei ceva rece. asta ajuta sistemul imunitar.

  19. Eu nu l-am fluturat, curentul a cam făcut-o, că era deschis larg şi geamul din bucătărie. Rece n-am băut, dar am mâncat îngheţată.
    Îmi pare rău pentru iluziile tale. Am revenit la capacitate invincibilă maximă.

  20. cf gramaticii transformationiste a lui Tschomsyi, ramane in adancuri intrebarea : care e mai nebun ….
    generalement parlant. honni soit qui mal y pense

  21. TschomsKi, eh.

  22. Cumva, e a doua oară în două zile când citez pisica de Cheshire: toţi suntem nebuni aici.

  23. dupa investigatiile mele, Cheshire Cat nu era pisica ci motan si nu-i placea sa fie citat sau calcat pe coada. dar treaca pentru o data, fie primit acest dublu omagiu al Petroniei pentru intelepciunea pisiceasca.
    daca nu sunteti atenti la nuante se duce naibii toata constructia tschomskiana. n-am zis „mai nebun” ci „mai bun nebun”.
    exista si categoria „frumos nebun”, despre care o sa vorbim alta data, ba poate ca niciodata.

  24. Am vorbit eu azidimineata cu Tcheschire Cat. Cica oricum nu mai conteaza ce e pentru ca au castrat’o unii acu’ vreo 75 de ani confundind’o c’o bagaboanta din Tchelsea. Si mai zice ca madam Petronia poa’ s’o citeze pina’i vine rau (sau, dupa caz, pina’i trece raul) ca’i o onoare pentru el/ea (nici nu mai stie exact ca n’are cum sa faca testul realitatii fara disectie si i’a fost intotdeauna sila de durere, cica e pierdere de vreme) si primeste oricum 14 pence de la Guvernul Angol pentru fiecare citare.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s