Noutăţi şi actualizări

Oamenilor,

Noi avem un blogroll. Îl vedeţi în dreapta postărilor, iar în funcţie de postare (sau dacă citiţi şi comentariile) îl depăşiţi frecvent. În el se află nişte bloguri care nouă ne plac şi cu care am avut, probabil, măcar o intersectare, cândva, cumva, pe cărările internetului sau ale surorii lui oropsite, viaţa. În general, prezenţa-n el înseamnă că ne place ce citim pe-acolo, cum gândesc oamenii din spatele lor şi, de fapt, că vi le recomandăm. De-a lungul istoriei zbuciumate a blogului nostru, unii au plecat de pe tăviţa cu cărţi de vizită, alţii au fost adăugaţi, că deh: unii renunţă ori la blog, ori la creier, peste alţii dăm, cu unii ne batem, altora le plac clătitele cu spanac etc.

Mi se pare aşadar depăşit de mult momentul să salutăm două doamne (cuvânt pe care eu îl folosesc aşa de rar încât e practic aurit, aşa că puteţi să-l duceţi la bijutier.) Două doamne care ne citesc şi care, măcar parţial, ne simpatizează rândurile. Nu se manifestă activ de multe ori, dar atunci când o fac sunt o plăcere. Sper că nici una din ele n-o să fie ofensată că încep cronologic, sau cel puţin aşa cred, luându-mă după momentul în care au intrat în vorbă cu noi.

Zâna Eficienţei este, sunt destul de sigură de asta, singura persoană în stare să scrie hazos despre mâncare şi, aşa cum recunoaşte, despre cotidian în ţara dezordinii. Ambele chestii îi ies foarte bine. Şi ţine la glumele noastre, pe deasupra, chiar şi când vorbim serios, chestie care cu atât mai mult ne face s-o recomadăm. Şi s-o punem în blogroll.

Cu Şilavarăcald, pe care eu mi-o amintesc de pe un blog de umor, trecerea în lista blogurilor pe unde dăm e o chestie de reciprocitate. Nu pentru că obligă, că nu credem în aşa ceva. Ea, deşi intră în discuţiile noastre încă mai rar decât Zâna Eficienţei, ne citeşte (săptămânal, am aflat recent, şi la explicaţia dată de ea, cred că e de bine) şi ne recomandă oamenilor. Nu mai departe de ieri, le-a vorbit frumos cititoarelor ei despre noi, lucru pentru care îi mulţumim acum. Ne cam îndoim că suntem pe gustul lor în general, de fapt nici pe gustul ei nu ştiu dacă suntem, însă nu putem lăsa nepedepsită o asemenea faptă bună. Deci, a doua intrare.

Am da ceva de băut sau de mâncare, dar ar fi pe jumătate ca şi cum am vinde castraveţi grădinarului. Ceea ce nu e, bineînţeles, decât un fel de a ascunde că suntem zgârcite. Le urăm bun-venit însă. Le-am ura cu căldură chiar, dar căldura costă, suntem babe etc.

 

Că tot sunt la meştereală cu şurubelniţa prin blogroll, tre’ să vă anunţ că suntem cu adevărat nişte babe, adică aşteptăm mai întâi să vedem dacă schimbările durează, înainte să reacţionăm şi noi. Prin urmare, zic că am actualizat câteva link-uri şi că pe Helena n-o s-o mai găsiţi în lista noastră de bloguri preferate, pentru că nici noi n-am mai găsit-o pe ea acasă. Adică nu i-am mai găsit casa. Ea sperăm că iubeşte la fel de frumos nevrotic în continuare.

Cam atât pentru seara asta, am ridicat un stol de praf umblând prin măruntaiele blogului, asta dacă n-am stricat ceva. Ceea ce o să văd, din colţul în care mă retrag ca să strănut în voie fără să arunc literele în toate părţile.

Anunțuri

16 comentarii

  1. Babelor, în calitate de cititoare fidea mai că-mi vine să şterg praful de pe blogul meu cel fosilizat …

    Emoțiile mă copleșesc.

