Liniște și pace

Babelor,

Poate că asta este ultima mea postare pe blogul ăsta. Sau poate că nu. După cum se poate observa din poza de mai jos, am ajuns în rai:

20130728-110439.jpg

Acesta constă dintr-o curte aflată în satul 2 Mai și un ibric fără fund. Ce nu se vede în poză sunt vântul care adie dulce și pisica grăsuță care doarme sub masă. Nici sfinții Palindrat și Etaloniu nu se văd, pentru că s-au dus la bucătărie să facă niște vinete, iar sfânta Salatia caută două pachete de cărți de joc ca să punem de o canastă.

Localnicii de aici m-au asigurat că pot rămâne o eternitate în fix aceste condiții și, până una-alta, am acceptat oferta lor.

Vă pup,

Rhetta

PS: sfântul Aricius mă roagă să vă spun că nu mai sunt locuri până în 2019, așa că să fiți grijulii.

5 comentarii

  1. Surioaro,

    Acesta ar putea fi într-adevăr ultima ta postare pe acest blog dacă n-am ști foarte bine că ar putea fi și penultima, lucru la care te silește biciul cumplit și neiertător al surioarei tale mai mici, adică eu.

    Astfel, în cursul zilei de mîine vei face un drum pînă la digul mic din același sat 2 Mai, unde vei executa în exclusivitate o poză cu stadiul demn de a fi plîns în care se află acesta (digul). Această poză o vei atașa unei postări în care vei expune motivul real pentru care acesta a ajuns într-un asemenea hal și anume că bulangiul de zeu Poseidon (Neptun) a găsit de cuviință să facă pogo pe muzica pusă de cei de la barul din golf (Doors).

    Așteptăm cu interes acest material, în caz contrar tu avînd să-mi returnezi cele 2.793.282,3 de coca-cola pe care ți le-am decernat gratuit de-a lungul vieții.

    Așteptăm cu interes!.

  2. o cunosc si eu pe baba daca tot e in 2 mai?

  3. Aha. Deci epopeea începe. Epopeea celor 2.793.282 de Cola, ca 0,3 ăla din final e ce-a vărsat Veta pe tine când ai adormit pe budă. Cât despre capacitățile noastre de a intra în locuri ocupate până la refuz, Rhetto, nici nu știu cum să răspund la o asemenea insultă. Am ochii plini de lacrimi că nu ne crezi în stare să ne cumpărăm, șantajăm, amenințăm și, la urma-urmei, if all else fails, chiar câștigăm locul în rai. Chiar dacă, în cazul meu, ar fi puțintel ciudat să-mi câștig locul în raiul de la munte în 2 mai, Dar nu-i bai, Universul a mai fost stricat un pic când a apărut Fuego, și după cum vedem nu s-a întâmplat nimic sinistru. În afară de faptul că a apărut Fuego.
    Dar deraiez. Voiam, de fapt, să-ți zic să nu folosești sacul de dormit înainte să-i faci o baie în mare. O să înțelegeți de ce, și tu și Paza de Coastă.

  4. 2 de Mai nici nu se egzistă ! Numai unu mai egzistă și este liber în fiecare an. Hai să zicem că poateo fi unu mai șumpica că dacă ie liber ne culcăm mai târziu.
    Și din vinete ce poț să faci decât salată dă vinete cu ceapă și maioneză ?

  5. mmm… 2 Mai. frumos acolo, mai ales de luni până joi🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s