Zilele lui Zamfir…escu – un fel de Street Delivery, da’ mai cu artă

Oamenilor,

Pentru că zilele astea nu mai e așa căldură mare (chiar și eu ies ziua din casă!), dacă aș avea un cuget, mi l-aș simți împăcat să vă îndemn la ieșit din casă mâine, între 11 și 20, pentru o primă ediție de ceva. După cum știm cu toții, primele ediții de chestii pot să fie ori foarte mișto, ori teribil de nașpa, dar în orice caz merită vizitate. Măcar pentru că, dacă e cazul nr. 2, ele n-o să mai fie urmate și de altele. Cam ca Institutul Cultural Turc la Noaptea Institutelor Culturale, de exemplu.

Despre ce-i vorba, totuși: mâine, sâmbătă, zi în care dacă sunteți prin București nu prea aveți chestii de făcut, iar dacă nu sunteți prin București nu aveți griji, strada Puțul lui Zamfir se închide pentru traficul auto (ba chiar și pentru stagnarea auto, că se mută mașinile uitate pe ea), ca să se poată desfășura în voie o sumă de cetățeni mai mult sau mai puțin artistici. Care cum îl taie, bănuiesc. În fine, mi-a șoptit o păsărică pe care am scutit-o de ciulama că toată chestia o să fie mai puțin spre artsy, spre deosebire de Street Delivery, și mai mult spre arty. Sigur, nostalgii și revirimente paseiste o să fie, dar mai contextualizate cu trecutul zonei, ceea ce le scutește de ridicol hipsteresc măcar parțial. Sigur, o să fie și raw veganăciuni din alea nemâncabile, pe care am toată hotărârea să le bat la cap până obțin un cartof prăjit. Sigur, o să fie și biciclete, dar mișto (oricum se pare că fără nu se mai poate face nimic pe lumea asta). Sigur, o să fie și artiști și designeri, doar că unii dintre ei pe bune.

Așa că dacă vă treziți mâine pe la amiază cu senzația că ați ieși din casă, mai scutiți pavajul pus la grea încercare al centrului vechi și veniți să beți un sifon la puțul lui Zamfir. Afișul arată așa, ceea ce e bizar, pentru că printul pe care l-am văzut eu nu avea nici un typo. În fine.

zamfir

1 comentariu

  1. Așa să pățesc, dacă nu citesc mai rapid. E ora 19.19, stau în Dristor, aș mai ajunge la ora închiderii la Puț … dar la ora aia m-ar pune deja organizatorii să curăț tarabele, așa că aștept ediția de anul viitor….


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s