Din contribuțiile Petroniei Marcs la istoria României

Oamenilor,

Zilele trecute, mă duceam dintr-un loc, să zicem Botswana, într-un alt loc, să zicem debaraua din hol, unde aveam toate intențiile să caut umbrela pe care îmi tot urlă de vreo trei luni o babă prietenă că i-am furat-o. Ceea ce nu e adevărat, pentru că eu fur doar cărți, haine, conserve de fasole, măști funerare mayașe și alte cărți (asta când nu fur fix aceleași cărți de înainte).

Cum mă gândeam eu pe unde aș putea să caut umbrela aia care sigur va fi găsită în frigiderul babei care mă învinuiește de asemenea orori, uitând că e senilă și că probabil a băgat umbrela în frigider, am dat în oraș peste următoarea chestie. Care se vrea a fi un fel de monument prudent în cinstea vârstei orașului în care avem simțul umorului să locuim.

DSC_2914

De observat că, având în vedere ce s-a comis în ultimii ani la capitolul „monumente” prin București, prudența tortului de tablă este aproape binevenită. Sigur – insipidă, bolovănoasă și fără identitate vizuală, dar cel puțin nu pretinde nimic. Ba mai mult, chiar ne felicită pe toți, după cum puteți vedea mai jos și sper că o să vă printați pe o etichetă mică de lipit pe buletin, ca alea de vot.

DSC_2915

Ceea ce nu înțeleg eu este meritul bucureștenilor de azi pentru faptul că trăiesc la 555 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Ca ce chestie, adică, să primească toată lumea felicitări pentru faptul că Bucureștiul face acuși 555 de ani (de care știm)? O să se facă un rând la primărie, la ghișeul de distribuit felicitări, de mă doare capul numai când mă gândesc. Și asta nu-i corect, oamenilor, pentru că eu chiar am avut o contribuție pentru care merit felicitată.

Acum aproape 555 de ani, cred că eram la șasea, maxim a șaptea reîncarnare. Având în vedere că mă reîncarnez mereu în exact aceeași babă, înțelegeți că e ușor de pierdut socoteala. Palatul de la Curtea Veche, care pe atunci era practic Curtea Foarte Nouă, sau Curtea 3.1 (mi se pare că și scria asta pe o piatră din Turnul de Sus), era abia construit. Încă n-aveau acoperișuri și pereți toate camerele, motiv pentru care ambasadorii și călătorii străini care poposeau la Curte răceau tot timpul. Au lăsat detaliul ăsta în afara relatărilor, așa cum au lăsat și curvele de protocol, fiindcă nu dă bine să povestești așa ceva când împăratul, regele sau sultanul tău te trimite să faci lucruri serioase.

Era un septembrie destul de rece. Nu că ploua, sau ceva, dar era rece. Stăteam cu toții înfofoliți prin camere, iar pe coridoare zburau câinii. Se loveau, din când în când, de câte un boiernaș venit cu petiții la Vlad. Băiat bun, nu-i lăsa niciodată să aștepte mai mult de cinci ani.

Unul, în special, Andrei nu știu cum, umpluse de coji de fasole toate coridoarele, tot pândindu-l pe Vlad ca să-i ceară un act. Pentru că fasolea ronțăită de Andrei, boier mărunt cu apetit gigantic, începea să contribuie periculos la curenții care și așa făceau palatul abia locuibil, cât și pentru că există un număr totuși finit de bătălii pe care le poți duce ca să eviți să vorbești cu cineva, Vlad l-a chemat într-o zi pe boierul Andrei în biroul lui și l-a întrebat ce și cum.

Când a auzit că ăla voia doar ceva afaceri cu terenuri, s-a înseninat vizibil. De bucurie, a tras în țeapă un boier din rezerva de stat (cunoscută și sub numele de Divan) și, pentru orice eventualitate, l-a invitat pe Andrei să stea pe scaunul care avea cea mai bună priveliște asupra scenei. (De altfel, existau doar două scaune în tot palatul, așa că nu prea ar fi avut oricum foarte multe opțiuni.) I-a dat vreo trei poiene pline de scaieți și cârtițe, rămase ale nimănui, și era să facă greșeala să-l trimită la treburile lui.

Când, oamenilor, am ieșit de după cufărul cu acte, unde mă băgasem să citesc și eu liniștită Varlaam și Ioasaf, în franceză. Se alarmase în mine spiritul de cancelarie, antrenat în studiile prin Veneția și Viena, care îmi spunea că vorba volant, scripta nu. L-am luat pe Vlad deoparte și i-am explicat că, fără un act care să dovedească dania, n-o să scape niciodată de numitul Andrei, care va reveni ca ciuma, din doi în doi ani, pretinzând că Vodă i-a promis marea cu sarea, dar nu i-a dat nimic niciodată, și că așa nu se pot face afaceri cu statul. A stat Vlad, s-a gândit, s-a uitat de jur-împrejur după cineva care să știe să scrie, apoi și-a amintit că era în Valahia și s-a uitat la mine, cu o jale grăitoare în priviri.

