Revista presei: știri îngrijorătoare din județul Vaslui

Oamenilor,

Ne-am obișnuit să considerăm județul Vaslui capitala sărăciei, a capetelor despicate cu scurtături smulse din garduri și a violurilor de babe, din țara asta a sărăciei, a capetelor despicate cu scurtături smulse din garduri și a violurilor de babe. Parte din vină pentru status quo o poartă știrile de la ora orice oră, care consideră fiecare cafteală la cârciuma unui sat de care n-au auzit nici locuitorii lui o știre de interes național. O altă parte din vină o poartă realitatea locului, care este aproape uniform mai tragică decât reușesc să o facă să pară știrile de la orice oră, cu cameramanii lor alergând bețivii satelor prin șanțuri și cu domnițele intervievând babe care încă cred că o lumânare uitată de la Înviere prin vreun sertar de bufet cu farfurii prăfuite are o putere de viață și de moarte asupra grindinei. Încă o halcă din vină o poartă oamenii locului, care sunt cum sunt, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, vorba lu’ nen-tu Ispirescu. Un rest din pie chart-ul vinei este revendicat pe merit, de exemplu, de unele bloguri de umor care și-au transformat fauna județului Vaslui în sursa de subiecte pe vreme de criză, făcându-i pe uneori siniștrii locuitori ai zonei un adevărat brand de țară, doar că sub formă de meme, nu de frunză.

Ok. Acum, că am terminat de înșirat atracțiile turistice ale pitorescului Vaslui (a propos, dacă veniți dinspre Neamț și treceți prin Dealul Mărului să nu vă pună dracu să opriți mașina noaptea. Dacă v-ați lovit de o vacă plasată strategic în mijlocul drumului, scoateți picioarele prin caroserie și keep going, Flintstones style), să vedem ce altceva se mai întâmplă în această minunată rezervație naturală.

Păi se mai întâmplă că, sătui de stereotipurile pe care o țară întreagă li le pune în cârcă, vasluienii s-au enervat și s-au scuturat o dată, de două ori, de trei ori, ca voinicul din poveste. Așa de bine s-au scuturat, că au scos la iveală niște ciolane. Nu ale lor, că nici chiar așa de bine nu s-au scuturat, și nici ale vecinului dispărut misterios acum un an, că Baltagul se întâmpla în alt județ. Au produs în schimb, cu surprindere, niște ciolane vechi de 10-11 milioane de ani, pe care le-au cedat unor oameni cu capul mare, după ce au observat pe cale empirică imposibiitatea producerii de ciorbă din ele.  Neavând ceva mai bun de făcut, cititorii de oase vechi au întors ciolanele cu pricina pe toate părțile și au dedus că, acum 10 milioane de ani, Vasluiul era o savană populată cu chestii ucigașe, mari și rele. Care chestii, odată cu savana din jurul lor, au dispărut, după cum putem observa pentru că nu le vedem la știri, că altfel nu ajunge nimeni prin Vaslui. Poftim, oamenilor, infirmare a unui stereotip național nedrept. Atâția ani o țară întreagă a râs de Moldova și de vasluieni că sunt imaginea lenii și sărăciei pe pământ, și când colo, oamenii au reușit să transforme o savană populată de tigri cu colți sabie și alte fiare apocaliptice în niște dealuri domoale și trei găini pe km. pătrat. Au făcut hienele soacre, gazelele neveste (uneori, din graba de eficiență, chiar au sărit peste etapa antropomorfizării) și tufișurile păduri. Că au dispărut și astea între timp, e altă poveste, care ține tot de super-eficiență, de fapt.

Așa că să mai zică cineva că Vasluiul e capitala rușinii din țara asta. De fruntaș ce s-a ambiționat să fie, județul și-a mâncat sau exportat toate resursele (mai ales pe cele umane) și acum, rămas fără materie primă, clatină din cap compătimitor către reproșurile venite din partea tuturor, ca unul care știe mai bine cum stau lucrurile.

Și pentru că chestia asta nu se putea opri aici, vasluienii au pus și de-o așezare din sec. IV. Omenească. Un fel de sat, adică. Rămânând fără prea multă treabă după ce au terminat de transformat peisajul și fauna zonei, oamenii s-au apucat de citit seara, la un pahar relaxant de țuică. Material pentru dezbaterile ulterioare, care, după cum martore stau știrile de la orice oră și babele satului, pot să devină uneori destul de aprinse. Așa-i cu intelectualii ăștia. În fine, ideea e că vasluienii au sesizat o problemă majoră a arheologiei românești, anume sărăcia materialuiui antic târziu – medieval timpuriu, problemă pe care au remediat-o prompt. Cum? Cu sapa. Doar că mai puțin sub forma înfigerii ei în craniul unui interlocutor și mai mult sub forma unei tabere internaționale de arheologie, care a venit să omoare babele satului de indignare că n-au vacile unde să mai pască de studentele astea cu pantaloni. Și încă scurți!

Rezultatul este notabil și riscă să răstoarne ideea unei savane pline de dihănii malefice mai ceva ca Australia, idee cu care de-abia ne obișnuiserăm. Nu că-i păcat? Scoțându-și oamenii în teren și punându-i la treabă, Muzeul de Istorie Vasile Pârvan din Bârlad atentează, nici mai mult nici mai puțin, decât la mentalitatea națională. Mai rău chiar, oamenii au tupeul să fi încercat timp de un deceniu să facă asta, în mod consecvent, că așa li s-a năzărit lor: că dacă găsești două cimitire vechi pe o rază destul de mică e musai să fie prin zonă și ceva așezare care să le fi aprovizionat cu locatari. Asta e deja subminare a siguranței naționale că de capul județului Vaslui nu e nimic. Deja televiziunile au fost forțate să transmită că în județul Vaslui nu doar că există niște oameni care insistă timp de un deceniu să-și facă treaba (pe banii lor, în mare parte), dar mai conving și niște copii străini din 10 țări să-i ajute. (De lene, normal.) Ce urmează, vă întrebați? Mai ales că ăștia zic că intenționează să se țină în continuare de prostii. Dracu știe. Dacă am trăit să vedem ziua, ba chiar zilele, în care presa povestește și altceva decât crime și violuri din Vaslui, eu una vă jur că nu știu pentru ce trebuie să ne pregătim. Pentru orice, probabil. Te pomenești că o să aflăm în curând și că fotbalul nu e singurul sport din Univers.

1 comentariu

  1. Am văzut la Antipa singurul schelet complet de Deinotherium giganteum, iar pe plăcuţa informativă scria că a fost găsit în jud. Vaslui. Wikipedia ro conţine acest amănunt, dar are puţine informaţii, wikipedia en scrie doar de România, dar prezintă şi scheletul. Când l-am văzut prima dată m-am gândit că e scheletul unui dinozaur pitic de Haţeg, apoi mi-am dat seama că pitic nu înseamnă 4-5 m.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s