Să sărim în ajutorul presei din Rusia!

Oamenilor,

Nu noi, românii, am inventat umorul. Mai puțin dacă sunteți protocroniști, caz în care aveți dreptate, faptul că unele personaje de pe Columna lui Traian au capetele înclinate spre spate, ochii bulbucați și gurile căscate, iar altele se agită pe acolo cu tot felul de obiecte, ilustrează de fapt o comedie dacă, mai veche decât orice au scris vreodată grecii.

N-am inventat noi, românii, nici absurdul. Mai puțin dacă sunteți dintre naționaliștii intelectuali care oftează noaptea în somn, zvârcolindu-se cuprinși de disperare să găsească o explicație victimizantă pentru faptul că Eugen Ionescu a optat de bunăvoie și nesilit de nimeni să își scrie numele franțuzește și să se manifeste pe meleaguri mai amatoare de cultură, caz în care asta s-a întâmplat doar pentru că nu am fost lăsați de marile puteri să o facem.

Dacă aveți mințile întregi în cap, ați avut norocul să nu veniți pe lumea asta cu vreo dizabilitate cognitivă majoră și nici nu ați suferit pe parcurs vreun tragic accident în zona capului, însă, sper că sunteți de acord cu ambele premise și putem trece mai departe. Neinventând noi nici umorul, nici absurdul, bănuiesc că nu aveți nici o problemă cu observația că nu avem monopol pe ele. Dimpotrivă, veți aprecia cu invidie, alții sunt mai înaintați ca noi în domeniile astea. Spre exemplu, ceea ce la noi se numește Times New Roman și la alții The Onion, la ruși a ajuns deja să treacă drept agenție sau post de știri oficiale, girate de stat și trimise ca atare în lume. Este că e genial și că înțelegeți brusc de ce de la est vine lumina? Da.

Prin urmare, nu putem să nu admirăm nivelul de rafinament la care a ajuns civilizația rusă, în generalizarea comicului și absurdului ca mod de viață. Se pare că deși noi, în lumea noastră înapoiată, nu am aflat încă, Ilf și Petrov au ajuns în sfârșit să fie predați în școlile rusești la ora de educație civică. Eu, cel puțin, nu găsesc alt sens pentru explicațiile date de presa oficială rusă pentru faptul că separatiștii ucrainieni pro-ruși (deci niște foști ruși încurajați de actualii ruși), ca niște imbecili de rebeli incompetenți ce sunt, au dat jos cu racheta un avion plin de cetățeni civili ai unor țări care n-aveau nici o treabă cu ei. (Observați că am folosit un timp trecut al verbului. Sunt câteodată o optimistă incurabilă.)

Dar să nu vă las în ignoranță, în caz că nu ați citit știrile zilele astea. Rușii au descoperit că, departe de a fi umplut cu oameni care își vedeau de vacanțele și călătoriile lor de afaceri (afaceri dintre care făceau parte și nimicuri precum vindecarea HIV), avionul malaezian era, de fapt, fratele lui dispărut fără urmă acum câteva luni în Oceanul… nici măcar nu se știe în care dintre ele. În fine, într-un ocean. El, avionul vechi, a stat până acum într-o bază americană (cum altfel?), cu cadavrele din el cu tot, fiind scos de la naftalină și catapultat deasupra Ucrainei, ca să poată da toată lumea vina pe ruși. Nimic mai ușor de înțeles, doar știm cu toții că americanii au o provizie întreagă de epave gata populate, OZN-uri pline de omuleți gri sau verzi, Yeti, dinozauri vii și daci de patru metri din aur de 50 de carate, plus avioanele Ameliei Earhart și lui Antoine de Saint-Exupéry, așteptând doar ocazia potrivită să le planteze unde le convine. Doar de asta au și creat Triunghiul Bermudelor, ca să nu le sece recolta, și îl întrețin cu energie din bateria cu care au cauzat și explozia de la Tunguska (vedeți? Tot la ruși! Normal. Toate se leagă.)

