Poşta redacţiei, parcă N° douăşunu

Mă babelor,

Ieri dimineaţă, cred. Şedeam liniştit la masa din salon, citeam jurnalul şi Fraila ne turna cafea, mie şi Rhettei, care venise să luăm micul dejun împreună şi să discutăm nişte chestii printre molfăiturile de croissant-uri şi alte viennoiseries proaspete pe care săsoaica le târguise ad-hoc. Pe Şerban îl lăsasem liber prin jardenul din spate să înfulece mierle, norocul poştaşului. Fincă avea să sune.

– Zunat uşa, herr musiualexandru.

– Zunat zoneria, Frailo, nu uşa. Uşa du-te tu şnel şi deschide-o, hai.

V-am zis, nu ? V-am zis, ăsta era, poştaşul. Cică scrisoare recomandată cu aviz de primire. Semnez, mulţumesc, îi strecor o băncuţă, îi fac vânt repede afară că Şerban muşca deja din uşa de la jarden să intre-n casă, bref. Mă uit la plic – plic din ăla par avion, cu dunguliţe albastre şi roşii, timbru oarecare, scriitură de mână, aplecată spre stânga (îh), stilou tocit. Expeditor – doamna Ciprinela Bozonu (sau domnişoara, nu desluşesc, că scria mărunt). O, nu, să nu credeţi. E altă Ciprinelă, nu inoroaga Piticului Grs. Ciprinela e, totuşi, un prenume destul de frevcent.  Să citim :

Stimate doamne Marx,

Îngăduiţi-mi să sar peste introducere (care ? n.n.) şi să trec direct la obiect (şi la subiect, dacă vrei – iarăşi n.n.). Citesc de ceva vreme blogul dumneavoastră (grozav, ne bucurăm de ne cântă năluci în piept, vorb-aia) cu respectul cuvenit unor persoane ajunse la vârsta senescenţei (vrei să zici senectuţii, ia mai zi tu o dată ce-ai spus şi ţi-l trimit pe Şerban recomandat şi fără aviz de recepţie, că n-o să fie nevoie). Constat cu surprindere şi amărăciune (aww, zău ? cu niţică aciditate nu ? un bicarbonat, ceva ?) că importanţa topicelor (aaa, „topicuri” vrei să zici, à l’anglaise, oukieeeei, credeam că a alifiilor, că alea sunt topice. Topice popice, ha) propuse mai cu seamă în ultima vreme de infatigabila Petroniamarcs este luată în derâdere de nişte postaci aiuriţi şi insipizi care-şi bat joc sistematic şi cu o nonşalanţă vecină cu zeflemeaua de ceea ce ar trebui să fie rigoarea unei dialectici, a unei polemici între oameni maturi şi responsabili (e groasă, ce mai). Nu-i numesc pe acei jalnici indivizi care aparţin fundului clasei şi subspeciei aruncătoare de cocoloaşe de hârtie în timpul orelor (te pomeneşti că aţi pus şi pastă de dinţi pe clanţă, care şi-a permis, mă ? nu vă e ruşine obrazului ?), căci se vor recunoaşte singuri în aceste rânduri (haidi, un pas în faţă şi autocritica, vă mănânc !) . Hlizelile lor de factură periurbană (ce factură ? suntem în urmă la-ntreţinere ? la gaz ?) mă importunează profund, iar comentariile lor deplasate şi găunoase ca nişte coji de seminţe taclagii scuipate-n buza şanţului (your hands are cold, but your lips are warm, let’s go down to the waterline) ruinează eforturile voastre continente (păi te cred şi io că suntem continente, ce aluzie e asta ? să-nţeleg consistente, nu ? că atenţie la Şerban) de a aduce cititorilor lumina dezbaterii raţionale a problemelor stringente (păi dacă erau astringente, erau corcoduşe) ale societăţii actuale.

