Despre lucrurile cu adevărat importante

Oamenilor,

Eu v-am zis să nu mai râdeţi de instituţiile falimensacre ale statului, ca CFR-ul şi Poşta Română. V-am zis că se supără şi scot câteodată, din pământ, din iarbă arsă (voi aţi ieşit din oraşe recent? Trăim în oaze răsfirate prin Sahara şi nici măcar nu ştim) mostre monstruoase de competenţă şi clarviziune, de riscăm să murim cu toţii de apoplexie.

Eu v-am zis şi nu m-aţi crezut. Aţi continuat să faceţi mişto de ele împreună cu mine şi uitaţi că io era să mor de mirare în trenul despre care-i vorba mai jos. Da. Când am coborât din el aveam palpitaţii şi tahicardie, probabil şi din cauză că au trebuit să mă raşcheteze  cu ranga nişte cetăţeni musculoşi fără pic de înţelegere pentru ataşamentul meu faţă de un tren normal în Anormânia.

Eu v-am zis şi nu m-aţi crezut, şi de fapt nu m-am crezut nici eu. Motiv pentru care Universul încearcă să mă asasineze încontinuu cu dovezi că de fapt ţara asta, prin aparentele ei aberaţii, are grijă de sănătatea şi de visurile noastre. Ia uitaţi ce m-a întâmpinat pe mine ieri la Poştă, când am fost să trimit nu contează ce plângere la adresa nu contează cui. Uitaţi-vă şi vă cruciţi cum ne citeşte Poşta Română cele mai ascunse gânduri cu care umblăm la noi zi de zi, în timp ce ne prefacem că vrem excursii culturale şi snoabe, să vedem ruinele unor civilizaţii apuse, să vedem specii rare de peşti, să mâncăm Fugu prins cu mâna de noi înşine, să mângâiem cu privirea războinicii de teracotă, să numărăm pietrele din Machu Picchu, să alergăm după fluturi imperiali, să admirăm banchiza şi focile, să ne chiorâm la Mona Lisa, să auzim chestii nemaiauzite, să cred că aţi înţeles deja. Poftim. Statul, prin unul din reprezentanţii săi de frunte la toate categoriile, Poşta Română, ne bate obrazul amintindu-ne cum are de fapt grijă de noi, dându-ne ceea ce ne dorim cu adevărat, dar nu avem curajul să recunoaştem la agenţia de voiaj. Poftim vedere motivaţională livrată de Poşta Română şi bucuraţi-vă. Acum înţelegeţi de ce primim de fapt tot circul ăsta. Pentru că asta vrem.

Da?

Anunțuri

10 comentarii

  1. Babo, asta e manipulare subliminala intru cresterea natalitatii. Pelican, barza… cine mai face diferenta in ziua de astazi?

  2. Mie o sa imi mai ia vreo 2 zile sa ma opresc din sters lacrimi. De ras, bineinteles =))

  3. Vai =)) http://www.ngo.ro/site_item_full.shtml?x=1520

  4. ca barbaria este la ea acasa in peisajul românesc nu ne mai face sa ne cada falca, ne-am obisnuit. inimaginabila pana acum vreo trei luni si ceva, „politichia” împinsa de ponta si antonescu, acesti „stan si bran” de faima internationala multipla si crescânda ai gaunoseniei tupeist-agresive, se instaleaza ca un reper de neclintit in panteonul badaraniei nihiliste. pe locul o suta si ceva poate, prostia inlocuirii „banalului” delta dunarii cu genericul „zone humide” care se refera in principal la mlastini.de ce sa nu vorbim atunci si de marea neagra ca „zona umeda”, sau de oceanul planetar umed. sunt unii care se conferentiaza pe tema asta, de te intrebi „si cine mai violeaza zilnic limba româna?”. oamenii mai saraci de expresie dar „straightforward”, asa ca noi, suntem oarecum gelosi pe asta:
    „Circa o sută de specialişti în protecţia zonelor umede, veniţi din toată lumea, se vor afla mâine la Brăila, pentru o scurtă vizită în Parcul Natural „Balta Mică a Brăilei”. În jurul orei 12.30, vizitatorii străini se vor urca la bordul navei „Lacu Sărat” cu care se vor deplasa pe Dunăre, până la ostrovul Fundu Mare, de unde vor merge pe jos spre privalul Dârnea.” http://www.obiectivbr.ro/o-suta-de-straini-in-vizita-la-braila_id69681