Dacă nu sunteți pregătiți să credeți că MH17 e de fapt MH370 (dacă aveți încă ochii închiși în ignoranța voastră comodă, adică), sper că măcar puteți accepta faptul că nu separatiștii pro-ruși au fost de vină pentru confuzie. Idioții cărora nici măcar terorismul nu le iese ca lumea au fost de fapt anti-separatiștii pro-ucrainieni, care au crezut că avionul care trecea pe deasupra lor era Air Force One-ul lui Putin și au sărit cu racheta, firește. Doar știm cu toții că Putin plutește nonstop pe deasupra Ucrainei, trăgând apa la budă în avion deasupra Kievului și aruncând cu prezervative (etichetate „small”) pline cu pipi și acid clorhidric peste copiii care fac slalom printre bombe. E la fel de comună și informația că Putin are cel puțin șapte clone, dintre care una era prezentă în ziua respectivă, pentru dezinformare, la un summit în Brazilia. Cum anti-separatiștii pro-ucrainieni nu au nici acces la internet și nici vreun interes să fie la curent cu mișcările principalului lor inamic, sper că nu aveți probleme nici cu varianta asta.

Dat fiind că presa rusă, în ciuda prevederii sale de a angaja, sub acoperire, premianți ai concursurilor mondiale și galactice de SF și comedie, ar putea rămâne la un moment dat fără idei, vă invit să dăm și noi o mână de ajutor, ca niște buni foști (și se pare viitori) vecini ce suntem. Prin urmare, încep aici o listă de alte posibile explicații pentru întâmplarea cu MH17.

Așadar:

1. MH17 nu există, la fel ca pasagerii lui. Adică există, dar nu prea. Totul a fost o încercare ratată a americanilor de a parașuta în secret agenți sub acoperire pentru a destabiliza situația din Ucraina, dându-le localnicilor arme, ștampile de vot și batoane Snickers, într-o zonă în care diplomații pacifiști ruși abia reușiseră să facă ordine cât de cât. Despre cât de profesionist a fost făcută toată treaba vă puteți da seama uitându-vă la cât de adânc merge acoperirea agenților: există povești de viață înduioșătoare, trecuturi convingătoare la prima vedere, alți agenți care joacă rolurile familiilor îndurerate, toată rețeta. Erau chiar și copii printre ei, ceea ce ilustrează amploarea monstrului unic care este sistemul de servicii secrete american. Iar măiestria cu care avionul Hercules (C-130) a fost deghizat în Airbus 777 nu poate decât să vă convingă de capacitățile tehnice ale CIA și de adevăratul rost pe lume al NASA.

2. Cei care au dat jos avionul MH17 erau, de fapt, americani sub acoperire. Conform obiceiurilor care le sunt băgate în ADN în Area 51, ei au țintit un avion civil, nu înainte însă de a se infiltra la vârf în structurile Malaysian Airlines, pentru a se asigura, conform marelui plan, că firma va fi atât de slăbită financiar încât, pentru o economie de câțiva litri de kerosen, va face ca traseele avioanelor sale să meargă pe scurtătură, neocolind spațiul aerian al zonelor de conflict. Din motive de acoperire, cazul nu va fi unic, modelul fiind reluat și în alte situații, cu avioane care trec pe deasupra Siriei și așa mai departe. Firește, pentru că nu sunt proști și nu uită scopul misiunii, agenții americani vor folosi pentru doborârea acestei rațe stătânde (scuze, chiar nu știu cum să traduc altfel expresia mult mai potrivită, dar din nefericire americană, „sitting duck”) echipament rusesc amplasat în terenul separatiștilor pro-ruși din regiune.

3.  MH17 nu s-a prăbușit în Ucraina, pentru că Ucraina nu există. După cum învață toți rușii la ora de istorie, Ucraina este doar o ambiție recentă și temporară a unei haite de anti-patrioți îndocrinați de americani. Ca atare, avionul MH17 s-a prăbușit în Rusia. Care avion MH17?…

