Muie BAR, sau cum se vindecă baba de porniri culturale

Oamenilor,

Stau de câteva zile cu dracii ăștia sub mine și-i clocesc, doar-doar oi reuși să-i domesticesc în niște fraze cu mai multe șanse la o audiență sensibilă. După cum se vede, pula.

Pentru că dracii nedomesticiți în patru zile nu mai învață trucuri noi, să vă lămuresc din start că titlul nu e greșit. De data asta, în mod excepțional, destinatarul urărilor mele de deepthroat cu peria de sârmă de la spălătoria auto nu e BOR, după cum poate vă așteptați, date fiind unele furii precedente de-ale mele. Nu. De data asta este vorba despre Biblioteca Academiei Române, ditamai instituția de luminare a maselor, farul conducător al călătoriei ‘telectuale a poporului și ce alte clișee comunistoide vă mai trec vouă prin minte. Comunistoide pentru că, vineri dimineață, eu una așa m-am simțit: ca și cum un sistem de la care te poți aștepta, teoretic, dacă nu la ceva bun, cel puțin la ceva nu foarte prost, a căcat pe mine o balegă de elefant cât casa lu’ prințu’ Charles. După care mi-a luat fularul, s-a șters cu el la cur și m-a tras în țeapă cu el.

Cum am ajuns însă în situația de a servi de veceu incontinenței Bibliotecii Cacademiei Române? Păi să vă povestesc, dacă tot m-am calmat nițel, că nu știu cât o să dureze. Tot n-am ce face, că stau în parcare, unde aștept să fie livrate niște monster cars pe care am cele mai curate intenții să le folosesc pe post de saci de kickboxing toată noaptea. Așadar:

Acum vreo două săptămâni, cred, mă uitam senilă pe net, când m-am împiedicat de un anunț cum că Biblioteca Cacademiei scoate de la naftalină, după cum obișnuiește periodic, cele 15 și ceva gravuri de Dürer pe care le-a furat de la Ioan Cantacuzino, cel mai doctor colecționar de grafică care a călărit secolele XIX și XX, și de pe la alții. Zic ”heh, ia să vedem cum mai arată timbrele alea, că nu se știe care din noi poate să dispară mâine, șansele sunt egale”. Firește, nicăieri pe afiș sau în comunicatul de presă al expoziției nu scria o literă despre zilele și orele când poate fi văzută grozăvia. Scria doar că durează între 7 și 30 ianuarie 2014. E important să țineți minte asta. Nescriind nimic nici pe site-ul BAR despre program, fac o medie între programul normal al instituțiilor artistice și cel al Bibliotecii Cacademiei, care dădea sâmbăta drept element comun. Greșit. Astfel că:

Am scos-o într-o bunătate de sâmbătă pe Dragoana lui Marius din bârlog, cu pretextul acestei minunate ocazii de a ne convinge că încă n-a vărsat nimeni cafea pe gravurile de Dürer, și am țopăit grațios spre Biblioteca Cacademiei. Unde ne-am proptit oarecum abrupt cu nasurile într-o sinistră ușă de termopan maro cacademiu, pe care erau lipite în scârbă trei afișe A4 cu expoziția. Ignorând ce spunea despre ea faptul că nici măcar nu se investise în un (1) afiș A3 care să onoreze ușa pe unde se intră la minune, precum și ceea ce urla faptul că nimeni nu se sinchisise să precizeze orele de program pe afiș sau în comunicat, mă apuc de interogat paznicul. Căruia, ca oricărui bun paznic român de instituție culturală, i-a trebuit juma de oră să treacă peste șoc când i-am spus că clădirea pe care o păzește e Biblioteca Cacademiei Române și nu stația de metrou Costin Georgian. Peste șocul provocat de faptul că două creaturi vii și reale se aflau în fața lui, cu pretenția de a vedea o expoziție, n-am mai așteptat să treacă. Fața lui promitea să dureze. Cum-necum, am extras sugestia să revenim în timpul săptămânii. Dracul nr. 3, stânga-mprejur. (Nu vă temeți, nici un paznic de Bibliotecă a Cacademiei Române nu a fost rănit în realizarea acestei traume. Am avut ocazia să verific.) Și anume vinerea trecută, acum patru zile, când:

