A 377-a părere despre Nicușor Dan.

Babelor,

Pentru că ’Mnezeu e mort, lupta dintre bine și rău s-a mutat pe alt tărâm: pe cel al alegerilor locale din București. Unde Binele este reprezentat de Nicușor Dan (după părerea mea) și Răul de Sorin Oprescu. În ecuație apare, probabil pentru că are mustață, și Silviu Prigoană, dar dacă din ecuația respectivă scazi zero, Prigoană dispare ca prin minune.

Bun. Deci rămân ND și SO. Pe cel de-al doilea îl știm: este bucureștean, pentru că vorbește cu „pă” și „dă”, e doctor, are un discurs destul de ok și se laudă cu niște realizări mărețe, ignorând (dovadă că nu-i prost) să ne spună cât au costat. Bine, noi știm cât au costat, drept care dacă-l întrebăm de ce a făcut stadionul din Frankfurt la București, plătind dublu pentru el în condițiile în care forța de muncă este mai ieftină, ca și materialul, de altfel. SO ridică din umeri, zice „dă” și pleacă. Sau, de fapt, nu vine – pentru că a evitat (dovedind iarăși că nu-i prost) să i se pună întrebarea asta. în fine, nici noi nu suntem proști, și ne dăm seama că sub conducerea lui Oprescu niște buzunare s-au umplut și altele (adică ale noastre) s-au golit. Și decidem că SO e fie puțin hoț, fie puțin tolerant față de hoți. Drept care ne enervăm nemăsurat și ne propunem să votăm pe altcineva.

Din fericire, n-avem de ales între prea multă lume: Columbeanu e atât de mic încât se vede numai prin gaura cheii, Anghel Iordănescu ne terorizează de 26 de ani cu Cupa Campionilor, Prigoană dă cu pliciul în nevastă-sa, ceilalți candidați nu există decât pe hârtie. Deci ne îndreptăm privirile către Nicușor Dan.

Prima dată când facem acest lucru, îl trecem cu vederea, pentru că stă într-un colț și tace politicos. Îl batem pe umăr. Tresare și ne dă biografia la citit. Vedem că e matematician, că a înființat o școală superioară de (logic) matematică, că are o asociație prin care dă bilunar în judecată Primăria Bucureștiului pentru că a dărâmat sau a vrut să dărâme niște case. Bravo lui, zicem, strecurându-ne pe sub un teanc de postări ale prietenilor de pe Facebook, în care aceștia promit să îi ridice statuie, mausoleu și biserică lui ND. Dar iată că printre aceste postări binevoitoare încep să se strecoare și altele, mai puțin drăguțe. Unele conțin și linkuri, pe care le urmărim degrabă. Astfel ajungem pe Voxpublica, unde Alexandre Spahiu ia la bani mărunți programul lui ND, într-un articol intitulat „Întrebări adresate susținătorilor candidatului Nicușor Dan”.

Spahiu ne zice așa: „Mă întreb dacă nu cumva « lumea bună » a capitalei, încercînd să evite capuşele, nu a fost lovită de o epidemie de «orbul găinilor». Sau poate la concertul de susţinere al candidatului ND, pe lînga t-shirturi şi flyere, s-au distribuit şi ochelari de cal.”
Nu știu cine este A. Spahiu, pe Voxpublica nu mai apare decât o singură postare a lui, pe altă temă. Știu însă că ce face el mai fac și alții: întorc pe toate părțile programul lui ND până găsesc o bubă (are mai multe – de exemplu, nu înțeleg de ce nu a propus ca și taxiurile să poată folosi banda dedicată autobuzelor), doar că un lucru mă miră: n-am văzut până acum în rândurile criticilor lui ND o analiză la fel de amplă a programelor celorlalți candidați. De ce? De ce ștergi pe jos cu ND (parțial pe nedrept), dar nu și cu Oprescu, deși și el are un program? Ca să fii Gică Contra? Dar cum poți să fii Gică când te cheamă Alexandre?