4. Avionul MH17 era plin de refugiați din țările capitaliste care, disperați să evadeze din condițiile de viață infecte și subumane, au plonjat spre libertate și adevăratul tărâm al tuturor posibilităților care este Rusia. (Vedeți punctul 3.) Din păcate, pentru că și pilotul era antrenat tot în oribilele țări capitaliste, el a apreciat greșit distanța (se știe că americanii până azi se încăpățânează, împotriva întregii lumi și a evidenței, să măsoare în picioare, or, piciorul de american e mai mic decât piciorul de rus, ca orice altceva). Nenorociții de americani o să-i influențeze pe toți ceilalți să îi revendice pe morți, împreună cu toate posesiunile lor, doar ca să nu le lase satisfacția de a se odihni în pace pe tărâmul tuturor posibilităților. Totodată, vor trimite cohorte de agenți deghizați în specialiști în aeronautică și medicină legală care, sub acoperirea investigației incidentului, vor fura toate indiciile care îi pot incrimina pe americani și vor planta dovezi care să demonstreze, chipurile, că avionul a fost doborât de niște cetățeni care vor foarte mult să fie ruși, cu un echipament rusesc și încurajați să tragă în tot ce zboară de, ați ghicit, ruși.

5. Avionul MH17 era plin cu cetățeni implantați cu cip-uri conectate la computerul lui Obama, care urmau să se infiltreze în zonă și să răspândească, sub acoperirea de martori ai lui Iehova gay, cuvântul occidentalismului putred, iar doborârea lui a fost un act de legitimă apărare și o dovadă a fenomenalelor capacități tehnice și diplomatice ale Rusiei. Ăăăă… Ucrainei. Așa.

6. Obama era la vânătoare cu bazooka și a greșit ținta, pentru că e puțin cam chior, spre deosebire de Putin, care este etern, perfect și incoruptibil. Iar pentru că am văzut cu toții ce tărăboi a fost prin internet când cu fotografia cu arma de la Camp David, de data asta a pus la cale un adevărat complot ca să evite discuțiile. Asta nu a fost greu, dat fiind că avea deja la dispoziție avionul MH370, cu care americanii se joacă de-a Portal prin toată lumea încă de dinainte să știe lumea că există. De fapt, MH370 însuși este avionul fraților Wright, puțin modificat prin hibridare cu OZN-ul de la Roswell, pe care CIA îl tot teleportează peste tot, de obicei neobservat, cu ajutorul Triunghiului Bermudelor. Firește, experimentele americane de teleportare nu pot servi altui scop decât materializării unui contingent de paparazzi în dormitorul lui Putin, în scopul de a-l prinde pe acesta cu chiloții în vine, în timp ce fute o păpușă gonflabilă cu fața lui Obama și spatele lui Gorbaciov.

După cum vedeți, eu una m-am achitat de datoria istorică de a sări în ajutorul fraților noștri ruși (scop în care mi-am dat jos ceasul de la mână înainte să scriu această postare). E rândul vostru. Удачи!

De veghe în lanul de Năluci

Oamenilor,

Știu că întotdeauna v-ați întrebat cum e în mintea unui artist. Nu-i nevoie să-mi spuneți că am dreptate. Nu toată lumea se întreabă de ce votează încă românii aceiași oameni pe care i-au înjurat ieri, nu toată lumea se întreabă de ce Eurovisionul faza pe mierle se ține numai de la 5.43 la 7.29 dimineața, dar toată lumea se întreabă ce e în mintea unui artist. Cum arată pe dinăuntru camera (dacă o fi cameră, cine știe, poate e un alambic sau o râmă) aia locuită de chestii care fac lucrurile să se întâmple de mii de ani.

Ei bine, din fericire pentru toată lumea, m-am întâlnit zilele trecute cu o babă prietenă, de la care am aflat că se poate intra în mintea unui artist. Nu la modul metaforic, nici cu vreo tehnologie secretă sau extraterestră, ci cu o simplă deplasare deseară, la ora șapte jumate, la numărul 82 de pe strada Popa Nan. Acolo există o galerie unde un artist, pe numele lui Bojin, și-a pus mințile pe pereți în singurul fel nonviolent și nedefinitiv care există, anume cu pensula. (Și cu oricum s-o fi chemând instrumentul ăla cu care se aplică cimentul, pentru că a fost implicat și ceva ciment în poveste.)

Uitați dovadă că n-am înnebunit și nici nu mă țin de experimente Mengeliene.

Bine, ok, asta nu-i cea mai bună dovadă că nu mă țin de experimente Mengeliene. În fine.

