Caveat, sau despre ce se întâmplă când Universul mă tentează cu filme

Oamenilor,

Acum câteva zile, aproape străbăteam ţara dintr-un motiv întemeiat, când ce să vedeţi? La televizorul din autocar se dădea un film.

(Fac o paranteză – o şi fac, şi şi spun că o fac. Aşa sunt eu, o babă redundantă. – ca să recunosc că, acum şi mai câteva zile, Dragonii şi Rhetta, încurajaţi în acest demers filantrutopic de o cantitate oarecare de vin, au compilat o listă deschisă de filme pe care ar trebui să le vadă un extraterestru dacă ar pica brusc pe planeta Terra şi s-ar apuca de vizionat asemenea manifestări culturale. Sau subsemnata, dacă s-ar decide să se lege de un fotoliu ca să poată sta locului două ore. Ea, lista, începea probabil aleatoriu cu Silence of the Lambs, motiv suficient ca şi eu să încep la fel. Despre progresia acestei liste, pot să vă spun doar că a păţit ce spune una dintre multele, foarte multele zicale politically incorrect ale poporului român că a păţit la mal un membru al minorităţii conlocuitoare cunoscută sub denumirea europeană de „rom”. Situaţia probabil nu va rămâne aşa, dar şi mai probabil că da.)

Revenind la călătoria mea. După cum ştim, este absolut interzis printr-o rezoluţie ONU ca televizoarele din autocare să difuzeze filme măcar apropiate de decenţă (singura încălcare consemnată a acestei legi fiind un dvd cu Million Dollar Baby, rătăcit prin nu se ştie ce întâmplare în torpedoul unui şofer acum vreo trei, patru sau cincizeci şi patru de luni). Drept urmare, la televizorul din autocar se dădea un film pe care nu pot decât să încerc să vi-l povestesc, pentru că el ar putea conţine, sunt sigură, premisele unei capodopere. Iar ocaziile de genul ăsta nu trebuie ratate, mai ales că ne citesc oameni cu imaginaţie şi nu se ştie ce focuri poate aprinde o scânteie. Deci, să scăpărăm.

Filmul începea cu următoarea scenă: ceva Lamborghini Gallardo galben se opreşte în mijlocul unei esplanade împănate cu palmieri, sub un cer ţipător de senin. Un tip iese din maşină. În slow motion, fireşte. Un alt tip, de pe acoperişul unei clădiri aflată la o distanţă suspect de mică de ţintă pentru activitatea pe care urma s-o desfăşoare, scoate o puşcă cu lunetă şi trage în rezervorul maşinii galbene. Acesta are minimul bun-simţ să sară în aer (în slow motion, fireşte), ceea ce dă privitorului de la început o idee destul de clară despre producţia cu care urmează să aibă de-a face. Ideea continuă să se formeze în următoarele minute, în care o voce (vă rog să mă credeţi că nu mai ştiu dacă masculină, feminină sau klingoniană, nu că ar conta) ne spune, în timp ce pe ecran se mişcă nişte oameni care fac nişte chestii: „Acesta este Somon Căciulă, unul dintre cei mai mari mafioţi din lume. Nu se fereşte şi nu se teme de nimic. Nimeni nu-i stă în cale când vrea să obţină ceva, pentru că a pornit de jos şi nu are scrupule.” (Vă jur, cu exact acest nivel de subtilitate şi destul de probabil cam aceste cuvinte. Tipuleţul, cu moacă de cocalar din Ferentari – sau oi fi eu culturally biased, că era un indian îmbrăcat ca orice nouveau riche mafiot – efectuează în acest timp ceva activităţi de intimidare, care cred că implicau arme sau uitat urât la un destinatar absent, nu mai ştiu. În fine.)