Tot pe Voxpublica scrie un băiat pe nume Iulian Leca, care zice că nu crede că un singur om poate să ne salveze. „Daca nu am invatat in 23 de ani ca nu avem cu cine, ca astia nu pot, nu stiu sau nu vor, atunci sa renuntam macar a mai astepta ca ei sa aduca schimbarea. Sa le-o bagam noi pe gat si sa-i presam pana ii schimbam noi pe ei, indiferent cine vor fi ei”, spune el.

Logica e batabilă. În 23 de ani n-am avut cu cine să votăm, deci nici acum n-avem cu cine? În aceeași idee, Chelsea Londra ar fi putut remarca anul trecut că în 60 de ani, n-a câștigat niciodată Liga Campionilor, deci ce rost mai avea să participe? Dar uite că a avut. În fine, să zicem că domnul Leca s-a trezit că are de dat un număr oarecare de semne celor de la Voxpublica, și l-a dat. Altă valoare nu are textul său. Scuze, Iulian Leca, dar resemnarea e pentru fraieri.

Rămânem pe Voxpublica, pentru că acolo scrie unul din cei doi intelectuali de stânga ai României, Costi Rogozanu (pe care, mă întreb, cât de repede o să îl găsim în fruntea ICRului sau a vreunei organizații asemănătoare? Nu îl acuz de pupincurism, cred că este de stânga pe bune, și tocmai de-aia Ponta ar trebui să facă ceva cu el).
Lui Rogozanu nu îi (prea) place de ND pentru că reprezintă clasa de mijloc. Pentru că ND vrea un oraș turistic, și Rogozanu nu vede de ce ar fi nevoie de așa ceva (poate că nici măcar nu greșește). Pentru că ND vrea normalitate, civilizație, investiții, dar nu face nimic pentru săraci (aici, Rogozanu arată că nu a citit programul omului pe care îl atacă). Și atunci, ce e de făcut? Dacă nu normalitate, civilizație, investiții, atunci ne-am dori cumva opusul lor? Eu una, nu.

Pentru că pe Voxpublica ni se pare că plouă, traversăm strada și intrăm în bistroul CriticAtac. La o masă o găsim pe Iulia Popovici, despre care credeam că se ocupă cu critica de teatru, dar aflăm că de cinci minute a început să o pasioneze politica (în mod amuzant, IP ne spune „citind felurite texte despre motivele pentru care ar trebui să-l votez pe Nicușor Dan, printre valențele de „administrator“ (dar orașul nu e o scară de bloc)[…]” – în aceeași logică, nici politica nu e scena TNBului, chiar dacă seamănă uneori).

Într-un text cam prea lung față de numărul de idei pe care îl conține, IP presupune că „cei care-l votează [o fac] nu în calitate de cetățeni ai unui oraș, ci de membri ai unui grup privilegiat vizionar, „de bun-simț“” – afirmație care se află undeva între „bănuială” și „aberație”. Nu mă simt vizionară pentru că îl votez pe Nicușor Dan, iar termenul „bun-simț” a fost deja atât de terfelit de toate partidele că nu mai înseamnă pentru mine decât șapte litere despărțite de o liniuță.
În fine, IP își încheie bălmăjeala concluzionând că „Nicușor Dan se transformă deja, fără să fie nevoie să cîștige la Primărie, în propria icoană desenată de susținătorii lui exclusiviști, pentru care doar definiția lor despre „cinste“ contează”. Și mă întreb: a cui definiție ar trebui să conteze? Cea a lui Sorin Oprescu? Cea a lui Prigoană? A lui Băse, a lui Vasile Ernu, a lui Nick Cave? Bineînțeles că oamenii care vor un primar cinstit îl aleg pe cel care pare cinstit după „propria definiție”. Cât despre susținători, de ce ar fi exclusiviști? Pentru că țin cu Nicușor Dan? E absurd!

Tot pe CriticAtac își dezlănțuie atacul critic un tânăr (după poză) numit Florin Poenaru. Articolul lui se numește „Nicușor Dan la primărie? Nu mulțumesc”.

