Distopia salvează onania

Pentru cei care nu știu, Silviu Gherman este un personaj care descrie cel mai bine cuvântul hipster. Ok, dacă mă întrebați de ce acest subiect, e simplu: pentru că și acest blog este (nolens mai degrabă dect volens) tot o creație hipsterească. Mai departe, Silviu Gherman apare ca cineva care nu se poate hotărî dacă este actor, muzician sau scriitor (ordinea enumerată de mine e complet aleatorie). Și această pendulare este însă la fel de caracteristică hipsterilor. Astfel, ştim deja că este foarte posibil să vezi un asemenea personaj care deși are studii în literatură, deține în incintă un Moog la care naşte oarece muzică, pentru ca peste numai treizecişiopt de minute să afli că viitoarea lui carieră va fi în instalație de artă contemporană. Mare atenție, cuvântul hipster nu are aici nici cea mai mică umbră de conotație peiorativă.

Motivul real pentru care scriu această postare sunt însă statusurile FB ale unor oameni (pe care îi consider a fi de foarte bine) care afirmau că ultima carte a lui Silviu Gherman (a mai scris două), Hârtiile masculului, este una foarte bună. Nimic mai neadevărat. Acuma, totuși, ca să intrăm un pic în atmosferă, să spunem că postfața nu se poate hotărî dacă această carte este o „fantezie steampunk”, „o călătorie swiftiană”, „un fantasy”, sau „un SF”. Câte puțin din toate, desigur, dar răspunsul exact îl dă însuși autorul, într-una din postările sale de pe youtube. Aceasta este, deci, o distopie şi spun asta tocmai pentru a ne edifica cititorii şi nu pentru că o distopie n-ar putea fi totodată un SF.

Dar ce se întâmplă în această lucrare? Reținând că autorul se autodescrie ca „misogin” în scurta – fireşte – autoprezentare, suntem transportaţi, treptat, într-o lume dominată de femei-mutant, pentru care masculii nu mai reprezintă aproape nimic, sau poate din când în când ceva motive de futai post-apocaliptic (remember Identitatea lui Kundera, păstrând, desigur, proporțiile şi specificităţile genului?). Altfel, fiind niște ființe atât de oprimate, acești masculi cultivă o formă de, să zicem așa, în limbaj prea-cucernic – strașnică malahie – pe care Gherman o denumește bașkiya. Și pentru că tot am ajuns aici să spunem că, practic, întreaga carte este o efuziune a acestui legendarium marca SG, în care femeile-tartor se numesc cledane, orătăniile scatoide, iar diverse alte posibile animale fuscubrah, burbac etc. etc. etc. Bine, animale e impropriu spus, aici fiind vorba mai degrabă de nişte compuși organici, dezvoltaţi într-un fel de bio-arhitectură a la Giger care culminează, îmi imaginez, cu o stalactită de-a dreptul pulopizdică, ultimativă la scara universului, intitulată pruţ şi la care desigur că aproape toată suflarea distopică a lui SG îşi dă concursul, silinţa, răsuflarea. Fără să mă apuc totuși să povestesc cartea, nu pentru că n-aș vrea, ci pentru că MC a făcut-o deja aici, aș mai spune că SG a fost un cititor destul de dibaci al lui 1984, căruia îi şi împrumută principiul nouvorbei atunci când alătură, de exemplu, două numerale cu care botează un personaj (Doi Unu). Ca o etichetă mai mult sau mai puțin conclusivă să remarcăm că această carte nu e altceva decât punerea (asumată) în scenă a dezamăgirilor amoroase ale autorului, cu accentele vârtoase şi patologice ale unui obsedat sexual (bieţii masculi îşi bagă, la propriu, picioarele în vaginurile lor de cledane, alţii morfolesc de zor nişte labii etc.). Şi poate că e firesc să fie aşa, din moment ce tot acest matriarhat nebun e complet neperformant.

