Să ne mirăm

Oamenilor,

Pentru că ziua de azi nu s-a terminat, iar întrebările nu se termină nici când se termină zilele, trebuie să vă cer ajutorul în lămurirea unei chestiuni care nu-mi dă pace, sub forma unor cuvinte însăilate penibil şi borderline manelist, care formează o manifestare sonoră intitulată „În lipsa mea”. Ea mă asaltează de peste tot, mai ales din budă. Dacă nu ştiţi despre ce-i vorba, aflaţi că unu’ îi reproşează uneia că i-a amanetat sufletul când el nu era acasă. Acu’, mirarea mea nu e că omul, în general, îşi cam ia sufletul cu el pe unde merge. Na, poate avem de-a face cu un zombie care n-are nevoie de asemenea accesorii când se plimbă pe stradă. Să zicem chiar că tipa din cântec e o hoaţă în stare să fure ouăle de sub găină, ba chiar şi de sub bărbat. Cu atât mai mult un amărât de suflet.

Nu, mirarea mea nu ţine de logică, ci de bun-simţ: cum e posibil ca un tip care s-a dat la viaţa lui rapper (nu cunosc dacă mai joacă rolul ăsta încă) să lălăie împreună cu un personaj care n-ar trebui să existe în nici o viaţă, cum e Smiley? Sigur că BUG Mafia s-a căcat destul de des pe preşul propriu, chiar şi în scara destul de largă a rap-ului mainstream (oximoron? Da. Dar nu.) românesc. Dar bă. Sinistru. Florin Salam măcar e onest.

 

Că veni vorba de ceva asemănător cu rap-ul, gen cu care sunt sigură că sunteţi siguri (şi aveţi dreptate) că nu prea am de-a face, zic să vă ofer ocazia să-mi săriţi în cap cu insulte mascate, ori de-a dreptul manifeste. Am dat în lunile recente (fireşte, doar n-o să fiu la curent cu noutăţile, nu sunt o babă cool) peste o trupă care se intitulează Subcarpaţi. Sigur că toţi dintre voi au câte o părere referitoare la demersul lor (Piticugras va opina indubitabil că e hipsteresc), sigur că sunteţi vecini de scară cu ei şi-i ştiţi de când aveau un an jumate, sigur că ştiţi un milion şapte sute de mii patru sute şaizeci şi nouă de chestii mai bune şi mai inteligente decât asta. Dar îmi asum ouăle aruncate spre inferioritatea mea şi zic că, totuşi, uite nişte chestii pe care le-am discutat şi noi de multe ori, pe-aici sau printre sticle de vin. Aici, de exemplu: prima piesă – caracteristica principală a sufletului românesc (că tot e cu suflet şi mai sus): a da vina pe oricine şi orice în afară de propria lene. Iar a doua – impresia deformată pe care o avem despre propria istorie, cunoscută şi ca sindromul „românul e mai cu moţ”.

Şi, oricum, muzica populară + rap mie îmi face mai puţină greaţă decât non-muzica lui Smiley+ rap, plus că mă şi amuză şi, puteţi să vă burzuluiţi cu câţi ţepi de porc spinos vreţi, îmi place cum sună.

Anunțuri

12 comentarii

  1. Subcarpati e hipsteresc.

  2. Pitice, mă aşteptam la o reacţie ostilă din partea ta, da’ la asta nu m-aş fi gândit niciodată. Dar niciodată. Nu ştiu cum o să-mi revin din şoc.

    A, ştiu. Fac o prăjitură de ciocolată şi-o mănânc pe toată. Ar trebui să ajungă. Din cauza ta, iar o să fac şoc glicemic.

  3. „baetii sunt baeti si femeile sunt heeey!!!” :))))))

    melodia e buna. se vede ca e furata de la hipsterii aia de subcarpati care canta submuzica aia.

    nu inteleg ce nu-ti place!

    ueeey!

  4. Mai bine lăsau cuvântul care-a fost cenzurat acolo, îi dădea un iz mai supărat, aşa. Ceea ce ar fi mers şi mai bine cu miorlăiala care presupun că ar trebui să îndeplinească rolul de refren.

    Eu zic că-i furată mai mult de la Denisa, deci nu înţeleg de ce nu te revolţi. Mă aşteptam la mai mult de la tine.

  5. o sa plateasca pentru asta. cine fura de la denisa, fura din sufletu meu.
    sper sa vina altu si sa le fure si lor melodia. Aurelian Temisan de exemplu.

  6. Greu blestem ai aruncat. Să se ridice morţii şi să le sugă sângele, grav. Din fericire, moroii sunt o parte suficient de importantă din folcorul românesc încât există şanse ca unii cum sunt Subcarpaţi să scoată o piesă mişto şi din furăciunea asta nesfântă.

  7. subcarpati e smecheri, sa crape fierea in pitic de ciuda. am zis. si denisa e heeey.

  8. ueeei! sa vezi ce bataie iti da denisa. eu o sa stau la o bere si o sa privesc. doamne! sunt inconjurat de hipsteri!

  9. Living in the pastul altora – am obosit de atâta nenea Iancu…:)

  10. Delicii ascunse… (urmăriţi clăparul şi – tot el – violonistul). N-au cântat decât două veri… Apoi şi-au văzut de-ale lor.

  11. O tira cam Emerson, Lake & Palmer sound’ul celor de la UK, atit la voce, cit si la clape. Pe de alta parte, probabil ca orice clapa din perioada aia suna, cumva, in felul asta.

    Oricum, mersi pentru invitatia la safari muzical, tocmai am pornit o tura lunga prin anii ’70


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s