Mirări de babă, posibil serial interminabil

Oamenilor,

Ca babă milenară ce mă aflu, teoria spune că n-ar trebui să mă găsesc in situatia de a ma mira de foarte multe lucruri. Şi cu toate astea, poate tocmai pentru că sunt o babă cu mai puţin respect pentru teorie decât au tinerii din ziua de azi pentru bătrâneţile mele atunci când sar înaintea mea din avion, mă miră destule chestii.

Pentru că afară tocmai a început să ningă, (dacă sunteţi în Bucureşti şi vă simţiţi, prin urmare, tentaţi să mă contraziceţi cu afirmaţia blasfemiatoare că de fapt ceea ce se desfăşoară afară e bastardul viscolului cu lapoviţa, eu zic să vă abţineţi), o să încep să vă împărtăşesc şi vouă dintre chestiile care mă miră.

Acum câteva zile, pândeam cuminte în parcare. Cum pentru necunoscători activitatea asta poate semăna destul de mult cu cea de tăiat frunză la câini în parcare, am fost abordată de baba Vasilescu, în plin efort de întoarcere de la piaţă. De la piaţa di Spagna, pentru că baba Vasilescu are nepoţi în Roma. (A nu se confunda cu piaţa Spania fără „di”, care e în Bucureşti şi n-are trepte sau turişti, dar are în schimb o fântână mai urâtă decât a tizei sale, un permanent câine vagabond şi o babă care cere agresiv ţigări copiilor care se întorc de la grădiniţă.) Bun. Venea deci baba Vasilescu din piaţa di Spagna, cu mersul ei de raţă leşească (după cum vedeţi, baba Vasilescu este cosmopolită), iar în mână căra o sacoşă. Nimic deosebit, până aici, veţi zice. Aşa mi-am zis şi eu.

Numai că baba Vasilescu avea în mână o sacoşă cât toate zilele, pe care o căra cu mare mândrie, încercând să facă în aşa fel încât s-o vadă tot cartierul deodată, aşa cum doar pisicile Marx fac când cară în dinţi ofrandele pe care le depun apoi pe covoarele, pernele şi periuţele de dinţi ale locatarilor blocului. Puţinele raze de soare care îşi mai aminteau de Bucureşti (probabil importate şi ele din piaţa di Spagna) îşi făceau datoria, reuşind să se reflecte de pe toate plăcuţele, verigile şi lanţurile sacoşei în cauză, care semăna, pe cale de consecinţă, mai mult cu o închisoare medievală decât cu o sacoşă.

Apropiindu-se baba Vasilescu mai mult, nu mică mi-a fost mirarea să observ că şi închisoarea medievală semăna, la rândul ei, mai mult cu o sacoşă decât cu ceea ce am înţeles în sfârşit că trebuia să fie, şi anume cu o geantă. Pe care baba Vasilescu o flutura suficient de sus şi de în calea tuturor încât să fie imposibil să nu observe tot Universul că pe toate metalele ei aurii, de toate formele şi (mai îngrijorător) de toate mărimile, era ştanţat „Versace”, cât să se vadă de pe Lună.

M-am îndreptat de şale, ferindu-mi ochii de strălucirea ieşită direct de pe coaiele lui Făt Frumos cu Părul de Aur al lui Ispirescu, şi am dat naibii pânda, pentru că ceea ce se producea în faţa mea era mult mai interesant decât teroriştii libanezi. Cu puţinele cuvinte pe care am reuşit să le mai adun din puţul gândirii, am oftat către baba Vasilescu o întrebare care sper că va deveni milenară:

„Babo, care-i faza cu o geantă cu barete dacă tot în mână tre’ s-o cari? Nu ăsta-i tot scopul recipientelor cu agăţători, să-ţi elibereze mâinile ca să poţi face lucruri mai interesante cu ele, cum ar fi să mângâi cururi de cetăţeni, copii (nu cururi de copii, atenţie, că ştiu că vii de la Roma şi poate eşti confuză) şi topoare? Zi-mi, babă Vasilescu, care mai e ideea în a folosi ceva ca să-ţi cari după tine lucrurile de care ai nevoie, dacă tu tot ai mâinile ocupate? Şi mai zi-mi, mai ales, care e ideea în a da 500 de euro pe o geantă care e, esenţialmente, o sacoşă promovată fără merit? Hm?!”