Ce reproşez însă cărţii este în primul rând faptul că imaginaţia (absolut reală şi fecundă) a autorului nu este decât un mecanism care merge în gol, dând, per total, un rateu colosal. Astfel, nu numai că nu te poţi ataşa de niciunul din personajele pe care le creează, ele fiind asemenea lumii în care ne aflăm, adică „rece şi deprimantă”, cum bine remarca cineva; mai mult, e nevoie de o voinţă fabuloasă ca să poţi accepta convenţia la care autorul încearcă să te facă părtaş, pentru simplul motiv că atât ea cât şi scriitura propriu-zisă sunt neinteresante, eşuând în a declanşa acel magnetism necesar care să te facă prizonierul lecturii. Şi vă rog să nu mi-o serviţi p-aia că tocmai asta e ideea, ca personajele să fie reci şi deprimante. Nu, pentru că mă aştept foarte clar ca mai ales un asemenea individ să mă facă să mă identific cu el, să nu-l mai uit niciodată, ceea ce aici nu e cazul. În alte cuvinte, SG nu numai că nu e Bogdan Suceavă, iar Hârtiile masculului nu sunt al său timp diez (în termeni de stil), dar autorul în cauză e încă şi mai departe de a fi Vladimir Colin, în opinia mea unul din cei mai talentaţi autori de acest gen pe care i-a dat vreodată România. De remarcat, altminteri, aplombul cu care SG a dus până la capăt 317 pagini extraordinar de seci şi – culmea – având în vedere unul din interviurile sale din Dilema Veche, complet lipsite de umor. În concluzie, oare nu i-ar sta mult mai bine să scrie o carte auto-referenţială despre activitatea sa din trupa Mesquins? Mă refer la o chestie în care el să mizeze pe haioşenia care altminteri îi este caracteristică, cum nu mergea chitara, cum s-a stricat cablul de la amplificator etc. etc. etc. Se poartă şi cel mai probabil ar interesa mult mai multă lume.

HM

25 comentarii

  1. Am vrut să scriu o mică răutate, dar nu mai scriu fiindcă astăzi am comentat numai răutăți. Nu știu ce se întâmplă cu mine, parcă aș fi suferind din dragoste ! Ei drăcie !

  2. Cică orice carte este folositoare într-un fel sau altul. Fie o citeşti (şi poate înveţi ceva, poate nu), fie dacă e din ai cu multe pagini e bună de press-papier, dacă e subţire, substituie evantaiul, dacă are un titlu ambiguu sau un autor „greu”, (bine, aici nu intră Gherman) o pui la vedere să se vadă că citeşti numai cărţi intelectuale ori poate mai rupi din când în când o pagină două-trei sau câte ai nevoie şi le găseşti diverse întrebuintări, faci avioane, vaporaşe sau te ştergi…… nu, după exemplu stimabilului domn Bob, azi nu scriu răutăţi😉

  3. Babo, Veto, cum mama dracului iti permiti sa citesti atitea carti pe care in mod evident le boscorodesti inca de la primele pagini? Cred ca am de vreo 500 de ori mai mult timp ca matale si tot nu reusesc sa trec de pagina 10 la o carte care nu ma prinde. E vreun soi de masochism? Ai norma de recenzii negative de facut lunar si nu le mai faci fata, tre’ sa citesti numai chestii care iti ucid neuronul?

    Eu unul prefer sa citesc carti asa de misto incit sa nu-mi vina sa mai spun nimic la sfirsit.

  4. Păi dragoane, și eu sunt de aceeași părere, dar cum să ajungi la cărțile alea mișto dacă nu tot încercând?

  5. De acord, da’ nu-i nevoie sa citesti toata cartea daca te scoate din pepeni. Iar daca renunti la ideea de a citi chestii la zi, ai intotdeauna modalitati eficiente de filtrare. Listele de lectura, de exemplu. Daca pe o lista sint 20 de autori si 4-5 dintre ei ti-au placut, probabilitatea ca ceilalti sa merite e destul de mare. Sau asculti un interviu/ citesti niste memorii ale unui autor preferat. Tre’ sa zica ceva, pe undeva, despre autorii lui preferati. Rezulta iar idei. Si tot asa.

    Cred ca n-am mai citit de mult un autor fara sa am referinte solide. Iar cind mi-a mai scapat atentia a fost un dezastru.

