Babă, caut soluție băbească

Oamenilor,

Shit. Mergeam la un moment dat pe stradă, când mi-am dat seama că am dispărut.

De ce?

M-au ros pantofii.

Mda. Genul ăla de clișeu atât de clișeic încât știi că e clișeu, dar se impune zis. Acum, să trecem la ce a rămas din mine, și anume un urlet și niște carne vie, pe locul unde obișnuiau să fie niște picioare. Rămășițe care mă fac să vă pun o întrebare firească, pentru când m-oi reîncarna. (Normal că tot în babă o să mă reîncarnez dacă există reîncarnare, pentru că am fost o persoană foarte bună și mai bine decât babă nu există. Dacă nu există reîncarnare, răspundeți-mi măcar ca să nu vă bântui de curiozitate un secol și jumătate. Na, deja fac rime înfiorătoare. Nu vreți să știți ce urmează.)

Întrebarea firească nu e dacă credeți în reîncarnare, și nici dacă o să vă recunosc în viața mea viitoare. N-am idee, vedem noi. Chiar și pe ăia dintre voi pe care se-ntâmplă să-i cunosc, probabil i-am ignorat neintenționat pe stradă măcar o dată. (Așa, voiam mai de mult să zic asta: dacă trec pe lângă voi pe stradă prefăcându-mă că nu vă cunosc, și de fapt vă cunosc – înainte să dați cu toporu, uitați-vă la moaca mea: am ochelarii pe ea? Apoi uitați-vă în jur: plouă puțin, sau burnițează, sau ceva insuficient de intens încât să fie nevoie de umbrelă, dar suficient de intens încât ochelarii să fie băgați la adăpost? De asta. E crepuscul? De asta. Nu, nu pentru că sunt vampir, ci pentru că la crepuscul sunt chiar mai chioară decât de obicei. A, m-ați și strigat și io nimic? Păi aveam căștile în urechi? Concluzia: da, ca s-o recunosc pe mama pe stradă trebuie să mă lovesc frontal de ea. Și cam la fel cu toată lumea. Scuze. Dacă nu sunteți clădire veche sau piatră antică, e puțin probabil să mă uit la voi și să fiu conștientă de asta.)

Aolio, că nu mai ajung la întrebarea firească. Întrebarea firească a zilei de azi nu e nici ce facem cu o pereche de bășici pline de lichid și usturătoare ca dracii, pentru că asta știu. Întrebarea firească e ce facem cu pantofii care le-au cauzat, printr-o pereche de ciorapi 100 DEN. În afară să-i ardem, că nu știu cum naiba, dar când mă uit la chitanță mi s-au terminat chibriturile.

Deci? Soluții geniale? Ciocan n-am, vă anunț de pe acum.

Anunțuri

16 comentarii

  1. Babo, daca nu merge aia cu spirtu’ (vata cu spirt bagata in pantofi, cica se mai lasa, nu stiu, n-am incercat niciodata, zic si eu ce zice lumea), eu zic sa mai pui vro 4-5 lei si sa mai iei vreo 2-3 perechi de picioare si sa le schimbi des, cam la 8-10 pasi. Pina le tocesti pe toate s-or mai imblinzi bestiile.

  2. Aaaaa, am avut si eu niste pantofi d-astia. Erau chiar romanesti. Dupa ce mi-au facut basici pe absolut pe toata suprafata piciorului acoperita de pantof s-au lasat asa de tare incat imi zburau din picioare. Asa ca nu stiu … fumeaza ceva si mai incearca-i o tura.

    Exista o poveste cu cev crema de fata/de corp pusa in pantofi si purtat asa sa se inmoaie pielea si sa se lase. Asta daca sunt din piele.

  3. Sau da si tu o cautare dupa „cum fac si eu sa nu ma mai bata pantofii astia” 😀

  4. Dragoane, am încercat ultima soluție altădată, e exasperant: nici măcar picioare de schimb nu se găsesc la mărimea mea de pantofi.
    O să încerc să aplic soluția ailaltă, doar să pun mâna pe spirt. În lumea spiritelor e cam greu, iar acasă n-am decât toate celelalte dezinfectante.

  5. Știi tu ce știi, Andreea, și mă bucur să văd că blogul ăsta e capabil să producă traume durabile. Pentru ceilalți, pe scurt, într-o noapte am râs cel puțin o oră cu Dragonii pe tema unor căutări care au ajuns din Google aici, la noi. Cam 20 de minute au fost din cauza nedumeririi „cine e în poza asta”, întrebare pe care cuiva i s-a părut normal s-o pună lui Google. Partea bună e că și nouă ni s-au părut normale, după aia, o groază de chestii, printre care și să dăm pe gât un număr vindecător de sticle de vin.

