Totul e din cauza ceţii

Oamenilor,

Azi am avut iar o zi din astea. Mi s-au rupt nu mai puţin de patru chestii la palton, din care doi nasturi, de parc-aş fi încercat să intru în el cu pernă cu tot. Drept e că dimineaţă eram cam chioară de nesomn şi pentru că trebuia să plec insistam să împing de el simultan în toate părţile, din interiorul lui (sunt sigură că vă puteţi imagina aşa ceva), de parcă eram un fel de David Copperfield în mijlocul unui atac de panică, dar ăsta nu mi se pare un motiv suficient să cadă hainele de pe mine. Trebuie motive puţin mai puternice, în general.

În fine, cu ajutorul unui mănunchi de ace de siguranţă şi al unei succesiuni de şase căni de cafea băute până la ora 14, aveam o şansă să trec prin ziua de azi fără incidente majore. N-am trecut, iar picătura care a umplut (potrivit cuvânt) paharu’ a fost o grasă (nu folosesc uşor asemenea calificative, şi de fapt de obicei nu mă interesează deloc) beată, care zvârlea dintr-un picior în ceea ce bănuiesc că-n capul ei alcoolizat era ceva karate style, lovind un panou de semnalizare Radet, care stătea acolo ca s-o împiedice pe ea şi pe ăia ca ea să cadă într-o groapă în asfalt.
*Aici sunt puţin nedreaptă, recunosc, că şi eu sunt perfect în stare să cad în gropi de una singură, în mijlocul zilei, fără nimic la bord. *

Da’ oamenilor, scena era de o jale atât de greţoasă, iar aia râdea atât de imbecil la prietena ei de pe trotuar (care o admira neutru în timp aia urla « uite, sunt mumie », înfăşurată de două ori jumate cu panglica aia de-nconjura locul faptelor de reparaţie, panglică pe care fireşte o smulsese de la locul ei – nu fără a încerca să se învelească cu ea cât plasticul liniar era încă legat de panouri), încât am regretat publicul atât de numeros din jur. Pentru că mă împiedica să scap de ea, iar pe toţi n-aveam chef să-i omor (plus că dacă făceam atâta mişcare mi se rupea dracului şi ultimul nasture de la palton). Şi ştiţi de ce erau atât de mulţi oameni în staţia de autobuz ? Fiindcă era ora 19.30. Dacă vreţi să vă apropiaţi de senzaţia pe care o încercam eu, închipuiţi-vă un câine foarte gras, adăpat cu un pahar de vodcă serioasă, care încearcă să ridice un picior ca să se pişe pe un panou de semnalizare stradală şi care apoi rupe panglica de plastic şi începe să fugă cu ea în gură. Apoi puneţi-i faţă de om prost.

Pe urmă, imaginaţi-vă că urcaţi într-un autobuz prea aglomerat şi că daţi cu nasul de nişte gheare sinistre, care bănuiesc că încercau să treacă drept unghii manichiurate. Da’ sinistre. Lungi, încovoiate, pătrate, vişinii şi pline de cocoloaşe – oja în care erau înecate era şi veche, probabil. Mai imaginaţi-vă şi că, imediat ce reuşiţi să vă smulgeţi faţa din ghearele cotoroanţei, urcă o alta, care vă trânteşte în nas un câine.

Da. O javră slăbănoagă (câinele, vreau să zic), din specia aia de purtat în poşetă, cu moaca lui Dobby din filmele « Harry Potter » şi cu respiraţie de ficat şi făină de oase. Pe care ţi-o suflă în faţă, pentru că nu are cum altfel din poziţia în care-l ţine vaca imbecilă căreia i s-a părut ok să urce într-un autobuz supraaglomerat cu bestie cu tot. Că ce pizdele mamelor lor de călători, să suporte, d’aia-i autobuzul autobuz.

Eu n-am mai suportat. A ieşit urât, cu schelălăieli şi papuci de casă, şi o să mai iasă, dacă toţi avortonii se mai înghesuie pe capul meu într-o singură zi. Acum mă bag la somn în completarea celor 2 ore jumate dormite de alaltăieri, după ce am scăpat de vecinul care duruia cu bormaşina la miezul nopţii. Da’ înainte să adorm tot am timp să mă întreb: dracu’, tre’ să-i apuce pe toţi odată?