Blogosfera, stimate doamne Marx, este o oglindă a ţinutei noastre morale (I’ll dress my soul in Sunday’s best, e voie cu evazaţi ?) care, pe lângă subiecte cu adevărat elevate, trebuie să reflecteze atât sobrietate, cât şi simţ civic şi respect în discuţiile purtate. Neseriozitatea, lipsa de bun simţ, flecăreala sterilă bătătoare de câmpi (doar nu de covoare şi preşuleţe) şi vandalismul virtual nu au ce căuta în lumea civilizată. Vă rog deci respectuos să luaţi grabnic măsurile care se impun pentru ca cei cărora vă adresaţi să nu mai fie parazitaţi (oxiuri ? o tenie, anyone ?) şi pervertiţi de asemenea comportamente nedemne. Cenzurarea (hait !) comentariilor deplasate mi s-ar părea, dacă-mi daţi voie să vă sugerez, un minim necesar.

Şi bla, bla, vă rog să credeţi, bla, bla, distinsa consideraţie, a dumneavoastră, punct.

Babelor, de dat replica în scris Ciprinelei n-am avut vreme, că se răcea cafeaua şi nici nu mai aveam plicuri. Îi spunem doar pe calea asta că la noi fiecare e liber să comenteze ce şi cum vrea şi că de cenzurat n-o să cenzurăm nici un comentariu, aşa cum n-am făcut-o nici până acum.

De un răspuns mai detaliat a zis Veta că se ocupă ea personal. Nu ştiu de ce, dar la telefon – că am sunat-o – îşi tot freca mâinile. Până atunci, puteţi să-i răspundeţi şi voi Ciprinelei.

Haidi, gata, fiţi cuminţi,

Vă pup.

P.S. Până şi Aşchiuţă ăla, Askimet sau cum îi zice, e uneori niţel prea zelos.

Anunțuri

88 comentarii

  1. huh? acu trebuie sa comentez in evazati?

  2. sus cenzura!

  3. Pitice, cu perciuni e suficient.

    Ete si domnu Sukhoi. Cum adica, bre, sus cenzura ? Ptiu !

  4. pe vremea mea se zicea „sus drapeluu” si apoi fugeai si ea plangea.

  5. sus cenzura! jos suhai! urat la obrazu lu ‘mneata sa „ptiu” [-x.

  6. De ce e urât, doar am scuipat în sân.

    Pitice, se zicea hap ! sânu’. Da’ daca la tine plângea, înseamna ca era-n pantaloni. Sau dresuri.

  7. e neigienic. eu cred ca la piticu era in vis de fapt.

  8. Nu era în vis, era în spatele blocului, între ghena si batatorul de covoare. Si de plâns, plângea. Tu ai încercat vreodata sa-ti scoti sosetele ca pe un tricou ? Sau ca pe o rochita rândunicii ?

  9. eu nu port sosete, le-am donat unui aurolac de la northern railway.

  10. Pai asta da, comportament neigienic.

  11. m-a lasat sa trag o data din punga lui pentru ele.

  12. Northern line te duce la Camden, acolo trageai gratis si ramâneai si cu sosetele. Si trageai din saci, din Zeppeline, nu din pungute mici, ca alea pe care ti le da la parfumerie.

  13. sunt mic, o sa invat in timp toate tertipurile si o sa ajung mare vulpoi.

  14. Kitsune ? Vulpea aia cu noua cozi ?

  15. asta?

  16. ori a innebunit wordpress, ori a intrat cenzura, ori sunt eu bou si nu fac ceva bine.

  17. Parca ziceai ca esti vulpe si o sa faci bine ce-o sa faci.

    Stai sa vaz. Da ce, trimisesi ceva si nu aparu ? Te-o fi pus în antisambra, sa te scot de-acolo.

  18. Gata. Daduse Ciprinela spaga la Askimete ala.

  19. Ciprinela are pile vad :)).

  20. Alcaline, tata, nu te joci.

    Da’ Raku ala al tau nu e vulpe, ma, e un fel e ceainic.

  21. e un ceainic cu noua supape.

  22. Noua supape pe cilindru ? Da ce’, e renou’ Piticuluigrs ?

  23. renou lu pitic are minim doispe supape. zic si io, trebuie suflu sa transporti un butoi de bere.

  24. Mde, cucoana (sau cuconița, că nici eu nu descifrez scrisul) ți-a vrut binele. Și matale ce-ai făcut? Iote, îi lăsași iar nesupravegheați pe ăia din fundul clasei, cu cocoloașele lor de hârtie în care și-au învelit guma de mestecat, șurubelnițele și șosetele murdare sau donate. Așa nu se mai poate! Data viitoare se va adresa direct directorului instiuției, în direct, la ZeroTV.