  2. Ești trecută de mult în blogrollul ”nostru”, tot așa, fără pretenții la reciprocitate. Pur și simplu îmi place cum, ce și despre ce scrii. În privința comentariilor, îi mai greuț, pentru că la unele teme abordate nu mă pricep, așa că nu-mi dau cu presupusul. De exemplu, la oenologie. Sunt varză! N-am receptori pentru așa ceva. Plus că și aici, ca și la mine, există un fel de familie a comentatorilor și mi-e greu să mă bag ca musca-n lapte. Asta nu înseamnă că n-o să încerc câteodată. Poate că voi și reuși. 😀
    Singurul lucru cert e că îmi place ce găsesc aici, așa că, cu voia ta, ”venerabilă domnă”, voi reveni cu drag. 🙂

  3. Zana are sentimente amestecate – justa mandrie culinara se combina cu rusinat-aiureala, cam cum se intampla in ‘Tara celor o mie de mendre’ a lui Maurois (poate de aceea, Zana vorbeste despre ea la persoana a treia.)
    Omisiunea inexplicabila prin care Surorile Marx – monumente pe crestetul carora porumbeii urbei nici nu viseaza a adasta – nu se regaseau in lista de preferinte a Zanei, a fost instantaneu reparata.

  4. Fetele, vreau sa va tin un discurs!
    Petronia, adu o sticla de vin si noo pahare. ca am gatu uscat.

  5. spiiiici! spiiici! haide, pitic, sa auzim! 🙂

  6. hop si mormaitul ala!
    babelor! ce ziceti de un fotbal? eeeeh?

  7. Domnu’ rege, crezi că poţi vorbi numai opt minute jumate? Uite, pentru că sunt foarte curioasă în legătură cu asta, îţi cedez o minune de la Alexandre, un Chateau Villa Bel-Air. Ascultăm cu atenţie.

    Capu sfântului Andrei, cu ce anume scrii tu acest comentariu? Ai colaborat, special în acest scop, cu mâna Sfântului Grigorie? Oricum, trebuie să fi fost destul de greu, că aia e mâna dreaptă, iar studiile spun că stânga tastează mai mult de jumate din ce scriem. A meritat însă, că la fotbal cu moaşte nu ne-a invitat nimeni până acum. Ia zi, cum preferi să fii şutat, cu şpiţul sau cu latul?

    Zâna Eficienţei, după cum am zis (şi n-am glumit) în legătură cu Şilavarăcald, nu credem în reciprocitate ca obligaţie. Dar dacă ea există, na, ne bucurăm. Cum altfel? Mulţumim, cu alte cuvinte. Şi porumbeii nu se aşază pe noi datorită unui fapt foarte simplu, care reprezintă în sine o descoperire ştiinţifică pentru care urmează să primesc un fel de echivalent al premiului Nobel: se pare că pot să transmită semenilor lor învăţături. Mai precis, au învăţat ceva din faptul că ăia care au încercat, au dispărut şi că imediat după aia vecinii au fost serviţi cu ciulama, culmea, de porumbel.

    Şilavarăcald, bănuiesc eu că între două comunităţi formate e mai greu transferul, dar asta n-o să mă împiedice să mă bag aiurea în vorbă, cred. Aici, eşti binevenită să-ţi dai cu presupusul în ce probleme vrei (tu chiar ai senzaţia că, în afară de Alexandre, Anaid şi parţial Dragonul, careva din noi se pricepe aşa grav la vinuri? Uah, înseamnă că suntem chiar buni!) Numai să nu mai pui venerabilitatea mea între ghilimele, că e cât se poate de adevărată. Chiar acum îmi sună la uşă un tânăr care abia aşteaptă să mă venereze.

  8. A, că bine zici, probabil la un moment dat stratul de praf de pe el ne-a făcut să credem că nici tu nu mai eşti acasă. Ia să repar eu şi omisiunea asta şi gata, cred c-am terminat de scotocit prin măruntaiele bietului blog.

  9. eu m-am retras in biblioteca cu regele mihai si fumam. petronia, esti dragutza sa ne aduci doo beri?
    si niste oo de alea de peste. din cele rosii. ach, ce funduletz are fata asta venerabila cand merge spre bucatrie… hehe! cheh cheh! bhhhh! adu si un doctor.