Baba Vasilescu ridică una din sprâncenele ei desenate cu carioca şi zice: „Ce-ai, fată, nu ştii nimic. Noroc că m-a învăţat nepoată-mea. O ştii, Laura, aia de s-a măritat cu omul ăla de treabă, Giancarlo. Fată bună, nu se uită ea la diferenţe de vârstă de 60 de ani. Ştie să respecte oamenii în vârstă, una-două o vedeam prin gaura cheii, în genunchi în faţa lui. În fine, aşa se poartă azi, aşa poartă toate femeile de bine din Italia. Şi de peste tot. Ieşi şi tu mai mult din casă, mai uită-te la televizor, mai ia o revistă, lasă dracului prostiile, că uite, nici nu mai ştii pe ce lume trăieşti!”

Uitându-se la mine cu milă pentru ignoranţa mea în ale modei, baba Vasilescu a dat să zăngăne din lanţuri şi să se ducă spre intrarea în bloc. Drept care, uitându-mă la ea cu milă pentru creierul care i se scurgea printre ochi, am mai dat o dată din topor şi am intrat în bloc înaintea ei. Oricum nu-mi plăcea, era o hoaţă de lifturi. Întrebarea mea rămâne totuşi în picioare, spre deosebire de baba Vasilescu, aşa că nu pot decât să sper că cineva, la un moment dat, cândva în negurile viitorului, o să-i dea de cap. Deloc spre deosebire de draga noastră babă Vasilescu, de data asta.

12 comentarii

  1. is it a bird? is it a plane? asa e si cu aratarea asta, o fi sacosa, o fi geanta, si mai ales, la ce foloseste. prea mare pentru a fi purtata la ”serate” (a se citi club), prea plina de ornamente (mai precis, placutele si lanturile) pentru a fi geanta/sacosa de toata ziua sau, asa cum are orice baba, de piata, prea stralucitoare pentru.. pentru orice. dimensiunile acestor aratari ma duc cu gandul la o varianta exclusiv materiala a lui omnia mea mecum porto, dar nu am verificat continutul vreuneia, asa ca nu stiu daca am sau nu dreptate. intrebarea ta, petronia, a primit deja raspuns, dar e un raspuns neinteles de tine sau de celelalte babe “ignorante in ale modei” : “nu stii nimic. (…) mai lasa dracului prostiile”. trebuie totusi sa apreciezi ca baba ti-a dat si solutiile pentru reabilitare.

  2. Babo, e posibil ca raspunsul la intrebarea matale sa stea intr-o descoperire care inca nu s-a facut. Dupa fo’ juma’ de secol de feminism, s-ar putea sa descoperim ca inegalitatea intre sexe n-are nici o legatura cu abuzul interpretativ sau dimensiunea bicepsului, ci chiar cu genetica si evolutia. Iar babele astea sint primul semn al acestor revelatii, trompetele celeste ce le deschid calea.

    Poseta, vezi matale, este chintesenta feminismului. Mai mica sau mai mare, nu conteaza, ea subliniaza dreptul femeii de a nu cara. In plus, lasa libertate miinilor pentru alte activitati, pentru scapat batista, pentru intins minusita la pupat, pentru scris sms-uri si postari pe feisbuc. Devil finds work for idle hand, dupa cum bine stim.

    Dar poseta este o grefa, un corp strain in organismul social al femeii. Dupa o perioada de lupta nevazuta, grefa incepe sa fie vizibil respinsa. Femeia isi vrea inapoi papornita, cofita, rafia, cirpa, sacul. Natura isi cere drepturile, dupa cum va demonstra curind un studiu pe care inca nu s-a gindit nimeni sa-l faca. Studiu ce va ingropa odata pentru totdeauna aceasta pretentie fantezista de egalitate a femeilor cu barbatii.

    Stai babo, nu da cu papornita! Aoliooooo! Luati-o de pe mine ca o omor!😀

  3. interesant de remarcat acel „iubeo” cu care româncele au cucerit lumea. cercetarile genetice arata ca fiecare om de pe terra are in arborele genealogic cel putin un român. ba mai mult, ca acel roman e de origine incerta. de unde poate si explicatia crizei actuale.