  25. Au tras si cu invizoace în scheletul din laboratorul de biologie. I-o fi ricosat doamnei unul în derier, nu stiu de ce s-a suparat asa, ca în fond trasul cu cracanul sau pusul fumigenelor în lift sunt activitati ludice si recreative. Si formatoare.

  26. Ti-am dus dorul. Nu spui unde. 😆

  27. Şâ mia mi-a fost, şâ tot acolo undi zâşiţ dumniavoastrâ, doamnă. Da’ di ci sâ nu spuniţ, îi ruşâni ?

  28. @Musiu A
    … formatoare de cucuie, arsuri, contondențe, excrescențe, absențe… 😀
    Pune un ”de” ca prefix, dacă vrei să respecți adevărul științific. 😀

  29. De, stiu eu ?
    Doua puncte sunt mai minimaliste si mai eficace, ca doar less is more, iar istoria nu se repeta, se bâlbâie. Exemplu: am fost cu scoala la cules de: patlagina, coada soricelului, cimbrisor, chiman, sunatoare.

    Da’ ce zisesi tu e ca apropou la ce ? 😆

  30. La foile de zarzăre în care învelește măcuța mea sarmalele când ne vin mosafiri din Zanzibar. 😀

  31. Zanzibarul e o unitate de masura a presiunii, nu de acolo vin mosafirii. Si dealtfel nici coneac nu le dai.

    Am plecat cu Buick-ul sa vedem Mozambicul. De acolo vin mosafirii cu bratele încarcate de mileuri si alte tislaifare.

  32. musiu da, ceai de sunatoare stii sa faci ?ca de turnat in pahare m-am saturat sa astept.

  33. Ştiu să fac, Vrâncioaio. Şi vervenă ştiu, pisse-mémère gen.

    A, tu vrei să-ţi toarne io, vel-paharnicul, altă licoare ?
    Bine, până la sfârşitul săptămânii să-mi dai răgaz, rogu-te. Şi te rezolv. Parol.

  34. vervena zici musiu ,si te mai intrebi d ece intep?!

  35. Trandafiraso, nu ma-ntepi, ma gâdili.

  36. salut, babelor !
    Здесь также почтальон :

    (de mirare SI tineretul din sala 🙂

  37. Priecrasno ! Molodetz !

  38. deplasat !
    babele din clip au riduri false. tzopaie de ti se ridica parul pe sub fusta. astaa, batic. pe sub broboada, na, mersic.

    ce frumos miroase a parfum de flori primavara, mmmmm. de la detergent, hehe.

  39. Babo, nu ridurile sunt false, dintii falsi sunt falsi.

    Cât despre detergent, nu mai miroase de multa vreme a primavara, ci a trafic. Tu ne croyais pas si bien dire, Tide e noul praf alb al strazii.

    http://www.infowars.com/it%E2%80%99s-a-dirty-job-police-nationwide-take-on-soaring-tide-detergent-theft/

    Oare îl trag pe nara ?

  40. deplasat!
    pe mine ma intrebi? pai eu stiu. intreaba pe cine nu stie.

    ca sunt false ridurile, posteritatea o sa-mi dea dreptate mie. cand ma gandesc, mi se ridica parul pe sub maciuca. iar oi fi spus ceva gresit.

  41. C’est une moumoute, Helmuth !

    Unde ai vazut tu posterior sa-ti dea dreptate ? Ce, stai cu fundul pe piatra lui Nastratin Hogea ?

  42. deplasat!
    si altfel, ce mai faci? sa-ti spun o intamplare, da’ numa’ tie, ceilalti sa se uite umpic in sus la luna.
    asa. si trec peste cateva intamplari extraordinare, si cum mergeam noi prin cozmos cu armstrong, foarte tare baiatu’ ala. si cu alti doi tipi cozmo-nauci, vedem ca luna se apropie de geam. tare de tot de geam. la faza asta, armstrong, hai sa-l numim „a” ca sa fie mai scurt ca n-avem noi timp. a! zice „a”, selenizam! zic io: a? si asa am ajuns o baba senila. da’ ce stii tu, habar n-ai mah domnule ce peripetii.