Vocea continuă: „Pisi, sora lui şi ajutorul lui de nădejde, parteneră de afaceri. Când cineva îi stă, totuşi, în cale fratelui ei, Pisi se transformă într-o asasină de temut.” (Aici am reţinut destul de clar sintagma finală, pentru că sigur am râs că trebuie să fie mişto să întâlneşti un asasin care nu e de temut.) În primul cadru cu Pisi, în care ea coboară din elicopter, aflăm o chestie pe care ne-o vom confirma pe parcursul celor ce urmează, anume că Pisi este absolut alergică la hainele despicate până o distanţă mai mare de 3 cm de muntele lui Venus. Propriu. În cadrul imediat următor, Pisi împuşcă în plin ring de dans aglomerat al unui club un tip care avusese proasta inspiraţie de a nu crede vocea care, în urmă cu cinci secunde, spusese că nimeni nu-i stă în cale lui frate-su. Slow motion, fireşte, ăla cade, iar ea îşi crăcănează şliţul epocal al rochiei şi îşi bagă pistolul… nu, aţi greşit, nu în pizdă, ci într-un toc de armă prins de piciorul cel mai expus de ante-menţionatul şliţ. Booon.

Vocea, în care deja am învăţat să avem încredere, continuă, în timp ce un nou tip intră în cadru: „Acesta este Mânătarcă Bulbuc, posesor al cinci cazinouri şi niţel mafiot la rândul lui. Somon Căciulă vrea cazinourile lui.” ne răpeşte ea orice dubiu şi şansă de a ajunge agenţi Scotland Yard.

Tocmai când ne gândeam că vocea a terminat de povestit toată intriga şi că urmează ză end credits, ea recidivează, în timp ce un al treilea tip, musculos şi parcă şi puţin pletos (bad boy până în chiloţi, adicătelea) iese dintr-un ocean, scuturându-şi fizicul. În slow motion, fireşte. „Acesta este Furioşel Bedboi. Nimeni care se pune cu el nu ajunge bine.” Sau ceva de genul. Tipul e ăla care ieşise din maşina galbenă şi degrabă explodatoare la început, dar de asta nu trebuie să ne dăm seama decât la final.

Vă vine să credeţi sau nu, toată această introducere a durat doar cinci minute. Onorurile fiind făcute şi toată lumea lămurită (că dacă era 3D întindeau ăia din ecran mâinile să dea noroc cu spectatorii, nu se face să fii prezentat aşa frumos şi să te faci că plouă), oamenilor, nu vă mint, se dă drumul la următoarea acţiune:

Nişte unii jefuiesc din mers un tren. De la ştiri aflăm că în vagonul de tren, ridicat cu totul (şi cu ajutorul unui elicopter) din mijlocul zisului tren, se aflau ceva tone de hârtie de printat euroi. La Mânătarcă Bulbuc se prezintă Furioşel Bedboi, care-i zice că-i vinde tonele de hârtie de bani, în valoare de 150 miliarde euro (falşi, adicătelea suma aia putea fi printată pe hârtia din dotare, aţi înţeles), pentru doar 50 de miliarde euroi reali. Îl convinge că banii falşi sunt indetectabili zicându-i că tocmai i-a rulat prin sistemul infailibil de depistat bani falşi al cazinoului lui (Mânătarcă Bulbuc era ăla cu cele 5 cazinouri de le voia Somon Căciulă, ţineţi pasul, ce naiba.) Una peste alta, Bulbuc n-are banii, deci îi împrumută taman de la Somon Căciulă, singurul care doarme cu asemenea sume sub pernă. Gaj, aţi ghicit, cele 5 cazinouri. Ideea se dovedeşte proastă peste numai trei minute, când Mânătarcă Bulbuc se trezeşte fericitul posesor al unui seif plin de hârtie igienică şi al unei datorii de 50 de miliarde către Somon Căciulă. Care, pe cale de consecinţă, se trezeşte fericitul posesor al cazinourilor lui Mânătarcă Bulbuc (ăsta se şi împuşcă din motivul respectiv, făcând astfel singurul lucru deştept de când e prezent pe ecran.) Two down, one to go, dar noi încă nu ştim asta.

