Mici ipocrizii hibernale şi un nu foarte mic „WTF”

Oamenilor,

Nu că-i comică diferenţa de grad de acceptabilitate socială între cantitatea de vin aşa cum e el şi cea de vin fiert pe care poţi s-o dai pe gât fără să se uite lumea ciudat la tine? Asta cred că trebuie să reţinem din ziua de azi, pe lângă faptul că această revelaţie este de natură să facă pe oricine niţel mai puţin capabil să arunce cuţite spre oameni cu rezultate fericite. Nu, serios, gândiţi-vă puţin. Pe cine păcălim, vinul fiert nu e fiert destul încât să-i exorcizezi alcoolul. Dacă-l fierbi mai mult de primele trei clocote dă foc bucătăriei, credeţi-mă pe cuvânt şi experienţă.

Asta aşa, la capitolul mici ipocrizii hibernale. Fix lângă aia care disecă Crăciunul în toate avatarurile lui religioase şi culturale, ca să aibă un motiv să se uite urât la oricine de pe planeta asta şi din Univers.

„A, eşti creştin? Păi ştii că naşterea lui Iisus se sărbătoreşte pe 25 decembrie convenţional, doar din comoditate ritualică, nu? Şi de ce faci brad, că e un obicei păgân? Bigotule!”

„A, eşti ateu / agnostic? Păi de ce vorbeşti de Crăciun, ai uitat despre ce-i vorba de fapt în sărbătoarea asta? Despre cadouri şi camioane de Coca-Cola, nu? Consumerist nenorocit! Eşti cu RMGC, recunoaşte!”

„A, eşti retro-fidel latin / viking şi sărbătoreşti Saturnalia / Yule? Huh?!… Ăăăă… Păgânule!”

„A, n-ai auzit niciodată de Crăciun pe planeta / în ultimul trib amazonian izolat de unde vii? Hipsterule! Ştim cu toţii că-ţi place şi abia aştepţi să cânţi cu Fuego, dar aşa vă place vouă, hipsterilor, să vă prefaceţi că nici nu mâncaţi chestii populare, nici gura nu vă miroase. Huo!”

Pe lângă micile ipocrizii hibernale ale săptămânii, avem şi „micul WTF al săptămânii”, întrupat de declaraţia lui Băsescu despre cum visăm noi toţi să ne unim cu Moldova. Ecuaţie din care lipsesc două referendumuri supravegheate de comisari europeni şi câteva camioane de vodcă. Din fericire, vin zăpezile şi nu mai avem timp de prostii. Deci să declinăm vinul fiert, cum ziceam.

Ştie cineva un electrician bun? A doua înţelepciune a zilei e că nu e indicat să bagi pisica în priză. Sper sincer, pentru binele tuturor, să nu ajung la a treia.

7 comentarii

  1. un moment. de fapt vinul fiert nu-i el fiert la propriu. la origine trebe sa fi fost vin cu mirodenii, adica mai multe din alea cu terminatia „oara”: scortisoara, nucsoara, cuisoara, merisoara, domnisoara, etc. putin zahar si ceva piper. ghimbir, hrean, ma rog, ce mai ai prin casa. daca bei asa ceva, sigur iti ia gâtul foc. de unde si impresia ca vinul tocmai vine de pe soba unde trebe sa fi fiert, sau asa ceva. dar toate tevatura asta cu vinul „fiert” nu-i decat pregatire pentru orgia care urmeaza. despre asta insa, cu alta ocazie, in prezenta unui public numeros, de pilda cand lisa va face o conferinta la sala palatului arhiplina, cu tema „vinul, fericirea, femeile. si barbatii”.

  2. cei care vorbesc impotriva vinului fiert ori nu stiu despre ce vorbesc, ori rostesc blasfemii. vikingul, crestinul, paganul, chiar si mos craciun –depinde in care categorie religioasa, culturala, consumerista, etc, se inscrie fiecare- beau si ei vin fiert, si nu coca cola sau altele asemenea. sa fierbi vinul e o arta, asta o stiu babele cu experienta, si nu de putine ori se transforma in moment artistic cu flacari. cat despre alcool, nu se pierde el asa usor, dovada senzatia ca te transformi in baba vikinga sau amazoana dupa ce mananci bucatile de mar fierte in vin, asa cum le sta lor mai bine. sau alte senzatii.
    iar lui basescu ii trebuie cateva doze serioase –da, doze- de vin fiert ca sa ii faca rotita sa se miste in alta directie.

  3. babelor, pe langa vinu’ fert trebe sa mai fie acolo si conditiile necesare aprecierii lui. adica macar una dintr-o lista care incepe asa: zapada multa cu inzapezire, o zi de ski in urma, sauna cu gagici si afara siberia in decembrie, eh. ma opresc aici deocamdata.
    in circumstante banale, cum ar fi bucuresti la -1°C cu lapovita si mocirla de la circulatia auto, vinu’ zis fert e ca un cocktail „sex-on-the-beach” pe marginea baii din apartament

  4. baba lisa, asa ar fi ideal, dar nu putem sa amanam vinul fiert pana la sosirea nametilor. si oricum, dupa prima cana de vin fiert asa cum trebuie poti sa creezi ce atmosfera vrei.

  5. ionamainen, recunosc, una din metehnele omului e ca are imaginatia prea bogata. nu ca sunt as fi contra, dar nu sunt deloc de acord.

  6. plus ca duhul blogului imi pune greseli in texte, mananca litere, le inverseaza, adauga cuvinte etc si zice ca eu sunt de vina. dar nu sunt eu, pentru ca eu vad greselile numa’ dupa ce apar. rog sa se consemneze si sa fiu iertat si sa mi se dea un pahar de vin ca de cand tot astept. fiert sau nefiert. rosu, nu alb.

  7. … Besökares rekommendationer

    [ … ] Vad host är du användningen av ? Kan Jag får din associera länk för din värd ? Jag lust min hemsida laddade upp som snabbt som din lol [ … ]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s