Pasiuni arzătoare (tragi-comedie în nu ştim câte acte)

Oamenilor,

Tocmai molfăiam o carte şi frunzăream un cotlet de caracatiţă, când mi-am adus aminte că am uitat să râdem aici de o chestie. (Bine, am uitat să râdem în general, dar pentru asta exist eu, baba care se piaptănă când ţara arde, deşi are 5 cm de păr. Baba, nu ţara. Revenim.) Chestia despre care zic e capabilă s-o facă să hohotească până şi pe prinţesa aia care nu râdea niciodată, că altfel o punea ta-su’ să se mărite. (Dacă nu ştiţi despre ce-i vorba, o să presupun doar că pe la vârsta de şase ani voi citeaţi Summa Theologica şi încercaţi să verificaţi empiric cele quinque viae. Bravo vouă.)

 Poate vă amintiţi că, acum puţin mai bine de un an, nişte colecţionari mândria ţării, mânaţi de cele mai fierbinţi pasiuni artistice, au decis că nu mai pot răbda să nu posede câteva capodopere de artă universală sechestrate pe nedrept de muzeul de artă din Rotterdam. Sat care se află în Olanda, deci în Europa de Vest, deci în lumea civilizată. Lume în care teoria spune că nu merge cu găinării estice gen băgat arta în chiloţi şi fugit cu ea în coteţ, că de-asta înţeleg că se tot reportează romii de ceva timp încoace. Practica, pe de altă parte, spune că trei români fără nici un fel de experienţă în ale furturilor de nivel înalt (spre deosebire de politicienii români, care ar fi fost mult mai potriviţi pentru treaba asta) pot intra într-un muzeu din acest sat oarecum înaintat ca la ei acasă, iar apoi, profitând că erau la ei acasă, să dea jos de pe pereţi câteva tablouri care ar face orice colecţionar din lume să băloşească cu ochii cât cepele de Buzău. Unul de Picasso, unul de Matisse, două de Monet, unul de Gauguin, unul de Meyer de Haan şi unul de Lucian Freud. Bine, de ultimii doi nu prea auziseră ei, că gusturile lor elevate se îndreptau mai ales către clasici, dar erau în drum şi, în plus, panotarea era acum dezechilibrată, ceea ce le zgâria grav hipersensibilitatea estetică.

În timp ce-şi sunau decoratorul italian ca să-l informeze că vor să schimbe ceva prin casa lor din Rotterdam, că pereţii par mai nou prea goi, şi-n plus nu se poate dormi de bipăitul alarmelor şi termohigrografelor, colecţionarii români în cauză şi-au dat seama că de fapt nici nu le plac tablourile alea atât de mult, văzute de aproape, aşa că mai bine le vând şi fac bani de nişte tapet Armani pentru holul casei de acasă, din megalopolisul Carcaliu, judeţul Tulcea. Zis şi făcut, doar că pierduseră actele tablourilor, care desigur că le aparţineau de drept, ultima dată când fuseseră la budă, adică într-un tufiş de pe malul portului Rotterdam. Ce-i de făcut? s-au întrebat cei trei avizi amatori de artă (aviz amatorilor, tot pe-acolo), scărpinându-se în cur cu nişte furculiţe de argint Fabergé. Colecţionarii străini n-ar fi pus mâna în veci pe ele, că tablourile erau prea cunoscute. Zambaccian e mort. Notându-şi mental ca la redecorarea Louvre-ului să se asigure mai întâi că au un fence bun, pasionaţii colecţionari români în cauză s-au învârtit ce s-au învârtit şi au hotărât că cea mai bună soluţie e să ardă tablourile respective. Nimic mai logic. Cu atât mai mult cu cât, aşa cum se întâmplă cu toţi marii amatori de artă, între timp gusturile lor începeau să se schimbe. În cazul lor, ele păreau să dezvolte rapid o acută alergie la conceptul de linii verticale apropiate la câţiva cm. unele de altele.

Prin urmare, spre surprinderea nimănui, câteva dintre cele mai importante picturi realizate vreodată în istoria acestei arte s-au făcut fie scrum, fie muşamale pe la nişte ucrainieni, moldoveni sau belgieni.

Moment în care, văduviţi şi de bucuria estetică a contemplării artei, şi de banii de pe urma valorificării acestei bucurii a altora, şi niţel şi de libertate (pentru că autorităţile europene n-au pic de respect pentru proprietatea personală de facto), cei trei colecţionari români, deveniţi între timp vreo şase (pasiunea pentru artă se molipseşte, ştie oricine), au decis că vor dreptate. Şi ce fac nişte colecţionari români care s-au îndrăgostit atât de grav de nişte capodopere încât le-au tratat ca şi cum ar fi de-ale lor? Păi, fireşte, dau în judecată muzeul care le sechestrase. Staţi, nu leşinaţi încă.

Celor care au glumit vreodată că culmea hoţiei o să fie atinsă când hoţul o să dea în judecată păgubitul trebuie să le amintim, ca să nu le amintească avocaţii cetăţenilor în cauză, că aici nu avem de-a face cu hoţi şi cu vreun furt (vai, ce cuvinte urâte!), ci cu nişte colecţionari absolut înnebuniţi după arta modernă, care au găsit de cuviinţă să repună capodoperele ei acolo unde le-a fost locul dintotdeauna, adică în circuitul artistic liber.

