Treaba cu dealerul

Babelor,

 

Aseară, să tot fi fost vreo opt, stăteam pe canapea uitându-mă la televizor și înjurându-l, pentru că în el trăiau simultan Varujan Vosganian, Victor Ponta, Antena 3, o femeie care țipa veselă pe Kanal D, fotbal de plajă, încă un Victor Ponta și o femeie cu țâțe mari pe Taraf TV. La un moment dat, Veta trece prin fața aparatului, cu un șezlong într-o mână și un termos cu cafea în alta. „Ce faci, soro?”, întreb. „Se ceartă soții Cernat de la trei, mă duc să ascult”, zice.

Iese. Rămân singură cu televizorul, unul dintre Victorii Ponta zice că Băsescu apare prea des la televizor. Dau pe mut și mă întind către sertarul cu droguri. Pipăi prin el, nimic. „Veto”, urlu, „ai terminat tu iarba?”. „Da!”, răcnește Veta de la etajul trei. Îmi scot telefonul de sub cur și îl sun pe dealer. „Vreau două grame”, zic. „opt minute”, zice el. Închidem amândoi, eu mă duc să mă piș, el nu știu ce face.

Unșpe minute mai târziu, dealerul sună la ușă (i-am dat eu cheia de la bloc). „Poftim”, zice întinzându-mi o două pungulițe cu iarbă. Le iau, mă uit la ele.

– Băi Cristi, zic.

Și ăsta e momentul în care omul greșește.

– Nu mă cheamă Cristi, zice.

– Păi, zic, eu așa te-am trecut în telefon. 

– Se poate, zice el, da’ nu mă cheamă Cristi.

Mă uit la el. E evident Cristi: o cască de motociclist pe cap, de sub care ies niște dreaduri jegoase. Un zâmbet subțire, sub care se întrezărește o dantură defectuoasă. Un tricou a cărui culoare a ieșit la spălat. Geacă de blugi, dintr-un buzunar mă privește vârful unui pix.

– Adică vrei să zici că mint?, spun.

– Nu, doamne ferește, zice el, da’ m-ați trecut greșit în telefon.

– Adică sunt idioată, zic.

– Nu, doamnă Marx, spune el puțin speriat, doar că m-ați trecut greșit.

Nu înțelegeam de ce insistă, dar de fapt nici nu era vorba despre asta. 

– Stai puțin, zic.

El stă, eu intru în casă, caut cântarul electronic pentru aur (de când a început treaba cu Roșia Montană, am făcut o mică pasiune pentru metalul ăsta și am cumpărat vreo 8 kile), mă întorc, pun cele două pungulițe pe taler. 1,6 grame, scrie pe afișajul la care și eu, și Cristi ne uităm interesați.

– Ce zici?, spun.

– Zic că ați notat probabil greșit numărul, spune el.

– Am trecut de faza aia, spun. Ce zici că aici sunt 1,6 grame, da’ eu ți-am cerut două.

– Păi astea sunt două grame, zice Cristi.

– Nu, zic eu, sunt 1,6.

– Păi astea-s două.

– Adică 1,6 is the new 2?, zic.

– Da, cam așa ceva.

– Și vrei să-ți dau banii pe două?

Băiatul mă privește puțin exasperat.

– Păi sunt două!!!, spune.

– Ok, zic. 

Scot portofelul, iau din el două bancnote de 50 și i le întind.

– Uite, spun.

Le ia și se uită la mine mai departe. Cam tâmp. Cam foarte tâmp.

– Ce e?, zic.

– Păi lipsesc douăj’ de lei!, spune.

– Nu, zic, sunt aici. 100 de lei are the new 120 de lei.

Băiatul holbează ochii la bani. În mintea lui se întâmplă ceva, dar nici el, nici eu nu putem spune ce.

– Cum adică?, zice.

– E simplu, spun: dacă un gram este 0,8 grame, 120 de lei sunt 100!

Acțiunea din mintea lui se repetă, dar tot degeaba.

– Păi e 60 de lei gramul!, spune.

– Sigur, zic, da’ gramu’ nu-i un gram, nu?

– Păi…

– Eh?

– Nu prea înțeleg, că nu prea știu matematică, spune Cristi.

– Nici eu, zic.

Ne mai uităm puțin unul la altul, ne uităm la cântar, ne uităm la iarbă.

– Hai că mă duc să fumez, zic.

– Bine, zice. Păi, atunci la revedere, nu?

– Exact, zic și închid ușa.

Deci cam așa se procedează. Întrebări?

 

Vă pup,

 

Rhetta

3 comentarii

  1. carevasazica i-ai dat 100, desi 1,6 grame costa doar 96. altfel zis
    100 is the new 96, in timp ce ponta e mereu acelasi mincinos.

  2. genial, practic:), irepetabil (sperăm:))

  3. Mi se pare corect cum ai procedat! Daca gramu’ nu-i gram, nici banu’ nu-i ban, gen. :))


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s