împotriva așteptărilor trezite de titlu, Poenaru nu ne spune de ce nu mulțumește. Ne spune, însă, că „campania lui Nicușor Dan nu a reușit doar să mobilizeze rasismul intim al clasei de mijloc locale (prin diabolizarea cerșetorilor, a vânzătorilor săraci de pe stradă care strică aspectul orașului, a parcagiilor, etc.)” și că „prostimea nu a avut loc nici măcar în promisiunile de campanie ale candidatului Nicușor Dan”. Ca și Rogozanu, Poenaru nu pare să își fi dat osteneala să citească înainte să vorbească; campania lui ND include diverse proiecte în zonele sărace ale orașului – de la terenuri de sport la centre culturale la locuințe sociale. Lui Poenaru îi ajunge însă să constate că ND este de dreapta, că este rasist, că în lupta de clasă se află de partea clasei rele (adică de mijloc), și vine și cu o propunere (propusă mai întâi de Ciprian Șulea, după cum ne spune autorul) pe care probabil că o consideră inteligentă, dar nu este: să votăm alb. Pentru că Jose Saramago a scris într-o carte cum cade un guvern pentru că 83% din voturi sunt albe. Mișto argumentație, doar că literatura și realitatea sunt două lucruri distincte și deosebite. Mă rog, ideea e că un vot alb ar „produce o mini-revoluție, măcar la nivel de conștiință”. Hm. Adică n-ar produce nimic palpabil, nu? Pentru că primar e ăla care întrunește cele mai multe voturi din totalul de voturi date, indiferent dacă participarea la vot este de 94, 61 sau 17%. Vorba aia: whatever.

În încheiere, vin cu o mică predicție: dacă Nicușor Dan va lua 5%, voi fi dezamăgită. Dacă va lua 10% sau puțin peste, mi-ar împlini așteptările. Dacă sare de 16%, voi fi plăcut surprinsă, iar dacă ia peste 30% și câștigă, voi fi bucuroasă. Nu mi se pare imposibil să câștige. Nu mai imposibil decât ca Chelsea să treacă de Barcelona și Bayern, cel puțin.

Și tot în încheiere, deși nu îmi plac sfârșiturile duble cu care își strică de obicei filmele Steven Spielberg (mă refer la A.I. și Saving Private Ryan), mai spun că m-am săturat de defetismul, pre-dezamăgirea și imposibilismul pe care le afișează o mare parte din bucureșteni. Și m-am săturat și să citesc peste tot părerile unora și altora, care iau la puricat programul lui ND, găsesc un singur lucru cu care nu sunt de acord (câini, dărâmări, delta Văcărești) și decid că este de ajuns ca să nu îl aleagă. Plm, dacă nu sunteți dispuși să susțineți decât o persoană care are exact aceleași idei ca și voi, strângeți 35.000 de semnături și candidați naibii la Primărie!

Și o a treia încheiere: un alt număr de idioți susțin că ND a fost aruncat în cursă de Udrea ca să mănânce voturile lui Oprescu. Ceea ce nu este numai absurd, ci de-a dreptul tâmpit: ND va fi votat o grămadă de PDLiști dezamăgiți, iar dacă se plasează înaintea lui Prigoană, ceea ce mi se pare mai curând probabil decât posibil, Udrea ar cam trebui să își strângă gențile și pantofii de pe biroul ei de la PDL București, după ce a tras cu dinții să îl impună pe mustăcios. Ceea ce sper că se va întâmpla, de altfel.

Vă pup,

Rhetta

Anunțuri

24 comentarii

  1. Păi bine Rhetto, dar de principiul „e nou, omoară-l”, secular ghid de conduită al românilor de pe vremea când încă se luptau cu avarii, goții și gepizii, ba chiar și cu verii de Neanderthal care aveau mai multe bâte și peșteri mai negre, n-ai auzit? Cel mai bun indiciu pentru faptul că Nicușor Dan e vizibil e tocmai acela că lumea îi ia la puricat programul purtând cu mândrie ochelari de cal. Asta înseamnă că a reușit deja să ajungă în liga mare (ai văzut tu să-i disece cineva programul lui Columbeanu? Iar de al lui Prigoană nu se ia nimeni decât în glumă, că n-ai cum să pari inteligent dacă iei în serios o farsă proastă.)

    Programul nu e mai rău decât al altora. Asta înseamnă că zic că nici nu e mai bun. Prostia e să încerci să demonstrezi că Nicușor Dan e la fel de rău ca toți ceilalți, când de fapt n-a avut ocazia să fie. Cam atât.