Fiind vineri, deci în timpul săptămânii, și ora 13, deci deschis și la cele mai mofturoase instituții de stat, am scos din casă nu una, ci două bucăți Dragoni, cu destinația Biblioteca Cacademiei Române, să vedem odată gravurile alea de Dürer până nu mă transform eu în al cincilea Cavaler al Apocalipsei. Prea târziu, oamenilor. Prea târziu. Dacă vă întrebați vreodată cum arată al Cincilea Cavaler al Apocalipsei: fix ca mine.
Pentru că, ajungând eu cu toate speranțele în dinți la Biblioteca Cacademiei Române, loc de infame amintiri deja, mă lovesc cu dinții în care țineam speranțele de aceeași ușă închisă. Aș scrie cu majuscule sau subliniat sau cu italice, dar nu vreau să credeți că urlu la voi. Deci o să repet: de aceeași ușă. Închisă. Doar că de data asta nu mai erau nici afișele.

Mult mai puțin dispusă să suport o asemenea atitudine din partea unei uși recidiviste, trag de ea până se deschide și nimeresc în plin conclav internațional de ecologiști, care se uită la mine ca niște suricate speriate că am venit să le fur pișcoturile de conferință și apa minerală cu bule, în pahare de plastic nu tocmai ecologiste. Îmi fac loc cu coatele printre ei și mă năpustesc în sala Pallady, unde tronau zece panouri pline de scheme cu circuitul apei în natură și blocuri acoperite cu iarbă, sau așa ceva. Acu’, poate cu altceva picam în plasă, dar gravurile lui Dürer de la Cacademie le-am mai văzut de vreo două sute de ori, deci nu. Năvălesc prin urmare, cu un pișcot în fălci (nu se face să dezamăgești oamenii când se așteaptă la ceva de la tine, mai ales dacă e de rău), spre paznic. Care mă recunoaște, pentru că se tupilează după birou ca un rozător în uniformă prea mare.

Îl scot de ceafă din ascunzătoare și îi scuip în față pișcotul (avea un gust oribil de plastic, cred că era făcut pe loc din paharele ne-ecologiste cu resturi de băuturi în ele). Odată cu pișcotul, întrebarea legitimă: unde dracu’ a dispărut expoziția?! (Nu vă pot reda și tonul, dar sper că reușiți să vi-l imaginați.)

La care aflu, oamenilor, țineți-vă bine: că nu mai e. Mai rămăsese un afiș lipit de clădire, pe afară, așa că îl șterg cu fața paznicului, ca să mă asigur că reținusem bine. Da, reținusem bine. Expoziția trebuia să țină de pe 7 până pe 30 ianuarie. Anul ăsta.  Adică încă 13 zile. Două săptămâni. Biblioteca Cacademiei Române, instituție despre care însămi am scăpat ceva cuvinte de laudă în trecut, la o Noapte a Bibliotecilor, a desființat pur și simplu o expoziție cu două săptămâni înaintea termenului anunțat, ca să dea sala unui congres de ecologiști utilizatori de pahare din plastic. O instituție care se pretinde culturală, dintr-o țară care se pretinde civilizată, a anunțat o expoziție Dürer și apoi și-a zis ”dă dracu’ de-aici mâzgălelile astea, ăștia ne dau bani pe sală”, terminând expoziția cu două săptămâni mai devreme, din cele trei cât dura.

Prin urmare, de ziua mea, fac chef cu darts și bowling la Muzeul de Artă. Nu, nu în Sala Tronului, chiar dacă e proaspăt restaurată. În toată măgăoaia. Darts pe Rembrandt și bowling cu sculpturile de Brâncuși. Rhetta și Veta o să facă demonstrații de luptă live, cu cazemate pe după ceramica orientală, iar eu personal o să ofer un spectacol de numărat florile lui Luchian cu aruncătorul de flăcări. Dă-le dracu’ de mușamale și presse papier-uri inutile. Ba mai au pe-acolo și niște broderii, așa că nu mai trebuie să cumpăr șervete și fețe de masă. Și au și argintărie mai bună decât a mea. Rămâne cum am stabilit.

Adică muie BAR.