Moment în care, ca orice musafir de bun simț, m-am oferit să scriu eu țidula, cu atât mai mult cu cât tocmai absolvisem cursurile de slavonă ale Universității din Târnovo. Zis și făcut, și am profitat de ocazia asta ca să mai împing puțin Valahia înainte, băgând precizarea că și fetele din familie pot moșteni ploconul domnesc. A fost o negociere la sânge pe chestia asta. Literalmente, pentru că Vlad tot mai sugea câte un câine cules de pe culoar, uitându-se cu poftă la Andrei din când în când.

Fluturau pe toate streșinile potăi deshidratate ca stafidele, iar stelele luceau prin toate tavanele palatului când, într-un final, am învins. Scrisesem, literalmente, istoria. Și pentru că GPS-ul nu fusese încă inventat, în ciuda eforturilor mele și a discuțiilor aprinse cu Leo pe tema asta, n-am putut să-i dăm tag, așa că am scris într-un colț „s-a înscris în septembrie 20, în cetatea Bucureşti, în anul 6968”.

Acum știți. Na, nu zic că am adus cultura în București. Dar am adus Bucureștiul în istorie. Unde ar fi intrat și fără mine, normal, doar că cine știe când. Așa că eu, una, o să mă duc pe 20 septembrie să-mi primesc punga cu felicitări de la primărie. Ca să am pe ce să le pun în sufragerie, toate celelalte socluri fiind ocupate cu Giacometti, Michelangelo și statuete de Tanagra, o să mai fac încă un bine orașului și o să fur și monumentul ăla aniversar din piața Victoriei. De câini, gropi și borduri sper că mă pot baza că vă ocupați voi.

16 comentarii

  1. vad ca de fapt este vorba de prima atestare a cainilor vagabonzi din Bucuresti si mai ales a apucaturii bastinase numite mai sus „suptul câinelui”.

    ceea ce explica spectaculos de limpede si numarul mare de maidanezi inca intretinuti si cultivati de o anumita parte a populatiei traditionaliste.

    ma rog, toate astea in orasul care s-a numit candva Hilariopolis. nu ca ar fi de râsul curcilor, dar a ratat de foarte putin anul erotic 6969

  2. Nimic de arta cicladică, un soclu de Naxos?!

  3. Omul vineri, am vrut, de dragul aceleiași simetrii semnificative, să conving lumea să mai aștepte un an. Dar închipuiește-ți că-l mai aveam pe cap încă un an pe Andrei. Imposibil, deja umpluse palatul de coji de fasole (nu de alta, dar semințele de floarea soarelui nu se inventaseră încă în Europa). S-au întâmplat suficiente chestii memorabile și în 6969, dar alea nu prea au ajuns în documentele oficiale. Înțelegi tu.

  4. Scorchfield, pe lângă faptul că mi-ai furat de sub nas una dintre cele mai reușite piese ale genului, mai ai și cinismul de a-mi flutura poza ei prin fața ochilor. Rușine să-ți fie.
    Și nu. Alea sunt în dormitor, firește, lângă Brâncuși. Cum să stea lângă Giacometti, Rodin și Tanagra? Nțțț…

  5. Ce-ti mai place sa te dai mare cu luptele tale pentru drepturile fimeii! N-ai recunoaste ca Vlad era cam analfabet si pasajul ala l-ai pus in țidula pe șestache in speranta ca macar unul din cei 15 baieti ai lui Andrei vor supravietui. Macar pina da vodă ortul.

  6. Greșit de atâtea ori, Dragoane, că nici măcar nu știu de unde să încep. Hai să încerc, totuși.
    În primul rând, dacă voiam să mă dau mare, ziceam că chestia de la care se aniversează 555 de ani în realitate anul ăsta e faptul că sunt strămoașa feministelor, ceea ce n-am zis. (Deși acum sper că înțelege toată lumea de ce mă amuză și exasperează simultan mania persecuției și cultul miorlăielii de care dau dovadă cele care urlă că feministele încă mai au ce face azi în lumea civilizată.)
    În al doilea rând, Vlad era analfabet complet, nu „cam”. Aș fi putut să scriu în țidula aia și că-mi cedează tronul, dacă o moarte violentă nu mi-ar fi stricat feng shui-ul reîncarnărilor.
    În al treilea rând, pe 13 din cei 15 fii ai lui Andrei i-au omorât a doua zi fiicele lui Andrei, ceea ce a fost, recunosc, un efect secundar care m-a luat prin surprindere nițel. Motiv pentru care data viitoare am fost mai deșteaptă și am băgat clauza cum că, în caz de morți suspecte, toată averea de moștenit se confiscă la vistierie. Deci, dacă chiar voiam să mă laud, puteam să menționez scăderea mortalității și călugăririlor forțate în rândul populației tinere a Valahiei. Ceea ce iar n-am făcut.

  7. N-ai zis pentru ca este un aspect al existentei matale de care ti-e cam rusine. Daca stiai atunci la ce o sa se ajunga… Acelasi fiind si motivul pentru care urasti feministele, au intinat idealurile unei cauze drepte.