    Bine ai înviat, cu alte cuvinte. Au sunat ăia de la hotelul Olt din Călimănești în legătură cu un șoarece murat. Cred că suntem toți puțin mai mult decât curioși, în momentul ăsta.

  2. ND e ca si prietenu meu si sunt convins ca toti o sa-l voteze. deci si surorile marx citind comentariul meu. restu e mult prea putin important

  3. multumesc de complimentul cu tanar- nu mai e cazul, va asigur. in rest, aceeasi febra religioasa la aparatorii lui nicusor dan. daca ati citit dvs mai bine programul acestuia, spuneti-mi unde sunt acele masuri pentru populatia „necivilizata” a bucurestiului si cum planuieste candidatul sa le puna in practica. altfel, o sa cred ca ati citit programul ca pe biblie. in fine, ma bucur ca nu ziceti nimic despre restul obiectiilor: rasism, perspectiva de clasa etc. complicata situatie, inteleg.

  4. aulio, am impresia nebuloasa ca florinpoenaru nu e prietenu meu.
    caci daca se include in categoria „prostime” atunci orice discutie are emblema cu pricina si e cam de prisos. daca insa nu se include in „prostime” atunci ce treaba are sa faca pe ne-prostu in fata unor prosti, adica sa se dea destept, deci detestabil. huo.
    in cazul al treilea care urmeaza sa ne fie precizat de impricinat, io il provoc direct la duel. cu instrumente adecvate logicii tertzului inclus, amin

  5. Domnul meu, despre rasism nu văd ce aș putea zice, pentru că nu văd ce ați zis dumneavoastră, în afara unei acuzații aruncate în vânt și sprijinită pe nimic. În ce constă acea „diabolizare” invocată de dumneavoastră? În programul lui ND am găsit, la punctul 14 (protecția socială) următoarele:

    „Stoparea cersetoriei (inclusiv a formelor disimulate: spalatori de parbrize, parcangii)
    Adaposturi pentru persoanele vulnerabile, care sa ofere servicii sociale minimale: masa, cazare, dusuri, asistenta medicala minimala
    Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilitati in mijloacele de transport si in institutiile publice
    Implicarea ONG-urilor de profil in realizarea proiectelor de protectie sociala.”

    Așadar, dacă înțeleg bine, ND vrea să oprească cerșetoria (nu văd rasismul în această propunere), oferindu-le persoanelor nevoite să trăiască de pe urma ei (cele vulnerabile, adică) o alternativă care să conste din servicii sociale adecvate. Nu mi se pare nimic greșit aici. Poate că romantismul dumneavoastră marxist vă dă posibilitatea să vă bucurați văzând un copil care se strecoară printre mașini cu o sticlă cu apă într-o mână și o perie în cealaltă. Eu – și mulți alți bucureșteni – nu o avem. Dacă vreți să ne acuzați de rasism, n-aveți decât.

    Cât despre măsurile dedicate săracilor, bănuiesc că puneți întrebarea pentru că vă este lene să intrați pe siteul lui ND și să citiți singur programul său. Cum sunt o bătrână uneori săritoare, vă voi ajuta.

    Punctul 3: mobilitatea. O circulație mai rapidă cu mijloacele de transport în comun este, bănuiesc, și în beneficiul celor săraci, care le folosesc pentru că nu își pot permite o mașină. Și triplarea rețelei de metrou folosind infrastructura CFR s-ar putea să îi ajute pe cei care stau în cartierele mărginașe – și nu mă refer la Corbeanca.

    La punctul 4, educația, se găsesc următoarele propuneri: „Construirea de gradinite, pentru acoperirea deficitului de locuri in gradinite.
    Retea de activitati extrascolare organizate de primarie: cercuri pe discipline de invatamant, formare vocationala, activitati sportive”.
    Sper că sunteți de acord că grădinițele nu sunt o formă burgheză de asuprire a clasei de jos, și că activitățile extrașcolare sunt pentru toți. Sau?

    Punctul 5, cultura: „Infiintarea de centre culturale de cartier”. Iarăși, am vaga bănuială că acel cartier nu este Primăverii, și că persoanele din zone defavorizate s-ar bucura de centrele respective.