    Stiu, e enervant sa privesti viata prin filtrul altora. Da’ parca asta e un domeniu in care merita sa pui macar o sita mare intre tine si inflatia de texte. In plus, poti sa-ti combini intr-un mod foarte personal filtrele altora.😀

  6. Uite, știam dintr-o bănuială c-am să fiu dat egzemplu negativ ! Știam, așa că stăteam en-garde ! Da de mâine sunt sfânt ! Zău, mă cumințăsc !
    Păi babele are timp că organu citirii la ele e distopic și curbează timpu și īndreaptă spațiu. Io am cetit esplicația într-un dicționar și d-aia știu. Că io sara dicționăresc. Da, d-aia știu.
    Da lasă că ie bine că citește ele și ne spune și noo. Că o carte povestită face cât o zi la biblotecă. Apropos io le bănui că are abonament la biblotecă sau ceva, ori poate se cunoaște cu cineva acolo. Io am avut și io o cunoștință mai demult la biblotecă, da numa lectură nu făceam, eh, tinereț perdute-n niște cei mai frumoși ochi vreodată. Ha ! Uite, vezi, deja dau semne de cumințeală !😛

  7. Cum să nu. Io am abonament al Sadoveanu și pot fi găsită acolo cam zilnic. Bine era dacă și Sadoveanu ar fi avut abonament la mine.

  8. Babo, nu toate functiile sint bijective pe lumea asta😀

  9. scrisori catre rita ‘ ‘

  10. Sintagma ”ordinea enumerată” din primul paragraf m-a făcut praf…Nici n-am putut citi mai departe… Ce exprimare e asta pentru cineva care comentează cărţi?

  11. Hai Photini, că nu-i cazu să freci duda pe-aici, dacă nu-ţi place. Mai ales că e un serviciu pe care nu-l remunerăm de fel, frecatul dudei, adică.

  12. Mi-a plăcut mult – l-am considerat (blogul) inteligent şi spontan. Nu mi-am dat seama că sunt acceptate doar comentariile cu osanale… Îmi pare rău dacă duda strivită de mine (prin frecare) a stropit cu zeamă oglinda în care vă admiraţi dumneavoastră…

  13. P, uite ce e, eu îmi cer scuze şi rămânem prieteni, sau nu, după cum consideri. Între timp tu caută te rog la gramatică unde scrie că nu e posibil ordinea enumerată şi dă-i paste aici. Reacţia mea a fost ca în faţa unui fotbalist care se tăvăleşte pe jos pentru că a fost tras de tricou – pe genul, mamă ce sacrilegiu textual am făcut şi tu nu mai puteai, erai oripilat, de ca şi cum te înjurasem de mamă, îţi turnasem acid în ciorbă etc.

  14. Sarumana, coana Veta,
    eu mai bine taceam si ma dadeam filozoafa dand impaciuitor din cap dar ma impinge necuratul sa recunosc ca sunt depasita de situatie si total inculta, n-am apucat sa-l studiez pe domnul Gherman asta in scoala, deci probabil nu-i din clasici si nu-i o crima ca sunt ignoranta.Si ca sa-mi pun cenusa-n cap pana la sfarsit intreb si eu ca toanta:Gherman asta nu e ala care zicea odata ca s-a saturat de Romania? El numai de-astea, de Gica Contra scrie?

  15. Sora, uite aici un alt simptom al lui Oliviu: http://daimadeadun.wordpress.com/2011/12/03/apocalipsa-dupa-grillakis/

  16. 😀 bună asta, Izabela. O fi vreun frăţior de-al lui, Oliviu ăsta

    @ adelina – nu ştiu dacă e aceeaşi persoană!

  17. Scuze acceptate, dar simt totuşi o oarecare ţâfnă în ”provocarea” de a cita o regulă gramaticală… când obiecţia era una de logică/semantică/stilistică. Ordinea nu poate fi enumerată, enumerate pot fi articole, idei, obiecte, nume, concepte etc. A enumera presupune atribuirea (explicită sau nu) a unor numere, deci o ordine, o succesiune. Nu vreau să insist în explicaţia a ceva evident, ar deveni obisitor.
    P.S. Photini e nume de femeie – un pseudonim care acoperă ca un voal, NU ca o mască…

  18. Ok P, încă o dată scuze. Nu e vorba de ţâfnă, e vorba că sunt foarte, foarte bătrână şi pe cale de consecinţă mai antipatică decât, să zicem, acum 30, 40 de ani. Ai perfectă dreptate cu obiecţia.

