Protestul Roșia Montană, săptămîna 3, luna1: OCCUPY

Prieteni,

Zilele trecute s-a petrecut un eveniment ușor nebăgat în seamă: s-a stins din viață Marina Chirca, membră a grupului de rezistență anticomunistă de la Nucșoara alături de ceva mai cunoscuta Elisabeta Rizea.

Genul de persoană despre care niște Costi Rogozanu, Dan Tapalagă și Lucian Mândruță contemporani vremii respective ar fi spus că este o hipsteriță care se opune investițiilor străine. Dar asta doar pentru că ei au fost, sunt și vor fi mereu niște imbecili. Cît despre doamna Chirca, ea pur și simplu ura comuniștii, iar dacă asta se poate numi naționalism retrograd, atunci fie, să admitem că această femeie avea sentimentul că acești indivizi aduc în traistă o ideologie care va face mult rău țării unde se născuse. Timpul i-a dat dreptate.

Viața acestei femei însă, este importantă și dintr-un alt punct de vedere al problemei. Sau al dezbaterii, să zicem. Unul de factură ideologică, în care, la trei săptămîni după lansarea proiectului Roșia Montană în Parlament, strada a convins că se pot face lucruri istorice într-un mod pașnic, nonviolent. Or tocmai, ea, Marina Chirca, nu credea lucrul ăsta. Ea își lua desaga în spinare, dar nu cu zarzavaturi, ci cu arme pe care i le ducea cadou lui Toma Arnăuțoiu, tocmai pentru că știa că nu se poate discuta omenește cu viitorii ilegaliști. Timpul i-a dat dreptate și aici.

Fapt care ridică următoarea întrebare: protestele noastre pașnice vor avea vreo eficiență? Pentru că gașca PSD e versată și va împinge lucrurile exact acolo unde i-a convenit pînă și lui Napoleon cel mai puțin: în iarna rusească pe care țărișoara noastră o cunoaște atît de bine.

Scriitorul Peter Gelderloos infirmă acest lucru într-o carte scoasă recent (vara anului 2013) în America:

failure of nonviolence

În această carte, ni se explică ceea ce este evident din titlu, dar și din volumul publicat anterior de același om: How Nonviolence Protects the State.  Din păcate însă, lucrarea nu oferă detalii foarte multe despre fenomenele sociale pe care le numește chiar la deschidere – Arab Spring și Occupy. Criticile cele mai vehemente la adresa ei, cel puțin, acuză că primăvara arabă este acoperită pînă aproape de zero, autorul acordîndu-i nu mai mult de un capitolaș amărît.  Cît despre cazuistica Occupy din America,  care altminteri este la liber pe ditai internetul, omul sucombă și mai rău: spațiul pe care îl ocupă (sper că remarcați cum introduc subliminal acest cuvînt), deci spațiul pe care îl ocupă mișcarea respectivă ajunge să acopere un total absolut colosal de o pagină și jumătate. Bine, dar ce scrie în rest, veți întreba? Păi, una la mînă că pentru a afla răspunsul la această treabă puteți comanda voi înșivă cartea, pentru că e bine să fim la curent cu ce se petrece din punctul ăsta de vedere prin lume și doi la mînă vă spun eu pe scurt: domnul Gelderloos demonstrează că mișcările pacifiste au avut mai multe șanse de reușită atunci cînd s-au diversificat din perspectiva mijloacelor de exprimare, ajungînd uneori chiar și la violență. Abia atunci și numai atunci au o șansă să fie luate în considerare, spune el, lucru pe care dacă ajungem să-l privim din punctul de vedere al poveștii cu Siria, ajungem totuși să-l admitem și să-l infirmăm deopotrivă.

În fine, cîteva pagini puteți răsfoi chiar voi aici. La polul opus putem recomanda totuși următoarea lectură, fie și numai pentru motivul că din cadrul acestei mișcări, sau hai să zicem la îndemnul ideologilor de acest gen, s-a aprins flama de cele mai multe ori.

historicalfailureofanarchism

Ca și la exemplul anterior, evident, titlul este self-explanatory. Dar și corect? Și corect, am zice. Nu există nici măcar un exemplu în istorie de societate sustenabilă, din toate punctele de vedere, în virtutea principiilor anarhismului. Cel mult, probabil că se poate afirma următorul lucru: da, anarhismul a fost scînteia de care era nevoie ca lucrurile să ajungă (în Spania, sau altundeva) pe o anumită masă de negociere. Doar că din punctul strict de vedere al ideologiei în cauză, succesul s-a cam și oprit acolo.

