Baba și cultura (recidivă)

Oamenilor,

Ucraina arde, baba se piaptănă. Și cum babele nu se pot pieptăna chiar oriunde, baba de mine și cu baba de Dragon s-au cărat în seara asta până la Humanitas Cișmigiu, unde se anunța ceva lansare de carte a unui cetățean pe care-l au în comun listele noastre de lectură, pe numele lui Lucian Boia. Dacă știam că va urma cea mai suprarealistă seară pe care am avut-o luna asta, porneam de mai devreme.

Ajung la fața locului cu vreo juma de oră înainte de ora începerii minunii, iar Dragonul mă întâmpină la colțul dinspre parc, molfăind cu mare angajament ceva foietaj de plastic rânced. Când s-a hotărât să renunțe la activitatea asta utopică, și-a aprins o țigară pe post de palate cleanser și a căutat un coș de gunoi în care să arunce abominabilul pretext de mâncare. Firește, dat fiind că eram în buricul capitalei, nici urmă de coș de gunoi, drept care Marius și-a băgat restul de replică din cauciuc a unei plăcinte în buzunar și am intrat în librărie, care deja mustea de populație dornică de cultură.

Asta în sine nu e rău, când aerul condiționat funcționează bine. Nu era cazul și la Humanitas Cișmigiu în seara asta. Am rezistat cam o oră în stup, timp în care am decapitat trei femei de diverse forme și mărimi care insistau să-și viermuiască drum, printr-o sală plină, de la ușa de intrare până în poala lui Boia și Liiceanu. Apoi am sughițat cu câteva ocazii, în principal din cauză că domnul Liiceanu crede că România Mare s-a făcut la 1859, precum și că e acceptabil când ești invitat să vorbești la o lansare de carte să citești pur și simplu (și prost) o pagină din respectiva carte. Spre beneficiul mulțimii care a venit la lansarea de carte pentru că nu știe să citească, probabil, motiv pentru care nici nu știa că vine la o lansare de carte și aștepta să înceapă popa să cânte. Bun. După 30 de minute, eu am decis că urma să am un atac de apoplexie cauzat de căldură (luasem în mod corespunzător și nuanța sfeclei roșii) și că ar fi mai frumos din partea mea să-l fac afară. Motiv pentru care nu știu dacă Lucian Boia chiar a apucat să ia cuvântul la lansarea propriei cărți, sau dacă discuția a depășit faza de lectură publică, sau dacă cineva i-a băgat la un moment dat lui Liiceanu în cur ediția hardcover a cărții, cu Balcic cu tot, de să rămână afară numai moțul minaretului moscheii.

Știu doar că am năvălit cu haina în mână afară, disperată să-mi evit destinul de homar, și am tot ținut-o într-o năvală până la Biblioteca din Cișmigiu, cu Dragonul aripă stângă. Atât de năvalnic am năvălit și atât de insolată eram încât, ajunsă la Bibliotecă, am dat un șut în căruciorul cu copil dormind al unui cuplu care profita de probabil singurul moment de anul ăsta în care ăla mic dormea și ei erau în același loc în același timp, bând o bere. Da. În cazul în care mai aveați dubii că Petronia Marcs e genul de babă care dă cu piciorul în cărucioare cu copii sub nasul părinților proprietari, sper că vi le-am spulberat la fel cum l-am spulberat pe copil însuși. Șutul meu a avut însă același efect miraculos pe care mi-l aduc aminte de la meciurile de fotbal din tinerețe, astfel încât copilul a început imediat să meargă, după cum am observat de după meniul pe care-l studiam cu maximă atenție. Dacă aveți deci copii leneși, care refuză să meargă deși au trei luni, știți ce aveți de făcut: puneți-i în calea mea.

Pentru că seara nu se putea termina doar așa, totuși, și pentru că nu știu ce fel de cafea servesc ăia de la Bibliotecă, mai târziu, pe Calea Victoriei, un tip a fluturat spre noi o plăcuță de înmatriculare cu număr de Mureș, despre care afirma că tocmai căzuse de pe o salvare, și un semn stradal s-a uitat la noi, de pe gardul Academiei, cu doi ochi holbați. După care ne-am dus fiecare la casa lui. Firește, eu cu cartea lui Marius în geantă, iar el cu restul de plăcintă de la începutul serii în buzunar.

Acum vă rog să mă scuzați, mă duc să semnez contractul pentru audiobook-ul Bibliei, în lectura lui Gabriel Liiceanu. Și când te gândești că habar n-aveam cum să-mi fac primul milion.

7 comentarii

  1. Placinta de care, in mod firesc, uitasem. As fi descoperit-o, cu tot cu flora si fauna dezvoltata intre timp, in 2-3 saptamini. As face bine sa ma duc sa o scot chiar acum. Pe de alta parte, nu cred sa fie prea multe micro-organisme capabile sa supravietuiasca cu plastic. Poate doar niste buze, creieri si … ma rog… alte accesorii de pitipoanca.

  2. A, despre pițipoanca de Universitate să scrie cine a fost martor la apariția ei în habitat, ca mulțumire pentru că a fost scutit de a-și cumpăra altă haină de depozitat plăcinte de plastic. Da, mi-am făcut scopul vieții din a fi la fel de subtilă ca Liiceanu la o lansare de carte.

  3. ramane cum am zis, freevol.
    iata de ce: eu asteptam sa vad ceva despre li iceanu (cred ca se scrie despartit, doi de i se pun numai la „copii” sau la unele „terminatii” de plural, dar niciodata in mijlocul cuvantului. da?)
    si despre boia. de pilda daca etimologia provine de la… mda, sau de unde provine ea.

    prin urmare / m-ai lasat cu ochii in soare.
    sa-mi transmiti deci cateva sugestii. de sanctiuni.

    PS. a, chestia cu romania mare. hm.
    nu exista decat „romania”.
    asta de acum e una mica.

  4. Pai despre Li Iceanu a spus, iar despre Boia nu e nimic de spus din cauza de Li Iceanu, dupa cum a spus.

    De etimologie te invitam sa-l intrebi pe chiar purtatorul numelui, el stie mai bine.

  5. baai, te-am intrebat eu ceva? tu, BadDragon, sa spui mai bine ce-i cu pitzi poanca aia si ce legatura cu universitatea. are doctoratul plagiat? stie si senatul unibuc?
    bon, eu am gresit ostentativ. „liiceanu” e din aceeasi familie cu „fiinta”, „stiinta”, „cuviinta” sau „cismigiilor”.

    si totusi, noi vroiam sa stim ce titlu are cartea liiceana. si idem cea boiana.
    si trebuia sa fie clar de la bun inceput ca nu ne intereseaza atacurile de apoplexie ci o ciorba de burta bine facuta.

  6. sa raspund tot eu: de fapt nu.
    n-a mai apucat doctoratul, a plagiat numai pana la masterat, ca era duminica si in plus ditamai secretara de stat cu copiatul pre-universitar.

  7. Pitipoanca intr-un episod ulterior, ramineti linga aparate.

    Liiceanu nu avea carte, cel putin nu la lansarea de ieri. Sau avea, da’ era a lui Boia. Iar Boia avea „Balcic. Micul paradis al României Mari”. Asta ca sa nu se spuna ca nu raspundem la intrebarile ascultatorilor.

    Si raspund eu pentru ca sint oarecum co-autor al serii suprarealiste, iar baba Petronia e olecutica plecata de pe tarlaua marxiana. Dupa cum spuneam, nu vrem sa lasam impresii gresite si intrebari neraspunse. Mai ales atunci cind nu avem aceasta intentie.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s