    La punctul 7, piețele agroalimentare, ND vrea să realizeze scăderea prețurilor pentru închirierea tarabelor. Din nou, nu este o măsură pentru miliardari, ci de care ar profita toată lumea.

    Ajungem la punctul 8, unde ND propune ca municipalitatea să investească în centrale termice proprii, lucru care ar duce la scăderea prețului gigacaloriei. Ceva greșit aici?

    Punctul 9 se numește „locuințe sociale”. Și zice așa:

    „Exista un necesar de locuinte sociale in Bucuresti. Pe de alta parte, Primaria nu exploateaza corect proprietatile pe care le detine.

    Solutii:
    Inchirierea la pretul pietei a proprietatilor Municipalitatii care nu au statut de locuinte sociale
    Atribuirea locuintelor sociale in baza unor criterii ferme
    Construirea de locuinte sociale
    Obligarea dezvoltatorilor de noi complexe rezidentiale la un procent de locuite „sociale”, cu pret accesibil”

    N-am nimic de adăugat, și bănuiesc că nici dumneavoastră nu veți avea.

    Se continuă cu stoparea poluării și crearea unor baze sportive de cartier, dar m-am plictisit și îmi dă ciorba în clocot. Ca de obicei mulțumită de mine, consider discuția încheiată și argumentul câștigat. La revedere.

    R.

  6. Rhetto, in spiritul echidistantei, ar trebui totusi amintit faptul ca nenea Dan a pacatuit in trecut prin etalarea unor viziuni cam prea dreptace. Pina acum n-am dat decit peste o scrisoare a lui publicata prin 2000 in Dilema (a doua din lista). In special m-a zgiriiat pe neuron paragraful cu homosexualii de pe la sfirsit (era in epoca in care se discuta eliminarea articolului 200 din Codul Penal, poveste lunga). I se mai imputa si referinta admirativa la Razvan Codrescu, pare-se si el un putin cam zvapaiat dreptaci, da’ aici nu ma bag pentru ca n-am citit nimic de el.

    Acu’, atita timp cit ND nu incurca borcanele filozofiei lui de viata cu farfuriile administrarii urbei, am putea spune ca merita o incercare, mai ales date fiind celelalte optiuni. Da’ hai sa nu-i acordam neconditionat carte blanche, cum ar spune Alecu, ca e periculos. Cu atit mai mult cu cit am mai trecut o data prin astfel de experimente si a iesit dezastruos (ma refer la CDR, Ciorbea si restul gastii de atunci).

  7. a 37-a parere, da’ buna!

  8. Dragoane, nu-i dau carte albă, da’ îi dau un credit măricel. Cât despre gay, sunt de acord cu tine – cu precizarea că Barack Obama avea pe atunci cam aceeași poziție.

  9. nenea baddragon, esti cam subtirel la borcanele alea. cam cu ce comparatie l-aduci pe ciorbea, nu vedem deloc. sa inteleg ca esti stangaci?

  10. Davinciu… iti amintesti cum CDR/Constantinescu/Ciorbea erau pe vremea aia salvatorii neamului, cam cum e acu’ ND salvatorul Bucurestilor, cel putin in viziunea intelighentiei si a paturii de mijloc? Si mai tii minte cum ne-am fript? Si nu, nu sint stingaci, nu ca ar fi in vreun fel relevanta pozitionarea mea in spectrul politic. Sau faptul ca sint de parere ca dreptul la determinare sexuala este inalienabil ma face stingaci si, in consecinta, un dobitoc?

    Si inca ceva, cam subtire acuzatia ca sint subtirel cu borcanele alea. Atit de subtire incit nici nu-mi dau seama la ce te referi. Situatie in care e cam bizara acuzatia de subtirime facuta altuia.

    Babo, tocmai d-aia faceam si precizarea cu borcanele si farfuriile. Oamenii destepti stiu sa faca distinctia intre ce-ar vrea, ce se poate si ce e rezonabil. Sper sa fie printre destepti, are premize, merita credit. Pastrind simtul critic bine ascutit.