N-aveți cum să vă dați seama din poza asta în ce hal de mișto poate să fie ce-i acolo, dar încercați. Și apoi veniți să vă verificați imaginația deseară (miercuri), la ora 19.30, pe Popa Nan 82. Garantat, chestia e într-un mare fel.

E și event pe Facebook, evident.

Zilele lui Zamfir…escu – un fel de Street Delivery, da’ mai cu artă

Oamenilor,

Pentru că zilele astea nu mai e așa căldură mare (chiar și eu ies ziua din casă!), dacă aș avea un cuget, mi l-aș simți împăcat să vă îndemn la ieșit din casă mâine, între 11 și 20, pentru o primă ediție de ceva. După cum știm cu toții, primele ediții de chestii pot să fie ori foarte mișto, ori teribil de nașpa, dar în orice caz merită vizitate. Măcar pentru că, dacă e cazul nr. 2, ele n-o să mai fie urmate și de altele. Cam ca Institutul Cultural Turc la Noaptea Institutelor Culturale, de exemplu.

Despre ce-i vorba, totuși: mâine, sâmbătă, zi în care dacă sunteți prin București nu prea aveți chestii de făcut, iar dacă nu sunteți prin București nu aveți griji, strada Puțul lui Zamfir se închide pentru traficul auto (ba chiar și pentru stagnarea auto, că se mută mașinile uitate pe ea), ca să se poată desfășura în voie o sumă de cetățeni mai mult sau mai puțin artistici. Care cum îl taie, bănuiesc. În fine, mi-a șoptit o păsărică pe care am scutit-o de ciulama că toată chestia o să fie mai puțin spre artsy, spre deosebire de Street Delivery, și mai mult spre arty. Sigur, nostalgii și revirimente paseiste o să fie, dar mai contextualizate cu trecutul zonei, ceea ce le scutește de ridicol hipsteresc măcar parțial. Sigur, o să fie și raw veganăciuni din alea nemâncabile, pe care am toată hotărârea să le bat la cap până obțin un cartof prăjit. Sigur, o să fie și biciclete, dar mișto (oricum se pare că fără nu se mai poate face nimic pe lumea asta). Sigur, o să fie și artiști și designeri, doar că unii dintre ei pe bune.

Așa că dacă vă treziți mâine pe la amiază cu senzația că ați ieși din casă, mai scutiți pavajul pus la grea încercare al centrului vechi și veniți să beți un sifon la puțul lui Zamfir. Afișul arată așa, ceea ce e bizar, pentru că printul pe care l-am văzut eu nu avea nici un typo. În fine.

Înfloresc grădinile / Și se mută-n piață

Oamenilor,

Vă mai amintiți excursia psihedelică a Vetei de la începutul anului?

Corect.

Vă mai amintiți excursia psihedelică muzicală a Vetei, de la începutul anului?

Hm.

Vă mai amintiți excursia psihedelică muzicală a Vetei, de la începutul anului, într-o grădină în care, deși nu a suflat o literă despre asta, a condus-o un iepure cu joben galben și mov? Asta, exact.

Eh, grădina lui Iordache s-a copt, pasămite, pentru că azi, de la ora 20, iese cu ea la piață. La piața Enescu, mai precis, unde de azi până duminică se întâmplă Bucharest Jazz Festival și unde o să aveți ocazia să ascultați tot felul de creații și creaturi din specia asta muzicală, după cum vă puteți convinge din program.

Asta ca să nu ziceți că am înnebunit de tot și că numai la artă și alte prostii îmi stă capul.

Acestea fiind spuse, mă întorc în boxă, la experimentele mele cu aerogel. Ăsta, despre care v-am mai povestit, este cel mai ușor material din lume, aproape transparent și excelent termoizolant. Eu sunt pe cale să-l îmbunătățesc, ca să fie perfect transparent și și mai bun termoizolant. Pentru că vara încă nu s-a terminat și nu am încredere în lucrurile bune. Așa că o să vedeți în zilele următoare prin oraș fie o babă fără jumătate de cap, fie o babă sărind de ici-colo într-o bulă transparentă. Firește, ar fi vorba despre aceeași babă, dar voi nu ați avea de unde să știți asta. Doar că tocmai v-am spus. Deci veniți la mine și aduceți-mi niște cafea rece.