Vorbim, așadar, în cazul nostru, de o situație complicată, în care pacifismul dă roade, dar este evident că nu se poate opri aici. Și-atunci, pe cale de consecință este nevoie să ne asumăm, nu anarhismul, ci rezistența, iar modul contemporan prin care omenirea a aflat că poate face acest lucru și care poate că l-ar fi ajutat și pe Bakunin în momentele de restriște, este mișcarea Occupy. Care vor fi rezultatele și cît de mult vor fi dispuși oamenii din piață să recurgă la acest gest, nu știm încă. E o idee care va fi în testare în România, București. Mă scuzați, la a doua testare, că s-a încercat și în anii 90, iar Iliescu e în continuare bine-mersi.

Poate reușim acum? Nu știm. Dar vom începe de vineri, 20/09, în parcul Izvor.

Marina Chirca, here we go. Ne aduci și nouă niște arme? Neletale, măcar, ca să împăcăm ambele tabere?

După cum se vede din titlul postării, suntem pregătiți pentru o luptă de durată.

11 comentarii

  1. bine.
    miscarea de protest a „negrilor” din SUA contra segregatiei a inceput aproape de anii 1960. cum? ocupau locurile pe care scria „rezervat albilor”. urma bataia, linsajul etc.
    ce anume a facut ca inegalitatea sa fie abolita prin lege si mai tarziu, culmea, dupa numai 50 de ani de la acest timid „occupy” (care a evoluat si catre violentza de tip „black panthers”, sa nu uitam), ca tara sa aleaga un presedinte „negru”?
    filmul „the majordome” (care ruleaza acum la cinema) reaminteste lectia asta a istoriei. la fel ca in cazul Marinei Chirca, timpul a pus ordine in lucruri. cu pret din ala mare care se cheama sacrificiu.

  2. sorry, se cheama „the butler” filmul, ca asa zic americanii.
    si parca mai zic si „puie monta, sun of a beach”.
    beg yo pardon.

  3. Nu trebuie sa-ti ceri scuze. Aici spunem lucrurilor pe nume. Adica: Muie Ponta.

  4. Babo, daca imi permiti sa citez o carte populara in anumite cercuri, „winter is coming”. Si, dupa cum arata lucrurile, nenea Ponta si acolitii fac tot ce pot pentru a arunca momentul deciziei in perioade cu inundatii, frig, eventual zapezi care iar vor veni pe neasteptate prinzindu-i nepregatiti.

  5. Veta, hai sa spunem lucrurilor pe nume pana la capat. Asadar: „Muie Ponta, fiu de plaja”.
    Tre sa recunosc ca ar fi misto ca la bancul ala: „Sitting on one’s ass never changed the world.” / „Ever heard of Rosa Parks?” sa se adauge „Ever heard of Occupy?” Dar chestia asta cu Occupy mi se pare de o eficienta redusa, si nu pentru ca as tine sa fiu consecventa in opinii. Daca s-ar face Occupy Rosia Montana pe de alta parte, chestiunea ar fi altfel. Sa se campeze in mina aia muzeu in care a coborat eroic Ponta.

  6. ocuparea spatiului virtual. mai ales virtual

  7. ai o problema? ok, facem o comisie.
    iata raspunsul universal cu care te-a taiat oriunde in lume. problema ta devine secundara, pe primul plan trece ideea de „comisie”. in imaginarul colectiv „comisia” inseamna ca se pune o panza peste toate lucrurile. se imprejmuieste problema cu o banda pe care scrie „comisie” si se asteapta. se asteapta mult catre enorm. intre timp se nasc copii, mor batrâni si dau faliment societati, orase, tari intregi.
    problema nu mai e nicio problema, acum este „comisie”. apar alte probleme si se uita cele vechi. comisia ramane. devine tot mai neclar rostul ei pana cand se auto-dizolva din lipsa de obiect. despre ce vorbeam?

  8. baba Veto, spune cum e cu organizarea ca de-abia imi tin
    gura, imi rasuna „bravooo” pe dinauntru, ca am auzit de niste idei traznet🙂

    una si de la mine: lasati sa intre comisia in mine (sic)
    si incuiati portile in urma ei. ca aia nu-i comisie, e ditamai comisionu’

  9. Nu stiu de ce organizare vorbesti, dar Izvorul nu s-a ocupat. In parte si pentru ca grupul respectiv (Noi) avea si are o agenda suplimentara fata de #unitisalvam. Iar eu una ies in strada strict pentru Rosia.

  10. era vorba de un lant uman + filmare din balon,
    dar nah, poate e secret, ca dusmanul asculta.

  11. Ah, am inteles. Nu-i niciun secret, ne vedem acolo in scurt timp.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s