Hiperboreeni, trădare!

Oamenilor,

După cum știți, io + hiperboreeni ≠ love, ba chiar cam dimpotrivă. Mai precis, aș fi furibundă la adresa acestei aberații cu care-și pierd vremea practicienii și teoreticienii conspirației dacilor nemuritori (și fac tot felul de prostii, de trebuie să se apuce oameni cu mințile în cap să pună la loc istoria după ei). Doar că de multe ori am chestii mai bune de făcut. Aproape întotdeauna, adică.

(În treacăt și într-o lungă paranteză fie zis, am convingerea că motivul pentru care toți obsedații de conspirații stupide din categoria naționalismelor-retroactiv-pansatoare-de-ego-național-complexat – și ai altor conspirații stupide – zburdă liberi și-și împrăștie găinațul vehement peste tot e tocmai faptul că oamenii cu mințile-n cap sunt prea ocupați să facă chestii reale ca să aibă timp să-i lumineze. Și nu, nu vreau să zic să le dea foc, nu știu de unde v-a venit ideea asta.)

Așa. Asta știați, că v-am mai informat o dată: dacii sunt hiperboreenii din poveștile antice, conform nonșalanței cu care orice fapt istoric poate fi întors pe dos sau inventat, la nevoie, de protocroniști. Schelete gigantice, plăci funerare din aur de 50 de carate (!! da, puteți să leșinați de râs, și eu am făcut-o), Sfinxul, colonizarea Asiei, Americilor, Polineziei și a lui Pluto. Etcetera și diazepam.

Ceea ce nu știți încă e că hiperboreenii noștri sunt mai adevărați decât ai lor. De ce? Păi: în 1823, la Roma s-a inventat Societatea Hiperboreeană italiană, cu scop arheologic și istoric și așa mai departe. Pentru ăia din voi care citesc germană, pentru că bazaconia era fondată de niște prusaci, povestea minunii aici. Rezumatul e că chestia se încadrează în interesele istoric-arheologic-clasice ale epocii, colorate nițel cu nuanțe romantice, că deh, Zeitgeistul. Până aici, nu prea mare diferență față de hiperboreenii daci și propovăduitorii lor protocroniști, care au început să facă ravagii pe la noi doar cu vreo 80 de ani mai târziu, așa cum stă bine României în raport cu Vestul.

Diferența apare însă brusc destul de curând, șase ani mai târziu, când hiperboreenii prusaci din Roma se prind că n-o să-i ia nimeni, niciodată, în serios. Așa că devin Istituto di Corrispondenza Archeologica, șandrama cu altă sonoritate și mai ales cu ocupații treptat tot mai serioase. După aia, ca să știe-o treabă, se și mută la Berlin, unde se transformă mai târziu în Institutul Arheologic German și-și văd de treburi normale la cap.

Între timp, ce-au reușit să facă hiperboreenii noștri? Să determine niște medieviști să scrie o scrisoare deschisă Congresului Internațional de Studii Medievale de la Kalamazoo, în care să-i anunțe pe ăia că nu toată lumea care-și permite taxa de participare și biletul mai are bani și de vizita psihiatrică. (Firește, congresul a zis că bă, nașpa, asta e, n-am știut, dar oamenii au plătit, vă așteptăm și pe voi data viitoare. Ceea ce ne face să credem că probabil, câtă vreme ești în stare să-ți plătești biletul până-n Michigan și să nu apari la poartă cu o strecurătoare cu antene pe cap, ești ok.) A, da, au mai făcut și un documentar despre cum dacii i-au învățat pe romani latină, pentru că dacii colonizaseră teritoriile Imperiului Roman cu mult înainte ca romanilor să le vină ideea să violeze niște sabine și să compună un fel de popor pe teritoriul lor. Eu zic că e bine că nu mai sunt ăilalți hiperboreeni în Roma, că se înfuriau hiperboreenește și ne lua dracu’. Știm cu toții că asta s-a întâmplat la Cernobâl, oricum, nu avem nevoie să mai vedem o dată.

Închei (cum altfel?) cu o instigare la justiție istorică: băi hiperboreeni români, băi, vedeți că nemții v-au trădat și-au schimbat tabăra. Și-au negat originile, și-au renegat numele și s-au apucat de prostii. Pe ei, dați-le cu Zamolxe-n cap! Și urlați la ei să nu se mai plângă, e evident că 23 august ’44 a fost doar începutul revanșei.

Anunțuri

Cum salvez eu, Petronia Marcs, televiziunea și Universul

Oamenilor,

Cică, în urma unor recente deversări de jeg – pe care Rhetta, ca o babă cu stomac puternic ce este, le-a povestit într-o seară unei adunări de babete înlemnite – (mă refer la un incident construit în jurul unei anume Ioana Tufaru și la talk show-ul românesc ca specie de vierme, în general), CNA a decis să ia măsuri. Măsura fiind ceva amendă pentru latrina (Antena 1) care a găzduit umilirea dincolo, practic, de drepturile omului, a unei ființe (totuși), Ioana Tufaru. Pentru că despre asta e vorba în talk show-ul românesc de showbiz (tocmai l-am auzit pe Pruteanu zgâriind la ușă): despre a scoate din oameni cele mai purulente mizerii (mai ales din prezentatori și din spectactori, zic, deși și invitații sunt planșe demonstrative la lecțiile despre evoluție și diferitele patologii care o afectează).