  43. Dacă te dai de-a dura, asta nu face din tine neapărat o babă şenilă.

    Şi dacă tot ai ajuns acolo, pe lună, de ce nu iei tu nişte comprimate de seleniu ? Că fac bine, cresc performanţele la Sudoku.

  44. deplasat!
    ce comprimate, comprima-te-ar primatele? apropo de luna matale, suntem inca in martie si martie ataca, au zis unii. ai grije

  45. deplasat!
    trebe sa va parasesc acuma, ca m-a plasat gruss pe capu’ vostru doo ore si acum trebe sa pice inapoi. uite ca tocmai intra prin geam. salut. nu, n-am zis nimic, io numa’ l-am ascultat pe domnu’ musiu. e deplasat rau, da. eu de ce? nu. nu acum, trebe sa mai zic cum ne-am ascuns si buzz aldrin ne cauta si acum. mint eu? da’ din ce sa mint, pacatele mele. ori la bal ori la spital cu mine? azi, la bal.
    am zburat, va poooop

  46. alexei, comentariile tale sunt cele mai nerusinate. pentru ca mereu scrii cuvinte ca cum e pizdetz.
    am fost nevoit sa citesc cu coada ochiului…

  47. Piticulegrs, nici nu stiu ce înseamna cuvântul ala pe care l-ai scris mai sus, eu comentez la obiect, cu argumente stiintifice si cu formule de politete la-nceput si la sfârsit.

    Cineva-mi spune ca ce ai scris acolo e ceva vulgar în dialect mahmudian.

    Esti cu musca pe caciula, vezi ? De-asa minciuna ti-a si disparut gravatarul.

  48. nu a disparut. doar ca nu mai pot sa comentez cu piticugras pentru ca: That email address is associated with an existing WordPress.com account, please log in to use it.”

    m-as loga dar nu stiu unde. sunt pur si simplu neajutorat!

  49. De-aia sunt si eu logat, finca la fel. Nu vrea. Ai vazut ? De la comentarii deplasate se trage, acu te obliga sa te iscalesti ca sa stie cine esti si de ce.

    A murit anonimatul deplasat ! E mâna Ciprinelei Bozonu ! Conspiratie !

  50. nu auzi turcule ca nu mai pot sa ma iscalesc? tu esti in blogu tau, eu stau la ushe si ma uit pe vizor sa vad daca esti in casa.

    ach, daca tot sunt pe scari, ia sa ma duc sa iau o bere.

  51. Da ce, esti miop de te uiti pe partea ailalta a vizorului ?

    Degeaba cauti butic în casa scarilor, dugheana aia de la parter e cusca administratorului, nu vinde bere.

  52. nu caut nimic. m-a servit vecina de la doi cu un pahar de bere rece si mi-a zis asa:

    pizdetz? well, depending on the context, it may mean many things from „wow, this is so great” to „that’s it, we are f%&#d!”. …literally it is one of the derivatives from the russian word „pizda”, which means p%$#y… so it is a very bad word 🙂

    si pleaca de langa ascunzish! stai in dreptul vizorului ca sa vad ce faci.

  53. Gresit, e un diminutiv când e cu -etz la sfârsit. Asa cum ai spune pasarica, sau pasaruica, sau poponetz. Sau mistretz.

  54. sau haretz. ce vrei sa insinuezi cu asta? antisemitule.

    iar mistretz nu e diminutiv. ii zice asa doar ca sa nu ii zica mistriu si sa-l confunzi cu o mistrie. iar pasaruica nu e cu -etz!

    doamna vecina mi-a explicat cu mare atentie.

  55. Nu stii nimic.Mistretz e diminutiv si înseamna ceva repede, dar nu prea repede, adica repejor, asa. Si vine din rusa, bai, pentru ca înainte se zicea mâstro. Napoleon când a dat iarna peste ei a racit si i s-a înfundat nasu si el a zis „Sunteb îdcercuitzi, sa blecab de aici, vite, vite, bâstro”. De atunci se zice asa, cu b, în rusa, si tot atunci s-a inventat bistro-ul, care e ca un botul calului la noi.

    Rusii aia de stil vechi înca mai zic mâstro, ar trebui sa pui mâna pe carte, tinere.