  11. d-apai numa’ de dragu de a te vedea burzuluit, baddragon. no, cum altfel.
    n-am pe cine sa provoc la duiel, da’ mai cade cate un musteriu.heheh.
    la obect sa revenim dara. cdr/c-tinescu/ciorbea? ce alta comparatie decat un vag generic „salvatorii neamului”. sa ne gandim. cine i-a declarat deunazi pe propinenti? aaa, vrei sa zici ca plesu plus patura intelectualitatii? no bine. alta alaturare decat ca si-au agatat pe-atunci unii cate o speranta injustificabila de altii prea putin cunoscuti in politica trecutului comunist? si ca acum s-ar putea sa faca la fel? ok, agatzatul sperantelor e singurul punct comun celor doua situatii. e unul subtire, asta zic. nu cred ca-l poti ingrosa pentru ca daca te uiti bine, ND are de fapt diferente esentiale cu grupul c-tinescu/ciorbea. ele sunt atat de marcate incat tind sa estompeze orice incercare de alaturare. dar cu conditia sa te uiti bine.
    altfel, chestia cu „atita timp cit ND nu incurca borcanele filozofiei lui de viata cu farfuriile administrarii urbei” e un cliseu de nivelul urmatorului ” sa ne lasam pe mainile lu dumnezeu, ca numai el nu greseste”. so what?
    in fine, chestia cu homosexualii mi se pare un fel de vanatoare de vrajitoare. ma declar ultra convins ca sunt aspecte mai importante in joc.

  12. Pai… sa o luam catinel. Pe linga asemanarea cu agatatul sperantelor intr-un singur cui, ce asemanari mai avem? Am cam avea un oarecare idealism al platformelor (diferite in continut, similare in substanta) si al sustinatorilor. Apoi mai avem faptul ca in ambele cazuri avem oameni veniti din afara sistemului. Apoi avem entuziasmul „schimbarii”.

    Dar sa nu ma intelegi gresit, similitudinea datelor initiale (cel putin asa cum o vad eu) nu rezulta in mod necesar intr-o similitudine a consecintelor. Dar impinge la o sanatoasa suflare in iaurt.

    Faptul ca a gresi este omenesc, ca sa prelungesc utilizarea de clisee, nu inseamna sa stai ca mioara si sa accepti orice. Nu, nu mi-as dori ca intr-o postura decizionala sa vad omul care se intrevede din acel text publicat in Dilema. Da, mi-as dori sa nu incurce borcanele. Ca va si gresi, ok, se intimpla, conteaza cit si in ce fel. Ca ailalti sint mai predispusi greselii, e posibil, dar nu vorbim despre ei.

    Cit despre „aspecte mai importante in joc”, in contextul drepturilor omului, mi se pare o pozitionare periculoasa. Si, atita timp cit ND se prezinta ca un altfel de politician, pozitionarea lui fata de un asemenea subiect mi se pare cu atit mai putin tolerabila.

    Pe de alta parte, sint destul de convins ca daca ajunge primar ND nu va avea nici timp, nici energie si, probabil, nici vreo dorinta sa scoata la lumina acest aspect. Sper.

  13. 🙂 He,he, he… Foarte tare. Va să zică sunt unii care consideră că programul lui Nicușor Dan e de dreapta??? Citim același program? Ăla cu „Obligarea dezvoltatorilor de noi complexe rezidentiale la un procent de locuințe „sociale”, cu pret accesibil”? Eu, dacă aș avea ceva de cârcotit ar fi tocmai că e un stângist aburit și cu capul în nori, care înșiră vorbe în program fără fir de idee cum se pot ele realiza și ce consecințe ar avea realizarea lor. Dar, sigur, față de Oprescu și Prigoană e „no-brainer”.

  14. adi, pe toate gardurile platformelor stanga-mijloc-aproapedreapta din vest scrie chestia asta cu procentu de sociale. ba e chiar lege. da’ nu se aplica. eh.
    alta lege veche de prin vest (si poate ca a devenit intre timp „europeana”, dar asta n-o stiu) zice ca fiecare localitate trebe sa puna la dispozitia „nomazilor” un teren suficient. dar primarii mai bine platesc amenda pentru ca incalca legea asta decat s-o respecte. daa.
    uite cum e cu nivelul de ipocrizie pe-acolo. compara acum cu ce propune ND.

