Oamenilor,
Scurt pe doi şi de pe telefon, că am aruncat laptop-ul într-un perete care mă deranja vizual şi acum aştept să-l pună la loc armata de furnici pe care le-am convocat în acest scop suflând într-o aripă de-a reginei lor (cine zicea că torturarea animalelor nu duce la nimic bun?).
Mai întâi, un mare shout-out către târgul de Crăciun din piaţa Universităţii, care reuşeşte anul ăsta performanţa uluitoare de a vinde pe post de vin fiert cea mai infectă, sinistră şi dezgustătoare licoare pe care am avut oroarea s-o beau vreodată. Dacă nu ar fi plecat în lume călare pe o turmă de arici turbaţi, Alexandre ar fi descris-o, probabil, ca având culoare căcănie cu irizaţii de mov de genţiană de la farmacia de pe Şoseaua Anti-Aeriană colţ cu strada Morţii, un atac iniţial feroce asupra papilelor susţinut de o legiune de lături de la popota UM 666 din Militari şi un aftertaste explicabil doar prin dizolvarea conţinutului unui sac de aspirator într-o damigeană de moare de varză stricată, cu dopul spart. Plus o canistră de antigel, să acopere buchetul. Cum, însă, Alexandre a plecat în lume călare pe o turmă de arici turbaţi, va trebui să vă mulţumiţi cu evaluarea mea, anume că am băut detergent de WC mai bun decât vinul fiert de la tarabele din târgul de Crăciun de la Universitate. Asta e, n-aveţi de ales, trebuie să mergeţi la ăla din Viena anul ăsta. Grog în piaţa Sf. Ştefan, zic eu şi zic bine.
Şi tot bine mai zic o chestie, în aparenţă doar o mirare, dar de fapt o ispravă la fel de revoltătoare ca şi insulta oenofobă de mai sus. Mie chiar mi-a plăcut toată povestea cu Uniţi Salvăm şi cu pet-urile cu pietricele şi cu revolta larger than life. Mi s-a părut unul din extrem de puţinele cazuri în care ceva pornit dintr-o hipstereală inutilă de oameni plictisiţi, gen Occupy, a reuşit să depăşească limitele propriei origini şi să devină ceva pe bune. Cu atât mai îmbucurător şi mai de mirare cu cât s-a întâmplat aici, în ţara care nu se supără câtă vreme mai are nişte pâine veche şi un reşou cu o rezistenţă funcţională. La fel, am fost printre cei care au zis că fiecare protest cu pizda mă-sii, cum ar veni, adică nu trebuie să se ceară şi aştepte reciclarea furiei anti-mizerii-la-Roşia-Montană, pe post de protest-umbrelă pentru tot ce e greşit în ţara asta şi în lume. Simţul civic nu-i apă, să ia forma vasului în care îl pui. Fiecare face urât cum vrea şi mai ales în legătură cu ce vrea, în funcţie de ce-i lezează lui sensibilitatea. Până aici, bun.
Dar de aici încolo nu mai e bun. Fiindcă ceea ce a salvat de la ipocrizie pe mulţi dintre protestatarii marca Uniţi Salvăm, care nu puteau spune că ar fi pierdut până atunci multe nopţi de grija naturii sau patrimoniului cultural din România, a fost tocmai mantia (reală, sau cel puţin credibilă) a simţului civic, a grijii pentru cum e condusă ţara. Şi a revoltei faţă de „cum”.
Or, şi am ajuns la singura întrebare a săptămânii mai importantă decât cum fac rost cei care vând vin fiert la târgul de Crăciun de la Universitate de apă de la Fukushima: dacă mizeriile aproape uimitoare care se întâmplă în Parlament de câteva zile, unde o căruţă de mafioţi s-a adunat să neutralizeze porcării inutile precum Codul Penal şi alte alea, asigurându-se astfel că se pot căca cu spor pe orice iluzie de normalitate am fi reuşit noi să ne creăm în ultimii an, dacă aceste chestii nu s-au lăsat până acum cu nimic, atunci despre ce este, de fapt, vorba? Asta nu e o direcţie laterală care să deturneze revolta legitimă care a propulsat Uniţi Salvăm şi să rişte să-i disipeze forţa. Ăsta e însuşi principiul care a alimentat revolta aia, în carne, oase şi articole de lege. Şi-atunci mă întreb şi io, ca o babă ce mă aflu: păi?!…
Sigur, e frig cu draci şi vinul fiert de la Universitate este extrem, incredibil, suprarealist de prost. Motiv pentru care ridic din umeri şi mă duc să frec nişte pesto. Mentă nu mai am şi, oricum, sunt o babă prea cool pentru asta.
Surorile Marx 