Somon Căciulă, care ştie rolul jucat de Furioşel Bedboi în toată această poveste (datorită lui Furioşel Bedboi însuşi, normal. Vocea divină şi-a făcut treaba şi trăieşte deja de pe urma banilor pe această prestaţie undeva în Caraibe.), îl invită pe Furioşel la tradiţionalul poker pe care-l joacă pe iahtul lui cu potenţialii parteneri de afaceri. Asta pentru că Furioşel i-a propus, fireşte, o afacere extrem de profitabilă şi de sigură. Încă nedezvăluită, pentru că Furioşel ştie să-şi ţină aşii în mânecă. Asta ştie, se vede, şi Somon Căciulă, pentru că la jocul lor de poker apar nu mai puţin de 6 aşi. (Trebuie să vă povestesc cum, aşa ceva nu se poate sări: sora lui Somon, Pisi, poartă ochelari de soare în interior. Dar asta nu pentru că ar fi ea o piţipoancă, ci pentru că pe ochelarii ăia vede ce cărţi au toţi cei de la masa de joc. Şi frecând cu degetul o tabletă, ea schimbă cărţile– ediţie specială, cu interfaţă grafică, aşa că afişează ce le spui tu din tabletă să afişeze – tuturor în aşa fel încât frate-su să câştige atunci când trebuie. Nu vă las pauze de râs, că vă pierd pe drum.)

Aşadar, rămăsesem la jocul de poker măsluibil, la care Somon trebuia să se convingă, nu-i aşa, că Furioşel e un partener de afaceri pe măsura lui. Ceea ce Furioşel Bedboi îi şi demonstrează, aruncându-se când avea trei aşi din cei şase de pe masă. Somon ştie că Bedboi ştie, dar se face că nu ştie, că el şi sor-sa fac trăznăi, deci afacerea is on. Nu putem şti ce anume păzea Pisi în acest timp, de n-a văzut că Furioşel avea deja 3 aşi şi i-a mai dat şi lui fra-su încă 3, dar nu putem decât bănui că măsura ochiometric conţinutul pantalonilor lui Bedboi. În fine, n-a văzut, deci lucrurile merg mai departe.

A venit momentul să aflăm, odată cu Somon Căciulă, care-i afacerea pentru care Furioşel îi cere lui Somon să bage 150 de miliarde de euro, rămânând ca el să bage restul de 50. Nici măcar nu vă las să încercaţi să ghiciţi, pentru că pierdem timp preţios: ea este furtul Giulgiului din Torino (după cum ştim cu toţii, the easiest relic to fence de pe lume. Practic, toţi băieţaşii din Sălăjan ar fi capabili să te scape de ea pe un preţ bun.)

Ok, acu vă las o pauză de râs. Dar scurtă, că mai avem treabă.

Pe scurt, Furioşel reuşeşte, cu ajutorul unei echipe de profesionişti, să fure Giulgiul din Torino din atelierul de restaurare, unde e dus o dată pe lună (aici trebuie să apreciem că, totuşi, scenariştii poveştii aveau un cântar de căcat şi au sesizat pericolul de gabarit depăşit.) Giulgiu care trebuia vândut unui alt mafiot, un capo major şi italian (cred), cu un temperament nu tocmai molcom, să zicem. Capo căruia i se trage ţeapă cu ajutorul unei copii, şi care, fireşte, se apucă să-l tragă în ţeapă, cu ajutorul unor cetăţeni umflaţi cu pompa de bicicletă şi deţinători ai arsenalului Rusiei, pe Somon. Care, nu se ştie cum, îl prinde pe Furioşel la înghesuială într-un avion, laolaltă cu Giulgiul şi cu preţul lui, vreo nici nu mai contează câte miliarde de euro în obligaţiuni la purtător. Înghesuială din care Furioşel iese, după bătaia regulamentară cu Somon (care înainte să fie mafiot fusese, fireşte, luptător de stradă), cu ajutorul unei maşini. Poate vă amintiţi că momentul se defăşura într-un avion. Da, şi? Furioşel sare  din avion cu o maşină dotată cu cinci paraşute: patru portante plus una sub forma lui Pisi, sora lui Somon, care tot filmul a făcut ping-pong cu partea de care e. Ba că e înnamorată de Furioşel, ba că-l trădează, că glasul sângelui şi alea, ba că-l trădează pe fra-su’, că glasul pizdei şi alea, plus că se teme că fra-su’ intenţionează s-o şi scoată din afacere cu picioarele înainte. La final de tot, adică atunci când contează, aflăm că a fost de la început de partea lui Furioşel şi împreună l-au păcălit pe Somon că-l păcăleşte pe Furioşel. Got it?