    Iar argumentul cu 13 din 15 e superfluu. Chiar si in cazul unei intelepciuni babosalemice ca a matale, tot se aplica dictonul geto-dac cu socoteala din tirg si aia de acasa. Te-a luat, dupa cum marturiseai, olecutica prin surprindere.

    Pe de alta parte, marturisim si noi, nu e ca si cum n-ai avea motive de lauda. Printre care si incomensurabila modestie de care dispui.

  8. Ce-i drept, am spus destul de des povestea asta pana pe la mijlocul secolului trecut, cand am inceput s-o trec sub tacere brusc. Nu de alta, dar nu se poate sa si povestesti cum ai anticipat egalitatea in sistemul juridic al unei tari si sa si jupoi de vii niste asa-zise feministe de carton. E schizofrenic, asa. Or, eu n-am nevoie de schizofrenie. Personalitatile mele se inteleg bine si imi place armonia asta.

  9. Plus ca, desi din perspectiva kantiana nu poti sa nu militezi pentru egalitate in fata legii, din unghiul ala benthamian din care se vede pe gemuletul dinspre pridvor parca incepi sa pricepi necesitatea canoanelor lu’ Nea Vasile. Macar in cazul feministelor. Oricit te-ai stradui sa te feresti, relitatea vine pina la urma peste tine.

  10. asta cu egalitatea intre sexe, adica intre sexul tare si sexul slab, nu poate fi decat o teorie trista de vreme ce insesi feministele sunt cele mai feroce adepte ale sexului tare, ba chiar foarte dezamagite cand sexul care ar trebui sa fie tare e slab.

  11. Dragoane, să nu glumim totuși dincolo de limita de confort. Știi că la codul lui da Vinci din Copou trag linie cu târnăcopul. Ce-i drept, realitatea chiar vine peste mine cu tancul, ocazional. Una dintre ocaziile astea fiind să aflu, via Dragoana, că tineretul din ziua de azi nu are habar nici măcar de semnificația generală a cuvântului „nonfinit”. Ba, mai mult, există posibilitatea înfricoșător de reală să creadă că e același lucru cu „infinit”.

    Omul vineri, știu, știu, e unul dintre eșecurile pe care le regret cel mai mult. M-am chinuit câteva zeci de ani să le învăț că sexul e moale numai dacă îl lași să fie. Nimic. N-ai cu cine.

  12. Sincer,eu am crezut ca e reclama la tigari ( cand eram ceva mai tanar exista o marca States Express 555,din cate-mi aduc aminte)

  13. Corneliucretulescu, pentru a sărbători faptul că nu am făcut infarct când a apărut un comentariu la o postare atât de veche, care comentariu nici măcar nu era spam, chiar o să-ți răspund. Ba mai mult, o să-ți dau și dreptate. Pe care e cu atât mai posibil să o ai, cu cât anul aniversar s-a terminat, evenimentele dedicate lui la fel, dar cotețul de tablă e tot acolo. S-ar putea ca cineva de la primărie să fi împușcat doi iepuri deodată, și mesajul nr. 2 să fie că s-au băgat State Express 555 la tutungeria clandestină din piața Obor.
    Deși cred că între timp le-a cumpărat careva scăpat de prin dosarele Țigareta 1 si 2, la cât e de tricolor 555-ul. Unde-s jurnaliștii de investigație când ai nevoie de ei?
    A. Da.

  14. Daca a vazut ciobanu’ Bucur ca pe tablita lui de la Tartaria scria ca dacii e buricul pamantului , a pornit-o spre cele 555 puncte cardinale, pardon ,4 ,mai ales la nord, cu oile sale si si-a zis : In transhumanta asta , or ce-o fi ea , ca pe tablita nu scrie , mai fac un popas , mai intemeiez un oras , o campie un deal , un copac , ca doar asa ramanem noi romanii in istorie !
    La multi ani 556 ! pardonati-ma de intarziat .( la babe se scusa mijlocul , ca n-au )

  15. Stiti bancu’ ala cu ardeleanu care ” acum a aflat „…
    Asa si eu.
    V-am descoperit intr-o seara si nu m-am mai dezlipit pana n-am citit toate postarile.
    E de bine,cica.

  16. Windwhisperer, tu ai numa’ pe jumate dreptate. Mai precis, ciobanul Bucur a plecat cu oile spre toate celelalte puncte cardinale, mai ales spre nord, ca să n-aibă dreptate ungurii, dar și spre sud, ca să n-aibă dreptate bulgarii. Suntem peste tot acasă, vorba imnului lu’ Rapid, despre care nu cred că știe cineva că este de fapt strămoșul Mioriței. Ceea ce sper că știți, însă, e că acum nu vă rămâne (nu de făcut, ci de ales) decât să sunați la ăia cu Nobelul. Aștept.

    Corneliucretulescu, stai să vezi cu babele cum e. Alaltăieri a dat năvală Veta în bucătărie (complet beată, firește), urlând că iuhuuuu, se clatină URSS-ul. Iar eu continui să-i scriu lui Mircea Eliade, dar nu știu de ce nu-mi mai răspunde. Băiat bun, dar mereu i-a fost lene să scrie.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s