Cum se construieşte un palat

Oamenilor,

Ne întreabă un cititor: „cum se construieşte un palat?” Nu ştiu la ce-i trebuie, probabil îşi renovează garsoniera, dar chiar, hai să vedem cum se construieşte un palat.

Păi germanii construiesc un palat aşa: se ia una bucată de teren, posesiune de familie fostă regală, pentru că altfel de ce să se construiască un palat dacă există case mai normale la cap? Se ia un arhitect, se duce la teren, i se spune „ăsta-i locul, te uiţi şi tu prin ţară, aşa vreau să arate, vezi să nu fie aşa de înzorzonat ca la francezi, să aibă apă, încălzire, wc şi tot ce-i trebuie. Şi garaj mare pentru Mercedes-uri. Ai atâţia bani la dispoziţie şi atât timp. În trei săptămâni vreau să văd proiectul, după ce-l aprob mă chemi când e gata.” Şi chiar aşa se face. Omul se uită la teren, îl testează, îl măsoară şi îşi imaginează un palat. Îl pune pe hârtie, i se mai şterge o cameră pe ici, se mai pun nişte scări colo, o rampă pentru bunica Gertrude şi scaunul ei rulant, apoi i se dau fondurile şi se pune pe treabă. Se sapă groapa pentru fundaţii, se pun fundaţiile, se pun pietre peste pietre şi se ridică nişte pereţi, se pune deasupra un acoperiş, se lustruiesc geamurile şi gata. Se semnează recepţia, se dau banii şi totul se încheie cu o bătaie amicală pe umăr.

La francezi, lucrurile stau la fel numai că altfel: pe o bucată de teren recuperată ca reparaţie după confiscările Revoluţiei, se duce un arhitect. Se discută cu el trei luni despre supremaţia arhitecturii franceze asupra celei a tuturor vecinilor, despre estetica faţadei şi dacă e preferabil un tavan pictat sau unul stucat. În patima dezbaterilor, se uită că trebuia să se construiască un palat, apoi se decide „lasă, o să-l construiască copiii, noi să mergem la masă, am o minune de vin, domnule arhitect, să vedeţi ce brânză, oh la la…” Lucrurile se opresc la groapa fundaţiei, ajunsă la 20 de cm adâncime, şi la un ospăţ.

Englezii, pe de altă parte, cheamă un arhitect şi-i zic că nu au nevoie să le construiască un palat, pentru că cei care au voie la palate le cam au, şi asta de câteva sute de ani. Se pune arhitectul să modifice o scară sau să regândească un hol. Cu gândul că poate, dacă va face treabă bună, o să i se dea de construit o casă la munte, arhitectul face o treabă foarte bună. I se plăteşte munca, şi i se spune că dacă va mai fi nevoie de ceva o să fie contactat. În drum spre ieşire, arhitectul are impulsul de a sparge o vază veche, dar decide să nu, că poate…

Să vedem cum se întâmplă asta în România. Cam aşa: se ia cu japca un teren de la stat sau de la vreun bătrân. Dacă nu, se dărâmă un monument istoric. Se tergiversează prin tribunale procesul pentru teren, în timp ce construcţia debutează vesel. Foarte vesel, adică la multe beri. I se spune dirigintelui de şantier, pentru că nimeni nu angajează un arhitect ca să-i ia banii degeaba (omul ştie foarte bine cum vrea să arate palatul lui, de ce să cheme un neica-nimeni să-l contrazică?): sub 60 de camere nici nu se discută. Şi trebuie să fie cele mai scumpe materiale, iar buda să fie din marmură. Cu gândul la câţi saci de ciment şi câte remorci de materiale de construcţii o să fure, dirigintele de şantier dă din cap afirmativ. Nu-şi face griji, are de unde copia palatul, e plin de arhitectură originală în România. Se sapă groapa, se toarnă fundaţiile, se începe construcţia pereţilor. Când pereţii ajung la jumate, se observă că unii din ei sunt mult mai jos decât alţii, ba chiar că au apărut crăpături în care-ţi intră pumnul. Se testează terenul, se observă că e mlăştinos, se ridică din umeri şi se mai pun cărămizi pe ici, pe colo, pe unde-i nevoie de completări ca să poată sta acoperişul. El totuşi nu stă, pentru că nu mai există. Un scandal uriaş izbucneşte între omul cu palatul şi dirigintele de şantier, care nu s-a mulţumit cu puţin şi a furat toată tabla aurită care trebuia pusă pe palat. Se descoperă şi că a cerut o groază de bani pentru lucruri care nu există, cum ar fi piscina (din care se vede o baltă de la ultima ploaie) sau ancadramentele de lemn de octopus, care cică trebuia să fie cel mai la modă printre bogătaşii din SUA.