De ce credea Somon în tot acest timp că-l păcălea pe Furioşel, poate vă întrebaţi, în afară de faptul că avea impresia c-a prostit-o pe sor-sa să fie de partea lui? Păi simplu: din cauză că pentru Somon lucra, în tot acest timp, Mămăliga Ucigaşă, despre care aflăm că e sora nevestei lui Furioşel, pornită (la fel ca şi Furioşel însuşi, sper că până acum v-aţi prins) s-o răzbune pe aia. De ce s-o răzbune, vă miraţi iar? Simplu, iar: pentru că nevasta lui Furioşel, însărcinată, era în maşina aia galbenă din care Furioşel a apucat să iasă înainte să explodeze, la început. Lovitură comandată de Somon Căciulă (nu ştim ce treabă avea ăsta cu Furioşel înainte ca Furioşel să aibă treabă cu el) şi executată cu ajutorul lui Mânătarcă Bulbuc. De unde şi calitatea ăstuia din urmă de a doua victimă a furiei vindicative a lui Furioşel. Spun a doua pentru că, într-un flashback necesar, aflăm că după ce i-au sărit maşina, nevasta şi copilul nenăscut în aer, Furioşel a reuşit să-l asasineze pe asasinul plătit, în urma unei operaţiuni de parkour care l-ar face pe campionul mondial la asemenea treabă să se apuce de croşetat mănuşi fără degete.

Dar toată această treabă n-ar fi fost posibilă fără intervenţiile oportune ale lui Castravete Licurici, fost poliţist şi actual mic mafiot, prieten al lui Furioşel şi om de casă (pretins, aflăm la final, dar simt că nu stric nimic din intrigă dacă vă zic de pe acum) al lui Somon Căciulă. Castravete are grijă să-i livreze lui Somon informaţiile pe care vrea Furioşel să i le dea, inducându-l în eroare în timp ce se face că i-l pune pe Furioşel pe tavă. Exact, la fel ca şi Pisi.

Finalul apoteotic ne prinde cu biscuitul în gât şi vezica plină până la refuz (până la refuzul de a fi coborât la popas în urmă cu o oră, alegere simplă dat fiind că Furioşel tocmai se futea cu Pisi pe ecran). Aaaaa dar să vă zic de futaiurile din film. Ele sunt vreo 3, cred, şi se desfăşoară aşa: Furioşel se întâlneşte cu Pisi, Pisi se uită la Furioşel, Pisi şi Furioşel se sărută niţel, se mângâie oarecum, apoi izbucnesc într-un videoclip de pe Acasă TV, cu cadre largi şi mişcătoare, din avion, şi cu ei doi holbându-se la ceva ruine de templu roman, într-un deşert. Cel puţin două schimbări de rochie crăpată până sus şi fâlfâindă pentru Pisi. (Să nu mai beau vin în viaţa mea dacă inventez ceva.) Futaiul nr. 2 se desfăşoară sub forma unui videoclip de Bollywood, doar că între Furioşel şi Mămăliga Ucigaşă, care tocmai îi dezvăluise că e sor-sa lu’ nevastă-sa cea prea aerisită. Despre futaiul nr. 3 nu pot să vă zic nimic, pentru că are şi vezica limitele ei, motiv pentru care vizitam ceva stabiliment ospitalier de pe marginea unui drum european la momentul consumării faptei. Cert e că, atunci când am revenit, un el şi o ea se uitau galeş, a lingoare, unul la altul. Dar n-aş şti să vă spun dacă erau Furioşel şi Pisi, Furioşel şi Mămăliga Ucigaşă sau Somon şi Mămăliga Ucigaşă. Sper doar că nu erau Somon şi Pisi, dar nu e exclus. La urma-urmei, cum era să-l convingă femeia că era de partea lui? Ce dacă era sor-sa? S-ar putea, totuşi, să fi fost Castravete Licurici şi asistenta lui personală. În fine. Ziceam de final.