    A, și am încercat. Google mi-a arătat, în mod inexplicabil, poza unui crocodil. Chestie din care înțeleg că în poza nedumeritului de mai sus era Ion Iliescu.

  6. Ioi, maica, am imbatranit si eu – am recitit comentariul propriu de mai sus si lasa loc la atat de multe poante incat ma minunez ca am avut curaj sa apas „trimite”. Vai, vai, sa ma iertati, declar sezonul de mistouri deschis daca se simte nevoia.

  7. Adică ce, retragi constarea științifică despre creșterea pragului de durere sub influența unui cui bine rulat? Foarte rău faci. În momentul ăsta, un crocodil care seamănă cu Ion Iliescu tocmai a început să plângă. Și nici măcar nu e ăla din care s-au jupuit pantofii care m-au jupuit pe mine.

  8. renunta la pantofiii aia. orice ai face tot te vor bate

  9. daca pantofii dor, nu dor degeaba ci din doo motive sine qua non. unu, ca-s contrafacuti de chinezi, chinezii sunt japonezi iar japonezii fac dintotdeauna pantofii de dama cu mult mai mici decat marimea piciorului dumneavostra. doi, pantofii dor pentru ca dorul e un sentiment românesc pe care trebe sa-l simti in veacu vecilor.

  10. uf, compatimesc integral. daca sunt suficient de eleganti, depoziteaza-i in cutia cu „outfit pentru ultimul drum”. imi place sa sper ca pe lumea cealalta poti zburda si fara sa-ti mumifiezi labutele in plasturi urgo. daca nu, eu personal voi fi extrem de revoltata.

  11. Elza, nici nu mă gândesc. Dacă aș fi renunțat așa ușor la chestii, piramidele ar fi fost mult mai mici și mai cubice.

    Gdoru, problema e că și picioarele mele tot la japonezi sunt făcute, deci ar trebui să se potrivească. Sau e caz de război civil. Cât despre sentimentul românesc al dorului, tot românești sunt și sentimentele defetismului, statului degeaba și meschinăriei, dar nu mă vezi călcându-le pe alea în picioare. Deși.

    Noemi, tocmai asta-i problema, că nu sunt suficient de eleganți ca să-i păstrez până mor, dar nici suficient de oribili ca să îi omor. Dacă putem trece în lumea cealaltă pe bucăți, aștept vești de la picioarele mele. Te anunț imediat ce aflu ceva.

  12. Programul Rabla pentru pantofi?…

  13. Veutzu, scuze, Akismet trece din nou prin una din crizele sale de confuzie. Dacă n-aș ști că-i alcoolic, aș crede că începe să arate semne de Alzheimer. În fine, pentru că încă nu vreau să-l internez niciunde, o să presupun că e în cârdășie (ce-mi place cuvântul ăsta!) cu pantofii, care au ceva de protestat la această soluție. Picioarele, pe de altă parte, par să aprobe, deci poți să fii mândru, ai pornit un război civil. N-ai cumva treabă, să zicem, prin peninsula coreeană, așa, prin partea de nord?

  14. Pune multă cremă pe zonele-problemă (adică şi pe picior, dar şi pe pantof), doar să ai grijă să nu fie cremă din aia care intră repede în piele, scopul e ca cele 2 suprafeţe să nu fie în contact permanent, ci să alunece până se lasă pantofii. Alege şi tu creme pe bază de vaselină, de exemplu unguentul cu gălbenele de la Fares, 4 lei/cutia sau alt unguent de acest gen. Ştiu că o vreme o să ai ciorapii daţi cu cremă, dar altă metodă nu cunosc.

    P.S. Mă întreb dacă ai aruncat deja pantofii, văd că ai cerut idei acum o lună.

  15. Pui un ciorap gros, îți pui pantofii în picioare, iei un uscător de par, ii încălzești și 30 de secunde îți miști degetele și tot așa (dacă sunt din piele) google it

  16. Suflowergits și Neptun962, mulțumesc mult pentru ajutorul întârziat, la fel de recunoscătoare o să vă fiu și când o să cer idei de dezamorsat bomba pe care tocmai mă voi fi așezat. Altfel, țin să vă anunț că situația s-a rezolvat amiabil, cu ajutorul unei sticle uriașe de rachiu, un ciocan și niște spirt. Vă las să ghiciți care, cine și ce.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s