Moment istoric: realitatea.net, prima transmisiune în direct de la apocalipsa zombie

Oamenilor,

Trăim în timpuri în care se scrie istoria jurnalismului și nici măcar nu avem bunul simț să recunoaștem asta. Mai mult, presa românească se află în avangarda istoriei jurnalismului și noi ne facem că plouă. (Numai asta ne-a mai rămas, pe căldurile astea.) Dar până aici. Ajunge. Cineva trebuie să recunoască meritele presei românești și, cum noi suntem cineva, să purcedem la recunoscut. Dar, mai întâi, să repetăm nițică istorie.

În 1993, un ziar pe nume Evenimentul Zilei anunța cu mare veselie faptul că, în 28 septembrie, și în Pașcani pe deasupra, o găină născuse doi pui vii. Trecută cu vederea impardonabil de forurile superioare ale jurnalismului mondial, dezvăluirea a fost confirmată de BBC după doar 19 ani, doar că diletanții de la BBC au confundat Pașcaniul cu Sri Lanka. Normal. Pentru că există, după cum știm, o conspirație mondială, ba ce zic eu, cosmică, ce ne împiedică pe noi, românii, să câștigăm premiul Pulitzer, premiul Nobel pentru orice și Cupa CONCACAF. Știm asta de milenii, și răbdăm cu capul plecat, că așa sunt puii de daci, blânzi și pașnici, lasă de la ei numai să fie pace în lume.

Însă și această inerție pacifistă trebuia să aibă o limită. Și această limită a fost atinsă, iar mândria românească s-a burzuluit decisiv, într-un mod care nu va mai putea fi ignorat de nimeni vreodată. Rezultatul s-a făcut văzut astăzi, sub forma următoarei știri de pe Realitatea.net, pe care o decupez și lipesc ca atare, pentru că altfel aș comite o blasfemie. Așadar:

irealitatea

(Print screen de pe minunatul site de știri galactice, făcut astăzi, 29 iulie 2013, la ora 14:36)

Așa deci. După cum ne-a obișnuit, Realitatea.net se găsește mereu în mijlocul celor mai fierbinți întâmplări, pentru a ne ține la curent cu ele. Evident, apocalipsa zombie a început, iar realitatea.info o transmite în direct.

În ziua în care CNN va descoperi, la rândul său, că un mort și alte patru persoane au fost rănite într-un accident de mașină… Oamenilor, în ziua aia ne vom răscula. Pentru că nu se poate. Cât o să mai răbdăm să ne fie subminată valoarea și să fim plagiați cu nerușinare de agenturili străine? Ziua aia va rămâne, inevitabil, în istorie. E posibil chiar ca, în acea zi de vajnică amintirile pentru Fundațiile jurnalistice Asimov-style care vor fi înființate de români prin tot Universul ca formă superioară de protest la adresa nerecunoașterii adevăratelor valori, Dan Voiculescu să se prezinte la DNA cu ambele lentile în ochelarii de soare. Moment în care, firește, vechiului Univers decrepit și depășit de evenimente nu-i va mai rămâne decât autodistrugerea. Păcat. Era în stare uneori de înghețată bună.

2 comentarii

  1. îs oameni si oameni prin cartiere. pisici nici negre, nici albe. si cîini nici buni, nici turbati. nici voiculescu, nici felix. cu ochelari nici de soare, nici incolori. nici de cal, nici de magar. nici de nobel nici de ignobel. nici dac, nici drac. asa

  2. patru persoane duceau un mort fictiv la cimitir. aveau si ei o afacere. mortul sta cateva ore ingropat si trage de firul cu clopotel cand nu mai poate. ailalti vin si-l dezgroapa, p’orma se duc si incaseaza indemnizatia de inmormantare. cu ea cumpara o sticla de whiskey gorjean WG, foarte tare si bun. pleaca mai departe in alt sat si tot asa, pana aduna patru sticle de gorjean. cu ele pot cumpara o optime de hectar de pamant nearabil si fara stiinta de carte. din el fac cimitir cu morti fictivi. cu timpul si cu banii castigati din asta isi cumpara o distilerie de gorjean si dupa un an sau doi schimba o cantitate mare de WG pe doua tone de arme si munitii cu care pleaca in afganistan unde cuceresc doua dealuri si infiinteaza „noul gorj”, monarhie neconstitutionala.
    dar visurile astea mari si realiste fura curmate de un teribil accident.
    asa a fost.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s