Depresia lui Sisif

Oamenilor,

Voi aţi văzut vreodată un concurs între trei oameni care mută apa afară dintr-o groapă cu lopeţile, vărsând-o pe asfaltul de lângă ea, şi apa care fuge înapoi în zisa groapă, ca s-o umple la loc, fără să vă puneţi întrebări serioase despre natura şi caracteristicile chestiilor pe care le-aţi consumat cu câteva ore înainte?

Eu, una, am fost pusă recent în dilema asta, într-un autobuz care se târâia fără chef printre excavatoarele, pickhammerele şi blestemele înghesuite pe o stradă oarecare. Bulevardul Dacia, în caz că vreţi să repetaţi experimentul. Deşi aproape am reuşit să mă conving că a fost vorba de un eveniment unic, ce poate fi văzut numai la o aliniere a planetelor care se întâmplă o dată la 593.958.385.345,27 ani. Şi numai de cineva aflat sub un anumit unghi de incidenţă a razelor infraroşii, la o anumită înălţime faţă de nivelul mării şi ascultând muzica potrivită. (Dacă rezolvaţi cu planetele, anii, infraroşiile şi altitudinea, vă informez că piesa era Whistlin’ Past the Graveyard – ceea ce nu m-a amuzat decât în secunda următoare. Nu pot să râd, totuşi, din două motive simultan.)

Inutil, sper, să precizez că de victoria celor trei din cauza cărora acum Sisif plânge într-o grotă depindea soarta străzii, căci toate utilajele, toţi lucrătorii şi toate maşinile din oraş aşteptau să termine ei de golit groapa de apă, cu lopeţile.

Acum, pentru că e totuşi destul de puţin probabil să vă reuşească planul şi să vedeţi şi voi scena (şi cu atât mai puţin să reuşiţi să izbucniţi într-un hohot de râs atât de dement încât să vă roage în genunchi călătorii să nu le faceţi nimic şi să le daţi voie să coboare la prima), zic aşa. Contractul pentru întreţinerea străzilor din Bucureşti chiar lasă atât de mult loc de furat din el încât lucrătorii de la drumuri să moară cu impresia că pompa e doar chestia aia cu care a intrat Cezar în Roma? Nu e contrar regulilor Universului să ţii nişte fiinţe în asemenea ignoranţă?

Totuşi e bine că nu mutau apa cu linguriţa, o să-mi spună cei dintre voi cărora le place să caute partea bună în chestii. Partea proastă e că ar avea dreptate.

Recomandarea vizuală

Oamenilor,

Avem o chestie tare, pe care eu am aflat-o de la altcineva, şi pe care v-o zic şi vouă. Fiindcă sunt de treabă. De data asta, nici măcar nu vă mai asigur că e ok dacă nu vi se pare mişto, aşa cum fac de obicei, lăsându-vă libertatea să mă consideraţi o babă în afara lumii cool. De data asta, e tare fără contestaţii. Pentru că avem de-a face cu un fel de bandă desenată online (chestie care mi se pare foarte mişto), făcută de nişte români (chestie care mi se pare şi mai mişto), care se simt suficient de bine în limba engleză încât să bănuiesc că cel puţin au folosit-o studiind ceva ani pe-afară (chestie care mi se pare… aţi înţeles ideea).

Nişte români cu un simţ al umorului care mie îmi spune ceva de bine, şi cu nişte personaje care au scopuri pe care eu, una, le înţeleg. E vorba de distrugerea lumii şi de un egoism sincer. Personajele le puteţi găsi, aşa cum le-am găsit şi io (mulţam, man), aici: Pidjin.net e un loc unde un pinguin şi un fel de porumbel pun la cale terminarea lumii şi a ipocriziei ei politically correct. Hehe. Păi tot înainte, nu?

PS: V-aş face nişte recomandări, da’ ar fi atât de multe încât s-ar transforma într-un fel de catalog. Deci mai bine vă băgaţi nasul singuri pe-acolo. Totuşi: he, he, he, he, hehehe, şi clasicul, secul, venerabilul, hehe. Şi multe altele.