Se angajează un nou diriginte de şantier, despre care abia la final se va afla că e rudă cu primul. Cu chiu, cu vai, şi cu multe materiale lipsă, mortar prea diluat, scări cu trepte prea înalte (ca să intre mai puţine) şi grinzi tăiate în jumate pe lung, se termină palatul. Se plantează între patru şi zece turnuleţe pe el, cu rostul probabil de a vedea de departe maşinile Procuraturii când vin în vizită. Nu se plăteşte dirigintele de şantier, ci se dă afară cu câinii. Omul pleacă la casa de la munte pe care şi-a construit-o din materialele pentru palat. În cocioaba folosită în timpul construcţiei pentru strung, se parchează Maybach-ul care trebuie adus şi luat de acolo cu elicopterul, pentru că drum nu există. Se savurează valoarea proprie şi palatul care stă dovadă despre ea în faţa invidioşilor. Rezultatul arată cam aşa.

Sau, mai simplu, se cumpără un palat gata făcut şi se aureşte fiecare centimetru pătrat din el.

Cam aşa se constuieşte un palat. Despre cum se păstrează, uitându-mă în jur la toate ruinele monumente istorice, cred că pot spune că nu-i trece nimănui prin cap să întrebe.

Anunțuri

17 comentarii

  1. comentariu.

  2. Răspuns.

    Ce comunicativi suntem!

  3. ce fraier sunt.visam la un apartament.megapalat sa fie.

  4. no comment

  5. la francezi, amanta regelui stabilea în tête-à-tête cu arhitectul anumite detalii esentiale care deveneau mai apoi „bârfe de palat”. fara de care, palat nici nu exista

  6. pai Petronia. ai aci un text asa de complet, ma rog, ca un compleu pret-a porter de marca, vine par-fait, nu mai trebuie nici ajustari, nice comentarii !!

    mai sunt unii pe care-i cheama americaneste si transmit picanterii frantzozesti, oare vorbesc serios (? 🙂

    …case mai normale la cap 😆

  7. Dmitri, uitându-mă puţin la poza din header-ul tău, aş zice că şi un megapalat o să fie problematic. Dacă înghesui nişte nori de hidrigen, poate-poate încapi. Numai să nu crezi inginerul de şantier când o să-ţi spună că o să fie probleme cu racordarea la gaz, vrea să te fure.

    A, aoleu.

    Newman, dacă iau în considerare legendele, suspectez că te referi la amplasamentul puţurilor pentru ascensoare, chestie foarte adevărată şi corectă. Îmi scăpase.

    Julia, de aici deci silenzio stampa cetăţenilor? Păi să scriu de acum postări incomplete, rămânând la latitudinea (sau longitudinea, n-am înţeles niciodată vorba asta) oamenilor să le termine?

  8. Frumos, imi place! Felicitari si multa bafta incontinuare!:):)

  9. degeaba suspectezi, nu ma refeream. trebuia sa fi pus io un „comentariu” scurt si la obiect, ca piticugrx.

  10. happy halloween! iuhu hu hu! sa mancam cozonaci!

  11. pffffh, dovleci am vrut sa zic.

  12. Putem să mâncăm plăcinte cu dovleac, Pitice, deşi în spiritul sărbătorii cred că mai degrabă mâncăm nişte ficaţi, nişte creieri şi nişte suflete.

    Newman, păcat, ar fi fost o referinţă frumoasă.

    Vergu Dragoş, mulţumim şi te mai aşteptăm. Uitându-mă la link-ul tău, zic că dacă aduci nişte lapte praf ar fi grozav.

  13. nu mi-ai mancat destul ficatzii? ce mai vrei? cat sa te mai suportam!
    ai dovleac? hehe, sigur ca ai. pffffh…..hehe

    azi trebuie sa ne costumam. pe la ora 24 punem pozele in blog. provocarea e aruncata.

  14. Plăcintă cu dovleac – of !

  15. Eu o să fiu costumată în Petronia, adică o să am un topor în fiecare mână şi nişte termosuri cu cafea la brâu. Şi o radieră de clipuri.
    Sigur, ar mai fi şi costumul de rezervă, acela cu topor, nişte termosuri de cafea şi o radieră de clipuri, dar pe ăla îl păstrez pentru situaţii speciale. În caz că vărs cafea pe primul.

  16. eu o sa fiu costumat in denisa si o sa rontzai parchetu si o sa cant cand mergi la bae si peste tot! o sa fumez in casa!

  17. Interesant şi promiţător, numai că n-am parchet. Am podele de nuc. Sigur, ai putea să ronţăi Palux-ul de pe el, caz în care chiar o să cânţi ca Denisa, dar înainte să faci asta ai putea să te gândeşti că eu pe Denisa o şterg şi prin blog, darămite dac-o prind scrumând pe podelele mele.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s