Desu-urile istoriei faţă cu unele fetişuri artistice contemporane

Oamenilor,

Ţara asta scârţâie sub multe poveri, una dintre ele fiind alergia genetică la deodorant a populaţiei sale, iar alta fiind Antena 3, însă lor li se adaugă şi cea unei dezinformări sinistre, ale cărei urmări nu pot fi decât jalnice pentru viitorul ei şi al generaţiilor care astăzi îşi şterg mucii cu foile cărţii de română. Ca babă ce mă aflu, nu pot lăsa lucrurile aşa. Dar s-o luăm de la început. Începutul e că săptămâna trecută, după cum ştim cu toţii care nu suntem madam Chirpici de la etajul patru, care crede că Măruţă e om, Poarta Sărutului a marcat un moment important al istoriei sale: cel în care s-a stricat.

Comisii peste comisii au jucat volei cu vina faptului că măgăoaia de piatră a fost restaurată până i-a venit ameţeala şi s-a îngălbenit brusc. Au zburat de-o parte şi de alta dovezi care de care mai bune că nimeni nu ştie, de fapt, ce face. Institutul Naţional al Patrimoniului a aruncat pisica în ograda proiectantului lucrărilor de restaurare, pe numele lui Dorin Dănilă, doar-doar nu s-o întreba nimeni cum, din august până în octombrie, în instituţia care se ocupă cică de soarta patrimoniului cultural românesc nu i-a trecut nimănui prin cap să verifice ce şi cum fac băieţii ăia pe mâna căruia a fost lăsat unul dintre cele mai importante monumente publice din Grădina Carpaţilor. Dorin Dănilă, la rândul lui, acuzat că a distrus practic un sfert din moştenirea României de pe urma lui Brâncuşi, a aruncat Universul în aer cu informaţia că Poarta ar fi fost spălată cu jet de apă, ca la spălătoria de maşini, chestie care a deranjat compuşii de fier de prin travertin, ce au plecat la plimbare. Ergo, Poarta a ruginit. Nu ştie nimeni, fireşte, cine ieşise la un waterboarding prin parc şi şi-a zis să dea un jet şi pe monument. Dorin Dănilă zice că a venit noaptea Institutul Patrimoniului şi a făcut isprava. Fireşte, el, proiectantul lucrărilor de restaurare, habar n-are de nimic. El mânca griş cu lapte la ora aia, după care s-a şi dus la nani, că o aştepta pe Zâna Măseluţă.

În toată această tevatură, lumea ignoră adevărul. Noroc că exist eu ca să-l scot la lumină, veţi zice şi veţi avea dreptate.

Adevărul, lume, e că Poarta Sărutului s-a îngălbenit pentru că s-a pişat pe ea Victor Ponta. Nu s-a mai putut abţine. Pe comunitatea academică s-a pişat anul trecut când cu plagiatul, pe alegători când cu Roşia Montană, pe justiţie în repetate rânduri, pe el când cu vizita în SUA. Mai rămăsese din toată România doar Brâncuşi, şi de Coloana Infinită normal că nu putea să se apropie, pentru că e un băiat uşor de complexat. Masa Tăcerii îi făcea cu ochiul, doar că e posibil să fie nevoie să campeze acolo când va fi luat, în sfârşit, la întrebări în legătură cu nişte chestii. Or, după cum se vede din relaţia lui cu Iliescu, omul ştie un adevăr util: nu te pişi unde unde te ascunzi când te bat copiii mai mari. Dovadă că am dreptate stă şi declaraţia halucinantă a primului ministru în legătură cu celelalte opere ale lui Brâncuşi, anume că judecătorii ar fi făcut un mare rău României dând înapoi operele omului celor cărora le aparţineau de drept. Această ieşire, lesne confundabilă cu idioţenia (cu atât mai mult când vine de la un, cică, procuror; bine, şi plagiatul e ceva comic cu atât mai mult când vine de la un procuror), se explică şi ea foarte simplu. Doar nu o să credem că un om care a activat în sistemul de justiţie al României de după 1989 ar putea declara vreodată că dreptul de proprietate păleşte în faţa interesului naţional şi că operele de artă nu aparţin celor care au plătit artistul pentru realizarea lor sau le-au cumpărat după aia, ci statului. Asta ar fi legea 63/1974, a.k.a. Legea Patrimoniului, al cărei rezultat cel mai fericit a fost Muzeul Colecţiilor. Or, nu putem să-l bănuim vreodată pe Victor Ponta de mentalităţi comuniste.