Somon şi Mămăliga Ucigaşă se izbesc cu avionul de nişte stânci. Furioşel şi Pisi sar cu maşina, ne amintim, în ultimul moment (mi se pare că şi obligaţiunile erau în portbagaj. Giulgiul din Torino, evident, nu fusese furat niciodată în toată povestea asta.) Furioşel, Pisi, Castravete Licurici şi asistena personală împart banii şi se fut fericiţi până la adânci bătrâneţi, ajutaţi şi de faptul că de-acum nimeni nu mai era rudă de gradul I cu nimeni.

Aşa. Mă dor degetele artrozate, dar a meritat. Dacă nu-mi faceţi parte din banii pe care-i luaţi de la CNC ca să faceţi filmul inspirat de ce v-am povestit eu aici, sper că sunteţi conştienţi că-l trimit pe Furioşel după voi. Ştie unde staţi, şi dacă nu, ştie cum să afle. Furioşel Bedboi are urechi şi puli peste tot. Eu mă întorc la zacusca mea de smochine păroase.

21 comentarii

  1. auoleu. nu ti-a fost de ajuns ca l-ai vazut si ca l-ai inteles exhaustiv, vrei acuma sa ne homucizi si pe noi?
    daca eram mai tanara, ziceam ca mai bine fac doi copii decat sa citesc ce-i intre introducere si incheiere.
    dar nah, nu sunt mai tanara. trebe sa-mi revad cursorul.

  2. Păi normal că nu mi-a fost de ajuns, Lisa. Trebuia şi exorcizată toată povestea. Catharsis etc., grecii antici ştiu mai bine, ţi-l împrumut pe Euripide când termin de discutat ceva cu el. Nu mă refer la vreo ediţie din Euripide, ci la cetăţean în carne şi oase. Mă rog, mai mult în oase, dar nu sunt mofturoasă şi sper că nici tu nu eşti.
    Dacă eşti mai tânără, eu zic că mai bine te apuci şi citeşti ce-i între introducere şi încheiere, şi apoi ce-i între toate introducerile şi toate încheierile din lume (încrucişat, dacă le termini), decât să te apuci de făcut copii.
    Dar să ştii că nu-i obligatoriu să faci doi copii, dacă nu vrei să citeşti ce-i între introducere şi încheiere. Nici eu n-am făcut-o. Asta nu înseamnă că recurgem la măsuri extreme. Poţi să bei un ceai. Sau să citeşti postarea de la „Fac o paranteză.” până la „gradul I cu nimeni”.
    Dacă totuşi te hotărăşti să adopţi metoda radicală şi să te pui pe făcut copiii ăia, ai grijă, te rog, să foloseşti una dintre cele 3 modalităţi sancţionate de mai sus. Spor.

