Stupidland

Babelor,

 

O vizită la o instituție a statului, pentru rezolvarea unor acte. Portarul mă întreabă unde merg, îi spun, reiese că de fapt nu știu unde trebuie să ajung. Portarul mă îndrumă către un birou anume, aflat la etajul șapte. Trebuie să iau liftul până la șase, pentru că nu oprește decât la etajele șase și patru. Ok. 

Ajung la șapte, o doamnă binevoitoare îmi ascultă păsul, îmi spune că fix la ea trebuia să vin și se duce să scormonească în arhivă după o hârtie care să îmi rezolve problema. Se întoarce peste zece minute, a găsit hârtia, adică a realizat că era deja la ea pe birou (de precizat că instituțiile statului nu folosesc computere, ci catastife). Îmi spune să vin pe 8 august să primesc un răspuns (mi se pare rezonabil), și că până atunci să mă duc la etajul doi, unde să fac o copie după o hârtie pe care deja o am, iar apoi la etajul trei, unde să depun la registratură copia respectivă și o cerere tip. Mă duc la doi, o doamnă la fel de binevoitoare îmi face copia – și nici măcar nu mă lasă să plătesc costul de 50 de bani, pentru că nu are rest la o hârtie de 10 lei. Minunat. Mă duc la registratură, o altă doamnă binevoitoare înregistrează cererea și îmi dă un număr. Totul nu a durat decât vreo 25 de minute, și pe 8 august problema mea va fi rezolvată. Aș putea spune că sunt mulțumită, dacă nu aș fi o fire critică; astfel, însă, mă văd nevoită să întreb: de ce doamna care îmi va rezolva cererea nu ar putea avea un xerox în birou și un chitanțier cu numere de înregistrare? Dacă le-ar avea, celelalte două doamne – bugetare, desigur, și complet neproductive – ar putea fi concediate pe loc, și nu ar mai fi nevoie să se taie salariile tuturor bugetarilor cu 25%. Dar atunci postarea asta ar avea alt titlu, ceea ce ar fi păcat.

Anunțuri

6 comentarii

  1. Sau, si mai inteligent, ar putea avea un site unde sa fie trecute toate actele necesare pentru a obtine o hirtie, unde sa poti face upload la documentele scanate, unde sa poti urmari care este situatia cu cererea ta si, la final, daca e ceva care trebuie sa fie inminat personal, sa te anunte ca trebuie sa te prezinti la ghiseul cutare, la ora cutare, cu buletin sa iti ridici hirtia. Daca nu, sa ti-o trimita pe mail, eventual cu cod unic de bare de identificare pentru a elimina frauda, ti-o printezi si gata.

    Cu alternativa, pentru cei care nu sint in stare sa foloseasca un calculator sau n-au scanner, sa te duci la un ghiseu al institutiei unde un angajat sa faca asta pentru tine.

    Cu o precizare: solutia asta nu este o utopie, ea chiar functioneaza prin unele locuri. Anglia, de exemplu.

  2. Sunt de acord. Jos cu doamnele binevoitoare si superflue! Sau, ma rog, afara…

  3. Aventura dumitale este inca acceptabila…mie mi s-a intaplat sa-mi ceara de la Primarie ( din Milano unde am locuit ceva ani…) un certificat care sa demonstreze ca sunt in viata…a fost bestial, nu ajungea ca m-am prezentat la ghiseu…aveau nevoie si de alte dovezi…

  4. SuziMuzi, absolut fabuloasă chestia. În sensul că doar în fabulele cu moroi pot exista dubii de genul ăsta. Dar na, sper că s-a distrat măcar cel care a trebuit să ţi-l elibereze şi că l-ai terorizat ca la carte disputând cu el filosofic calitatea ta vie sau lipsa ei.

    Altfel, Rhetto, cine nu te-ar şti poate nu şi-ar da seama ce te-a înfuriat pe tine de fapt, anume că funcţionarele şi situaţia în sine au fost suficient de enervante încât să ţi se pună capsa, dar nu suficient de enervante încât să ai o scuză să foloseşti toporul ăla nou pe care-l cari cu tine peste tot. Zi că nu-i aşa. N-o să zici, fireşte, pentru că te-ai băgat înapoi în fundul dulapului, unde construieşti un accelerator de particule, în loc să-l furi pe cel de la Geneva, aşa cum ar face orice babă cumsecade şi cum te-am sfătuit eu.

  5. SuziMuzi, n-ai auzit de indianul ala care a candidat la presidentia Indiei mai zilele trecute ca sa demonstreze ca e viu? (E pe bune) Din motive de amor zburdalnic cu o satana focoasa dintr-o casta inferioara si acceptabila, concastenii (asa s-o spune?) lui l-au declarat mort. Da’ nu asa, ca la noi, declarativ, „esti mort pentru noi”, ci cu acte in regula.

    Asa ca ce te mai mira?

  6. 😐 , mai , mai , daca aducem simtul practic in institutile statului e casi cum le-am spune chinezilor sa numai fie galbeni…ce e cu spiritul asta revolutionar pe voi ?; ) )


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s