21 comentarii

  1. Babelor, e groasă. Noi am întîlnit Petronia dupa scena constatării și afișului. Treaba e că noi, doi dragoni vajnici și trecuți prin multe, ne-am cam speriat cînd am dat nas în nas cu Dumneaei (a se observa majuscula pe pronumele de politețe și, în general, utilizarea diacriticelor, semn al încă existentei spaime din sufletele noastre dealtfel opincite). Dacă intîlniți prin oraș ceva care vă aduce aminte de hiperbolele lui Coșbuc din Pașa Hassan, doar că de data asta e textual, nu licență poetică, traversați repede pe partea ailaltă a oceanului (nu mai contează care), după care furați cel mai rapid vehicul din preajmă și fugiți, preferabil perpendicular pe sol.

    Eu v-am zis! Ultima oară cînd am zărit-o se scobea între dinți cu tibia stînga spate a mîrțoagei care se presupunea că ar fi trebuit să o transporte in calitate de al cincilea apocaliptic. Îi rămăsese între dintele de fier și măseaua de oțel coiful unuia dintre ceilalți patru.

  2. Cum adică nu contează care ocean, Dragoane, că dacă-l traversează pe ăla Pacific în mod greșit tot la mine ajung, că la câți draci am avut am săpat un tunel până în Kiribati?
    Apreciez, oricum, că dezvălui cum arătam la despărțire, nu când ne-am întâlnit și în ora imediat următoare, când mă bălăngăneam pe străzi, cu privirea fixă și expresivitatea unei coli albe de hârtie,, șoptind și urlând alternativ „cum e posibil?!”

  3. Lasa, bah, ca am vazut acuarelele alea inzapezite in schimb. Ce atata Durer?

  4. Având în vedere că la prima încercare de a vedea expoziţia asta am ajuns la Salonul de artă decorativă, iar la a doua la o expoziţie de acuarelă, eu mă întreb când mai durează până vă prindeţi că expoziţia Durer n-a fost decât un pretext şi că n-a existat, de fapt, niciodată. Valabil şi pentru Durer însuşi, pe care l-am inventat într-o frumoasă seară de vară, în mijlocul unei furtuni, cum altfel, apocaliptice, călare pe graniţa dintre Germania şi Italia. Serios, pentru nişte oameni aşa deştepţi, câteodată…

  5. La Diurăr ajungem cînd ne-om porni sa vedem Moise al lui Michelangelo expus in Piața Chibrit.

  6. N-am nimic împotrivă, doar că la marja asta de eroare de navigație cum facem să nu nimerim fix în copitele vreunuia dintre Cavalerii Apocalipsei? A, stai. I-am mâncat eu pe toți.
    Să pornim, atunci! Abia aștept. mereu am vrut să văd arta olmecă. Ne vedem la ora 25, pe peronul 9 2/3, ca de obicei.
    Malraux nu știa nimic cu muzeul lui imaginar. I-am zis că trebuie amestecate etichetele, dar el nu și nu, Batman, Batman.

  7. Io zic sa nu mai faceti nici un plan. La cate mii de draci am numarat eu in seara asta in timp ce numaram, desenam si scuipam printre dinti vertebre si coaste, avem acasa tot ce ne trebuie. Inclusiv o noua colectie de Cavaleri ai Apocalipsei.

  8. Babo, oricit de amenintatoare esti matale, cind vine vorba despre asta eu zic sa nu te pui cu Dragoanca. Deja avem promise tuseuri rectale cu coaste flotante si eu, si profa de anatomie. Probabil una se mai duce la designer, deci mai ramine una. Eu, unul, nu m-as grabi sa semnalizez in vreun fel, chiar si involuntar, voluntariatul. Nu de alta, da’ asa m-am ales eu cu promisiunea.

  9. Ba chiar am nevoie disperată de o coastă flotantă, că nu ştiu să înot. Cu atât mai mult cu cât cea dreaptă a mea e cam strâmbă. Aş da detalii, da’ mi-e că aterizez pe post de schelet demonstrativ la examen.
    Şi cum adică nu e nevoie de planuri, ai scuipat şi artă olmecă printre oasele alea? Te poţi calibra şi pe alte chestii, să zicem ipotetic, la cerere? Întreb aşa, ipotetic. Am zis că ipotetic?