  15. @davinciu Pari sa te referi la Franta. Pai, daca si Franta e model de dreapta… Si, in general, am o mare problema cu modelele astea. Traim intr-o lume in care putem gasi exemple pentru orice fel de bazaconie. Asta nu le face dezirabile. Unde mai pui ca si atunci cand functioneaza bine o fac intr-un context anume, de ne-ignorat. Ipocrizia primarilor francezi nu poate, in nicio logica, sa fie un argument pentru calitatile lui ND. Iar programul lui nupoate fi de dreapta doar pentru ca sunt pe lume si programe mai la stanga.
    Hai sa gandim cu capul, sa apreciem ce e de apreciat si sa criticam ce e de criticat. Partizanatul asta dihotomic, de tip „cine nu e cu noi e impotriva noastra” nu face bine nimanui, genereaza voturi negative, conflicte absurde si scuteste candidatii de orice fel de efort de gandire.
    Si, ca sa dim bine intelesi, eu il votez pe ND. Dar nu pentru, ci in ciuda programului lui.

  16. domne, toata discutia asta e un bambilici pentru ca absolut nimeni nu pretinde ca are argumente serioasa. in orice caz nu ieu. carele comentez aiurea in mod regulat aici. altfel spus, sunt un dobitoc notoriu pe meleagurile marxiene. zic si io, ca sa nu fie dubiu. dar daca in conditiele enuntate vrei sa-ti critic oricare din afirmatiile de mai sus, e posibil. in politica nu cred ca e vorba despre o logica constanta, prin urmare invocarea unei o asemenea n-are rost. logica e dupa cum vrea fiecare, iar daca indraznesti sa ma contrazici, remane totdeauna duelul, preferatul meu.
    despre programe, de stanga sau dreapta, numai de bine sau de rau, dupa cum ploua. legea insa e lege si nu e de nicio culoare pentru ca trebe respectata, da? pai uite ca nu ie. un fel de concluzie ar fi ca nu-i rau sa gandim legi care sa se si aplice. uite, chestia cu „procentaju social” e ok, probabil ca majoritatea tarilor europene o accepta dar nu o aplica, nu pentru ca nu e o idee de bun simt ci pentru ca pune multe probleme, si nu numai „dreptei” cand e la putere.
    in fine, chestia cu „Hai sa gandim cu capul, sa apreciem ce e de apreciat si sa criticam ce e de criticat etc etc” e cea mai generoasa idiotenie care se enunta peste tot, inclusiv de mine ocazional, si care denota doar un nemarginit orgoliu, „ceilalti” fiind prin definitie mai tantalai decat noi insine si neavand suficienta putere de discernamant. deci sa vina la marire in toamna. hehe

  17. Davinciu, tu acum comentezi ca sa nu taci, nu? Nu de alta, da’ sa stim si noi cum te pozitionezi si sa nu ne mai straduim.

  18. ahaa, si ce te face sa crezi ca unu ca davinciu comenteaza ca sa nu taca? o fi, nu zic nu. dar a contrario, daca matalutza comentezi ca sa taci, atunci facem liniste. sa ascultam tacerea

  19. Dupa cum spuneam

  20. sublim. un comentariu vid

  21. Buna ziua ,
    Imi place asta in articol : „campania lui ND include diverse proiecte în zonele sărace ale orașului – de la terenuri de sport la centre culturale la locuințe sociale. ”
    Terenuri de sport , centre culturale , bazine olimpice , moluri…in zonele sarace . 🙂
    Sint , va marturisesc , un hater al lui Oprescu !Nu-l suport pa Oprescu .
    Cat despre locuintele sociaaleee…

  22. mda.
    acum ne uitam la rezultate-n teveu si ascultam

  23. ei, pt ca ne-am uitat bine bine la tv: am avut si surpriza sa vedem cum chiar ia voturi candidatul nostru. zic nostru fiindca l-as fi votat fie si numai pt Asociatia Salvati Bucurestiul, e o mare kestie sa faci asa ceva !
    … oare cati votanti inseamna 9%


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s