  4. Ionamainen & Dragoane, observ că s-a strecurat aici insidios pericolul unei erori de comunicare. Nu de dimensiunile paporniţelor alese de unele dintre colegele mele de gen mă împiedic. Ar fi şi culmea ipocriziei, dat fiind că geanta mea conţine orice, de la trusa minimă de lucruri utile în caz de Apocalipsă, la cărţi şi un schelet de dinozaur pitic de Haţeg. Pitic pentru că nu mai aveam loc de un T-Rex, să fim clari.
    Că genţile femeilor sunt un substitut psihologic pentru confortul căminului (sau unul patologic pentru confortul în orice situaţie în care ar putea să te pună Universul cunoscut şi cele paralele) înţeleg. E motivul pentru care, după cum sigur v-am mai spus, am citit la un moment dat un studiu conform căruia o femeie se simte mai în siguranţă cu o geanta mare şi plină cu de toate decât cu un bodyguard alături. Mda, e posibil ca studiul cu pricina să fi ignorat impardonabil anumite variabile ale bodyguard-ului care pot da peste cap rezultatele în cele mai spectaculoase moduri, dar na. Nimic nu e perfect.
    Ce nu înţeleg eu e de ce să alegi o sacoşă şi nu ceva care poate fi cărat pe umăr, aşa cum firesc dictează evoluţia milenară a bagajelor şi relaţiei lor cu omul. Atât.

    Dragoane, nu dau bre cu paporniţa. O arunc. Şi ştim foarte bine cum arunc eu. Dacă mai băgăm în ecuaţie şi masa, şi deci şi viteza paporniţei mele, cred că ai noroc că Andreea s-a apucat de ceramică şi poate să-ţi facă un mausoleu plin de teracotă.

    Lisa, cred că ai scris din greşeală „dormeo”. Cu ăla au cucerit românii lumea, din câte am înţeles în cele paişpe minute pe care am făcut greşeala să le petrec uitându-mă la tv azi. Funcţionează şi retroactiv, pentru că pot să jur că am văzut un colţ de dormeo ieşind de sub nişte paie într-un documentar despre Neanderthalienii din peştera Coliboaia. Treabă serioasă, dom’le, ca tot ce au făcut dacii vreodată.

  5. eroare de comunicare, intr-adevar. de ce o sacosa tinuta de mana si nu o geanta pe umar, iata unul din marile mistere actuale. din lumea modei, ca doar aici se incadreaza. mister cam la fel de mare ca cel al gentii plic. da, aratarea aia mica tinuta tot de mana, de fapt in mana, incomoda, si care nu serveste la nimic, caci ce rol ar putea avea o asa-numita geanta sau poseta in care nu incape nici macar o pisica, nici macar o podoaba veche – poate chiar de la daci, de ce nu? nici vorba de scheletul dinozaurului pitic de hateg, care cine stie cand poate fi folositor. asa ca, petronia, nu-mi ramane decat sa imi imaginez ca sacosa aia de mana are ceva din atitudinea de catwalk, atitudine pe care multe babe o studiaza, cerceteaza, fura, incearca, nestiind in tot acest timp de ce e bine sa porti o geanta pe umar, geanta in care sa ai o pisica, un schelet de dinosaur, carti si alte cateva lucruri utile, precum pachetelele cu cucuta.

  6. Ba s-avem pardon, n-a fost nici o eroare de comunicare. S-a inteles nedumerirea si s-a raspuns in consecinta. Dupa cum spuneam, idle hands. O eroare care se corecteaza incet, incet.

    Asta ar fi interesant, o armata de dragoni de teracota. Pe de alta parte, indata ce mi s-a dat de inteles ca esti din specia rara a femeilor care stiu si pot sa arunce, mi-am amintit ca am invatat si eu cindva sa ma feresc.😀

  7. Dragoane, ba am avut dreptate, uite, Ionamainen înţelesese altceva. Şi cum adică ţi s-a dat de înţeles, că ai aflat pe proprie piele, cu un teaser inofensiv? Complet de acord cu teoria psihologică menită să explice această involuţie a accesoriilor de cărat casa după femeie. Cred că prea multă comoditate e, într-adevăr, periculoasă, şi nu toată lumea merge pe stradă învârtind toporişca lui Mihai Viteazul, ca mine. Da’n buzunare ce-au de nu pot să ţină mâinile acolo, că încep să mă simt complexată la capitolul cărat casa după mine? Trebuie pus la cale un experiment de buzunărit femeile care poartă genţi în mână.