Speranțele băbătiilor ca mine, cum că vomitivele de calibru cosmic gen „Acces direct” vor dispărea într-un nor de fum puțind a căcat și vomă, luându-și după ele surorile „Happy Hour”, „Drept la țintă”, „WOWBiz” și tot neamul lor cel nesimțit, vor mai trebui să aștepte. Însă pricep că se simte totuși nevoia de ceva mai substanțial decât amenda pentru jeg, ceea ce e un fel de pas în direcția bună. Mai precis, dacă CNA chiar reușește să oblige această specie băloasă de broaște râioase să-și pună-n frunte eticheta cum că nu sunt doar un argument pentru contracepție, ci și o minciună regizată și jucată prost de niște disperați ai speciei, ar fi ceva. Da, ar fi mișto ca publicul care belește ochii la asemenea manifestări subumane să aibă în față realitatea farsei din care alege să facă parte, cu un discernământ care face pereții de beton și gurile de canal să se simtă pretențioase. Sigur, și mai mișto ar fi ca aceste specimene să fie încolonate și trimise să sape în mină cu unghiera sau să dea cu mopul prin Fukushima, dar s-o luăm cu pași mici.

Dragă CNA, cu ocazia asta, înaintez aici o idee atât de bună, încât nici măcar nu-ți cer ceva în schimbul ei. Și-așa n-ai ce da, nu de alta. Ideea este absolut necesară, iar punerea ei în practică și mai și. Așadar, cască ochii.

Cum vă sună următoarea chestie? Țața Floarea din Pașcani stă, lăbărțată pe canapeaua acoperită cu mușama din sufrageria unde și doarme, împreună cu șase câini puturoși, și se uită la tv. Tv-ul e pe „Acces direct”. Țața Floarea tocmai cască gura la chiloții murdari ai unei vedete care nu există, descoperiți cu un fler de om de lifestyle tv care o face pe Oprah să plângă noaptea-n pernă cu sughițuri de ciudă de Simona Gherghe. Țața Floarea tocmai se scarpină cam în aceeași zonă anatomică în care s-a băgat camera emisiunii, cu tot cu cameraman, în cazul invitatului. E bine. Se aud niște neuroni murind, televiziunea de showbiz, ca specie, horcăind, niște vecini futându-se și trei câini scărpinându-se de purici și eczeme (țaței Floarea îi ajunge pensia doar pentru cablu sau pentru medicamente pentru potăi, și dilema e tranșată dinainte să aibă loc).

Deodată, tocmai când deversarea de deșeuri toxice din tv atinge debitul maxim și Universul mai moare puțin, peretele coșcovit de sub icoane (țața Floarea crede în Dumnezeu și Sfântul Tabloid) dispare într-o explozie teribilă și în locul unde era zid apare, într-un nor de praf și gaze lacrimogene, SuperTV. Care, așa cum îi spune numele, e un supererou musculos, agil, deștept și arătos, care întrupează speranțele unei întregi evoluții științifice. Are cap pătrat, dar doar la propriu și din rațiuni de personaj, altfel e un tip foarte deștept și mișto. Genul cu care poți oricând bea un pahar de vin și discuta despre chestii care implică mai mult de un neuron. Nelăsând-o pe țața Floarea să se dezmeticească (nu că i-ar putea opune cineva rezistență, are un jet de lumină de chiorăște și telescopul Hubble, te poate ameți cu purici – din ăia de ecran, nu din câinii țaței Floarea – de să-ți dai singur pumni în gură, și dispune de un tun sonor în stare să spargă crusta de gheață a satelitului Triton în 0,3 milisecunde), SuperTV o înhață pe țața Floarea de un picior. Primele vești pe care reușesc vecinele speriate să le afle despre ea, trei luni mai târziu, o plasează, pe post de dezamorsator uman de mine anti-tanc, în zonele de conflict din Orientul Mijlociu. Adunate ghem pe banca din fața blocului, șoșotesc (alternativ scuipându-și în sân și făcându-și cruce cu limba) că țața Floarea e atât de dedicată muncii ei încât nu plănuiește să revină vreodată de acolo, ba chiar activează pro bono („ce-o mai fi și aia, maică, io de mult am zis că asta e nebună și vrăjitoare”).

A se repeta scenariul, cu *insert țață name here* (sunt irelevante sexul, vârsta, ocupația profesională și gabaritul subiectului) și cu *insert căcat televizat here*. SuperTV apare, dispare împreună cu subiectul (în stare integrală sau fragmentară, neimportant) și dezinfectează locul cu acid clorhidric. Din subiect se găsesc dinți, membre și ADN prin diverse părți de lume (nu neapărat în aceeași emisferă), chestie documentată de televiziunile din întreaga lume. Mai puțin din România, dat fiind că pentru televiziunile românești actualitatea internațională nu există – se știe că țara trăiește într-o bulă a ei, în care Brigitte Sfăt, Adriana Bahmuțeanu, Cătălin Botezatu, Adrian Cristea și politicienii de barbut înseamnă ceva. Cu atât mai bine, pentru că realizatorii mizeriilor televizate nu vor ști că SuperTV vine după ei, dar a început de jos, ca să se distreze. Ar putea să fie și un avertisment, dar, după cum am văzut, avertismentul va trece complet pe lângă cei interesați să-l ia în seamă, ocupați să trăiască într-o lume paralelă. Motiv pentru care rezultatul va fi absolut, perfect, definitiv. Când va rămâne fără treabă în România, SuperTV se va muta în altă parte, ceea ce se vede din faptul că și-a rezervat deja un bilet de rachetă spațială pentru Nicăieri, ora Niciodată.

Is it a bird? Is it a plane? No, it’s fucking SuperTV with a fucking nuclear blaster!

Se caută realizatori de bandă desenată, avem franciza asigurată la Hollywood pentru 26 de filme. Măcar o față, acolo, dacă vă chinuie talentul. Avem nevoie de ea pentru stencil-urile care să bage primii sperieți în popor.