  3. da’ ce-s eu sa-mi dai oase? maidaneza? te previn ca daca as fi maidaneza atunci ar trebui sa mananc om viu si nu prostii cu E-uri gen E-uripidele tau.
    am mai citit ceva pe la mijloc. dar ai scris „giulgiu” dupa pronuntia unui copil care nu-l poate zice pe „r” nici cand il mârâie câinii din parc.
    deci corect: giurgiu din torino. asa mai da.

  4. Vai de mine, n-am cu cine, bre, n-am cu cine. Giurgiu din Torino l-au băgat în geantă şi l-au dus la Botoşani unii de-au schimbat luminiţele de sărbători anu’ trecut pe acolo. Se-nchină babele de-atunci la el toată ziua bună ziua, nici nu mai aşteaptă să vină Paştele, să scoată preotul sfântu’ aer de trecut pe sub el. L-au întins imediat sub candelabrul ăl’ mare de la biserica din centru, şi când a venit reprezentantul Mitropoliei i-au zis că ce, nu zice Biblia că biserica e un fel de corabie? Na, acu’ are şi pânză. Şi acolo a rămas.
    A dat statul italian în judecată Botoşaniul la Consiliul Europei, dar nimic. Zice Europa că Italia a demonstrat şi când cu Sacu’ ăl’ mare că nu ştie să-şi poarte lâna, aşa că s-o mai scutească de bocete, că are treburi mai importante.
    Zici că nu-ţi place tragedia, că are E-uri, aşa că să ţi-l dau pe Aristofan. Deşi să ştii că n-am văzut maidaneză să facă atâtea mofturi şi să pretindă victime bio. Mâine, poimâine, o să vrei şi foie gras, că ne-ai ţinut socoteala sticlelor de vin băute şi clar că suferim de aşa ceva.

  5. Babo… fenomenal. Nu inteleg cum, da’ se pare ca asa bucluc numai matale ti se intimpla. Las’ ca ne clatim pe creier miine la Humanitas (sper).

    Pe de alta parte, nu pot sa nu remarc ca mare rabdare ai mai avut. Eu vad destul de des filme din aceeasi categorie, da’ la final nu mai tiu nimicuta minte, stiu doar ca a fost cu pew pew, ceva clivaje din sus si din jos, olecutica de cliseu utilizat barbar si multa liniste in creier. Ca altfel nici nu m-as uita la ele. Da’ vaz ca matale ai luat notite, ai facut fisa de vizionare, caracterizarea personajelor, momentele naratiunii… treaba serioasa.

  6. petronia, nu ma las Eu ripilata asa usor.
    plus ca ai zis „caveat” in titlu, trebuia sa iau aminte.
    dar ca veni vorba, sper ca stie toata lumea rugaciunea „tatal nostru”
    (aici numerosii nostri cititori turci si tatari pot trece la paragraful urmator) care la un moment dat zice asa: „… si nu ne duce pe noi in ispita…”. da? ei da. dar asta n-am priceput-o niciodata. cum adica, nu era diavolu cel care te duce in ispita? eh…
    si iata ca in sfarsit si-au dat seama si teologii vaticanului de inlocuirea subtila a personajului in zicerea asta de mare mirare dar automat repetata de sute de milioane de ori pe zi pe aces pamânt (jos rmgc! pardon, dar cand e vorba de pamânt, ma ia gura pe dinainte…).
    au inlocuit-o in sfarsit cu fraza „… si nu lasa sa fim dusi in ispita…”
    this is real breaking news.

  7. Şi eu sper să fie rost de clăbuci şi pe urmă clătire, Dragoane. Altfel, pentru situaţia excepţională de mai sus, explicaţiile sunt simple. A fost o furtună perfectă: aveam mp3 player-ul descărcat complet (pe telefon nu port muzică, îmi moare bateria destul de repede şi fără să-l folosesc pentru asta), nu aveam unde să fug (nici măcar în fundul autocarului, că acolo era campată o familie întreagă, cu căţel şi purcel şi vreo patru găini) şi de dormit nu puteam să dorm, că era abia vreo 11 seara. Lampă de carte încă nu mi-am luat, şi lumina era închisă, că altfel aş fi citit ceva. Cât poţi să te holbezi, totuşi, la un geam prin care nu vezi absolut nimic? Cât?!
    Îţi spun eu, 20 de minute.
    N-aveam cum să nu ţin minte aşa ceva, am memoria complet liberă la capitolul ăsta. De unde şi atât loc pentru traume. Pe care, dacă nu le faci serios, ce rost mai are să te apuci să le faci?