Motivul care stă la baza acestei declaraţii e că, totuşi, Poarta Sărutului e destul de mică pentru capacitatea lui Victor Ponta de a se pişa pe lucruri. Şi atunci omul a făcut ce ar fi făcut oricine în locul lui: s-a uitat în jur după altele. Din păcate pentru el, aproape 40 de ani cam târziu. Dar avem încredere în liderul capabil. N-o să-l oprească un detaliu. Aşa că eu una îmi deschid o nouă afacere: o casă de pariuri al cărei unic obiectiv este ghicirea datei la care Victor Ponta va declanşa un scandal diplomatic, fiind prins pişându-se în atelierul lui Brâncuşi de la Pompidou. Îmi face impresia unui om care, pe o parte, e bine hidratat, pe de altă parte are o tendinţă de retenţie a apei, aşa că alea iacta est.

6 comentarii

  1. sa fie oare vorba de o amintire urata a lui ponta? sa nu fi avut pe cine sa sarute in prima tinerete la poarta sarutului? sa i se fi furat pachetelul cu mancare chiar la poarta sarutului, intr-o excursie cu clasa? si de aici sa fi venit ambitia lui pentru justitie? si chiar si pentru a plagia, sa faca dreptatea dupa placul lui?

  2. polonezii, adica cei care populeaza tara unde ma aflu, i-ar fi dat un sut in cur unui smecherel nesimtit precum ponta inca de acum mai bine de un an. poate ca romanii prefera sa polueze decat sa populeze. oricum, ei stiu cum e sa traiasca rau pentru ca au avut un cizmar la dictatura acum 24 de ani. adica, frack ponta, cata vreme fiecare poate sa mai faca o smecherie lejer, macar un fals in acte sau un plagiat, tot e mai bine ca inainte. ca are un folos din asta.
    eu zic asa, unu, bine ca nu au pus borduri noi pe betoanele lu’ Brâncusi (desi pericolului astuia abia acum i s-a deschis poarta, odata cu degradarea materialului de constructie pe la margini…)
    si doi, imagineaza-ti neglijenta si iresponsabilitatea asta fata de Poarta Sarutului amplificata de vreo zece mii de ori in privinta unei faptuiri gen „cea mai mare cariera de aur la lumina zilei din Europa”

  3. Da’ ce faci tu Lisa în Polonia?, iartă-ne indiscrețiunea. Ne-ai stîrnitără curiozitatea, nu de altceva.

  4. lisa voiajeaza ca sa poata privi in urma cu mânie. ca sa
    se poata vedea din exterior si de la distanta. sa-si poata spune „cool, baby, se poate si mai rau”. ca sa prinda momentul cand culoarea noua a frunzelor se opune legii gravitatiei. si momentul cand pe deasupra pietei centrale trece ultimul stol de gaste salbatice la care numarul coincide cu forma: V.
    in rezumat, ca toate babele de pe lume, lisa face turism sexual.

  5. E în regulă, Lisa, am înțeles. Dacă, pe oriunde hălăduiești, apucăturile poetice te îndrumă către acest blog, înseamnă că e de bine. Atît pentru tine cît și pentru noi.

  6. apropo de pariuri, eu una n-am pariat ca Băse a fost sfătuit sa-l încurajeze pe dottore Pont A la început ca sa-si poată rupe gâtul mai ușor când o cădea de sus pe motiv de plagiat. am fost sigura de asta. socoteala nu s-a potrivit insa cu realitatea dură cum ca majoritatea alegătorilor nu stiu ce înseamnă plagiat, ba mai mult, daca ar știi, l-ar considera mai degrabă o virtute. deci mai bine ca nu stiu. in al doilea rand, masa intelectualilor a fost inerta in proporție de vreo 80%. dintre ceilalți, vreo 80% au protestat fiecare in sinea lui, fiind convins ca restul nu înțelege importanța protestului. cu alte cuvinte vreo 4% din intelectuali au protestat într-un avant comun altruist, estimarea mea fiind bineintes optimistă. am dedus atunci ca intelectualitatea românească este ori corupta ori atat de ocupata să se ferească de a fi corupta încât lasă si mai tare impresia ca este. in concluzie, are un blocaj existential. si-atunci m-am hotărât eu, lisa, sa ma declar non-intelectuală si sa fiu de acum înainte hipsteră de tip roșie montană.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s