    Iar vecina aia nu cumva e tipul ala care s-a mutat de curând si ti-a explicat dupa ce ti-a zis ca ti-a cazut sapunu.

  56. le incurci rau. maistru e un om in halat albastru si cu creion dupa ureche.

    si nu a auzit nimeni din lume ca „sa mananci la botul bistretzului” pentru ca e periculos rau. asta daca nu esti rinocer.

    [Frumoasă încercare, dar nu mă-ndupleci nici cu grădina zoologică. Petronia.]

  57. Ntz. Daca are creion dupa ureche, e dulgher. Maistrul are burghiu dupa ureche.

    Si bine-nteles ca manânci la botul bistretului, când traiesti în padure si n-ai porc sa faci museau de porc à la lyonnaise sau piftie din rât, iei un bistret.

    Cum zice Fraila: preparat essen dumnevost la bot bistretz schnell.

  58. mai bine mananc un deget de nefilim decat un rat de porc.
    rat de porc e de dat la saraci sau de pus in parizer. oamenii gospodari mananca ceafa sau muschiuletzu de pe burta.

  59. Nu stii tu ce e fin, gourmet, frantuzesc, burjui si reactionar. Ceafa si burta sunt proletare, uvriere, pentru schimbul trei sau pentru un Vasile Roaita bulgar .

  60. lasa grasule, mananca tu melci, raturi, gandacei de mare si alti raci. noi prostimea mancam pulpa si ceafa lu purcel. sau miel. ca tot vine acu pastele si trebuie sa iau niste pieptzi de miel.

    [Pitice, când n-o să te mai comporţi în muzeul Antipa ca-n bufetul gării să-mi spui. Şi da, nu dorm, ce credeai ? Petronia.]

  61. Ai uitat broastele.

    Porcul se mânânca filet mignon sau rôti Orloff, reteta princiara, populistule.

    Alexei Feodorovici Orlov nu mânca ciorba de burta la cantina întreprinderii, domnule piticgrs.

  62. bine.

  63. Ce bine, nu e bine deloc, lumea se drogheaza cu detergent Tide si tu râzi.

  64. vezi tu grasule… e prima oara cand sunt banat aici. asta e mai mult decat interesant. e chiar vesel!
    mai ales ca stiu de ce. hehe! fug sa beau doo beri la vecina. hai pa.

  65. Unde esti tu banat ?

  66. acilea. scriu cu alta adresa acu. du-te si ia-mi tigari. esti un copil.

  67. M-am uitat la Askimet, zice ca nu, ca el dormea sau ca a luat cina în oras.

    Si de fapt tu m-ai banat pe mine o data, anul trecut prin toamna. Adica a aparut ce ziceam, lumea era de acord, ma felicita pentru opinia mea transanta, ma încuraja în acea directie si pe urma zzzzzz ! a disparut. Dar am trecut peste asta cu generozitate si ti-am iertat greselile de tinerete.

    Vrei sa induci cititorii în eroare stiind ca deviza noastra e ca nu banam.

  68. Du-te tu sa-mi arunci gunoiul, îti dau dopuri de la vin pentru colectie. Aceste calomnii imature nu îti fac onoare.

  69. nu te-am banat. te-am sters. e o diferenta. iar pe blogspot nu prea vad, stiu cum se poate bana.

    dar aici la voi e alta socoteala. nu ca ma agit. oricum blogul a devenit un almanah si rar mai comentam cate ceva. dar e trist ca nici macar noi nu mai putem comenta. e ban pe mailu meu. nu pe nume. deci e ban. petronia stie mai bine chestiile tehnice.

  70. Pai si pe al meu e, pe mail. Tu n-auzi ca si io tre’ sa fac cascadorii ca sa comentez la mine ?

    E de la ei, ma piticegrs, e de la ei.

    Tocmai când ziceam huo si jos banarea, astea, radiera, cenzura, na.

    Încearca sa comentezi la Dragon, ca scrie de astea, de neutrino, de Fotino, vezi daca merge. Pe urma revii si-mi zici. În drum, opreste-te si ia niste pâine.

    Aha, deci m-ai sters, ignobilule. Nu sunt vindicativ si te iert, dar sper ca îti mai rozi înca mâinile a remuscare.