  8. Lisa, păi şi-au dat ei teologii Vaticanului seama de povestea asta, dar dacă i-au anunţat numai pe francezi (probabil pentru că primesc vinul de împărtăşanie de la ei), ce folos? BOR îi dă înainte cu Catedrala Mântuirii Neamului Prost, o doare pe ea-n cruce de cine ne duce pe noi în ispită. Mai ales că nu e străină ea însăşi de activitatea asta de ghidaj.
    Dacă tot te ia gura pe dinainte cu RMGC, eu zic mai bine să te ia un pic mai încolo, la faza cu „şi ne izbăveşte pe noi…”. Aici, deşi există două variante („de cel rău” & „de cel viclean”), se potriveşte mai bine.

  9. Ma gindeam eu! Ba chiar scrisesem intrebarea cum ca daca nu cumva ti-a murit bateria la carte, da’ am sters-o din motiv de nepotrivire cu restul comentariului.

    Treaba e nasoala. E locul ala liber in memorie si matale-l umpli cu porcarioare? Mai bine niste pornarioare decit asa cumplitenii.

    Lisa, nici partea ailalta nu-i chiar asa cu inima curata cind vine vorba despre ispita. Sa nu uitam, de exemplu, cit l-a chinuit pe bietul Iov.

  10. Ca să nu mai zicem de ce i-a făcut lu’ fiu-su. Aşa că.

    Stai liniştit, locul de pornărioane e complet autonom şi are pereţii elastici, precum şi o capacitate de îndosariere şi comprimare practic nelimitată. Ăsta era un colţ plin de praf, prin care am uitat să şterg după ce am renunţat definitiv să mai încerc a citi Virginia Woolf. Ştiam eu că o să se pripăşească ceva nasol pe acolo, dar na. lenea.

  11. am si un nepot la giurgiu, petronia, asa ca stiu eu bine cu e cu giurgiul.
    acuma baddragon: da’ ce, asta e nume, iov? pai cum ar fi sunat in vremurile vechi: „tov. iov, maine te prezinti la intendenta asa cum te afli”.

  12. Lisa, alea nu-s vremuri vechi. Nici nu stiu daca am schimbat apa la flori de 2-3 ori de cind au trecut. In vremurile cu adevarat vechi, nu ce sugerezi tu acolo, i s-ar fi zis ceva gen Baba Iyyov (ma rog, scris cu serpisori si puncticele). Si, pina la urma, ce conteaza cum ii zice? Scrie la carticica c-a fost oropsit? Scrie! E carticica scrisa dupa Dictare, deci infailibila? E! Atunci?

    Apropos de asta, babo Petronia, ca tot vinam noi din cind in cind cuvinte, cum baba ma-sii a ajuns baba de sex feminin in limbile slave cind la origine cuvintul denota un personaj de sex masculin?

  13. iar se vorbeste de sex aici? orice pretext e bun…

    chiar asa, tinere baddragon, „baba” este inca masculin in multe limbi la est de marea neagra. dupa cum stim din wikipedia, „baba” desemneaza indeobste un batran intelept. de fapt mai mult intelept, sa luam un exemplu autohton: baba novac, sau unul mai la indemana: baba lisa. dar ma rog, muscalii iar au stricat genurile. da’ si asa omul e o duplicitate masculino-feminina.