Sau în sobă. Same difference.

Avocaţii cetăţenilor despre care vorbim vor argumenta, fără îndoială, că aceştia au avut încă din copilărie puternice şi bine-cunoscute convingeri dadaiste. Iar celor care încă ridică din sprâncene, o întrebare: ce bă, voi aţi iubit ceva vreodată atât de mult încât să-i daţi foc, numai să se nu se mai întoarcă în prizonierat? Eh?! Q.E.D., R.I.P., A.L.AE., S.O.S şi FML.

10 comentarii

  1. Si WTF, ai uitat de WTF.

    Explicatia datului in judecata e si mai nostima, ca doar nu era sa lipseasca bomboana de pe coliva. Cica vor sa obtina circumstante atenuante. Cum ar veni, a fost prea usor sa le fure, nu erau securizate cum trebuie. Un fel de si nu ne impinge pe noi in ispita, ca tot vorbitaram despre asta acu’ citeva zile pe aici.

    Oarecum ca in cazul in care esti si matale vinovata cind te apuca dihania de gluteus maximus pentru ca nu esti campioana la atletism, macar faza pe judet, sau n-ai macar o amarita centura neagra la kung-fu, stilul rupt-gura-caninei.

    Lasind partea comica la o parte si trecind la tragedie, pina acu’ vreo 4-5 zile stiam doar de un furt, Rotterdam, niste tablouri si ceva scrum, da’ habar n-aveam ce furasera imbecilii. Pina cind m-a pus incornoratul si m-am uitat si dupa lista, ocazie cu care m-am albit. Acum chiar sper ca boii nu au ars cu adevarat vreunul dintre tablouri, ca a fost doar o manevra evaziva si ca vor reapare la lumina in 10-100 de ani.

  2. E aproape la fel de tare ca ce a facut Cecilia Jimenez, care a dat in judecata biserica in care a stricat pictura cu Iisus pentru drepturi de autor. Daca nu va mai amintiti, Cecilia Jimenez e baba care anul trecut a transformat o pictura murala cu moaca lui Iisus, varianta Ecce Homo, in reprezentarea expresionista a unui urs in agonie. Mi-e tot mai clar ca de aici le-a venit ideea.

  3. Si da, e ca si cum ar sari cineva la mine sa ma eutanasieze pentru ca m-am lasat muscata de un caine. Ceea ce chiar sper sa incerce careva, la un moment dat. In alta ordine de idei, eu nu-s asa optimista, am convingerea ferma ca au fost suficient de ignoranti si de idioti incat chiar sa le dea foc si sa-si faca bors la el. Si apoi sa-i mai si injure pe Picasso, Matisse, Monet et al. ca le-au ajuns bucatele de panza arsa, pline de vopsea, in ciorba. Destul de multe opere de arta au disparut de-a lungul istoriei in conditii imbecile. Vide Hans Pars, sau mai bine sa-l intrebam pe Parizescu, poate mai are el conspectele.

  4. Nu de la madam Jimenez au luat modelul, ci de la poliția din Mureș, care, după ce mi-a fost spart cabinetul și am fost ușurată de laptop și alte „nimicuri” în valoare de aproape 10 000 de lei, intenționa să mă amendeze cu 2 000 de lei pentru nerespectarea nu știu cărei legi a protejării bunurilor. De prisos, cred, să zic că după trei ani și ceva de la eveniment, hoțul/hoții tot nu au fost prinși, iar eu am rămas cu paguba.

  5. Va recomand sa nu incercati sa o eutanasiati pe baba Petronia. Am incercat noi. O indopam de fiecare data cind vine la noi cu diverse prajituri, tarte si alte alea cu „migdale”. Punem si migdale, ca sa nu se prinda de la ce vine mirosul. Atit coafura, cit si baba rezista.

    Babo, tu nu citesti paragraful anterior, nu te intereseaza pe matale. Tie-ti spun doar ca speranta moare ultima. Macar un Picasso, un Matisse, două Monet, un Gauguin, un Meyer de Haan şi un Lucian Freud sa fi ramas si tot ma bucur.

    Silavaracald, ne pare rau sa auzim de patania matale. S-or fi gindit ca daca ai 10k pentru laptop si maruntisuri, un 2k pentru o amenda nu e mare lucru, le iese si lor de-un bilet pina la Rotterdam sa vada Picasso-ul ala pina nu-l fura careva.

  6. am dat in judecata firma de microunde si am castigat clar, pentru ca nu scrie in instructiuni sa nu bagi pe zamby la uscat. catelusa mea a explodat si eu i-am atacat in justitie. mi-au trimis un aparat nou plus un colier incrustat cu cuarz probabil pentru pestisoara mimi, ca eu alta pisica nu mai bag acolo. totul din cauza lor.
    dar DA, ma inscriu si eu la euthanasiere. impreuna cu verisoara mea lina. la ce ora sa venim, domnu badragon?

