Oamenilor,
Am găsit noua urare de făcut celor care mă enervează suficient de mult încât să văd roşu şi să vreau să văd şi mai mult roşu.
Până acum, printre blestemele mele preferate se numărau împachetările cu miere şi furnici-glonţ, înecarea în smoală, waterboarding cu căcat şi epilarea genelor cu ceară de urechi.
Dar nu.
Toate astea au devenit masaj cu pisoi de-o zi în comparaţie cu Armageddon-ul care se întâmplă acum în jurul meu în timp ce eu, ghemuită într-un adăpost pe care mi l-am încropit în grabă din nişte foi de polistiren, folosesc ultima fărâmă de viaţă din laptop ca să vă scriu aceste rânduri. Da, fix ca-n război, şi vă rog să mă credeţi că amintirilor ăstora chiar nu le duceam dorul, mai ales că verişoarele mele au obiceiul să folosească grenade şi rachete sol-aer adevărate de 1 Decembrie, 4 iulie, 21 septembrie şi cu alte ocazii din timpul anului care aduc media la cam una din două seri.
Totul a început acum câteva luni (imaginaţi-vă un duet de flex şi ciocan pe fundal, pentru atmosferă). Mai precis în februarie, când, trebuind eu să plec la un vernisaj şi deci iau o formă măcar relativ umană, am avut surpriza de a mă spăla simultan pe dinţi (intenţionat, din robinet) şi pe cap (neintenţionat, din tavan). N-am apucat să apreciez cum se cuvenea cadoul, că chiar trebuia să plec, în schimb am apreciat din plin continuarea sa, pe care am găsit-o când m-am întors, sub forma a un metru pătrat de var plutind într-o baltă de vreo 10 litri de apă, în mijlocul băii. Lacul Lebedelor se lăfăia la mine-n baie, iar eu trebuie să recunosc că de data asta i-am dat aplauzele cuvenite, plescăind cu cizmele după telefon şi chemând instalatorul.
După lupte seculare cu ţeava pluvială, care au durat vreo şase ore, rezultatul a fost că în cinci luni am mai făcut duş cu apă din tavan doar de două ori, când a plouat chiar cu nesimţire. Ceea ce am apreciat, dar nu suficient de mult încât să nu dau prioritate duşului obişnuit. Motiv pentru care acum câteva zile au debarcat la mine-n casă cohorte de cetăţeni înarmaţi cu ciocane, flexuri, bormaşini, cleşti, lanterne şi un tanc (?), care s-au apucat să umple de moloz cu extremă eficienţă fiecare orificiu de respirat al fiinţelor vii de pe o rază de 2 km. Cu noroi au umplut doar podelele, cada şi chiuveta (la WC am pus capacul, nu de alta). După ce am aflat, succesiv, că trebuie spart tot tavanul băii, apoi că nu trebuie spart tot tavanul băii, apoi că trebuie spart tot tavanul băii pe lung plus cel al holului pe lat, apoi că ţeava e plină cu smoală (?), deci trebuie spart tot tavanul băii cel puţin, apoi că nu există nici o metodă de a opri demolarea a practic juma de casă şi probabil a peretelui, pe lung, până la parter (vă amintesc că stau la etajul opt).
Moment în care m-am resemnat (după cum se aud ciocanul distrugând o porţiune de ţeavă şi o ploaie de moloz acompaniindu-l, înţeleg că sunt singura) şi am luat poziţia pe care v-o descriam la începutul acestei postări. Pe raza de lumină care se strecoară timid în adăpostul meu văd plutind un nor de praf, care se aşază vesel peste toate lucrurile din casă neacoperite cu folie sau nebăgate în dulapuri cu uşi etanşe. Curent nu mai am, că toate prelungitoarele au fost mobilizate pentru alimentarea diverselor aparaturi apocaliptice care se ocupă de distrugerea casei mele (şi, posibil, a blocului), centimetru pătrat cu centimetru cub. Mâncare am pentru vreo două zile, ceea ce e practic ca şi cum n-ar fi, pentru că o să-mi ia mai mult de atât doar să ajung până la uşa camerei în care stau acum, înconjurată de lucruri care altfel ar sta în baie, de unele pe care nu le recunosc (posibil să-şi fi adus careva din vecini butoaiele cu murături, înţelegând corect că locul se transformă în groapă de gunoi) şi de omniprezentul nor de praf.
Aşa că vă rog să mă credeţi că nu e un pas înapoi în ierarhia ororilor urarea „să ţi se-nfunde pluviala cu smoală pe toată lungimea băii!” E, dimpotrivă, un pas înainte, şi vă spune asta o babă acoperită de sus până jos cu noroi format din moloz şi transpiraţie. Şi pene. Iar pe folia care a încercat, înduioşător de inutil, să ferească chiuveta şi cada de dezastru, se aude picurând triumfător apă.