  14. Mai rau, in zonele mai sudice e si un fel de „daddy”.

    Am eu senzatia ca de data asta nu muscalii au cacarisit-o, ci bulgarii. Da’ nu stiu sigur. Mai am putintica treaba si ma apuc de cautat.

    Revenim cu amanunte. Petronia, preia legatura!

  15. nu prelua nimic, petronia, baddragon incearca sa te convinga ca vei fi fiind tată!

  16. nu stiu cum sa ma fac priceput. sa repet atunci ce n-am spus mai sus: iov n-a fost dus in ispita de D-zeu ci abandonat diavolului. ispita numai de la cel din urma a fost.
    deci daca teologii faceau schimbarea asta importanta in „tatal nostru” inainte si daca acel iov (care, sa recunoastem, prea era un imbogatit al timpurilor tulburi, plus ca avea si vreo 500 de magaritze, deh, cine stie ce facea cu ele) zicea rugaciunea corect, nu patea nimic. plus ca asa se evitau si acele zeci de pagini de politica din biblie.

  17. Exact! L-a impins in bratele ispitei.😀

  18. Ispita asta a lui Iov era o baba, mai stie cineva textul original? Nu cumva dupa ce a scapat de nevasta-sa a inceput sa-i mearga mai bine? Dupa ce i-a mers mai prost, fireste.

    Pentru unde s-a facut greseala cu baba, o sa ma holbez deseara in Miklosich, sa vedem cum e cu slavonele. Oricum, foarte usor de facut trecerea, exista deja un element comun al sensurilor masculin (cap de familie, sef de clan) si feminin (batrana), in ideea de stalp al familiei (in vecinatate e si cuvantul pentru „barna”, as in barna de sustinere a casei, care de altfel se mai si cheama „baba”). In directia asta, nu mi s-ar parea deloc imposibil ca termenul sa fi fost folosit prima data pentru o femeie care a ramas pe post de cap al unei familii / unui clan, dupa craparea lui „baba” cel original, care ar fi fost sotul ei. I-a mostenit titlul si functia, cum ar veni. Fireste, asta e o speculatie, iar distanta de la ea pana la generalizarea practicii e lunga, asa ca sa mai bem niste vin de smochine si sa zicem stop.

    Lisa, s-ar putea sa fii singura persoana de pe lumea asta care stie bine ce-i cu Giurgiul. Chestie care sunt convinsa ca-ti va folosi la un moment dat in viata. Daca, de exemplu, te hotarasti sa revendici bucata aia de Dunare, sa ma anunti. S-ar putea sa am niste documente vechi interesante pe tema asta.

  19. aiurea, baba petronia, balivernele se trag din insula Bali. de ce sa cautam la Giurgiu granita imperiului roman si sa nu sapam
    naibii la sarmisegetusa?

  20. nu. diavolul l-a ispitit pe iov cu acordul domnului zeu. daca stia sa se roage cum zic teologii azi, atunci
    D-zeu lua aminte si nu-l lasa pe diavol sa-l ispiteasca. dar de acum inainte o sa se termine cu jocurile astea prostesti. inteles? e o revolutie importanta.
    dar sa trecem la afacerile pamantene. jos rmgc, jos chevron! vade retro plagiatore!

  21. Babo, riscam sa intram in consideratii pe marginea aspectelor misogine ale textelor religioase fundamentale. Coloratura de altfel fireasca date fiind momentul si contextul redactarii lor. Baaaaa… daca ma gindesc mai bineeeeee…. cred ca merita o documentare si o discutie la o sticla de Merlot. Stii matale, momentul ala in care speculatia e si vioaie, si permisa🙂

    Am gasit si eu baba-birna. Pare, intr-adevar, o recunoastere de rol. O fi ceva cu mama-soacra de gura careia toata lumea ajunge sa-i faca pe plac. Hence, liderul „spiritual” al familiei. Chestia aia care scirtiie in continuu, da’ daca incerci s-o indepartezi cade toata casa pe tine.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s