    Ionamainen, având în vedere cum arată în general o femeie care cară o geantă grea în mână sau pe braţ, ori au studiat mersul ţaţei Măria care vinde brânză în piaţa Obor, ori pe al lui T-Rex însuşi, dar nimic nu are vreo legătură cu catwalk-ul. În fine, în ce priveşte geanta plic, dă-mi voie să-ţi sugerez că ignori o componentă crucială a ecuaţiei, anume proporţia inversă dintre dimensiunea genţii şi timpul petrecut de femeie pregătindu-se să iasă în lume. E simplu, vezi: cu cât timpul urcă mai mult spre oră, cu atât evenimentul e mai important, iar femeia s-a dichisit mai bine pentru el. Ergo, posibilitatea să aibă nevoie să corecteze ceva pe parcurs, precum şi timpul pe care-l are la dispoziţie cohorta de posibilităţi nasoale ale Universului ca s-o pună la încercare, sunt mai mici. Ergo 2, cardul, cheile, o chestie de dat pe bot, o batistă şi câteva prezervative ar trebui să fie suficiente. A, şi telefonul. Oricum, să nu-mi zici că o femeie normală se descurcă pe parcursul unei zile întregi doar cu astea, că pun de-un studiu live, dublu orb. Cât despre adevărul că o geantă plic ocupă o mână, ceea ce e rău, să zicem doar că la majoritatea situaţiilor unde geanta plic e alegerea preferată cel mai bine e să nu ai ambele mâini la dispoziţie pentru pahare.

  8. Babo, cred ca putem spune fara a ne teme de eroare ca e doar un teaser inofensiv daca e doar un dop de pluta si metoda de propulsie nu are la baza produsele secundare de fermentatie a continutului unei butelci de Veuve Clicquot.

  9. nici nu spuneam ca merg babele astea ca pe catwalk, ci ca sacosa aia de mana ar imprumuta ceva din atitudinea de catwalk. ce rezulta e alta discutie. imi scapase din vedere proportia de care spui, cred ca e cat se poate de adevarata, desi si gentile de mana apar pe la evenimente, ce-i drept, mai rar. cat despre gentile plic, sunt atat de plate incat cred ca sunt goale, iar babele au tot ce le trebuie in sacosa de mana lasata la garderoba.

  10. Ionamainen, nici eu nu spuneam ca merg babele astea ca pe catwalk. Spuneam doar ca in capul lor merg ca pe catwalk. La fel cum, in capul babei Vasilescu, nepoata ei e animata de cele mai sincere sentimente gerontofile cand face matanii in fata proaspatului sot. Si cam la fel cum administratorul blocului astuia inca mai zambeste a speranta ca vin sa platesc intretinerea cand ma vede ca trec prin fata biroului lui. Iti spun, capacitatea oamenilor de a se amagi nu are limite. Daca am putea s-o transformam in combustibil, am rezolva problema calatoriilor intergalactice in doi timpi si trei miscari.
    In ce priveste gentile plic, nu mare mi-ar fi mirarea sa aflu ca exista un aparat special de aplatizat si vidat orice, si ca de fapt continutul unei asemenea jucarii e acelasi cu cel al unei genti normale, bonus rododendronul vecinului, ca si asa nu prea-l uda ala , e un betiv nenorocit.

  11. in ordine inversa: vecinul, daca e betiv, atunci precis ca uda rhodo cand vine acasa. da, exista pungi in care bagi geanta si scoti apoi aerul cu aspiratorul; aplatizare fara zduncinaturi. capacitatea oamenilor de a se amagi chiar este combustibil dar nu pentru prostii intergalactice. daca faci sa zambeasca un administrator de bloc inseamna ca esti o scorpie, petronia (poate ca asta era evident dar mai uitam cateodata, ne mai amagim). si in fine, lisa incurajeaza sentimentele gerontofile pentru ca e o baba, evident.

  12. petronia, cred ca tocmai ai deconspirat afacerea gentilor plic si a masinariilor de aplatizat/vidat.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s