    dar fie. strainii la ostrov. iara noi, la tanti elvira, daca trebuie

  5. Păi ducă-se, zeno, străini la ostrov, eu nu văd nici o problemă. O problemă ar putea să fie în schimb faptul că specialiştii în zone umede s-au îmbarcat cu destinaţia Fundu Mare, dar na, depinde de preferinţe.

    Dragoane, nu ştiu ce să zic. Pelicanul e şi ceva simbol al renaşterii şi sacrificiului de sine, din câte îmi aduc eu aminte prin nu ştiu ce miracol, aşa că s-ar putea să fie ceva suspect la mijloc. Poate e cu zombi mesajul de fapt.

    Andreea, nu? 😀 Şi foarte bine, zic. Dacă există ziua internaţională caps lock, mi se pare că ceva cu mult mai important merită să primească recunoaştere, nu? Da.

  6. unii cititori neatenti se pot gândi subversiv la versurile „La noi la Brăila / La tanti Elvira / Uşor se câştigă lira / Femeia munceşte / Bărbatul plăteşte” dar este exclusa aluziunea, aici fiind vorba de aluviuni. stiut este ca nu din aluziunile ci din aluviunile Dunarii creste ostrovul care devine apoi un paradis (umed), precum Fundu Mare, in care care sunt atrasi strainii.

  7. Din ce zici tu acolo, zeno, aluziunile nu sunt deloc excluse de aluviuni, rezultatul în urma activităţilor povestite acolo putând să fie cam acelaşi, sub forma unei mari aglomeraţii în zonă, care riscă să transforme relieful. Măcar pe cel antropic.

  8. revenind la poza cu inscriptia „zonele umede: camin si destinatie” cu ocheada ei imbietoare din partea intâia la care refuzam sistematic sa rezistam. partea ei a doua ma lasa însa tot asa de nedumerit precum eram si ieri, si alaltaieri si de când ma stiu: „camin si destinatie” imi sugereaza sau un fel de camin pe care scrie cu litere mari „drum bun!” sau un cimitir pe care scrie „caminul tau”. e clar ca dobitocul din mintea mea ar fi preferat ceva mai oarecum romantic, gen
    „camin si destin” sau ceva mai explicativ, gen „zonele umede: acolo unde cuibarim”

  9. Nu cuibărim, zeno, pentru că activitatea asta e foarte nocivă atât pentru ouă (ai văzut vreodată ce rămâne din ele după ce ies puii? Brrr), cât şi pentru zonele umede, care vor deveni mai întâi rezervaţii şi apoi deşerturi. Nu ne jucăm cu aşa ceva.

    Dacă e ceva care ar trebui corectat, e ordinea: „destinaţie” şi „cămin” ar fi ordinea potrivită.

  10. n-as vrea sa fiu in pielea ta in momentul când pelicanii din poză îl vor citi pe acel „nu” pus de tine inainte de „cuibarim”. si nici in acela când aceiasi pelicani vor povesti despre afront celor circa 100 de specialisti straini dar iubitori. in rest, da.
    da, inversarea ordinii la „camin si destinatie” dă un sens dintr-o data placut si optimist. ba chiar impresia de normalitate. prin asemenea gesturi simple si la îndemâna fiecaruia se poate tinde catre o românie normala. din fericire asta nu e o directie agreata de guvern, deci e mai cuminte sa ramânem la imaginile de mai sus


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s