  7. Şilavarăcald, oamenii s-au ofticat probabil că i-ai deranjat pentru atâta lucru, împiedicându-i astfel să se ocupe de prinderea hoţilor cu adevărat performanţi. De la zeci de milioane de euro în sus. Ai greşit moneda, atât. Cât despre duioasele tehnici de investigaţie ale Poliţiei române, pot să te pun în legătură cu un cetăţean căruia, prezent la secţie să reclame că i-a fost spartă maşina, i-a fost pusă următoarea întrebare: ‘aţi văzut cine a făcut-o?’ Momentul s-a consumat sub forma unui staring contest de treizeci de secunde, după care omul s-a întors pe călcâie şi a plecat. Nu avem încă date despre unde / dacă s-a oprit. Aşteptăm vedere de pe Pluto.

    În rest, Dragonul spune nişte lucruri false. Nu zic că minte sfruntat, ci doar că spune nişte lucruri false. Eutanasierea mea prin îndopare, chestie care nu poate avea drept scop decât patentarea primului foie gras de babă din istorie (şi care va rezolva simultan problema îmbătrânirii populaţiei şi pe cea a foametei din lumea a III-a, Marie Antoinette style), este mascată nu de aroma de migdale. Cu cianura sunt răs-obişnuită, verişoarele mele o folosesc pe post de zahăr pudră pe gogoşi de când mă ştiu. Ce folosesc ei e mult mai periculos, pentru că încă nu am aflat ce naibii se ascunde sub aroma de cocos. Ei insistă că extract pur de vanilie. Eu că nu. Om trăi şi om vedea. Mă rog, unii dintre noi.

    Dragoane, ce-aş râde să fi rămas un Picasso, un Matisse, 2 Monet, un Gaugain, un Meyer de Haan, un Lucien Freud şi bucata lipsă a altarului din Ghent, de van Eyck. Folosită în tot acest timp pe post de tocător, fireşte. Hans Pars povesteşte tot felul de istorii cu vaze Ming folosite pe post de troacă pentru porci, prin Alpii austrieci şi germani, în urma diverselor războaie europene şi mondiale. Având în vedere că celălalt nume al lui Hans Pars era Hans Diebow, cred că omul ştia cam prea bine despre ce vorbea.

    Lisa, vezi că s-ar putea să se prindă firma de microunde că ţi-ai asasinat în acelaşi mod şi câinele şi pisica, şi nu ştiu dacă a doua oară mai merge. În plus, în funcţie de ce animal era, e de aşteptat o vizită de la Asociaţia Cuţu-Cuţu sau putem sta în continuare liniştiţi pe lângă tine.

  8. rog sa nu se mai vorbeasca de cianuri aici pana cand nu voteaza parlamentu’. cei care poftesc sa se mai si abtina, ca o sa fie pentru toata lumea pe urma.
    ei da, petronia, de fapt am bagat pisica in microunde dar nah, i-am trisat. i-am amenintat cu asociatia si au cedat. daca le ziceam de pisica din prima, nu se impresionau. toata lumea stie ca pisicile sunt mai destepte decat omul. uite pisica aia a mea pe nume cinecita.
    a plecat de acasa si s-a facut maidanez. dupa ce a muscat toti cainii din parc si le-a transmis alzheimăru meu premium, s-a plictisit si a inceput sa vanda hashish in colt la perla. si-a tras doua vile de lux, a infiat doi castori, mananca numai icre de culoare, bea numai sampanie fina de cognac si are post intr-un minister important.

  9. Nu mai bine-i cumpărai Whiskas când ţi-a cerut? Uite în ce belele ai băgat Universul cu zgârcenia ta. Ştiam eu că maidanezul ăla de care am fugit ieri avea colţii puşi greşit. Hamsterul ce-ţi mai face, a propos? Să ne retragem în buncărele anti-atomice?
    Nu-i cianură din aia, e modelul celălalt, de pus în brioşe. Dar mai bine tăcem cu asta, că acuşi vine RMGC şi zice că de fapt a vrut mereu doar să umple un iaz cu esenţă de migdale. Ceea ce, într-o ţară care pute precum România, le-ar ierta până şi Veta. Or, nu vrem asta, pentru că de când e atât de furioasă s-a apucat de plătit chiar şi întreţinerea. În aur, ce-i drept. Dinţi de aur. Nu ai ei. Detalii. O să tac acum.

  10. ei nu, mi-a spus mie cinecita cum sta treaba, i-a auzit pe unii din minister cum hohoteau pe acolo si a tras si ea cu urechea. cica panzele alea sunt binemersi vandute pe la niste colectionari japonezi miliardari. cica mitica pensula, zugravul din comuna, le-a facut la comanda niste copii perfecte pe care ei le-au legalizat la primarie si p’orma i-au chemat pe jandarmi sa vada cum le ard in soba. aia s-au enervat ca nu le iese nici de un carnat fript si i-au denuntat la politie. politia a chemat jandarmii. iti dai seama, a iesit un circ de s-a auzit pana la rotterdam. restul se cunoaste din presa. adica numai minciuni.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s