Marcs vs E.T

Oamenilor,

Da, bine, le-am băgat pe Rhetta și Veta la un sanatoriu ca să le fur tablourile și să le fumez pisicile. Am reușit de minune, n-a trebuit decât să le momesc că le duc la Dracula Bass. Asta era acum câteva luni, ca să vă dați seama ce ușor sunt uneori de păcălit niște babe care, totuși, le-au văzut pe toate. Amândouă în același sanatoriu, ca să ne distrăm. Doar că trebuie mutate constant între vreo 20 de locuri prin rotație, ca să aibă timp să renoveze ăia în urmă.

Acum că am lămurit chestia asta, să vă zic ce aveam de zis, că de asta am venit aici. Altfel stăteam și mă holbam la un Tonitza deghizat într-un Luchian fals, pictat de Tonitza, așa cum fac de două luni aproape fără pauză. Dar înainte să vă zic, trebuie să vă pun să faceți un exercițiu de memorie: mai țineți minte că, dintre rudele Marx de toate gradele *de nebunie, eu eram singura care nu se întâlnise încă nici cu un extraterestru, nici cu Dumnezeu, nici cu vreo combinație a celor două? Observați că vorbesc la trecut, da? Bun.

Sper că înțelegeți din asta ce trebuie, anume că acum opt seri am salvat planeta. Poate chiar galaxia, să fim realiști.

S-a întâmplat așa: stăteam pe terasă și mă uitam la stele. Nu le vedeam, firește, pentru că eram în mijlocul Bucureștiului. Adică se vedeau vreo trei, dar n-aveam de unde să știu dacă nu erau murdari ochelarii, așa că de fapt se poate spune mai corect că stăteam și mă holbam la cer. Preventiv, vă zic că nu beam și nu băusem nimic.

Când deodată, dintr-un copac a sărit la mine un extraterestru. Fără bancuri din alea ridicole de le filmează câte un idiot pe săptămână, aiurea prin lume, și ajung după trei ani pe post de noutate la știrile de la Antena 3. Nope. Cât se poate de real, cu formă inteligentă (e greu să vă explic cum îți dai seama, privind la o ființă spațială, că are o formă inteligentă. E suficient să vă zic că te simți brusc destul de prost.) și lucire metalică, discretă. Dacă-l vedea careva de pe blocul vecin, putea lesne să creadă că se uită la o babă care și-a scos la plimbare costumul de înmormântare. Dar nu se vedea, deși era lună plină (dacă stau să mă gândesc, poate de asta stelele… Să revenim.)

Abia l-am văzut io, și a aterizat la un metru de mine. N-a scos nici un sunet, totuși mi-a devenit clar că venise că supună Pământul. Și voia să înceapă cu terasa mea. Acum, eu accept multe, că mă interesează prea puțin dacă Pământul e condus de extratereștri, de idioți sau de oculta francmasonă cruciferă sau cum dracu li se zice grupurilor secrete în care simt nevoia să creadă oamenii fără ocupație. Dar să nu înceapă cu terasa mea, că abia am eliberat-o de vecini stupizi. Chiar n-aveam chef de vecini galactici stupizi.

Ne-am luptat scurt, n-a avut nici o șansă. Măgarul (sau care o fi echivalentul măgarului pe planeta de unde o fi venit) a reușit să mă lovească cu o armă cu laser triunghiular, dar l-am făcut bucăți repede. L-am și pus la uscat, între timp, să-l am pe iarnă, dar se pare că l-au și cules ai lui, pentru că a dispărut. În locul lui, am găsit un bilet de scuze și o sticlă de Carmenere de Santa Elena, de care-mi place mie. Și un fel de generator de ceva, nu-mi dau seama ce e, pentru că arată pătrat și face bâz. Știu doar că de când îl am, nu se mai aude nici un zgomot în afara casei, indiferent cât de tare dau muzica sau ce experimente explozive fac.

Acum stau pe canapea, scriu cu pickhammer-ul pe perete și mă gândesc că era bine dacă schimbam și noi o vorbă, ceva. Și-o fi făcut o impresie nasoală.

Eh.

A, nu mă credeți. Poftim:

Și-n plus, când l-am pocnit cu capul în gură, s-a întâmplat ceva transfer de cunoștințe și am dezlegat o enigmă care mie nu-mi dădea pace de când am făcut cunoștință cu WordPress-ul. Cum scriu justified. Eu zic c-a meritat cicatricea.

Anunțuri

2 comentarii

  1. pseudo-tatuajul din foto se cheama „ti-am deschis un zâmbet”.
    si zici ca nu-ti amintesti ce-ai fumat?

  2. Pseudo-tatuajul din poză e o arsură cât se poate de reală, Urma Thurman. Dacă așa înțeleg extratereștrii să lase semne de dragoste, îmi retrag dorința de a mă reîntâlni cu Uscățilă de mai sus.

    Dar altfel, nu, nu-mi amintesc ce am fumat, mai ales că nu-mi amintesc când. Ce trebuia să fac cu fumatul, că am uitat?
    În general uit chestii. De exemplu, de unde am arsura asta. Ia să citesc mai sus. Aha. Bun.

    Cea mai bună dovadă că întâmplarea s-a întâmplat în realitate, dacă nu accepți arsura mea (n-am acceptat-o nici eu, dar asta nu o împiedică să existe, se pare), e că postarea asta e scrisă justified. O asemenea descoperire nu putea să vină decât de la o ființă cu știință superioară.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s