  10. Io te-am avertizat! Oi avea tu nevoie de-o flotanta, da’ ma indoiesc ca o sa fii foarte fericita cu procesul de livrare.

  11. petronia, poate te ajuta la calmarea dracilor: getty si-a deschis biblioteca virtuala,
    http://www.getty.edu/publications/virtuallibrary/index.html (dar poate stii deja). mai rasfoiesti prin ea, pana ajungi la expozitii peste mari si tari, daca la noi devin fantome.

  12. Dragonilor, deci de aici vi se trage renumele teribil de prin basme. Știam eu că poveștile fraților Grimm sunt cenzurate din greu, pentru binele cititorilor, dar nici chiar așa de sinistru nu bănuiam că-i adevărul istoric. Și să nu credeți că nu observ că tăceți strategic în privința capacității de reprofilare în vederea decartării de chestii mai interesante decât oasele, cum ar fi arta olmecă. Deși deh, bănuiesc că așa se adună comorile.

    Ionamainen, doar nu crezi că o să pic a doua oară în plasă și o să mușc momeala aparent culturală, ca să ajung în cine știe cameră capitonată de pe cine știe unde. Nooo, s-a lămurit baba cum e cu chestiile astea care sună prea bine. Sigur e ceva virus care-mi umple calculatorul de 50 Shades of Grey și cărțile lui Tudor Chirilă, bonus ceva literatură protocronistă. Tot pățitu-i priceput.
    (Adică mulțam pentru link. Nu știam de el, lacună pe care o remediez intens de câteva ore.)

  13. azi am descoperit linkul, oricum cred ca e treaba recenta. dupa ce am citit despre patania ta, m-am gandit ca ar trebui trimis linkul si la bar, sa instaleze calculatoare pe holuri si asa sa studieze babele lucrarile atunci cand expozitiile in desfasurare sunt stranse brusc si bagate in sac ptr a face loc vreunei intalniri motivationale.

  14. Tare m-aș simți mai bine dacă aș ști că le-au băgat in saci. Dat fiind că fularul meu nu era, totuși, suficient de mare pentru balega pe care au tras-o, mai degrabă înclin să cred că s-au șters pur și simplu cu ele la cur. Ceea ce oricum au făcut, chiar dacă nu au făcut, ca să zic așa.

  15. am si eu o intrebare, ce a aia „muie” si de ce. ca in DEX scrie ca inseamna gura. ca sa intelegem si noi, cei care am facut revolutia de la 48, unirea din 59, razboiu din 77, alta unire in 18 si tot mai vrem.

  16. Vezi, bar mitsva, de-aia nu putem noi avea educatie decenta in tara asta: pentru ca oamenii nu citesc toate definitiile din dictionar, limitand in felul asta amplitudinea expresiva a limbii romane. Vezi in dexonline, la „Definitii din dictionare neoficiale”. Sau uite aici o explicatie mai buna.

  17. oh, no, you didn’t!!!!😀

  18. inteleg mai bine (sau mai rau) spusele dumitale, petronia, dar probabil ca tu nu stii ce spune vulpea. pentru completarea educatiei no-astre decente intr-o tara indecenta, this is what the fox says:

  19. Dragoane, oh, but I most definitely did.

    Bar mitsva, sa nu abordam superficial aceasta tema din programa de invatamant. Prin urmare:
    sad fox

    Si sa nu uitam continuarea:
    its head will go on

    Da, stiu, sunt uriase. Scuze, nu m-am priceput sa le si redimensionez.

  20. cum totul este parere, asa si „what does the fox say” pare a fi versiunea diferit transcrisa a zicalei „what the fuck sake”. suna la fel.

  21. Era și meme-ul ăsta prin internet, dar am zis să dăm prioritate interpretării psiho-terapeutice. Și apoi celei psiho-patologice, normal.
    Sigur, ar mai fi și asta, asta sau asta, dacă vrem să continuăm epopeea vulpii vorbărețe.
    Totuși, cred că putem considera caracterul recomandabil al lipsei de încredere în iepuri ca fiind principala învățătură înțeleaptă a zilei.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s