 

 

Anunțuri

8 comentarii

  1. Azi am cedat si eu dupa ce o babuta, altfel demna de toata mila, s’a bagat cu maximum de nesimtire in fata mea la posta (cu atit mai enervant cu cit daca ar fi ridicat macar ochii la mine as fi rugat’o eu sa intre in fata mea, dati fiind parametrii fizici in care se incadra), ENEL a luat curentul la 4 si cind am sunat sa anunt pana am fost informat ca este o oprire programata (dar pe mine nu m’a anuntat nimeni, nici macar presa) pina la 7 si cei doi ciini ai vecinei de dedesubt, ramasi in bezna, au inceput iar sa latre si sa schelacaie. Asa ca si’a incasat’o ultima din lista. Nu foarte tare, am vorbit politicos, da’ nu cred ca e foarte linistitor sa’ti bata un mascul nervos la usa cind esti singura in casa si tot ce poti vedea in cadrul usii este o forma intunecata (ENEL, pana curent, remember?)

    Partea buna e ca intre timp nu mai sint la posta, lumina a revenit si nu se mai aude nici macar respiratie de ciine. Mai vedem ce se intimpla miine.

  2. Partea cea mai bună din ce văd eu e că nu se mai aude respiraţie de câine. O fi însemnând ceva de bine. Poate erau conectaţi la respiraţie asistată. Eh?

    O fi fost ceva în aer azi. De fapt chiar a fost, şi am dreptate când zic: ceaţa. Din cauza ei se întâmplă tot felul de nefăcute. Cum ar fi să fac eu ca toţi dracii pe stradă din cauză că mă sufocă aburul ăsta stupid şi inutil.

    Săptămâna trecută. RADET. 3 zile fără apă caldă şi căldură. Io – babă înţelegătoare, că na, avarie la reţeaua primară, suna rău, oamenii lucrau destul de evident în faţa blocului printre nori de abur, să fim rezonabili. Primele 2 zile. Apoi, la fiecare apel la centrul lor de relaţii cu publicul, termenul de finalizare a reparaţiei era împins cu 3-5 ore mai încolo. Până la urmă am lăsat robinetul deschis şi când l-am auzit scuipând şi apă printre valurile de aer, am început să dansez în jurul lui ca un papuaş. Micile ritualuri ale civilizaţiei.

  3. Totalmente in afara topicului postarii si intru inveselirea locului, anuntam pe aceasta cale Zana Eficientei ca birlogul dragonesc miroase incintator a turta dulce. Sintem dispusi sa platim drepturile de autor in castane coapte (al caror miros se va adauga in curind la ambiata olfactiva a birlogului)

  4. Eu mai am asfel de zile la munca.Si cand spun munca ma refer la munca de teren-alergat cu masina prin tot Bucurestiul nostru minunat unde dai peste tot felul de specimene.Ieri am dat peste o baba jumatate formolizata cred care tipa la mine ca i-am taiat fata si ca se grabeste.nu am mai rezistet si in ciuda respectului meu pentru cei varstnici am intrebat-o calm: Unde,la cimitir?

  5. Măh, bag sama că ești îndrăgostită! 😀

  6. normal, in fiecare an e dezastrul asta. că vine noaptea polara, că dispare soarele pentru vecie, că criză, ca porcu pute-a pârlitu. până ce trece de solstitiu. iete c-am si trecut. d’aia sarbatorile-s puse tot acum, ca să nu ne ia naiba (asta, pentru cine nu stia ca trebe s-o stie). d’aia am prins curaj. si putere pentru un singur comushor, scurt:
    la multzani băi acestilor. dragon, pitic, skywalker, babete, mosi, copchii. credeai ca te-am uitatără, petronia. la multzani urâto

  7. Craciun fericit, iT si alti copchii !
    mai nurlii sau mai zurlii,
    de la ba/beta aka ju
    .

  8. Dragoane, mie trebuie să-mi plăteşti drepturi de înec prin salivare retro-meditativă când mă gândesc că am fost aproape de castanele alea o dată. Adică na, de fapt e ca şi la plata facturilor: nu trebuie, dar dacă se poate…

    Nicoleta, dacă-n loc să-i tai faţa îi tăiai gâtul nu mai era nevoie s-o întrebi. Economiseai timp şi nervi.

    Şilavarăcald: interesantă concluzie. Citind retrospectiva nervilor mei prin blogul ăsta, ea s-ar putea extrapola în ideea că sunt îndrăgostită nonstop de ceva ani. Ceea ce e mult peste capacităţile mele de constanţă şi perseverenţă. Numa’ pe mine mă iubesc de atât timp, şi chiar asta intermitent.

    iTaci, la mulţi ani şi ţie bestie.

    Julia x, la mulţi ani, de-acum. Zurlii, nurlii, rozalii şi fără bălării. Şi cum mai vrei tu.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s