  71. am cautat si am aflat. e vorba de un update wordpress. trebuie razupdatat blogu.

    http://en.forums.wordpress.com/topic/you-must-be-logged-in-to-comment/page/2

  72. Pâna-mi ceri iertare, ma duc dupa tirbuson, am un merlot italian, un triumf.

  73. in toamna a fost stricat blogger. a fost o tragedie si nu mergea sa scriu eu, nu sa comentati voi. apoi te-am sters chiar eu cand ziceai chestii ca cum cati dintzi are cheia mea de la usa. intelegi?

    apoi am sters din greseala cand faceam curat prin casa. intr-o joi, fireste.

  74. nu ai nici o scuza, dar te scuz

  75. hmmm. la ora asta? ok. iti cer doo ertari cu de toate. dar mai putina ceapa si la pachet, da.
    vaaai, as ucide pentru un kebab. dar de un sa iau?

  76. mi-ati reparat mailu?

  77. Ti-am curatat inboxu, e plin de mesaje de la Denisa. I-am scris ca cum ai fi tu si i-am zis sa nu te mai deranjeze ca citesti si ca esti deja logodit cu o fata din Titan.

    Te-am dezabonatTi de la toate siturile alea cu lenjerie de barbati si ti-am facut un credit pentru un vw Routan.

    Ti-am schimbat si parola si gata. E reparat.

  78. te referi la mailu meu de artist sau la mailu meu de pentru acasa?

    multumesc si daca nu te superi, v-as trimite si un cojocel de miel ca sa il curatati pe la guler si pe la maneci. e un pic descusut la un nasture, vedeti si acolo.

    livrati bere la domiciliu? da,da, bergenash ca de obicei. mercic.

  79. strasnica duminica!

  80. stiri ignorate
    1. fundu clasei salută ciprinelă
    2. azi ziua e egala, maine chiar mai mult.
    3. anu’ are 4 anotimpuri: toamna, iarna si vara.
    4. toate afirmatiile sunt false si cu atât mai mult sincere.
    5. hehehe
    6. ?

  81. 6. quel est l’âge du capitaine ?

  82. defineste întai urmatoarele: „capitaine” „quel” „est” „du” „l’age”
    p’orma: sari in spirala recitând „echinox ie o revista literara, dadada, nu apare nicio primavara, hogy megengedik, hogy kényelembe”
    p’oma depui o cerere de trecere prin furci caudine.
    daca reusesti: trecem la etapa doi.

  83. Deplasat, mon cher, pentru definitii adresati-va la dex, nu la SM. Asta unu. Doi, echinox nu e o revista literara, e un cerc de astronomi amatori. Trei: ce are Claudia cu furcile ? Noi avem tacâmuri de argint.

  84. niciun trei, ca nici n-am trecut la etapa doi inca. daca nu vrei furci caudine atunci sa incercam cu furnici formice.
    ps. tacâmuri de argint sunt acuma interzise, noi pe vremuri aveam tacâmuri de pui. bio, asa da.

  85. hogy megengedik, hogy kényelembe
    adk
    ceea ce ne este permis, nu e placut
    ??
    asa e interpretarea mea, pe jumate adormita.
    …as putea sa pun un Adagio ? cica de pe vremuri, 1708 🙂

  86. sa fie adagio, de ce nu. il stiam de benedetto marcello dar ce vad acum? am fost prostit (daca mai era cazul), era o greseala de atribuire. se pare ca e de fapt alessandro marcello, fratele mai mare, om „cu mai multe sertare”.
    sa fie si poze, sa fie si chiparosi. innebunesti dupa chiparoase. eu, nu tu.

    http://www.youtube-nocookie.com/embed/qlCLfnP132M

  87. de ce un concert e un concert, iar un adagio „celestiale musica barocca”…..

    reflexe de verde-albastru langa ocru si rosé, chiparosi inalti ca niste lumini… sau vor fi fiind chiparoase aromele, dupa unghiul de vedere si ochiu-atras de anume armonie 🙂 din care tare ne-ar place sa gustam dimpreuna cu o licoare de-a musiului, mm, da’oare el. el ce zice (?)

    ăăă, de fapt ce sa mai zicem, doar sa parafrazam strasnic soare, c’est le mois des fous… qui sommeillent. par ici par la ici baaas


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s