  10. Pitice, am sunat doctorul, a zis că n-are ce-ţi face, nu poate să-ţi scoată toporul ăla din cap. Când m-a întrebat cine ţi l-a plantat acolo i-am zis, fireşte, că te-ai împiedicat de piciorul scaunului şi ai căzut în toporul pe care eu se întâmpla, pur şi simplu, să-l ţin în mână. M-a compătimit, a zis că să nu poţi tăia lemne în casă fără să-ţi cadă careva-n topor e, totuşi, un lucru foarte trist.

  11. Frumoase si interesante cuvinte pe aici .Va doresco zi faina.

  12. petronia, daca tot ti-a scapat porumbelu’ cu ciulamaua, sa invitam si pe onor musiu alexandru, sa ii potriveasca un vin si putem pune de un chiolhan in spiritul prieteniei intre bloguri 🙂 ma rog, si niste bere pentru pitic, daca fata venerabila n-avem in bucatarie (nu ma cobor la a crede ca se referea la vreuna dintre noi)

  13. Pisicaru, mulţumim, te mai aşteptăm. O zi faină şi ţie (la noi ziua începe la ore ciudate pentru ceilalţi oameni.)

    Zâna Eficienţei, mie nu-mi scapă nici un porumbel, niciodată, fie cu ciulama sau fără. Dacă nu-i ciulama, e plăcintă, dacă nici aşa – trebuie să mănânce şi pisicile verişoarelor mele ceva. Sunt cinci şi mai mereu nehrănite. Cât despre vin: din podgoria în care s-a înfundat întru studii temeinice ale bobocilor numai buni de numărat toamna, Alexandre trimite vorbă că un Saint Romain 2004, cuvée Combe Bazin, e o soluţie bună.
    Nici eu nu m-am coborât. Se întâmpla doar să ţin toporul mai jos, aşa, doar nu era să-l flutur pe sus. Cine ştie ce se mai poate întâmpla.

  14. Chère Petronia, dar eu nu ma pricep absolut deloc la vinuri.

    Da, stiu, nu prea ai baut rateuri cind ne’ai vizitat grota. Sa iti explic: am invatat 2 chestii mult mai usor de invatat decit chestii despre vinuri, ani, soiuri, sommelieri, terroir si alte bazaconii. Primul este profilul pret/eticheta/text explicativ al vinurilor romanesti. Nu cred ca pot sa scriu o lucrare pe tema asta, da’ la nivel intuitiv functioneaza. Ma uit la vin, citesc, admir si ma cam prind (nu stiu care e cel mai bun da’ stiu care nu e prost :D). Al doilea lucru invatat a fost numele ambalatorilor care se respecta in cazul vinurilor importate. Sint unii care aduc, intr’o anumita plaja de pret, doar chestii bine selectate. Mie imi ramine sa stabilesc doar cum vreau sa ma dau mare la consumare: „poate un cabernet? sau merlot?” (cabernet si merlot sint usor de tinut minte, sint doar 2 cuvinte. daca pretinzi ca alte soiuri nu’ti plac desi ai incercat din toate, lumea chiar crede ca esti meserias).

    Da’ ma pricep binisor la consumat si apreciat. Da’ astea sint chestiuni subiective 😀 (prune uscate zici? si ceva fructe de padure, poate si gutui. sau doar mi se pare mie? :D)

  15. Dragoane, coacăze, să nu uităm coacăzele.
    În aceeaşi ordine de idei, am perfectă încredere în abordarea asta aparent intuitivă. Zic „aparent”, pentru că sunt convinsă că include nişte înregistrări atât de subtile pe care le face raţiunea fără să ne anunţe de asta (cam din aceeaşi categorie cu „prima impresie”), încât nu le percepem în momentul în care ne luăm după ele. Un fel de wine reading, să zicem. Nah, acum, încrederea mea s-ar putea să se bazeze şi pe experienţă, aşa cum zici nebând niciodată vreun rateu la voi.
    Şi, în final, mărturisesc poporului cititor că într-adevăr te pricepi la consumat şi apreciat.

  16. petronia,imi rasfat papilele gustative cu vinuri romanesti vechi,de traditie, insa musiu imi toarna pe gat vinuri alese de pe valea Loarei, pentru care am inceput sa am ceva slabiciuni, dar iti spun doar tie ,fara a ne mai auzi altcineva, ca salata de fructe asezonata cu cogniac e prefrata mea.n-as sti sa spun daca de aici se naste pasiunea pentru Franta si Napoleon.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s