  19. Babo, detectez ceva tifna si cind recunosti ca esti antipatica. Iar scuzele, scuzele sint in mod evident nesincere.

    Daca ar fi sa aleg de ce ma enerveaza mai tare „ordinea enumerata”, fortarea logica ar fi ultima mea preocupare. Daca vrei sa te enervezi, enerveaza-te pe faptul ca este un cliseu, golit de sens, tratat pe post de locutiune si bagat in risnita gramaticii (conjugare/declinare) atunci cind el nu are sens decit in forma originala.

    Si nu ma enerveaza pentru ca e Veta vaca lenesa si vorbeste in clisee, ci pentru ca este o demonstratie a faptului ca asta e un pericol care ne paste pe toti. (evident, pe Veta mai mult decit pe altii. Pentru ca are numai baticuri verzi).

  20. Dragoane, suni de ca și cum ai fi una și aceeași persoană cu antevorbitoarea😀

  21. Pai asta era si ideea😀 Mission accomplished!

    Lasind ironia la o parte, banuiesc ca ai observat ca cestiunea cliseelor e oarescum recurenta in comentariile mele la postarile matale. Pentru ca este o problema care ma macina de multa vreme. Evident, e mai simplu sa o observi/critici la altii, cu atit mai mult cu cit acei altii iti si permit sa dai cu buzduganul (lucru pentru care iti sint recunoscator, d-aia-i misto sa ai prieteni care fac diferenta intre critica/ironie si atac la persoana, chiar si atunci cind acesti prieteni sint funciarmente tifnosi). Lucru pe care, daca as reusi sa depasesc lenea si sa scriu si eu mai des pe blog, l-as astepta si eu din partea Babatiei Voastre.

    Pe de alta parte, nu pot fi de acord cu acel „Nici n-am putut citi mai departe” al antevorbitoarei. Parafrazind, cu o greseala toti sintem datori😀 Nu cred ca e cazul sa arunci la gunoi un text intreg doar pentru citeva derapaje posibil datorate excesului de entuziasm scriitoricesc. Altceva ar fi daca textul ar zbura din cliseu in cliseu, din eroare gramaticala in eroare gramaticala si ar fi plin de utilizari improprii ale cuvintelor. Din fericire, evident, nu e cazul.

  22. Coană Veta, sunt sigură că ştiţi deja că eu şi domnul Balaur Rău nu suntem una şi aceeaşi persoană. Poate s-a întâmplat ca unele păreri să coincidă – dar atât.
    Pe de altă parte, domnule Balaur Rău, sigur că toţi facem greşeli. Că n-am putut citi mai departe e problema mea – aşa sunt eu ”fire simţitoare”. Dar aveţi dreptate, aşa că după o autoanaliză critică severă, azi am citit tot textul.

  23. Photini, as fi printre ultimii oameni care te-ar acuza pentru ca te-ai oprit din citit, indiferent de cit de realist sau inchipuit ti-ar fi motivul. E o chestiune strict personala, fiecare face ce vrea cu timpul lui, fiecare decide cit rumegus este dispus sa inghita. Pot insa chestiona validitatea argumentului atunci cind el este exprimat public. Preferintele personale ramin personale atita timp cit nu sint expuse exteriorului, moment in care ele devin interogabile (cred ca tocmai am inventat un cuvint).

    Dar n-as merge pina la „fire simtitoare”, condescendenta nu face parte din arsenalul meu argumentativ🙂 Nu de alta, da’, printre altele, e o atitudine riscanta pe aici, nu stii niciodata cine si ce se ascunde in spatele unui avatar si cind ti-o iei peste ochi😀 (apropos, Photini de la sfinta cu acelasi nume sau de la photino-SUSY?)

  24. Photini de la înţeles, în primul rând. N-aş îndrăzni să mă compar cu o sfântă care a vorbit cu Hristos.
    Apreciez creativitatea în domeniul vocabularului – dar parcă mi-ar fi sunat mai bine ”interogibil”😛
    Mulţumesc pentru avertismentul cu privire la riscuri… ştiam, nu sunt chiar atât de naivă…;)

  25. Avertismentul era pentru mine. Da’ e adevarat ca se aplica oricui, pina la urma.

    Dada, „interogibil” suna si mai inventat, ai dreptate.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s